Redacția Internațională
Incorect Politic
Noiembrie 23, 2021
IDENTITATE NUMERICĂ ȘI TRANSUMANISM
Printre cercetătorii și comentatorii așa numitei identități numerice, unii se străduiesc să facă legătura între diversele științe și spiritualitate, cercetarea ”științifică” având loc pe terenul așa numitei inteligențe artificiale, instrumentul impunerii tiraniei pașaportului chipurile ”sanitar”, al recunoașterii facialo-polițienești, al viitoarelor capcane și arcane ale furtului identități și intimității, căci asta înseamnă localizarea, identificarea și nominalizarea precisă a tuturor ”obiectelor” conectate la sistemul 5G, între care miliardele de locuitori ai Pământului. Oficial, FIECARE OM VA DEVENI OBIECT, MARFĂ A INTREPRINDERII CARE L-A ÎNFIERAT NU CU FIERUL ROȘU CI CU VACCINUL-OTRAVĂ PFIZER, MODERNA, ASTRA-ZENEKA SAU ALTUL.
După aceștia, pașaportul sanitar este precursorul identității numerice pe telefonul mobil, cetățenii având acces la noi servicii, între care facilitarea plății facturilor și cumpărăturilor. În acest fel se stabilește legătura directă, permanentă și inevitabilă între băncile atotputernice și sclavii reduși la neputința animalului înjugat.
În urmă cu zece-cincisprezece ani am asistat la apariția GPS-ului, utilitatea acestuia fiind sigură pentru marinarii din mijlocul oceanelor sau călătorii din nisipurile deșerturilor, nu însă neapărat pentru poștași, șoferi sau intreprinderile de livrare la domiciliu. Astăzi, GPS-ul este considerat puțin performant, localizarea fiind nu foarte precisă iar gestiunea în timp real imposibilă. Următoarea falsă revoluție va fi aceea a mărfurilor, însuflețite sau nu dar conectate, în timp real, prin intermediul antenelor 5G sau al modelelor următoare. Se vorbește de alte servicii: tele-descărcarea rapidă a video-clipurilor, plata în marile magazine, fără oprire la casă. Cumpărăturile vor fi identificate în căruciorul sau traista fiecăruia, clienții trec prin fața casieriei fără casieră, se aude ”BIP-ul” ce avertizează că inteligența artificială a detectat totul, contul bancar fiind debitat de suma afișată pe ecranul telefonului mobil.
Nimeni nu se va mai opri la casă, ceea ce va da sclavilor impresia unei mai mari libertăți. Va fi însă doar o iluzie. Sclavii vor fi permanent supravegheați și legați de Big Broter, care va ști unde se află fiecare, ce face sau ce discută, cu cine anume, fără să mai vorbim de accesul automat la contul bancar al fiecărui sclav, la dosarul medical, familial, etc.
În acest cadru, deocamdată, Mafia Statală Mondială supraveghează mai ales anumite ”ținte”, țări, popoare, turme de sclavi supravegheate cât mai sută la sută posibil, cazul Israelului, unde compania Pfizer are monopolul vaccinurilor, pregătind obligativitatea dozei a treia și a următoarelor, pentru sclavii reduși la condiția boului de jug sau a animalelor din grădinile zoologice. La fel stau lucrurile în Australia, unde Mafia Statală Mondială efectuează controale extreme de geo-localizare și recunoaștere facială, cazul orașului Melbourne și al altor câtorva mari centre urbane. Australia deține recordul mondial al împușcărierii populației la domiciliu : 235 de zile de pușcărie neîntreruptă, prezența deținutului la domiciliu fiind controlată prin GPS. Primind mesajul SMS corespunzător, sclavul are cincisprezece minute la dispoziție pentru a-și fotografia fața și profilul, astfel încât să se vadă locul unde se găsește. Dacă sclavul nu este la locul sclaviei, poliția se deplasează imediat, utilizează drone și alte mijloace militare pentru cazul că sclavul ar fi pe balconul apartamentului sau în parcul din fața blocului. Prin astfel de măsuri se controlează capacitatea de supușenie a oamenilor. Cele ce se petrec în țări ca Israel, Australia sau Canada vor fi introduse și în alte țări, România fiind țara-pilot a UE în materie de supușenie, pupincurism, obscurantism, analfabetism funcțional, autism, dogmatism și dizabilitatea mintală a întregii caste de trântori și politicarzi trădători, buni de legat.
