Home / Actualitate / IMPLICĂ-TE! Fii activ în lupta împotriva implementării tehnologiei 5G – Iată ce poți să faci:

IMPLICĂ-TE! Fii activ în lupta împotriva implementării tehnologiei 5G – Iată ce poți să faci:

Incorect Politic
Decembrie 20, 2021

IMPLICĂ-TE! Fii activ în lupta împotriva implementării tehnologiei 5G - Iată ce poți să faci:Este nevoie de tine! Fii activ în lupta împotriva implementării tehnologiei 5G

Buna ziua,

Va rugăm să participați cât mai mulți la dezbaterile din comisiile parlamentare referitor la proiectul de lege L532/2021, destinat infrastructurii hiperdense ale rețelelor 5G (legea mamut, fostul OUG din 2019, ce facilitează instalarea a milioane de antene și antenuțe 5G fără acordul proprietarilor, fără autorizații, fără avize, fără chirii, care consumă energia electrică plătită de primarii.

 

Detalii actualizate despre acest monstru legislativ găsiți la:

https://www.facebook.com/stop5gromania/photos/a.2351384491805267/3097613127182396/.

De asta e IMPERIOS necesar sa trimiteti cererile de participare la lucrările comisiilor.

De când a intrat la Senat, fiind adoptată de Camera Deputaților, am trimis două cereri la Biroul Permanent al Senatului semnate de Coalitie,   pe care le gasiți publicate la:

1)http://stop5gromania.ro/prelungiti-termenul-de-depus-amendamente-si-dat-avize-pentru-l532-2021/

și  2)http://stop5gromania.ro/cerere-catre-biroul-permanent-trimisa-azi-de-catre-coalitia-stop-5g-romania/,

unde găsiți argumente sintetice pe problematicile multisectoriale ale acestui proiect dedicat 5G-ului.

Cererile se trimit pe email după cum urmează:

Subiect: CERERE PARTICIPARE LA DEZBATERI 5G (L532/2021) 

TO: comec@senat.ro, com.juridica@senat.ro, comunicatii@senat.ro, capot@senat.ro, cae@senat.ro, agri@senat.ro, comap@senat.ro, comisiabuget@senat.ro, cultura@senat.ro, cdo@senat.ro, comisiamediu@senat.ro, comte@senat.ro

CC: cabu@senat.ro, contact@stop5gromania.ro

 

[În CORPUL MESAJULUI puneți cererea de participare de mai jos și vă rugăm să completați cu datele dvs. de identificare la începutul cererii, la finalul ei și data.]

 

Către Senatul României și următoarele Comisii din Senat:

 

Comisia economică, industrii şi servicii;

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări;

Comisia pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei;

Comisia pentru administraţie publică;

Comisia pentru afaceri europene:

Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală;

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital;

Comisia pentru cultură şi media;

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi:

Comisia pentru mediu comisia;

Comisia pentru transporturi şi infrastructură.

 

Cerere de participare la dezbateri,

la propunerea legislativă L532/2021 referitoare la 5G

 

            Subscrisa, _______________________________________________, legal constituită, cu datele de identificare ________________________________________________________, reprezentată legal de _____________________________________, în calitate de președinte, cu adresa de corespondență _____________________________________________________.

Vă solicităm prin prezenta participarea noastră, direct sau online, la dezbaterile din comisie ale proiectului de lege L532/2021 referitor la 5G, proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice.

Solicitarea este motivată de interesul, preocupare și implicarea organizației noastre în problemele ce vizează drepturile și libertățile fundamentale ale omului, sănătatea populației României, protecția mediului, securitatea națională, siguranța socială și a vieții fiecărui membru al societății românești.

Sinteza despre încălcarea drepturilor și libertăților prin facilitarea dezvoltării rețelelor de comunicații electronice mobile de  „generație următoare”, adică 5G, este în Anexa atașată, parte integrantă a acestei cereri.

Menționăm că în Codul European al Comunicațiilor Electronice, implementat prin Directiva (UE) 2018/1972, sunt explicit și transparent denumite tehnologiile și rețelele 5G, nu așa cum inițiatorul propunerii legislative L532/2021 încearcă să eludeze și să vicieze informarea opiniei publice și a parlamentarilor, prin diverse formulări lingvistice insidioase.

