Mihai Șerban
Incorect Politic
Aprilie 18, 2023
Gena liberalismului european
Via STRATINFO:
Instaurarea prin forţă a republicii Commonwealth, sub bagheta protestantului Oliver Cromwell (omul bancherilor cosmopoliți), a fost evenimentul crucial care a influențat toate episoadele istorice care au urmat în lume. În timp ce Anglia devenea tot mai ușor de manipulat din cauza conflictelor în care era subtil impinsă, șomajul, foametea și epidemiile au început să facă ravagii.
În anul 1665 s-a abătut peste britanici marea depresiune financiară, acest deznodământ fiind de astfel obiectivul care era urmărit de capitaliștii apatrizi. Criza teribilă prin care trecea gazda nu i-a împiedicat pe cosmopoliți să-și continue uneltirile și să-i inducă pe britanici în tot mai multe conflicte religioase. Fiind slăbită de aceste campanii succesive din context, Anglia devenea tot mai favorabilă capitaliștilor, care au reușit, în cele din urmă, să impună înscăunarea lui William III d’Orange-Nassau (omul bancherilor), în locul lui James Stuart II, care a fost obligat să se refugieze în Franța pentru a scapă cu capul pe umeri!
Succesorul său, William III, s-a grăbit să-și onoreze obligațiile, oferind paraziților condițiile necesare și acordarea unui împrumut de 1.250.000 de lire, culmea, făcut în numele tezaurului Coroanei Britanice, unor creditori privați și secreți pentru înfiinţarea Băncii Angliei.
În urma aranjamentelor ilicite din culise, cosmopoliții au primit următoarele garanții: numele creditorilor care au acordat împrumutul Coronei Britanice (…) vor rămâne în veci secret și li se vor acorda dreptul de a înfiinţa Banca Angliei. Directorilor Băncii Angliei, li se vor acorda dreptul să definească etalonul-aur al monedei, prin mijlocul căreia vor putea developa creditările în concurentă de 10 Lire pentru fiecare 1 Liră valoare-aur depusă garanție în seifurile băncii; vor primi dreptul să consolideze datoria suverană și vor primi garanția plății datoriilor suverane și a dobânzilor aferente, prin impozitarea directă a poporului.
Etalonul Aur
Pentru suma de 1.250.000 de lire, Regele William III de Orange a permis ca poporul său să fie zdrobit de presiunile financiare impuse de cosmopoliți. Cosmopoliții sunt apatrizi; principiul lor de viață și de acțiune este Ubi bene, ibi patria: „Unde mi-e bine, acolo e patria“. Creditorii cosmopoliți îşi atinseseră obiectivul dorit, uzurpând puterea, emițând și controlând moneda națiunii. Asigurându-se cu o asemenea putere, din acel moment prea puţin a mai contat cine și cum se făceau legile în Anglia, poporul oricum fusese înrobit! Având în vedere enormitatea și periculozitatea acestor privilegii inimaginabile, o scurtă schematizare nu ar fi excesivă.
Pentru a exemplifica ce a însemnat acceptarea Etalonului-Aur, să ne referim la o tranzacție elementară: directorii Băncii Angliei puteau să împrumute 1.000 de lire, pentru 100 de lire-aur, depozitate în garanție. Pentru suma de 1000 de lire împrumutată, percepeau o dobândă de 5 la sută, ceea ce însemnă 50 de lire pe an, adică numai din dobânda de pe un singur an, recuperau 50 la sută din garanția inițială de 100 de lire-aur. Dacă împrumutul era acordat pe 10 ani, suma de 1000 lire plus dobânda aferentă însemna 1.500 de lire, ceea ce însemnă că pentru a finanța un împrumut de 1.000 de lire, cosmopoliții trebuiau să garanteze doar cu 100 de lire-aur, câștigând la finele termenului 1.500 de lire: știind că în primii doi ani îşi recuperau deja garanția-aur și că 90 la sută din banii împrumutați (moneda fiduciară) erau creați din neantul absolut!
Această cacealma incredibilă este unul din cele mai bine păstrate secrete din toate timpurile și, din păcate, a rămas până în zilele noastre principiul otrăvitor după care se creează monedă în lume. Acesta a fost momentul istoric când Anglia și-a pierdut definitiv independența, devenind fațada capitaliștilor internaționaliști… și mulţi alţii aveau să mai urmeze, după aceeași rețetă! Deci, Revoluția Engleză este mama creatoare a cosmopolitismului financiar, având ca unic scop șubrezirea și destabilizarea tuturor națiunilor prin: controlul băncilor centrale (în acest moment imperiul Rothschild deține F.M.I și 175 de bănci centrale naţionale – în lume și, în asociere cu Rockefeller și Morgans, deține Banca Mondială); consolidarea datoriei suverane, îndatorarea masivă a poporului, controlul impozitelor, finanțarea și organizarea conflictelor religioase, a revoluțiilor și a războaielor.
