Home / Educativ / Gândiți cu mintea voastră!

Gândiți cu mintea voastră!

Incorect Politic
Aprilie 11, 2020

Gândiți cu mintea voastră

Preluat de pe Justițiarul:

 

Magnoliile s-au veștejit, nici  n-am apucat să le  șoptim emoționați cât  sunt de superbe! Ca și moșmonii, ca și piersicii sau merii… Violetele, lalele și narcisele s-au scuturat fără să le admirăm splendoarea. Urmează liliacul, perii, prunii, gutuii… Și cine știe dacă mai prindem o nouă primăvară, ursitoarele s-au strâmbat dintr-odată. Stăm baricadați îndărătul ușilor zăvorâte cu  zece lacăte și ne păzim ca niște neghiobi de un „carcalac” cu care, deunăzi, chefuiam strașnic. Miliarde de inși tremurânzi, plasați de bunăvoie în arest la domiciliu. Orwell râde în hohote, iar Stalin și frații lui de  dictatură crapă de invidie. Viața s-a transformat în necrolog – nesfârșit  și năucitor.

Zi de zi, contabilizăm  decedații de la noi și de aiurea, o planetă de ciocli siliți  să se obișnuiască otova cu întunericul vizuinei șobolănești. Sfintele moaște sunt scoase din biserici și plimbate cu alai popesc întru alungarea  demonului viral. Plouă cu  ordonanțe militare și cine nu se supune e plesnit cu vela în moalele capului. Deasupra tuturor politrucilor valahi tronează falnic-găunos Măria Sa Nevolnicia, deghizată în haine prusace. Căci, tipul din Deal, adică cititorul de texte de-o stupiditate vâjâitoare, a compromis în șase ani nu numai legenda lucrului bine întocmit, ci și noțiunea de „normalitate”, o pacoste, zău, picată peste România!  Curat ghinion să ne surprindă pandemia cu o asemenea caricatură prezidențială. Ehe, și cum benchetuiau unii, destui, ce-i drept, la ungerea pe divanul cotrocenist a arianului aerian din Sibiu, cu toate că  Alice Voinescu ne avertizase, din colțul ei de eternitate, că „lovitura cu nemțofilia e bizantinism răsuflat.”[1]

Noroc cu  bancurile, miezoase și risipitoare de spaime. D-aia, ca să nu supere poporul român, cică, domnii Arafat, Iohannis, Orban și Helvig au cooptat în celula de criză un român. Îi spun… Streinu. Ei bine, streinul cu pricina ne tot tulbură somnul cu mesajele-i catastrofice, deși, prin martie, la ceasul ghiocelului, ne asigura că ne-am speriat de pomană  și ar fi potrivit să nu ne mai bulucim, dracu’, la spital.

De aproape o lună nu ne mai îmbrățișăm copiii și nepoții, amenințați oficial cu droaia de represalii în cazul  încălcării distanței sociale, cea mai recentă gogoriță  mondială vânturată ca panaceu infailibil. La birou îndrăznim arar, iar cu prietenii ne întâlnim în condiții de conspirativitate, de parcă am fi ilegaliștii comuniști de odinioară. Străzile s-au pustiit, ici-olo câte o mașină și aia a forțelor de ordine, cu semnalele acustice dezlănțuite… La ore stabilite  restrictiv, bătrâni albiți și cocârjați prematur  se târăsc de acasă la farmacii sau la magazinele cu produse elementar – alimentare. Sunt palizi și secătuiți, din ochi le-a dispărut  orice licăr de viață, „riscul de longevitate” i-a răpus înainte de soroc. Cadavre rătăcind cu teama în oase pe fâșia subțire ce li se cobește cu premeditare…

Granițele s-au ferecat strașnic, „izolarea” și „carantina” au devenit cuvintele cel mai des rostite, laitmotivele sisifărelii noastre în zodia globalizării morbide. Se închid orașe și țări (culmea, New-York-ul e aidoma Sucevei, nicio diferență!), ni se repetă obsedant și în toate limbile Pământului că trebuie să ne spălăm pe mâini și să dereticăm prin maghernițele domestice cu masca pe figură, geaba țipă cineva că „testele care se utilizează în prezent nu sunt nici validate și nici specifice, virologii vor doar să câștige bani cu aceste teste.” [2] Money, money, șlagărul perpetuu  al capitalismului canibal… Un bal mascat internațional, cu orchestra interpretând același vals sinistru, o manipulare cum alta n-a fost nicicând. „Stați în casă dacă vreți să trăiți!” ni se transmite apocaliptic pe feluritele unde – scurte, medii ori lungi.

