Incorect Politic
December 22, 2019
Preluat de pe Naționaliști:
Infractor de etnie tiganească, către JUDECATOARE si PROCUROARE, in sala de judecată: ,,Vă iau gâtul!
Un tigan recidivist din Buzău a fost trimis în judecată luna trecută de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj judiciar şi nerespectarea sancţiunilor penale.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, la data de 19 decembrie 2016, în timpul şedinţei de Cameră de Consiliu a Judecătoriei Focşani, fiind audiat într-un dosar în care era judecat pentru tâlhărie, a ameninţat cu moartea pe preşedintele completului de judecată, dar şi pe procurorul de şedinţă, ambele femei.
De asemenea, procurorii spun că la data de 22 octombrie 2019, acesta nu a respectat prevederile pedepsei complementare aplicate într-un dosar în care a fost judecat, prevederi prin care îi era interzis dreptul de a se afla pe raza municipiului Focşani în perioada 29 aprilie 2019-29 aprilie 2021.
Cu privire la primul incident, anchetatorii au stabilit, în urma verificărilor, că la data amintită, în timp ce avea ultimul cuvânt în timpul şedinţei de judecată, a adresat cuvinte jignitoare şi ameninţătoare la adresa reprezentanţilor Ministerului Public, afirmând contextual „ce îmi face mie (…) asta de-mi respinge? Lasă că te ţin eu minte, chiar de mă ridică iar, dar îţi iau gâtul, te aranjez eu pe tine”. După aceste afirmaţii, inculpatul nu s-a liniştit, continuând să le adreseze membrilor completului de judecată ameninţări cu moartea. La audieri el a recunoscut comiterea faptei, afirmând că la momentul respectiv urma un tratament, iar din acest motiv a devenit agresiv.
Tiganul de 24 de ani nu s-a potolit şi a continuat să facă ce ştie el mai bine, adică să comită infracţiuni. Astfel, deşi nu avea voie să mai vină în Focşani pe durata a doi ani, inculpatul a făcut-o, încălcând astfel prevederile pedepsei complementare aplicată de instanţă într-un dosar în care a fost judecat. Chiar el a fost cel care a mers la sediul poliţiei, iar în urma verificărilor şi a constatării faptului că nu avea ce să caute în Focşani, poliţia a sesizat parchetul. Tânărul, care nu a comis pentru prima dată această infracţiune, a motivat că a venit în Focşani pentru a-şi vizita mama.
De altfel, Zabar Hadîr, un tânăr de etnie tiganeasca, este un cunoscut al oamenilor legii atât din zoan Rm. Sărat cât şi în Vrancea. În urmă cu mai mulţi ani a ajuns în atenţia poliţişilor din judeţul vecin după ce a tâlhărit un om al străzii, după care s-a apucat de furat telefoanele călătorilor de prin trenuri, fiind arestat în ambele dosare. În Buzău se ocupă cu furtişaguri.
A furat 24 de lei unui om al străzii
Zabar Hadîr a fost trimis în judecată după ce, pe 2 octombrie, în jurul orei 20.30, a mers în zona unui adăpost improvizat din zona Gării Focşani, unde se afla şi Radu G., tot un om al străzii care dormea pe o folie de plastic.
Victima,în vârstă de 71 de ani, avea suma de 24 de lei într-o şapcă la câţiva centimetri de locul unde se odihnea. Buzoianul a intrat şi, sub pretextul că vrea să se odihnească, s-a aşezat lângă bărbatul de 71 de ani, pe care a început să-l buzunărească.
La un moment dat, acesta s-a trezit, moment în care Hadîr i-a băgat mâna în gât şi i-a cerut să-i dea banii. Bătrânul s-a văzut astfel nevoit să-i dea tâlharului cei 24 de lei, iar la un moment dat, profitând de neatenţia agresorului, a scos un briceag şi l-a tăiat pe acesta la nivelul gambei piciorului.
Hadîr a fugit, însă din cauza sângerării abundente a fost observat de martori, care au anunţat poliţia. ,,La data de 2 octombrie, în zona Staţiei CFR Focşani, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în zona peronului se află o persoană de sex bărbătesc ce prezintă o rană sângerândă la nivelul piciorului drept, în zona tibiei. În urma primelor cercetări efectuate a fost găsit un tânăr , din comuna Puieşti, judeţul Buzău, care a declarat verbal că ar fi fost tăiat cu un cuţit de un bărbat de 71 de ani, din comuna Corbasca, sat Scărişoara, judeţul Bacău. În urma verificărilor efectuate cu operativitate a fost depistat bărbatul care era principalul bănuit de săvârşirea faptei şi s-a stabilit faptul că pe fondul unui conflict mai vechi, cei doi s-au certat, după care s-au agresat fizic”, au comunicat iniţial poliţiştii vrânceni legat de eveniment.
Tâlharul a ajuns astfel la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Victima sa a mers însă la poliţie şi a povestit cele întâmplate, aşa că, la data de 3 octombrie, Hadîr a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe 4 octombrie a fost arestat preventiv.
Tâlharul a rămas în continuare după gratii
După ce dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei, magistraţii au verificat măsura arestării, pe care a menţinut-o ca legală şi temeinică. ,,Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Hadîr Zabar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (…) menţine măsura arestării preventive a inculpatului Hadîr Zabar, dispusă prin Încheierea din data de 04.10.2016 (…) Începând cu data de 02 noiembrie 2016, până la o nouă verificare dar nu mai mult de 30 de zile. Cu drept de contestaţie”, se arată în soluţia judecătorului de Cameră Preliminară. Contestaţia a fost respinsă la Tribunalul Vrancea, aşa că buzoianul a rămas în continuare după gratii.
Negrii sunt 13% din populatie in SUA si comit cam 50% din infractiuni. Sunt curios ce procent dintre infractiuni comit astia la noi…si ce procent din populatie mai reprezinta. Ma uit pe strada sau in mall si-i vad ca au doi-trei copii toti, unii si mai multi. Greu de crezut ca mai sunt doar 3% din populatie cat erau la ultimul recensamant…
“Greu de crezut ca mai sunt doar 3% din populatie cat erau la ultimul recensamant…” da, asta am remarcat si eu. Nu stim nr. lor exact probabil undeva la 2.5M (si in crestere) dupa statistica facuta de eustat pe langa vre-o alte 5M de corcituri.
Romii au cea mai mare taxa de fertilitate, campia Moldovei e mai populata regiune a Romaniei in schimb celalate judete N*1 la avorturi. Probabil urmatorul razboi civil va fi dintre tigani si modoveni.