Reamintim Declarația cu privire la drepturile și responsabilitatea indivizilor, grupurilor și organelor societății de a promova și apăra drepturile omului și libertăţile fundamentale universal recunoscute, care este în conformitate cu Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 53/144, care, la articolul 1, stipulează: „Orice persoană are dreptul, individual sau în asociere cu alte persoane, de a promova și de a depune eforturi pentru apărarea și realizarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale la nivel național și internațional”.

Principiile drepturilor omului ce stau la baza relației dintre autoritățile publice și actorii societății civice sunt:

1) Participarea – se recunoaște rolul societății civice în societate, iar actorii societății sunt liberi să acționeze independent și să susțină poziții diferite de cele ale autorităților publice;

2) Non-discriminarea – toți actorii societății civice sunt invitați și abilitați să participe la viața publică, fără niciun fel de discriminare;

3) Demnitatea – autoritățile publice și actorii societății civice urmăresc scopul comun de a îmbunătăți viața, jucând în același timp diferite roluri. Respectul reciproc este crucial în această relație;

4) Transparența și responsabilitatea – a acționa în interesul public înseamnă deschidere, responsabilitate, claritate, transparență și răspundere din partea funcționarilor publici. Este vorba, de asemenea, de transparență și responsabilizare reciprocă a actorilor societății civice și față de publicul larg. Acestea sunt condițiile esențiale ce stau la baza cooperării și a bunelor practici de conlucrare dintre toți cei implicați în procesul decizional.

Acest proiect de lege, în integralitatea lui, NU ÎNTRUNEȘTE condițiile de legalitate de fond și de formă. De aceea este imperios necesară retragerea acestui proiect de lege din circuitul parlamentar, corectarea și refacerea lui, în concordanță cu normele statului de drept, cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare, în acord cu necesitățile și specificitățile României și cu o reală respectare a ordinii statului de drept, a siguranței naționale și a securității vieții individuale a cetățenilor iar ulterior repunerea lui în consultare publică, cu modificările operate.

În cazul în care alegeți să ignorați solicitările învederate vom considera atitudinea dvs. un act de rea-credință, precum și dovada indubitabilă a faptului că ați avut și aveți intenția de a încălca în mod flagrant atât legea fundamentală a țării – Constituția României precum și legile subsecvente, care reglementează în mod imperativ exercitarea libertății și a drepturilor cetățenești.

Prezentul document reprezintă și înștiințarea dvs. cu privire la situația de fapt creată prin parcursul și procedura acestui proiect de lege, precum și la prejudiciul iminent ce se va genera asupra societății, economiei, siguranței juridice, securității naționale și a vieții sub toate formele ei, astfel încât să nu puteți spune că nu aveți cunoștință de situația expusă.

Prezentăm câteva exemple de nereguli din acest proiect de lege:

1) Avocatul Poporului a făcut o amplă critică a acestui proiect de lege și a semnalat multe prevederi ilegale și neconstituționale, printre care:

derogări de obţinere a avizelor sau autorizaţiilor de construcţie, care duc în mod abuziv și discreționar la exonerarea furnizorilor de reţele de comunicaţii de la obținerea acestor autorizații și reprezintă o limitare a exercitării dreptului la un mediu sănătos;

– proprietăţile publice şi private ale statului vor putea fi folosite cu titlu gratuit (!!!) de furnizorii de comunicații electronice. De exemplu, aceștia ar putea instala elemente de infrastructură (antene și echipamente radiative, componente active de rețea etc.) și branșamente la rețeaua electrică fără să plătească taxe, așa cum o fac toți ceilalți agenți economici sau cetățeni;

– lipsa exigențelor specifice și necesare creării normelor juridice, care duce la vătămarea drepturilor subiecților de drept. De asemenea, se constată o practică judiciară inconsecventă, care va genera o incertitudine juridică generală în ceea ce priveşte interpretarea noţiunilor esenţiale referitoare la respectarea dreptului de proprietate;

se încalcă nu numai dreptul la proprietate, dar şi drepturile prevăzute de art. 22 şi art. 34 din Constituţie, respectiv la viaţă şi integritate fizică şi psihică, precum şi la ocrotirea sănătăţii;

– se încalcă art. 33 alin. 3 din Constituţia României, în condiţiile în care se oferă derogări pentru operatorii care pot să instaleze antene pe monumente istorice, în arii protejate. Aceasta favorizează degradarea patrimoniului cultural român şi universal, constituind astfel, o ingerinţă în art. 33 din Constituţie – accesul la cultură;

nu a fost suficient informată societatea civilă cu privire la eventualul impact asupra mediului în urma implementării proiectului de act normativ, precum şi efectele asupra sănătăţii şi securităţii cetăţenilor sau diversităţii biologice;

nu s-a cerut părerea societăţii civile ştiinţifice, medicale;

–  nu s-au făcut studii de impact şi nici dezbateri publice suficiente pe acest subiect;

– nu a fost suficient informată societatea civilă cu privire la necesitatea elaborării proiectului de act normativ;

nu au avut loc consultări cu autorităţile administraţiei publice locale.