Nimeni nu  cutează să  nesocotească poruncile, altminteri se alege cu dosar penal. Haștagiștii au amuțit suspect, dezinteresați de drepturile și libertățile fundamentale abolite deodată. Tembelismul corporatist s-a lăbărțat  discreționar peste lumea de cobai multiculturali și multilateral decerebrați. Pe malurile Dâmboviței, turma păstorită de baciul Klaus Werner salută  nătâng gestul Bruxelles-ului de a ne azvârli un miliard de euro. De unde să știe pacienții contaminați cu lozinci de mahala multinațională că aproape jumătate din sumă reprezintă tocmai banii europeni nefolosiți de România în anul abia scurs și, în consecință, sortiți rambursării… Alte două sute de milioane sunt o datorie, așa încât ne vom mulțumi de-adevăratelea cu vreo trei sute, atât, restul e propagandă ieftină. Viețuim din resturi derizorii, fraților, halal solidaritate comunitară!

În timp ce specialiștii neaoși sau străini ne infestează programatic cu  perspectivele terifiante, un medic vestic,  Sucharit Bhakdi, cu o reputație incontestabilă  în microbiologie, ne trezește la realitate: „Viețile și mijloacele de viață ale concetățenilor noștri sunt expuse riscului pentru a evita un pericol inexistent, Covid-19. Măsurile impuse acum sunt un dezastru pentru întreaga populație. Vor face pagube uriașe, fără a produce vreun bine. Măsurile luate, interzicerea spectacolelor, de exemplu, vor scădea speranța de viață la cei vârstnici. Fiindcă îi distruge psihologic și asta îi bagă în mormânt pe cei cu vârste înaintate. Repet, măsurile astea sunt grotești, absurde și foarte periculoase. Speranța de viață a milioane de oameni este redusă.

Auzit-ați? Băgați la tărtăcuță ! Mai mult, conform  aceleiași somități, „consecințele asupra îngrijirii medicale sunt profunde. Deja îngrijirile acordate pacienților au fost reduse, operațiile anulate, personalul medical amețit. Toate acestea vor avea un impact profund asupra întregii societăți. Toate aceste măsuri conduc la autodistrugere și sinucidere colectivă pe baza a nimic altceva decât a unei fantome”. Pfu, ce imagine – omenirea ca un cimitir bântuit de strigoi și ăia cu botnițe și mănuși de protecție!

Un alt medic, inevitabilul Wolfgang Wodarg îi ține  isonul și afirmă tranșant că „politicienilor li se face curte de către oamenii de știință. Oameni de știință care vor să fie importanți, care vor să aibă parte de finanțare pentru instituțiile lor, oameni de știință care merg cu curentul și vor să facă parte din el. Ceea ce ne lipsește acum este o modalitate rațională de a privi lucrurile. Ar trebui să ne punem întrebări de tipul «Cum ne-am dat seama că acest virus este periculos?», «Cum se manifesta înainte?», «Nu cumva am avut același lucru și anul trecut?»”. Ba bine că nu, și anul trecut, și alălalt, mereu!

De-ar fi singurii, dar nu-s, Joel Kettner (profesor de Chirurgie și Sănătate Publică la Universitatea Manitoba din Canada), de pildă, nu se eschivează să  declare că „am văzut 30 de pandemii, una în fiecare an. Se numesc gripe! Dar nu am văzut niciodată genul acesta de reacții și încerc să înțeleg de ce.”; ca și John Ioannidis (profesor de medicină la Universitatea Stanford): „În fapt, astfel de coronavirusuri moderate infectează zeci de milioane de oameni anual și sunt responsabile pentru 3% până la 11% dintre cei spitalizați în fiecare iarnă în SUA cu infecții respiratorii. În cel mai bun caz, s-ar putea să observăm fără prea mare îngrijorare că sezonul gripei de anul acesta este un pic mai rău decât în mod obișnuit. Media nu ar vorbi despre acest lucru mai mult decât ar vorbi despre un meci de baschet din NBA între două echipe modeste.

În fine, Yoram Lass (fost Director General al Ministerului Sănătății din Israel) confirmă că „Italia este recunoscută pentru morbiditatea uriașă rezultată din probleme respiratorii, de trei ori mai mult decât orice altă țară europeană. În SUA mor anual 40 000 de oameni în sezonul gripei obișnuite. În fiecare țară, mor mai mulți oameni din cauza gripei obișnuite decât cei care mor din cauza coronavirusului.”

