Incorect Politic
Mai 10, 2019
Preluat dintr-un comentariu scris de Cornel Dan Niculae:
Deşi maşina de propagandă evreiască a negat întotdeauna, cu vehemenţă, existenţa reală a „omorurilor rituale“ a copiilor creştini, cercetători evrei de astăzi recunosc că „există o urmă de adevăr“ în acest „mit“.
Astfel, profesorul evreu Ariel Toaff, care predă istoria medievală şi renascentista la Universitatea Bar Ilan din Israel, şi care este fiul fostului rabin-şef al Romei, Elio Toaff, a făcut astfel de afirmaţii în cartea sa intitulată Pasque di sangue, apărută în 2007.
Nota editorului: Pasque di Sangue poate fi descărcată aici (PASQUE).
În carte, Ariel Toaff, aduce dovezi istorice pentru cazurile vehiculate în secolul al XV-lea, conform cărora unele comunităţi evreieşti, atât din Austria cât şi din Italia, au sacrificat copii creştini pentru a le folosi sângele în prepararea acelei pâini speciale numită matzot, mâncată la Paştele evreiesc.
Cartea lui Toaff a provocat un scandal în februarie 2007, când un alt renumit istoirc evreu, Sergio Luzzatto, profesor la Universitatea din Torino, a confirmat spusele lui Ariel Toaff, publicându-şi opiniile într-un articol publicat în cotidianul Corriere della Sera.
Despre Ariel Toaff am scris si eu, dar din pacate a fost nevoit sa retraga cartea de la vinzare si sa o reediteze fara aceasta recunoastere. Aceasta prima editie o au foarte putini.
78. În februarie 2007 evreul Ariel Toaff, profesor de istorie medievală la Universitatea Bar Ilan, a publicat în Italia cartea „Paștele evreiesc al sîngelui. Evreii europeni și crimele rituale”. Subiectul cărții îl constituie un proces medieval de notorietate privind uciderea rituală a unor copii de către un grup de evrei. Din păcate, curajul nu l-a ținut prea mult: din motive ușor de bănuit, după doar cîteva zile, Toaff a cerut editorului să oprească distribuția cărții și apoi a retras-o de la vînzare. În februarie 2008 a publicat o a doua ediție în care, renegînd rezultatul propriilor cercetări, declară că acuzațiile de crime rituale ca o practică rituală evreiască curentă sînt în întregime o invenție a creștinilor, fără a exclude însă posibilitatea unor astfel de crime săvîrșite de evrei radicali, fie în scop ritualic, fie ca răspuns împotriva „persecuțiilor” creștine.
Dar despre cirmele rituale ale evreilor s-a scris mult:
În cap. 1 al cărții sale „Înfruntarea jidovilor”, ieromonahul Neofit, fost rabin creștinat și călugărit (v. nota de subsol 60), comentează, explică și dezvoltă cazurile în care tradițiile religioase iudaice necesită folosirea de „sînge de creștin muncit”.
Despre crimele rituale evreiești împotriva creștinilor a scris și Nicolae Paulescu: după ce a arătat că între anii 1071-1670 istoria a consemnat cca. 50 de astfel de omoruri (exemplificînd cu două dintre acestea, unul în Italia și altul în Franța), comentează cazuri mult mai recente (1840 în Damasc, 1881 în Galiția austriacă, 1883 în Roma iar, la momentul în care își scria capodopera, procesul unui astfel de omor se desfășura la Kiev). Paulescu ne mai dă un exemplu al formidabilei influențe a evreimii: în cazul crimei din Beirut unde au fost uciși călugărul capucin Thomas și servitorul acestuia, s-au deplasat înșiși marii apărători ai iudeilor, evreul francez Adolphe Cremieux (v. nota de subsol 3 din acest capitol) și evreul italian, naturalizat și înnobilat în Anglia, sir Moses Haim Montefiori, prim baronet (1784-1885), care au reușit să obțină punerea în libertate a celor 10 evrei condamnați la moarte. Și în acest caz, aurul evreiesc a înfrînt justiția (v. Nicolae Paulescu, „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Franc-Masoneria”, pag. 51-62).
În următoarea sa carte („Cele patru patimi și remediile lor”), Nicolae Paulescu completează acest panoptic criminal cu mai multe omoruri rituale săvîrșite de evrei pe pămînt românesc, primul dintre ele, care a avut loc în anul 1727, fiind menționat anterior într-o cronică istorică scrisă de Mihail Kogălniceanu.
Herve Ryssen, in acest documentar “Evreii, incestul si isteria”, nu face decat sa citeze din carti scrise de catre diversi evrei. Desi cartile sunt pe piata libera, se pare ca este interzis sa citezi din ele. https://www.youtube.com/watch?v=5id8ozAigOk&t=774s
Legat de crimele rituale.