În consecință, pentru eliminarea acestor nereguli, instituția Avocatul Poporului propune:

respectarea Legii fundamentale – Constituția României – în activitatea de legiferare, pentru a se asigura calitatea actelor normative emise.

Actele normative trebuie să fie precise, previzibile şi totodată, să asigure securitatea juridică a destinatarilor săi, așa cum și CCR a statuat prin Decizia nr. 62/2018;

–  eliminarea tuturor derogărilor;

eliminarea titlului gratuit și obligarea operatorilor telecom de a plăti taxele de instalare / construcție a instalațiilor, la fel ca orice firmă sau persoană fizică din România;

– să nu se efectueze modificări cu privire la legislația în vigoare privind protecția mediului, pentru facilitarea construcţiei infrastructurii reţelelor de comunicații electronice;

– referitor la respectarea dreptului la proprietate al coproprietarilor din asociațiile de proprietari, legat de instalarea infrastructurii de comunicaţii electronice, Avocatul Poporului a propus ca toți proprietarii să-și dea acordul la încheierea contractelor, să existe o durată de timp determinată a contractelor, să se stabilească de comun acord un preț și să se acorde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de furnizorul de reţele de comunicaţii electronice.

În concluzie, raportat la toate neregulile semnalate, inclusiv la faptul că proiectul de lege încalcă drepturile consfințite de Constituţie, instituția Avocatul Poporului solicităreformularea textelor, în vederea eliminării măsurilor care contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor“.

Sursă: documentul nr. 21177/23.11.2020 al instituției Avocatul Poporului:

http://stop5gromania.ro/wp-content/uploads/2021/10/Analiza-Avocatului-Poporului-asupra-proiectului-de-lege-referitor-la-rețelele-de-comunicatii-electronice.pdf.

2) Problemele grave semnalate de Consiliul legislativ la propunerea legislativă L532/2021 referitor la implementarea 5G

Consiliul legislativ a semnalat prin Avizul nr. 781/29.09.2021, care are 190 de pagini, din care 30 cu observații și 160 cu mențiuni legate de actele normative care se vor a fi derogate abuziv, în detrimentul și prin discriminarea tuturor celorlalte sectoare economice, instituții, firme și cetățeni. Iată o parte din neregulile semnalate:

– inițiatorul acestui proiect de lege pretinde că reprezintă transpunerea așa-numitului Cod European al Comunicațiilor Electronice, însă Consiliul Legislativ remarcă absența acestei integrări după cum urmează: „Totodată, ţinem să precizăm că, întrucât prezentul demers legislativ nu a fost însoţit de tabelul de corespondenţă cu normele Directivei (UE) 2018/1972, în urma analizei întreprinse, nu se poate afirma cu certitudine că normele interne transpun corect şi complet normele europene vizate. Exemplificăm prin următoarele situaţii de norme europene care nu se regăsesc preluate la nivelul proiectului: Anexele II, V, VI, VII, VIII și , XI. “ pag. 3, paragraf 2 din Aviz;

– se încalcă multiple norme legislative și norme de tehnică legislativă;

sunt multe derogări abuzive de la legislația actuală, care nu pot fi realizate discriminatoriu față de toate celelalte entități fizice și juridice din România și care nu se justifică în raport cu beneficiile obținute.

Astfel, se vor a fi modificate nu mai puțin de 48 de acte normative, din care 27 de legi, 11 Ordonanțe de Urgență ale Guvernului,  5 Hotărâri de Guvern, 5 Ordonanțe de Guvern, după cum sunt prezentate în acest articol:

http://stop5gromania.ro/problemele-grave-semnalate-de-consiliul-legislativ-referitor-la-pl-x-nr-428-2021-referitor-la-implementarea-5g/.