Klaus Schwab și Mafia Statală Mondială vorbesc de inteligență artificială în termeni de avantaj comercial, de preț al progresului mincinos și polițienesc. În momentul de față, identitatea numerică se reduce la control și supraveghere pe baza unor algoritme informatice ușor de stabilit, de mânuit și piratat aproape de oricine.
Adevărata inteligență artificială este cu totul altceva și constă în modelarea funcționării creierului omenesc. Deocamdată suntem foarte departe de epoca în care se va ajunge la un veritabil creier artificial.
Se vorbește de trei etape tehnologice pentru realizarea identității numerice totale:
1). Senzibilizarea populației în sensul identității numerice, prin introducerea pașaportului sanitar. Pentru moment, faza de experimentare este locală, pe telefonul fiecăruia, indisponibilă, deocamdată, pe internet. Populația este păcălită prin fluturarea unor avantaje discutabile sau iluzorii: posibilitatea mergerii la restaurant, cinematograf, club, stadion, etc. Această etapă este foarte importantă, viitorii sclavi simt acest lucru, din care cauză manifestațiile de protest sunt numeroase și categorice, în foarte multe țări. Popoarele simt că este vorba de introducerea unui mod satanic de viață, sub pretextul progresului social, al unui plus de securitate pentru toți. Etapele următoare vor fi mai ”tehnologice”.
2). A doua etapă pleacă de la ideea că poliția, jandarmeria, șefii de intreprinderi mari sau mici vor refuza să controleze pașaportul sanitar. În cest caz, controlul pașapoartelor sanitare va fi efectuat cu ajutorul unor borne electronice automate, ce vor permite sau interzice, în mod diferențiat, accesul în anumite locuri sau instituții publice.
3). Identitatea numerică a fiecăruia va fi afișată pe Internet, cu toate aspectele sale: identitatea social-civilă, identitatea vaccinală, identitatea bancară, identitatea religioasă, medicală, cazier judiciar, avere, etc. Identitatea oricărui sclav va fi exploatată la sânge de organele de control mafiot, polițienesc, banditesc. Se va ajunge la banditismul mafioto-polițienesc mondial, la modelul chinezesc actual de credit social. În acest sens, cei care nu au făcut-o încă sunt invitați să vizioneze filmul difuzat pe canalul francez ARTE: ”TOȚI SUNTEM SUPRAVEGHEAȚI, TOȚI CEI ȘAPTE MILIARDE DE SUSPECȚI”.
Popoarele ce refuză tirania sclavagisto-dictatorială și polițienească trebuie să reacționeze imediat, prima etapă fiind determinantă.
