General faimos: “În România nu e bine să fii erou, pentru că eroii stau închişi la Jilava în companie cu păduchii”

Incorect Politic
Iulie 24, 2024

 

General faimos: “În România nu e bine să fii erou, pentru că eroii stau închişi la Jilava în companie cu păduchii”

A venit din nou Generalul. Sala teatrului din Cernăuţi geme de lume. Toţi sunt curioşi să-l vadă şi să-l audă vorbind pe Generalul Cantacuzino-Grănicerul. Din lojă în lojă şi din om în om, bancurile lui fac ocolul sălii.

— Doamnelor şi domnilor, dragi camarade şi camarazi, se aude de pe scenă vocea puternică a lui Posteucă. Am deosebită onoare a vă prezenta pe eroul de la Coţi, Generalul Cantacuzino Grănicerul…

— Doamnelor şi Domnilor, îşi începe Generalul expunerea, plimbându-se cu mâinele la spate pe scenă — Posteucă a avut curajul să mă prezinte ca erou. În România însă nu e bine să fii erou, pentrucă eroii stau închişi la Jilava în companie cu păduchii. Sala aplaudă şi râde cu lacrimi.

Când Generalul îşi îndreaptă ochii străpungători spre cei prezenţi, amuţesc cu toţii de frică să nu scape vreo vorbă din cele ce vor urma.

— Când am intrat aici în sală, am auzit pe o doamna venerabilă şoptind vecinei D-sale: „Oare ce ştie să spună şi moşneguţul ăsta?” şi se uită fix spre o lojă din faţă.

Sala râde şi aplaudă din nou. Generalul sare de la o chestie la alta cu o elasticitate de pisică, îmbrăcând totul în haine de sărbătoare şi voie bună.

— Mi s’a interzis a vorbi despre Garda de Fier. Dar eu repet pentru toată lumea, şi vocea îi creşte tunet, că din Garda de Fier nu mă scoate nici Dracul.

Sala aplaudă în delir. Minutele se fac ceasuri şi Generalul vorbeşte mereu.

— Ei, acum să vă spun şi ceva despre drapel, că doar acesta este subiectul conferinţei mele. Drapelul, copii dragi, e cel mai frumos lucru ce există pe lume. El închide în el toate nădejdile noastre. Trecutul, prezentul şi viitorul unui neam, morţii, vii şi cei ce vor veni, toţi sunt în drapel. Drapelul e simbolul existenţei neamului.

Sala e toată numai ochi şi urechi. Dintr’o lojă din dreapta, Lauric face semne disperate Generalului, arătându-i ceasul. Au trecut aproape două ore şi nimeni nu ştie când.

— V’aş mai spune eu multe, copii dragi, dar Filon nu mă lasă. Face semne disperate şi-mi arată mereu ceasul. Trebuie să închei, dar îmi rezerv dreptul de a mai veni pe la D-vstră. Cu un compliment, se îndreaptă spre fundul sălii. Dar după vreo câţiva paşi se întoarce şi, cu ochii spre loja cu cucoana venerabilă, zice:

—Ei cucoană, ţi-a plăcut cum a vorbit moşul?

Apoi, cu paşi de sublocotenent părăseşte scena. Sala geme de aplauze, de curaj şi de voie bună şi din mijloc se înalţă ca furtuna „Ştefan Vodă al Moldovei”.

Nu după multă vreme a venit să ne viziteze un nou oaspete. Prezenţa lui ne întăreşte în credinţa legionară.

E profesorul Găvănescu, omul de cultură vastă şi renume mondial. Vine să vadă cum credinţa legionară creşte. Toată lumea ne acuză că suntem tineri, fără experienţă şi svăpăiaţi. Azi îmi va fi dat să văd pe unul din cei bătrâni şi cu carte multă, care era de aceeaşi credinţă cu noi cei tineri.

Cu frontul făcut şi cu onorurile cuvenite, l-am primit pe Profesorul Găvănescu, care a sosit acompaniat de D-nii Comandanţi lasinschi şi Ţopa. Bătrânel, de statură mijlocie, bine legat, cu părul alb, cu sprâncene stufoase, se uită cu lacrimi în ochi la noi şi ne zice:

— Dragii mei studenţi legionari. Să fiţi buni, să învăţaţi bine, să vă pregătiţi cât se poate de conştiincios, căci ţara are nevoie de voi. Dar, mai ales să-l ascultaţi pe Căpitan, că el ştie ce face…

Îmi muşc buzele ca să nu plâng. De ce m’o fi impresionat atât de mult? Poate că pentru adeziunea totală ce a demonstrat faţă de Căpitan! Au plecat cu toţii şi noi cu ei. Soarele de afară, voia bună de pe stradă, verdele pomilor şi zâmbetul fetelor, m’au făcut să revin la viaţa zilnică.

Câte visuri neîmplinite, Doamne…

Fragment din amintirile legionarului Mardarie Popinciuc, culese în lucrarea Pentru Sfânta Cruce, Pentru Țară (vol 1)