O astfel de înșiruire de derogări abuzive este fără precedent în legislația românească reprezintă o sfidare fără precedent și inadmisibilă a voinței suverane a poporului român.

În fapt, acest proiect de lege nu este decât o lungă înșiruire de derogări de la legislația în vigoare, care ar putea produce un haos legislativ cu efecte ireversibile în plan legislativ și social, creându-se și o mare discriminare față de cetățeni. De exemplu, de ce proprietarii de rețele de comunicații sunt scutiți de la obținerea unor autorizații și de unele taxe iar toți ceilalți nu?

Consiliul legislativ arată că prevederile Codului European nu trebuie transpuse încălcând legislația internă și Constituția, ele nefiind obligatorii și direct aplicabile precum Regulamentele UE, important fiind să se atingă obiectivele, printr-o transpunere corectă;

lipsesc unele avize necesare în procesul de legiferare. Mai mult, anumite avize au fost date pe alte versiuni, mai vechi și incomplete ale proiectul de lege, diferite de cea finală;

Consiliul legislativ precizează: „Menţionăm şi faptul că prezentul proiect nu este însoţit de avizele emise de autorităţile care au semnat Expunerea de motive a acestuia în calitate de avizatori (pag. 4, paragraf 4). […] precizăm şi faptul că partea din Expunerea de motive, care cuprinde semnăturile conducătorilor instituţiilor avizatoare, este prezentată în mai multe variante în cadrul cărora instituţiile care trebuie să avizeze proiectul nu sunt aceleași.” pag. 4, paragraf 5.

Sursa: http://www.cameradeputatilor.ro/proiecte/2021/400/20/8/cl571.pdf.

3) La crearea acestui proiect de lege inițiatorul nu a permis participarea societății civice, științifice, medicale și alți actori relevanți, interesați de acest subiect, NU s-au făcut studii de impact și nici dezbateri publice, conform legii și nu ați ținut cont de argumentele care v-au fost prezentate, în multiple rânduri.

4) Inițiatorul nu a ținut cont nici de solicitările și necesitățile comunităților locale, exprimate prin cererile administrațiilor publice locale.

5) Rețelele de comunicații electronice NU sunt bunuri de utilitate publică.

6) Directivele invocate în motivarea acestui proiect de lege NU impun norme legislative ci doar stabilesc obiective pentru țările membre.

Din acest motiv, ELE NU SUNT DIRECT APLICABILE, așa cum sunt Regulamentele europene, aceste directive europene necesita o transpunere supusă Constituției statului membru, nicidecum sub pretextul transpunerii lor să se încalce dispozițiile constituționale. Deciziile Curții Constituționale care statuează supremația Constituției României în fața legislației UE: Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, Decizia nr. 104 din 6 martie 2018, Decizia nr. 390 din 8 iunie 2021.

7) Derogările prevăzute în proiectul de lege sunt ilegale și neconstituționale.

            Acest proiect de lege prevede extrem de multe derogări de la legislația actuală în vigoare, inclusiv de la unele legi de bază, foarte importante. Acest lucru este ilegal, neconstituțional și complet inadmisibil, deoarece nu se pot face asemenea discriminări masive între firmele de comunicații electronice și toate celelalte firme din România.

8) Operatorii telecom au pretenții absurde: nu vor să plătească taxe, au pretenția să fie scutiți de la obținerea autorizațiilor specifice, să fie exceptați de la plata chiriei pentru amplasarea echipamentelor pe proprietatea publică și privată și nici măcar nu vor să plătească tot curentul electric consumat de propriile dispozitive, în condițiile în care ei desfășoară o activitate comercială, din care câștigă foarte mulți bani.

Toate acestea se petrec în condițiile în care TOATE celelalte firme din România sunt obligate prin lege la aceste lucruri.

9) Autoritățile locale vor fi obligate să permită operatorilor telecom accesul fără autorizație în păduri, pășuni, spații verzi, clădiri publice și private, monumente, rezervații protejate etc.

10) Încălcarea proprietății private.

            Acest proiect de lege conține prevederi neconstituționale, care încalcă dreptul la proprietate. De exemplu, se folosește sintagma „beneficiază de dreptul de acces pe proprie­tăți”! În România nu există dreptul de a construi ceva pe o proprietate privată fără acordul pro­prietarului. Legea fundamentală – Constituția României garantează dreptul la proprietate (art. 44, alin. 2 – Proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege).