Mihai Șerban
N-am înțeles mecanismul pe care l-ați descris în articol
Cum adică își recuperau cele 100 de lire aur depuse în garanție? Pai cele. 100 de lire nu erau depuse de cel căruia ii acordau împrumutul? Adică tot ei depuneau garanția și tot ei acordau împrumutul?
EXPLICATIE EXCEPTIONALA : DATI ROMANILOR CA SA SE FEREASCA !
UNICOIN , recomandat in mod mincinos drept “bani lichizi digitali”(nu exista asa ceva!!! nota bene !!! ), MONEDA MONDIALA CONCEPUTA IN SECRET !!!!!!!!! NOUA ORGANIZATIE SECRETA A INTRODUS-O IN SPATELE USILOR INCHISE ( dupa luni intregi de planuire banditesca ) ACUM CATEVA ZILE , IN ACEST WEEK-END PREZENTATA DE IWF (Forul International Monetar)!
ORGANIZATIA SE NUMESTE : Digital Currency Monetary Authority (DCMA)
ACEASTA MONEDA – ea insasi controlabila !!!- VA FI CAPABILA SA CONTROLEZE SI SA PAZEASCA !!! TOATE MONEZILE DIGITALE SCOASE DE BANCILE CENTRALE DE PESTE TOT. CACI STA DE-ASUPRA LOR !!!
VA CONTROLA TOTI PASII NOSTRI , CONFORM CONCEPTULUI “NU VETI AVEA NIMIC SI VETI FI FERICITI”, AL FORUMULUI INTERNATIONAL MONDIAL (DAVOS), CE NE PAREA SCRANTIT ABEA CU SCURT TIMP IN URMA.
SECRETELE CELE MAI INTUNECATE ALE ACESTEI EXTREM DE PERICULOASE ORGANIZATII MONDIALE FINANCIARE SUNT MULTE .
ACEASTA DUBIOASA ORGANIZATIE “DCMA”, NU PUBLICA NICIO ADRESA SI NICIO LISTA A MAHERILOR CE SE ASCUND IN SPATELE ACESTEI ORGANIZATII .
DECI NU EXISTA INFORMATII PUBLICE .
EI VOR INSA SA MENTINA BANCILE LOR MEMBRE, IN FIINTA, IN TIMP CE ATATEA ALTE BANCI SE DEZINTEGREAZA PESTE TOT SI IN USA SI IN EUROPA .
Dominique Kettner, comentatorul , este foarte bine informat si la zi cu noutatile financiare caci este vanzator de metale pretioase si tine contact strans cu jurnalistul Ernst Wolff, (printre alte surse, precum si finantistul excelent – Markus Krall, etc), deci cu vocile Germaniei cele mai docte in escrocheriile financiare ale satrapiei in descompunere!
CBDC vor trebui acceptate de cetateni !!!!!!!- sunt statale si centrale !!! , spre deosebire de toate celelalte monezi digitale scoase pana acum, care au fost emise descentralizat .BITCOIN ETC SUNT DECLARATE NEPOTRIVITE
SI VOR FI ELIMINATE IN FAVOAREA ACESTEI NOI MONEZI !
CBDC
↪︎ https://bit.ly/41ABpoQ
VEDETI CBDC :
https://bit.ly/41ABpoQ
Pe situl Parlamentului European scrie:
“Ca sa se limiteze tranzactiile in bani lichizi si monezi crypto, se vor pune limite la platile marfurilor in bani lichizi pana la 7.000 si ptr monezi crypto, pana la 1.000, plati permise la care cumparatorul nu poate fi identificat (in numele ”terorismului si al spalarii de bani” = gogosi !)”
“Cine doreste o privire in culise, o vom oferi gratis, impreuna cu Ernst Wolff pe 26 aprilie ora 19 – inregistrati-va !”
https://www.youtube.com/watch?v=OR3ULxpsvu4
Unfassbar: Dieser Hammer überrascht alle (es geht los)
Kettner-Edelmetalle (Gold & Silber)
270K subscribers
3,703 views Apr 17, 2023 #iwf #digitalewährung #cbdc
✅ Jetzt kostenfrei für das Webinar anmelden: https://kettner.shop/kostenfreie_Webi…