Transumanismul este o mișcare intelectualoidă internațională ce preconizează utilizarea tehnologiei pentru sporirea capacităților fizice și mintale ale oamenilor, precum și pentru evitarea îmbătrânirii și a morții. Vorbim de mișcare ”intelectualoidă”, nu intelectuală, întrucât, aproape fără excepție, după exemplul lui Klaus Schwab, cam toți transumaniștii sunt nevrozați, dezechilibrați psihic, ca numitul Florin Cîțu, în stare de demență mai mult sau mai puțin consacrată istoricește. Greu de susținut că utopiștii consacrați, de orientare dogmatico-idolatră, (Morus, Campanella, Savonarola), sau de-a dreptul teroristo-dogmatico-laici, suferinzi de ”progres” demențial (precum Marx-Mordekhai, Lenin-Blank-Ulianov, Roza Luxemburg, călăul mondial Stalin) au fost oameni întregi la minte. ”Transumanismul” acestora a fost un fel de demență, pe care medicina oficială nu îl recunoaște pentru că ea însăși a devenit, în mare parte, o astfel de doctrină, care pentru a crea un ”om nou” și pe placul ei, trebuie mai întâi să ucidă omenirea actuală, chiar dacă numai în proporție de 90 sau 95%. Astfel înțeles, transumanismul a pus nu numai savanții, oamenii de știință, gânditorii și intelectualii de diverse nivele și tendințe în stare de alarmă și opoziție declarată, cu perspectiva izbucnirii de revolte populare și războaie civile în multe dintre țările lumii contemporane. Transumaniștii și-au pus în cap întreaga omenire. Într-un viitor previzibil, nu este exclus să vedem adepți de-ai lui Klaus Schwab, Rothschild sau Rockfeller atârnați de crengile copacilor, ca securiștii maghiari, în octombrie-noiembrie 1956, pe marile bulevarde ale Budapestei.
Evident, călăii actuali ai omenirii, viitorii ucigași ai acesteia, își au politrucii și toboșarii ce declară că transumanismul este mișcarea ce încarnează aspirațiile cele mai îndrăznețe și idealiste ale omenirii. Pentru adversarii acestora, dimpotrivă, transumanismul este cea mai periculoasă idee ce a traversat vreodată mintea omenească. În 2016, Klaus Schwab anunța, pentru următorii zece ani, implantarea de microcipuri în creierul omenesc. Renunțându-se, aparent, la vechea utopie socialisto-comunisto-bolșevică, pe altarul căreia au fost sacrificate sute de milioane de oameni, aceeași idee a fost relansată, în anii 2010-2011, ca transumanism, de iudeo-francezul Jacques Attali, la televiziunea franceză. Om practic, precum Lenin, Stalin și alți progresiști talmudisto-demențiali, Attali dădea exemplul mesei, la care stătea, bătea cu pumnul în ea și spunea: Vedeți, masa asta e veșnică, aproape nemuritoare… Peste o sută, peste cinci sute de ani va fi la fel… Dimpotrivă, omul e condamnat la moarte. Omul nu este veșnic! Obiectivul nostru este prelungirea vieții omului până la nemurire, cu ajutorul tehnicii, al tehnologiei.
Prin lipsa ei de profunzime, de judecată, de conștiință, declarația lui Attali este demnă de milă. Pentru el, viața în general, viața omului, nu au niciun sens. Pentru adepții acestei idolatri demențiale, pentru nevrozații, dereglații sexual și onaniștii incurabili ai tuturor imposibilităților, pentru cei ce cred că într-o zi își vor putea asuma graviditatea unei viitoare omenirii iluzorii, fătată de mințile lor bolnave, pentru toți aceștia, viața noastră, a omenirii existente, este văduvită de dimensiunea sacră pe care i-au recunoscut-o toate culturile și civilizațiile de până acum. Pornind de la declarația lui inconștientă, care amintește demențialele declarații și măsuri concrete leniniste, mulți se întreabă dacă Attali are într-adevăr un suflet. Că Attali are sau nu are suflet, psihiatria fiind la fel de bolnavă ca întreaga medicină oficială, poate doar teologii, vizionarii sau Baba-Vanda ne-ar putea spune dacă acești zănateci vor deveni într-adevăr viitori fătători ai unei omeniri nemaivăzute. Până una alta însă, actualii transumaniști par a fi foarte reușiți ca roboți biologici, în diverse faze de cyborgizare. Deviaționismul, tendința nevrotică, atrofia genitalei interstițiale și nebunia lor inerentă nu vin neapărat dintr-un accident de tăiere rituală împrejur, deși cazurile de acest fel sunt mult mai numeroase decât cred unii. Transumaniștii nu sunt însă nici marfa cu ochi, care se va recolta, probabil, după actualul semănătorism pseudo-vaccinal ARN-m, care conform unei declarații a Curții Supreme a Statelor Unite vor deveni într-adevăr marfa cu ochi, proprietatea intreprinderii ce s-a înstăpânit peste ei prin așa numita vaccinare. Dacă transumaniștii nu sunt nici aidoma vechilor roboți biologici, obținuți prin avraamica tăiere rituală împrejur, nici marfa cu ochii, obținută prin falsa vaccinare ARN-m, ce putem spune despre ei? Având în vedere că școala de a devenit principala intreprindere de diabolizare-îndrăcire a tinerimii, transumaniști, sau oricum îi vom numi, cei despre care vorbim nu pot fi decât tăiații împrejur la creier, anunțați în diverse texte biblice foarte sfinte, de care vorbește aforistul Bulă-Albu nu în parodiile lui originale, cum ar spune Topârceanu, între care Cugetările Sărmanului Bionis, Eu nu cred în Holocoaste și altele, nu în ultimul rând Manualul de Ocultism pentru Bunii Creștini, al aceluiaș autor.