11) Prevederile legate de sănătatea publică sunt insuficiente și total ineficiente, lipsind inclusiv avizul de la Ministerul Sănătății iar Comisiei pentru sănătate publică nu i s-a cerut avizul.

            Nici actualul proiect de lege, la fel ca încercările anterioare, nu cuprinde prevederi suficiente și consistente legate de protecția sănătății publice și a mediului înconjurător.

Deși Consiliului Uniunii Europene a adoptat dispoziții mai recente, ANCOM și restul instituțiilor abilitate se limitează la recomandările ICNIRP care sunt contestate la nivel național, european și deoarece sunt complet depășite și nu mai corespund contextului actual al comunicațiilor electronice.

Măsuri mult mai serioase și mai precaute sunt recomandate prin Rezoluția 1815/2011 a Consiliului Uniunii Europene, care recomandă angajamente legislative și administrative cu adevărat protective, în contextul proliferării echipamentelor radiative ale rețelelor de comunicații mobile precum: înăsprirea limitelor de expunere la radiații, evitarea amplasării antenelor / echipamentelor în preajma copiilor, campanii de informare și de consultare a populației de către autorități, măsuri speciale de protecție a categoriilor vulnerabile, dezvoltarea unor tehnologii mai puțin nocive, etichetarea clară a dispozitivelor wireless, cu menționarea parametrilor radiativi și a riscurilor pentru sănătate, utilizarea preponderentă a dispozitivelor cu fir etc.

12) Prioritățile și necesitățile curente ale României sunt altele decât se stipulează, în mod eronat, în proiectul de lege.

            Ele sunt legate de utilizarea rețelelor de comunicații electronice existente și nu neapărat de viteză mai mare furnizată prin tehnologia wireless (rețeaua 5G), pentru care s-a făcut acest proiect de lege. Populația României nu are nevoie de 5G, ci de educație digitală, integrarea tehnologiilor curente, servicii publice digitale (care nu depind de 5G, deoarece se fac prin fibră optică) și utilizarea serviciilor de internet.

13) Afectarea patrimoniului național.

Patrimoniul național, care în prezent este protejat, va fi afectat iremediabil de echipamentele instalate de operatorii telecom. Reamintim că ele vor fi instalate FĂRĂ autorizație și FĂRĂ plata vreunei chirii.

            Bunurile de patrimoniu și lăcașurile de cult ale poporului român sunt de o valoare inestimabilă și nu pot fi degradate oricând și oricum de firmele care vor să instaleze dispozitive pentru rețeaua 5G!

Toate aceste probleme sunt detaliate în Memoriul Coaliției STOP 5G România, de la adresa:

http://stop5gromania.ro/wp-content/uploads/2020/11/Memoriu-completat-pentru-anularea-proiectului-de-lege-referitor-la-tehnologia-nocivă-5G.pdf.

            În concluzie, acest proiect de lege încalcă multiple norme juridice, legislative și constituționale, precum și unele drepturi fundamentale ale omului.

Prevederile propunerii legislative creează multiple ingerințe în drepturile și libertățile cetățenești: dreptul la viață, integritate fizică și psihică, la mediu sănătos, la proprietate privată, la asociere, la informare, la consimțământ informat, la proprietate, la autonomie administrativă, la cultură, accesul la informații, dreptul la o justiție corectă, egalitate de drepturi, dreptul la viață privată și familială, drepturile consumatorilor, suveranitatea individuală și libertatea de a dispune de propriul corp, libertatea de conștiință, inclusiv suveranitatea și siguranța națională.

Din partea asociației _____________________________________________________, va participa  __________________________________, având CI  seria ____, nr. _________, în calitate de reprezentant al societății civice.

Vă solicităm să ne acordați număr de înregistrare pentru acest document transmis și să ne anunțați de îndată, prin mesaj scris, la adresa de email _________________________________, sau prin SMS, la telefon _____________________, ora și locul dezbaterii proiectului L532/2021 și totodată să ne facilitați accesul în comisie și luarea cuvântului la dezbatere, indiferent de modalitatea de desfășurare a ședinței comisiei (cu prezență fizică sau online).

 

Data: ____ .12.2021                                                   Semnătura:

 

Cu mulțumiri,

Secretariat ing. Madalina Apostol – pentru urgențele legate de acțiunile civice STOP 5G România apelați la 0723297312.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *