Incorect Politic
Martie 25, 2020
Friedrich Nietzsche, și azi, un incorect politic.
de Ioan Mircea Crăciun
“The individual has always had to struggle to keep from being overwhelmed by the tribe. If you try it, you will be lonely often, and sometimes frightened. But no price is too high to pay for the privilege of owning yourself.” Friedrich Nietzsche ( 1844 – 1900 )
Ce zice Nietzsche ?
Păi zice că “Individualitatea este o victorie personala a omului fata de trib”.
Zice un lucru foarte simplu, pe care in mod sigur îl putem constata cu toții de-a lungul vieții și care cu toate acestea, în cadrul societății noastre actuale trece in planul al doilea, sau chiar și mai departe;
Individualitatea este o victorie asupra grupului, asupra tribului din care facem parte, ca să ne adaptăm vocabularului lui Nietzsche.
Prin aceasta afirmație el vrea să scoată în evidență faptul că individualitatea (care este modul de creștere si de afirmare, de consolidare si percepție în ultimă instanță a Sinelui propriu) nu este o stare de lucruri dată, a se ințelege una oferită cadou, gratis, ci este o luptă și nu una singură ci o luptă dublă, pe două planuri.
În primul rând este o lupta cu sine însuși, cu propria persoană pentru a putea, a fi suficient de puternic și a ajunge la procesul de indivizare iar apoi, o luptă cu grupul din care facem parte, care grup, el, are o tendință putem spune naturală, dar care este de asemenea culturală, de a ne scufunda si absorbi in masa proprie și gândirea acesteia, unică.
Aceasta luptă ii sperie pe cei mai mulți. Putem spune chiar, fără să ne inșelăm, că cei speriați de această luptă reprezintă majoritatea.
Nietzsche adaugă :
,,Nici un preț nu este prea mare pentru a ne ridica și a ne oferi astfel privilegiul de a fi proprietarii sinelui propriu’’.
Această afirmație este inversul sensului comun al filozofiei clasice: Omul nu se naște liber, dimpotrivă, se naște intr-un grup și este prizonierul grupului, este obiectul grupului, este un lucru, un element din grup. Nu este altceva decit un mic element in cadrul acestei mase,
DAR,
și acest cuvânt este foarte important, DAR printr-un efort personal considerabil, el poate depăși acest statut și deveni astfel un individ.
O ființa, proprietară de sine însuși.
A deveni tu insuți, a fi proprietar de tine insuți, a nu te autoriza decât de tine însuți, există oare o misiune, un program mai exaltant pentru a da sens unei vieți umane ?
Există la acest nivel de acceptare a lucrurilor însă, un paradox. Există indivizi care pentru a se ridica din rândul grupului din care fac parte, pentru a exista și deveni ei inșiși, sunt capabili sa se facă, conștient sau poate de cele mai multe ori inconștient, apostolii unei filozofii contrare. Pe românește, se fac frate cu dracu.
Este vorba de cei ce se pretind că sunt conducătorii societății, șefii acesteia, elita ei.
Și pentru a putea justifica acest statut au inventat filosofia colectivistă, socialistă, comunistă si capitalistă (căci și aceasta din urmă, vedem bine, este una dirigistă, intervenționistă și deci falsificatoare și chiar și mistificatoare).
Acești apostoli care apără conceptul de masă, de trib, de colectiv, de team, sunt inventatorii unei filosofii care le convine lor si prin asta, prin faptul ca aceasta le convine, i-au dat nume flatoare precum Popor, Republică, Partid istoric, Multinationala, Corporație etc. și practică această filosofie în scopul de a le aduce lor profit si de a domina această masă de inși incoștienți de situația în care sunt ținuți.
Aceasta este rădăcina puterii politice si economice moderne, aceea de a propune o societate grupată, masificată, standardizată, ușor de dominat și de condus de la distanță. Unii dintre cei desemnați mai sus chiar crezând că fac bine ceea ce fac.
Iată în mare ceea ce zice Nietzsche referitor la acest subiect si iată și de ce acest mare scriitor nu este mai deloc citat si nicidecum apreciat. Un adevărat incorect politic până astazi.
Iar când înțelegem asta, înțelegem că puterea politică sau economică, oricare ar fi ea, are oroare de rebeli si de contestatari.
