Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 27, 2023
Vedeți cum zâmbeste ăla din dreapta? “Da, semnează acolo goyim. Daaa…dă-ne putere totală asupra floridienilor!”
Florida Îngroapă Primului Amendament din SUA printr-o lege pe care DeSantis a semnat-o azi în Israel
Primul Amendament al Constituției Americane, amendamentul care garantează dreptul la liberă exprimare, a fost îngropat de guvernatorul Floridei, DeSantis, care a semnat o lege în Israel, prin care interzice afișarea anumitor simboluri și pedepsește cu închisoarea pe cei care vorbesc împotriva Jidanilor.
Legea vine la presiunea organului terorist ADL (Liga Anti-Defăimare), care nu mai suportă activismul celor de la GoyimDefenseLeague, activism centrat în jurul demascării politicilor teroriste iudaice. Această organizație de naționaliști a avut multe campanii de informare prin care atrăgeau atenția că toate aspectele crizei covid sunt iudaice și că rapperul Kanye West a avut dreptate.
Primarul din Miami, Dan Gelber, a găsit acest fluturaș de la GDL în timpul unei plimbări cu nevasta lui în ianuarie 2022. (Dan Gelber via Twitter)
În esență, marele conservator DeSantis a îngropat dreptul cetățenilor din Florida la liberă exprimare. Acesta a semnat o lege prin care oamenii obișnuiți pot ajunge la închisoare dacă prin ceea ce spun îi supără pe Jidani.
JTA:
Responding to a recent rise in neo-Nazi activity in his state, a Jewish lawmaker in Florida is trying to outlaw displays of “religious or ethnic animus” on private property in his state.
H.B. 269 takes aim at a variety of activities that neo-Nazi groups in the state have undertaken, from distributing flyers with hate speech to broadcasting intimidating messages in public places.
Those groups’ activity has been rising in Florida for several years, according to a 2022 report by the Anti-Defamation League titled “Hate in the Sunshine State.” The report was published before the founder of the Goyim Defense League, which distributes antisemitic literature in public places and to private homes, relocated to Florida.
…
Over the last couple of years, antisemitic groups have rallied outside Walt Disney World and a Chabad house in Orlando; displayed messages of Jew-hatred on a Jacksonville stadium during a highly watched college football game; and visited Florida universities trying to provoke students with messaging including “Ye Is Right” (referring to the rapper, formerly known as Kanye West, who went on an antisemitic tirade last fall).
Many but not all of those activities have been fueled by members of the Goyim Defense League, whose founder specifically said he expected Florida to be more hospitable to him and his worldview when he moved his operations there from California’s Bay Area.
Now, the Goyim Defense League’s signature tactic would transform into a felony under H.B. 269, which has bipartisan support and this week advanced to the legislature’s Judiciary Committee, a crucial step in the passage of legislation.
The bill would prohibit Floridians “from distributing onto private residential property any material that evidences religious or ethnic animus for purpose of intimidating or threatening [the] owner or resident.” It would also prohibit harassing or intimidating people “wearing or displaying of any indicia relating to any religious or ethnic heritage,” such as kippahs and other items of religious Jewish attire.
Other sections of the bill describe activities that the state’s neo-Nazi groups have undertaken in recent months, including displaying messages of ethnic intimidation on sports stadiums and other buildings, and entering college campuses in order to intimidate. The bill would classify such activities as third-degree felonies, with violations carrying prison terms of up to five years.
Traducem esența:
Proiectul de lege ar interzice floridenilor „să distribuie pe proprietăți rezidențiale private orice material care propagă animozitate religioasă sau etnică în scopul intimidarii sau amenințării proprietarului sau rezidentului”. De asemenea, ar interzice hărțuirea sau intimidarea persoanelor „care poartă sau afișează orice semne legate de orice moștenire religioasă sau etnică”, cum ar fi kippah-urile și alte articole de ținută religioasă jidovească.
Alte secțiuni ale proiectului de lege descriu activitățile pe care grupurile neonaziste ale statului le-au întreprins în ultimele luni, inclusiv afișarea de mesaje de intimidare etnică pe stadioane de sport și alte clădiri și intrarea în campusurile universitare pentru a intimida. Proiectul de lege ar clasifica astfel de activități drept infracțiuni de gradul trei, încălcările fiind pedepse de închisoare de până la cinci ani.
___________
Cireașa de pe tort vine din partea guvernatorului văzut de unii ca fiind un mare conservator, Ron DeSantis, care a semnat legea chiar în Israel:
Florida’s Governor Ron DeSantis signed an anti-hate bill that would strengthen his state’s ability to fight antisemitism at The Jerusalem Post and Museum of Tolerance Jerusalem Celebrate the Faces of Israel Conference in the nation’s capital on Thursday.
“We are doing what we can do in Florida to enhance the ability to hold people accountable when that really crosses the line into threatening conduct,” he said. “We are fighting back,” he stated at the conference that was also sponsored by The Museum of Tolerance.
Concluzii
- Colapsul imperiului iudeo-american a început deja, hegemonia dolarului e în plină cădere, iar pe plan intern mocnește un război civil.
- Atenție la pseudoconservatorii filosemiți, care acaparează curentele de dreapta în toată lumea civilizată, promovând național-sionismul.
- Chiar și cele mai timide forme de activism atrag furia hidrei jidovești, ceea ce înseamnă că le este frică și că se simt amenințați inclusiv când vă exprimați un punct de vedere pe internet.
Sterie CIUMETTI
Incredibil! De Santis dadea impresia, ca este liber……
Imensa deceptie !
De satanis se spune ca e mason,membru skull&bones,precum trump si vaccinul lui,ei sunt doar opozitie controlata.