Revenind la cercetarea științifico-tehnică pe creier, se vorbește de două proiecte importante. La 28 august 2020, Elon Musk a prezentat proiectul Neuralink, ce data încă din 2016. Pe cât se afirmă, obiectivul imediat al acestui plan ar fi ajutarea victimelor atacurilor vasco-cerebrale pentru recuperarea totală a mobilității, mersului, vorbirii, memoriei (https//www.futures-sciences.com/tech/actualites//intelligence-artificielle-neuralink-elon-musk-fait-).
Musk ar fi realizat deja un microcip rotund (diametru de 23 mm, grosime 8 mm), ce urmează a fi implantat în creier. Testat pe porci, microcipul transmite computerului de comandă poziția labelor animalului. Din câte s-a aflat, proiectul Noralink grupează cam o sută de tăiați împrejur la creier și nu numai, Elon Musk recrutând alții și alții asemenea, în limitele, provizorii, zece mii de cerebralo-cyborgi.
Facebook finanțează alt proiect asemănător, ce își propune traducerea activității creierului în cuvinte. Se crede că acest proiect va permite muților să vorbească! Tot ce se poate. Biblia spune că dacă noi vom tăcea, pietrele vor vorbi în locul nostru!
Numeroși savanți și oameni de știință sunt sceptici cu privire la aceste proiecte, considerând că organul creier nu este atât de compartimentat pe cât ne place să credem. ”Fiecare creier are o structură unică, interconectată masiv! ”, comentează Dean Burnett, cercetător la Universitatea Cardiff, foarte sceptic cu privire la cercetările și activitatea generală a societății Neuralink.
Uniunea Europeană finanțează alt mare proiect de cercetare a creierului, HBP (Human Brain Project). Proiectul HBP reunește peste peste cinci sute transumaniști în diverse faze de incubație transumanizatoare, oameni de știință, savanți-bandiți, gangstero-universitari și killer-ingineri din aproximativ 150 de universități, morgi universitare și alte centre de crimă organizată științific, deghizată în cercetare ”științifică”. Țările-pilot ale proiectului HBP sunt Germania, Italia, Franța, Elveția, Anglia care, oficial, își propun dezvoltarea neuroștiințelor, a medicinii, informaticii și tehnologiei destinate îmbunătățirii funcționării și a performanțelor nu numai ale creierului scroafei eroine, botezată GERTRUDE, ci și a creierelor Gertrudelor pe două picioare, sau trei, nelipsitele dizabiliste, nu neapărat pe patru labe, pentru care, în așteptarea covoarelor roșii, deocamdată s-au amenajat planuri înclinate la intrarea în sediile diverselor instituții.
