Incorect Politic
Septembrie 7, 2019
CĂTRE,
BIROUL ELECTORAL CENTRAL
În atenţia doamnei Preşedinte – judecător ADINA GEORGETA NICOLAE
Vă mulţumesc pentru rapiditatea cu care aţi dat un răspuns formal şi eronat la „Scrisoarea deschisă” din 1 septembrie a.c. în legătură cu adoptarea unei Hotărâri a Biroului Electoral Central privind candidaţii la funcţia de Preşedinte al României care au dublă cetăţenie şi sunt ofiţeri în Serviciile Secrete străine.
Legea nr.370/2004, republicată, la art.28, stabileşte că: „Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de două ori ca Preşedinte al României”.
Problematica pe care v-am semnalat-o nu „excedează competenţelor Biroului Electoral Central”. Dimpotrivă!
Se ştie că, Biroului Electoral Central răspunde de organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, cu respectarea Constituţiei şi a Legii nr. 370/2004, republicată.
Argumentele pe care le supun atenţiei membrilor Biroului Electoral Central sunt următoarele:
1.Legea nr. 370/2004, republicată, la art.17, precizează foarte clar:
– Alin.1.: „Biroului Electoral Central are următoarele atribuţii:
- Asigură aplicarea şi interpretarea unitară a dispoziţiilor prezentei legi;
- Constată îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de prezenta lege pentru candidaturi.”
– Alin.4.: „Hotărârile Biroului Electoral Central se adoptă pentru interpretarea unitară a prezentei legi, sunt obligatorii…”.
2.Legea nr. 370/2004, republicată, la art.28, stabileşte că: „nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de două ori, ca Preşedinte al României.”
3.Constituţia României precizează următoarele în legătură cu candidaţii la alegerile prezidenţiale:
a)Articolul 37, aliniatul 1: „Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 16, aliniatul 3…”.
b)Aricolul 16, aliniatul 3: „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară.”
c)Articolul 16, aliniatul 4: „În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.”
4.Constituţia România, la articolul 40, aliniatul 2, precizează că: „Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.”
U.D.M.R. se află în această situaţie. Am convingerea că toţi membrii Biroului Electoral Central cunosc acest Adevăr. Ca urmare, se impune adoptarea unei Hotărâri a Biroului Electoral Central privind interzicerea participării la alegerile prezidenţiale a candidatului unei organizaţii neconstituţionale, persoană care are cetăţenia Ungariei şi care s-ar putea să fi fost racolat de Serviciile Secrete ale acestei ţări.
Pentru o mai uşoară înţelegere a situaţiei create prin candidatura cetăţeanului româno-maghiar Kelemen Hunor la funcţia de Preşedinte al României şi având în vedere textul articolului 16, aliniatul 3 din Constituţie este evident că el nu poate fi numit într-o funcţie sau demnitate publică militară în România. Ca urmare, domnul Kelemen Hunor nu poate candida legal şi cu respectarea Constituţiei pentru funcţia de Preşedinte al României! În Constituţie scrie foarte clar (la articolul 16, aliniat 3) că poate candida la funcţia de Preşedinte al României un cetăţean român şi nu un cetăţean cu dublă cetăţenie.
5.Legislaţia din ţările membre ale Uniunii Europene nu permite cetăţenilor cu dublă cetăţenie să fie admişi să candideze la alegerile prezidenţiale.
6.Cetăţenii români care au dobândit cetăţenia unor ţări din Uniunea Europeană au dreptul să candideze pentru a fi aleşi numai în autorităţile administraţiei publice locale.
7.Dintre cei peste 3.000.000 de români care au dobândit cetăţenia Ungariei, cu scopul de a intra fără viză în spaţiul Schengen, niciunul nu are voie, conform dispoziţiilor legii electorale, să candideze la funcţia de Preşedinte al Ungariei.
Argumentele prezentate mai sus şi cele inserate în Scrisoarea deschisă, pe care v-am transmis-o anterior, obligă, în opinia mea Biroului Electoral Central să adopte o Hotărâre clară care să precizeze că nu pot participa în calitate de candidaţi la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României cetăţenii români care au dublă cetăţenie, precum şi cei care fac parte din Serviciile Secrete străine.
Cadrul legal şi experienţa pe care am acumulat-o prin participarea în componenţa a două Birouri Electorale Centrale m-au determinat să insist pentru a se adopta o Hotărâre clară şi necesară din partea B.E.C., înainte de depunerea candidaturilor de către cei interesaţi.
Hotărârea Biroului Electoral Central privind interzicerea participării la alegerile prezidenţiale a candidaţilor care au dublă cetăţenie sau a celor care sunt agenţi ai unor Servicii Secrete străine poate fi atacată de către cei interesaţi la Curtea Constituţională care se va pronunţa printr-o hotărâre definitivă.
Adoptarea Hotărârii cu privire la candidaţii cu dublă cetăţenie va ajuta Biroului Electoral Central să constate îndeplinirea condiţiilor de fond prevăzute de Legea nr.370/2004, republicată, pentru candidaturile la funcţia de Preşedinte al României.
Vă mulţumesc.
Dr. Gheorghe Funar
Președintele Partidului România Noastră
Candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019
Bun asa 😄