Tocmai am vazut un thread pe 8chan despre evrei care ucid copii si ii filmeaza pentru filme snuff.
Crime rituale in 2019.
Politia investigheaza.
Ar fi interesanta o continuare a articolului despre crimele rituale.
Public informatiile mai jos:
Jewish Controlled Snuff Film Industry
There has been a jewish controlled industry where young boys are murdered on camera for the pleasure of perverts who pay to watch the snuff films, this is a phenomena on the internet. It is a Jewish industry.
This is based on an alliance between jewish psychopaths and gentile homosexuals.
This industry can be traced back to the phenomena of the jewish ritual murder of children. But this has evolved into a snuff film mafia industry which has had centers of operation in Russia.
http://archive.is/fXjhu
“Two victims of a child molestation ring, believed to be 8 and 11 years old now, made the allegations leading to the search for bodies of ’10 to 15′ children said to have been killed, police Sgt. Bill Watton said.”
http://archive.is/5Sgnz
“Two Virginia men who frequently used computer “bulletin board” networks to advertise their sexual preferences have been arrested and charged with conspiracy to kidnap an unknown male child whom authorities said they planned to molest and then kill for a pornographic “snuff” film.”
https://www.washingtonpost.com/archive/local/1989/08/22/snuff-film-investigation-leads-to-arrests-of-2-va-men/64e3b700-dca1-4e49-8c02-b9d9370f3969/?utm_term=.7f4b6478e980
Also
http://www.johnnygosch.com
“Rome, Italy – Italian and Russian police, working together, broke up a ring of Jewish gangsters who had been involved in the manufacture of child rape and snuff pornography.”
http://archive.is/Y0BRh
“Before providing the gruesome details of the sadistic cruelties inflicted on sexually exploited children, many of them toddlers kidnapped from orphanages in Russia and tortured to death, it is necessary to set out the basic statistics: the principal facts and figures of the worldwide porn industry.”
http://archive.is/rKn82
“Over half of global child porn (55%) is produced in the US, mostly in the Los Angeles area. ”
http://archive.is/q89td
It’s not being suggested that all of these child porn things are snuff films, but many of them are, and we don’t know what happens to the children after they are used in these things. Here is some other information on the phenomena of jewish ritual murder.
“Thomas of Monmouth described how Jews abducted the child. Afterwards, according to Thomas, this occurred:
« Having shaved [William’s] head, they stabbed it with countless thorn-points, and made the blood come horribly from the wounds they made.”
Aici e thread-ul
https://8ch.net/pol/res/13380741.html
Alte informatii
https://media.8ch.net/file_store/c9eb9d4a83ea6bffc73750071f670fb875362a4e1054228f005126e1b2a9d64f.png
“14 Israelis suspected of running child sex trafficking ring in Colombia
Network allegedly marketed trips from Israel for tourists to have sex with minors who were forced into prostitution; 6 Israelis held, arrest warrants issued for other suspects”
http://archive.is/qjYXc
The rate of pedophilia among jews is very high. This means that within their pedophile population, some of them, are engaged in sadistic pedophilia.
Meaning they have been taking out their hate on goyim by tarhetting the children. This is from the bible.
“O daughter of Babylon, who art to be destroyed; happy shall he be, that rewardeth thee as thou hast served us.
9 Happy shall he be, that taketh and dasheth thy little ones against the stones.”
https://www.biblegateway.com/passage/?search=Psalm+137&version=KJV
Psalm 137 is about Jews in Babylon, they aren’t talking about killing Babylonian children in the midst of an active war on the field of battle. They are talking about killing Babylonian children while Jews are just living in Babylon working and stuff.
The Bible literally admits to Jews killing Babylonian infants.
And it also talks about Jews killing children here
https://www.biblegateway.com/passage/?search=Isaiah+57%3A5&version=KJV
“5 Enflaming yourselves with idols under every green tree, slaying the children in the valleys under the clifts of the rocks?”
—-
https://media.8ch.net/file_store/4ca2796e1f31009b2f3ce433f947ab4bb27eff850921a806f3c5efb00e91195b.jpg
https://media.8ch.net/file_store/6c1ac85cdce2db6741b784c2f02069dd402b79d9ef1cf622c02becdeeb6e5b6f.jpg
Julius Streicher was executed by the British and Americans because he published information about Jewish ritual murder. You can find photos of the pages of his most famous work on Jewish ritual murder here.
https://archive.4plebs.org/pol/thread/171814923/
Attached are two photos from it and the third is a picture of a Russian jewish ritual murder victim who had blood drained from his body by holes poked into his head by jews.
The jews executed streicher because knowledge of jewish ritual murder is what made the germans not want jews in their country anymore.