După unii, anvergura și implicațiile acestui proiect depășesc limitele oricărei imaginații. După alții e vorba de un proiect pur și simplu demențial – ceea ce, la rigoare se înțelege, orice formă de demență fiind o fațetă a transumanismului, singurul transumanism atestat, probabil chiar singurul posibil. Din dorința de a reveni cu picioarele pe pământ, unii vorbesc de cele 86 de miliarde de neuroni ai creierului, fiecare dintre aceștia având, se pare, în jur de 7000 de conexiuni (sinapse) cu alți neuroni. Într-un cuvânt, puterea informaticii actuale este insuficientă pentru înțelegerea și modelarea creierului omenesc. Deocamdată, tot ce pare posibil este pretinsul studiu al unor părți ale creierelor cobailor animali sau omenești, cu riscurile cunoscute și cu realizări de ordinul celor mai remarcabile contra-performanțe.
Nemții au conceput o mașină de modelare fizică, ce poate implanta patru milioane de neuroni și un miliard de sinapse pe 20 de plăcuțe de siliciu. Devine clar că super-computerele actuale sunt de o mie de ori mai lente decât funcționarea noastră biologică. Informatica actuală este mult mai puțin performantă decât funcționarea vieții, pătrunderea secretelor acesteia necesitând o înțelegere de care știința actuală nu este capabilă.
Una dintre cele mai profunde și mai nerezolvate probleme a științei este natura conștiinței omenești, apoi dacă, în ce fel și cum anume aceasta este generată de către creier. Deocamdată, știința nu are niciun răspuns plauzibil la această întrebare. Există un proiect global, pe zece ani, de la 2013 la 2023, contribuția Europei la acesta fiind de patru sute milioane de Euro, dintre care 24 sunt suportate de răposatul Bill Gates, prin intermediul Octogonului masonico-mafiot din buncărele elvețiene. Remarcăm voința mondială, politico-demențială către un ”transumanism” ce ar putea însemna nu numai sfârșitul civilizației actuale ci chiar al speciei omenești pe Pământ. În acest scop sunt alocate sume fantastice, savanții trăzniți sau de-a dreptul demenți fiind încurajați să microcipuiască, să lege creierul omenesc de computer. În marea ei majoritate și în frunte cu universitățile și religiile altădată mai prudente, omenirea actuală pare o turmă ce se dă orbește pe mâna savanților fără conștiință, experți certați cu etica și corectitudinea, demenți buni de legat, oameni al căror loc ar fi mai curând în azilele psihiatrice dacă nu în fața plutoanelor de execuție.
Iată însă alt proiect despre creier și conștiința omenească: ideea fizicianului Nassim Haramen, foarte în vogă pe You-Tube. Nassim este un fizician atipic, cugetător-locuitor într-un camping-car ce îl pune în legătură cu întregul univers, permițându-i chiar să își scrie… ecuațiile! Între altele, Nassim pretinde că-l continuă pe Einstein, ce nu și-ar fi încheiat misiunea sa, despre care, de altfel, nu ne spune mare lucru, mai ales în materie de ”conștiință”, pentru a nu uita ideea de la care am plecat. Inițiații știu că nu Albert Einstein este autorul teoriei relativității. Adevăratul autor al acesteia (alături de alți câțiva) fiind savantul francez Henri Poincaré (1854-1912).
Nassim pretinde că lucrează pe domeniul unic, ce reunește microcosmosul și macrocosmosul, asigurându-ne că galaxiile sunt compuse din atomi, din care cauză macrocosmosul și microcosmosul nu pot fi separate. De altfel, acest principiu este primul printre cele douăsprezece, care figurează în faimoasa Table d’Emeraude a lui Hermes Trismegistul: Cele de este sus sunt la fel cu cele de jos, principu hermetic de la care pornește și aforistul Bulă-Albu, în Manualul de Ocultism pentru Bunii Creștini.