Cu toate acestea, de la Washington și până la Moscova puterile executive se întrec în măsuri prohibitive  în  stare să împingă  la depresie miliarde de creduli, prostiți de li s-a dus vestea. Păi dacă virusul acesta fară  asemănare este într-atât de primejdios, de ce nu s-au interzis toate activitățile? Chiar nu observați că suntem mințiți cu nerușinare?

Oameni buni, raportați  numărul deceselor de coronavirus (iar nu cu coronavirus!) la statisticile anilor trecuți  și, îndeosebi, la cele șapte miliarde și jumătate de neînsemnați ai globului! Fiți imuni la  emisiunile  propagandistice derulate pe canalele de imbecilizare televistică și gândiți cu mintea voastră, câtă mai e nepervertită! Este  perioada în care felile de tort pandemic se împart și fiecare  mesean (invariabil din anturajul stăpânilor) nădăjduiește să înșface o porție consistentă, nu fiți naivi! Nu uitați că revoluția română a început  cu îndemnul „Mircea, fă-te că lucrezi!”, iar mai apoi populimea a crescut cu sloganul cretin „Te uiți și câștigi!” Dumnezeule, nu putem fi într-atât de nerozi!

Profesorul Vasile Astărăstoaie[3] ne deslușește orișicât, dezvăluindu-ne că în urmă „cu câteva luni înainte ca OMS să lanseze pandemia corona, Centrul pentru Securitatea Sănătății (CHS) de la Universitatea Johns Hopkins (octombrie 2019), a creat pentru OMS un scenariu pentru o pandemie gripală la nivel mondial. Denumit «Eveniment 201», a fost realizat în colaborare cu doi parteneri puternici: Forumul Economic Mondial (WEF) și Fundația Bill & Melinda Gates. Scenariul prezintă o epidemie de corona, care a ucis 65 de milioane de oameni în întreaga lume. Scenariul este, în mod evident, elaborat pentru ca să ofere un substrat științific pentru privatizarea și restructurarea neoliberală a sistemului de sănătate global. Recomandările vizează cooperarea consolidată între guverne și companii private în parteneriate public-privat. Împreună cu organizațiile internaționale, trebuie promovate cercetările privind vaccinurile. Trebuie o cooperare cu companiile media, astfel încât în cazul unei pandemii piața să poată fi inundată rapid cu mesajele și informațiile dorite (care sunt redactate de OMS), iar alte mesaje trebuie suprimate din punct de vedere tehnic.

Guvernele (cu câteva excepții) au ascultat de OMS și au încercat să limiteze viteza de răspândire a coronavirusului cu măsuri drastice fără precedent (carantină, izolare, distanță socială, interzicerea întrunirilor, închiderea magazinelor etc.). Pentru prima oară de la Decretul lui Constantin cel Mare, creștinii nu pot participa la slujbe religioase. Iacobinii, bolșevicii, ISIS au încercat, dar nu au reușit acest lucru (slujbele se țineau în clandestinitate). Viața socială s-a mutat în lumile digitale, lucru deosebit de periculos. Măsurile de combatere a coronavirsului merg mână în mână cu abolirea fără precedent a libertăților democratice – măsuri care sunt aprobate cu entuziasm de majoritatea populației. «Dacă nu ai ști despre ce este vorba, procedura din ultimele zile ar putea fi citită ca scenariul unei preluări populiste de putere», scria istoricul René Schlott pe 16 martie în Süddeutsche Zeitung.

De asemenea, aflăm tot  de la eminentul dascăl ieșean că, pe 18 martie, Frank Ulrich Montgomery, vicepreședintele Asociației Medicale Mondiale, și-a exprimat scepticismul cu privire la măsurile adoptate: „Deoarece trebuie să presupunem că virusul va fi alături de noi mult timp, mă întreb când vom reveni la normal? Nu putem ține școlile și grădinițele închise la nesfârșit. În Italia, măsurile nu au ajutat niciodată, a fost o măsură de disperare politică, deoarece se crede că măsurile coercitive sunt mai eficiente decât cele generate de rațiune.” E clar, scenariul experimentului nu mă părăsește deloc! De nu mă credeți pe mine, luați aminte la vorbele inițiatului Gordon Brown[4] (nu demult prim-ministrul Angliei),  care, întrebat  cum poate fi combătut  noul asasin (SARS-COV2), a răspuns șăgalnic: „Acesta nu este un lucru care poate fi gestionat de o țară. Trebuie să existe un răspuns global coordonat.  Criza din 2008, pe care eu am gestionat-o, a fost o problemă economică asupra căreia am putut aplica o soluție economică. Aceasta este, în primul rând, o urgență medicală și trebuie să fie luate măsuri comune pentru a face față acestui lucru. Dar cu cât interveniți mai mult pentru a face față situațiilor de urgență medicală, cu atât puneți economii în pericol.