Libertatea reclamantă în decembrie 1989 este un concept care trebuie sa rămână unul abstract și care nu trebuie niciodată să fie pus in practică.
Libertatea abstractă a votului a înlocuit Libertatea concretă a autodeterminării.
Nietzsche nu neagă absolut deloc aspectul social al vieții. Cum ar putea-o face, societatea este o realitate în care ne îmbăiem zilnic.
Viața pe care o ducem se derulează în societate, în interiorul grupului. Limbajul pe care-l locuim și care ne traversează este acela al strămoșilor, limbaj înviorat de raporturile noastre de familie, de prieteni, de rude, de vecini, etc. Omul este un punct de intersecție, o întâlnire intre colectiv și istoric în care prezentul reprezintă voința individuală, a fiecăruia dintre noi, de a da un sens vieții.
In rezumat, omul este în același timp un produs al colectivului și un proiect personal, individual.
Acest al doilea aspect, proiectul strict personal, acela de a da un sens individual vieții, exponenții puterii, fără exceptie, incearcă să-l ascundă și chiar să-l anuleze pentru a nu mai putea face diferența între interior si exterior.
Ne vor un sac gol si transparent la interior pe care sa-l umple ei din exterior. Iar pentru asta, s-au inventat votul, propaganda, partidele politice, dar si marketingul, publicitatea, consumul de masa și nu în ultimul rând, masmedia.
Cuvântul e sugestiv nu-i așa? Mas-media, media de masă.
Și în același timp, invidualismul e ăla care ne-a făcut să pierdem în fața știm noi cui. Ba chiar, dacă e să fim corecți, cine urlă cel mai tare, împotriva colectivismului și a cooperării? “Ayn Rand – Alisa Zinovyevna Rosenbaum”.
Obiectivismul este un sistem filosofic dezvoltat de scriitoarea ruso-americancă (hah!) Ayn Rand. Principalele aspecte ale obiectivismului [gargară] că Scopul moral propriu al vieții este urmărirea propriei fericiri (a se vedea egoismul rațional), că singurul sistem social compatibil cu această moralitate este acela care afișează respectul deplin pentru drepturile individuale întrupate în capitalismul laissez-faire.
Promovează individualismul într-un sistem în care tu cooperezi cu cei de același sânge (de fapt rasă) cu tine, chiar și dacă nu fac parte din familia directă, și în schimb promovează individualismul și toleranța (respectiv descurajează preferința pentru cei din grupul tău) în rândul goyimilor. Când unul din ei comite o infracțiune, toți cu mic cu mare se unesc să urle că e persecutat, avocații sar să-l apere, ziariștii la fel, donațiile curg, încep manifestațiile. Victor Ostrovski, autorul unei cărți despre Mossad, spunea că oriunde mergeam, în orice țară, puteam să apelez la cineva pentru ajutor, indiferent cine era. Albii n-au asta, și mă și întreb dacă au avut-o vreodată. Miliardarii lor, că sunt afiliați cu democrații sau cu Republicanii, toți fac donații pentru Israel, și sprijină etnia lor. Singurul lucru unde vezi ceva oarecum similar e la “pocăiți”. Întotdeauna dacă se angajează undeva, aduc după ei colegii lor de grup. Prin contrast, Assange putrezește în inchisoare, lumea a și uitat de el. Pentru că nimănui nu-i pasă. Închipuiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost de etnie. O să fie trimis la Guantanamo sau pe undeva și probabil o să moară acolo.
Părerea mea e că individualismul e prost înțeles azi, si oarecum și prin contribuția individei de mai sus.
Aș mai adăuga de asemenea lipsa de pragmatism ca problemă. Orban (ungurul, nu dobitocul nostru) a fost aparent revoluționar anti-sovietic. A ieșit în stradă, ba era chiar printre lideri, și a fost arestat, conform Wiki. Dar astăzi Ungaria se apropie din ce în ce mai mult de Rusia, ceea ce pentru bunicii care au rămas cu ranchiunile antirusești (de înțeles pentru cine a prins primii ani ai comunismului impus de sovietici) e un mister și ceva scandalos.De-aia nu poți să le explici ceva de Kalergi sau înlocuire etnică bunicilor sau celor care au reflexul – comunism = Rusia. Când aud de cooperare cu Rusia, e full mental shutdown.