Viața nu poate fi fragmentată. Reunite pe o masă, un număr mai mic sau mai mare de piese metalice pot forma un motor. Nu putem spune același lucru despre organele unei ființe vii. Întregul este altceva decât suma părților sale componente. Oricâte și oricum ar fi reunite, din organele (moarte, altfel cum?) ale unei ființe nu putem obține ființa respectivă. Oricâți neuroni am pune cap la cap, nu vom putea niciodată obține un creier. Principiul universal al vieții este că tot și toate, din orice ființă, se află într-o perfectă interconexiune. Savanții nu pot înțelege că viața corpului nostru fizic este în conexiune cu aura invizibilă sau corpul energetic din jurul nostru, pe care unii îl numesc corp eteric, corp astral sau altfel. Este dovedit că separarea aurei invizibile de corpul fizic înseamnă oprirea funcționării inimii, deci sfârșitul vieții. Dimpotrivă, aura sau mai exact corpul astral continuă să trăiască într-un alt plan, o altă lume.
După Nassim, corpul este o mare antenă în conexiune cu sufletul nostru, conștiința și informațiile înregistrate în structura spațiului. Conștiința aceasta nu este în legătură cu creierul ci cu corpul nostru energetic astral.
Tesla considera că, în Univers, totul este vibrație, Cu cât undele electromagnetice sunt mai rapide, cu atât avem mai multă energie. Când ne apropiem de frecvența lui Planck, energia devine foarte înaltă. De aici, Nassim trage concluzia că vidul este plin de energie, conștiința și câmpul informațional fiind de domeniul infinitului, principiu prezent în toate religiile: Dumnezeu este atot-știutor, omniprezent, atot-puternic. De aici însă întrebarea ce pare legitimă: ”Nu cumva Dumnezeu este vidul?”. Vidul și Dumnezeu nu sunt cumva una și aceeași entitate?
Această punere în problemă comportă un aspect pozitiv, Nassim fiind nu numai cercetător sau căutător ci și găsitor de răspunsuri, de soluții. El a fabricat o mașină cu energie liberă, mașină ce funcționează pe bază de energie ce provine din vid. Cu alte cuvinte, energia este abundentă în univers, ceea ce arată absurditatea luptei pentru resursele energetice ale pământului. La ce bun să continuăm a căuta noi și noi energii fosile, de vreme ce există o cu totul altă soluție. În acest sens, Nasim nu este singurul ce afirmă astfel de lucruri. Alți savanți par să fi ajuns la aceleași concluzii, afirmând aceleași idei.
Când savanții demenți ai transumanismului vor duce actuala civilizație la limita prăbușirii, conștiința unora, cel puțin, se va deschide către o nouă realitate. Calea pare a fi trasată de pionierii conștiinței, printre care figurează Nassim Haramen, Philippe Guillemont și alții.
“Una dintre cele mai profunde și mai nerezolvate probleme a științei este natura conștiinței omenești, apoi dacă, în ce fel și cum anume aceasta este generată de către creier.”
Conștiința n-are cum să fie generată de creier. Dacă s-ar putea face o copie identică după un om, până la ultima particulă subatomică, în cazul în care ceea ce s-ar obține ar funcționa, ar fi o altă persoană, cu altă conștiință. Pe de altă parte, pe parcursul vieții unui om, creierul se modifică semnificativ dar conștiința rămâne aceeași. Restul sunt speculații iar despre suflet nu se știe nimic în afară de faptul că după moarte va ajunge în “gheena”, împreună cu trupul (!):
Matei 10:28: “temeți-vă […] de Cel ce poate să piardă și sufletul ȘI TRUPUL în gheena”
…pentru că Dumnezeu ne iubește.
În concluzie, filmul “Inteligență artificială” (2001) e o aiureală, părerea mea e că nu există inteligență artificială, nu e corect să spunem că un aparat e “inteligent” doar pentru că e foarte complex și automatizarea nu înseamnă inteligență.
“Vidul și Dumnezeu nu sunt cumva una și aceeași entitate?”