Din studioul postului de televizune Fox News, oligarhul transnațional Bill Gates dezleagă misterul epidemiologic: „Lucrurile nu se vor întoarce cu  adevărat la normal până când nu vom avea un vaccin care să ajungă, practic,  la întreaga lume.” Asta  da afacere, cu miliardele de vaccinuri, pe care, sigur, bogătanul le pregătește deja… S-au deconspirat! strig în deșert aidoma unui personaj din zorii decomunizării dâmbovițene.

Așadar, iarăși despre „Statul Universal” de care scriam luna trecută, la debutul isteriei colective. Da, da, deoarece, în opinia englezoiului, „omenirea întreagă are nevoie de un fel de centru de comandă!” Vasăzică, astfel se explică Brexit-ul,  la naiba cu sporovăiala demagogică! Accept cu blazare, însă doresc să știu unde va fi centrul de comandă?   Măcar să fim informați,  că ne-au vrăjit atâta cu conceptul transparenței…

Parcă îi și văd pe salvatorii comunității internaționale frecându-și mâinile satisfăcuți și pipăindu-și cardurile burdușite de la uriașa farsă căreia i-au căzut pradă sute de state… Ciocnesc complice cupele de șampanie și susțin toasturi ipocrite deasupra hărții planetare hașurate cu semne necunoscute nouă.  Ialta, Malta… amintiri  recente și dureroase. Letalul COVID-19 deschide o altă epocă în istoria tristă a sclavagismului niciodată înmormântat  –  mai perversă, mai deznădăjduitoare. Fiindcă are  suportul maselor și, mâine-poimâine, dacă un dușman al ordinii mondiale proaspăt instaurate va fi executat în piața publică,  cererea de bilete va depăși orice închipuire. Iar sărmanul va fi ghilotinat în uralele spectatorilor nu înainte ca galeria stârnită în instinctele-i  animalice  să fi făcut cu el pozele  ce vor zburda pe rețelele de socializare… Of, de și-ar da seama, natantolii, că nu-s decât uneltele „Statului Universal” redivivus... Scuze, redivirus!

                                                                                                               Marian NAZAT

[1] Alice Voinescu, Jurnal

[2] Wolfgang Wodarg, ex-președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

[3]  Interviul a apărut în Bonn Anzeiger

[4] Spech-ul  a fost ținut cu ocazia reuniunii virtuale a G20, unde s-a reiterat iarăși subiectul instaurării  Guvernului Mondial (NWO).

2 comments

  1. Nu degeaba, în engleză un termen pentru televizor este “the idiot box”. Cutia pentru idioți. Și avem din ăștia cu nemiluita. Pentru majoritatea, e SINGURA sursă de informație. Nu pentru că n-ar exista altele, dar din cauza lenei. Sincer eu de mult timp mă gândesc că prostia e o chestie de alegere. Unii oameni zic “nu suntem toți la fel de inteligenți” și sigur, există niște diferențe. Dar foarte mulți oameni nu fac nici un efort să crească intelectual, deci nu sunt neapărat proști, deși își spun singuri asta. Sunt doar leneși, mintal. Până la urmă așa cum îți poți deprinde treptat corpul cu efortul, așa îți poți deprinde și mintea. Dar majoritatea nu vor. Pentru că e mai simplu să petreci ore nesfârșite pe HBO pe canapea decât să citești o carte. Practic și noi pe-aici suntem contra curentului.

    • Tocmai din titlu spune ce sa faci
      Ganditi cu mintea voastra.
      Din citate in citate se vede graba si – fara scapare! – neatentia.
      Mai degraba exprimi tristetea…
      Pe astia care au doar o sursa criicabila de informare… ai facut ceva sa-i lamuresti?
      Daca esti de acord ca nu-i nici o chestie deosebita acum in lume, decat o isterie indusa artificial, cu scop politic… inseamna ca repeti sloganuri
      … asculta Scrisoarea a III-a de Calboreanu, pe youtube…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *