Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Incorect Politic
Mai 25, 2023
Fiți înțelepți ca șerpii și curați la suflet ca Rareș Prisacariu!
Via Certitudinea:
Autor: MIRON MANEGA
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 137
După ce copilul-minune Rareș Prisacariu a câștigat finala „Românii au Talent 2023”, foarte multe voci s-au năpustit asupra lui (de fapt, asupra părinților), mergând până la a-l considera „un copil abuzat”, întrucât textul ar fi fost ales de părinți și că ar fi avut la bază o propaganda cu iz politic.
„Propagandă”? Dar de ce nu propovăduire? Propovăduirea unor idei, a unor adevăruri sau a unor mesaje luminoase, abolite de „minunata lume nouă” în care trăim! Deranjează pe cineva? Se pare că da.
Se zice că lângă fiecare iesle în care se naște un Mântuitor, se află și un bou care rumegă. Așa este. Și nu doar unul, ci mulți, foarte mulți. Și când spun bou/boi care rumegă, nu mă refer la procesul natural al hrănirii specifice bovinelor (ceea ce nu le poate fi imputat), ci la incompatibilitatea boului cu ideea de transcendență, specifică exclusiv oamenilor. Dar nu a speciei umane în integralitatea ei, ci a unei părți, de regulă restrânse, din oameni, care și-au păstrat deschis acel ochi interior, capabil să vadă dincolo de suprafața lucrurilor. Ceilalți nu știu decât să rumege lângă iesle. Le lipsește ceea ce unii oameni de știință numesc „indicele de transcendență”. Dar nici această lipsă nu e imputabilă, cum nu e imputabil găinii faptul că nu e vultur. Imputabilă devine însă ridicarea „rumegatului” la rang de normă universală și negarea transcendenței, uneori cu armele științei.
Iată un exemplu întâlnit pe site-ul fanatik.ro, aparținând „expertului în Securitate” Hari Bucur-Marcu: „Copiii de șapte ani nu au discernământ. Nici natural și nici legal. Desigur, la vârsta lor de șapte ani, întâlnim copii superdotați, precoci, uneori cu trei-patru ba chiar cu cinci ani înaintea leatului, cu inteligență superioară vârstei, dar fără discernământ. Adică, chiar dacă pot citi și scrie cu câțiva ani înaintea altora de aceeași vârstă cu ei, copiii de șapte ani nu își pot alege lecturile sau domeniile de studiu, în urma vreunui proces intelectual deliberat, ci pot face doar la fel cu ceilalți copii de aceeași vârstă, care nu știu să citească și să scrie decât idei simple, pe alte subiecte: fie că citesc cuminți exact ce li se spune, fie că au ei chef să facă ceva anume, fără să știe de ce”.
Nu știu dacă dl. Hari Bucur-Marcu are copii și nici cum i-a educat. La vârsta de șapte ani un copil ARE discernământ (mai ales când este un copil supradotat, ca Rareș Prisacariu), dar în marginile educației pe care a primit-o. Ceea ce este valabil pentru orice categorie de vârstă. Este, oare, imputabil ca un copil născut într-un mediu patriotic să trăiască și să se exprime în spiritul ideilor în care a fost educat și ca lecturile sale (cele 200 de cărți pe care le-a citit) să fie preponderant în spiritul valorilor identitare ale poporului său? Este imputabil faptul de a fi patriot și de a-ți crește copiii în același spirit?
Cred că problema a lămurit-o demult Eminescu, într-un articol despre educație și cultură: „E multă diferenţă între educaţiune şi cultură. Educaţiunea străină implică spirit străin, cultura străină ba. Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii. Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrîns de cunoştinţe, pe cînd, din contra, cultura, cunoştinţele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă. Astfel fiind, cultura străină ca atare nu poate strica pe om pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educaţiunea, creşterea, cade, însă, în pericolul acela al vieţii omeneşti cînd inima încă neformată a omului seamănă unei bucăţi de ceară în care poţi imprima ce vrei, iar cînd inima, cu vîrsta, se-mpietreşte, n-o mai poţi îndrepta, o poţi numai rupe”. (Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, pg. 446).
Și pentru că a venit vorba de Eminescu, editorialul său de pe această pagină este acel monolog din „Geniu pustiu”, pe care Rareș l-a rostit, la 1 Decembrie 2022, la emisiunea „Copiii spun” a lui Virgil Ianțu. Recomand tuturor să-l caute pe internet și să-l asculte, sau să-l mai asculte o dată, dacă l-au ascultat. Este atâta expresivitate în acea rostire, atâta durere și atâta înălțare, încât trezește până și pietrele! Și cred că chiar o parte din boii care rumegă lângă iesle. A răvășit sentimente pe care unii nici nu știau că le au.
Cât privește câștigarea concursului „Românii au talent”, aceasta s-a produs de la sine, firesc, ca mersul pe ape al Mântuitorului. Rareș nu a făcut acrobații sau magii, nu a exhibat performanțe muzicale, nu a epatat prin nimic artificial. A învins prin simpla rostire a unui text, redând cuvintelor sensul și substanța pierdută. A repus logosul în drepturi…
Harul este superlativul talentului. Al oricărui talent. Iar Rareș Prisacariu e un copil curat, cu har primit de la Dumnezeu, pentru a-l împărtăși cu noi. A făcut-o și o va mai face, dacă nu va fi strivit de tăvălugul regresismului progresist.
Datoria noastră, a tuturor, este să nu lăsăm să se întâmple asta.
Fiți înțelepți ca șerpii și curați la suflet ca Rareș Prisacariu!
Cariera de mare analist a denigratorului copilului patriot Rareş Prisacariu a demarat după 1990 în grupul evreiesco-FSN-ist al lui Petre Roman, premierul evreu al României, impus la rândul lui de către conspiratorul anti-ceauşist Silviu Brucan (Saul Bruckner).
Mă refer la denigratorul Hari Bucur-Marcu, cooptat probabil din cauza numelui său de către grupul iniţiat în 1990 de iudeul Silviu Brucan, căci altminteri Hari Bucur-Marcu se declară român de la Sibiu, chiar dacă Hara şi Hari (ca şi Marcu, tot un nume evreiesc, la origini) sunt nume des folosite de evrei, precum Hara Steimberg, Harieta Rond, Hary Kuller, Hari Elemberg, Miha Harish („român“ din Israel) ori Vigdar Hari (preşedintele comunităţii evreilor din Bacău), ca diminutiv de la biblicul Zaharia (profet al Iudei).
Vedem cine e el, în realitate, din faptul că Hari Bucur-Marcu a fost şi „coordonatorul academic“ al „Centrului de Studii NATO din București“, o afacerea iudaică bazată pe fals (dovedită ca oengistică şi necreditată de NATO) a fostului acoperit Vasile Secăreş şi a evreului Vladimir Pasti, membri ai grupului lui Brucan în 1990.
Înainte de 1990, Silviu Brucan i-a păstorit pe mai toţi prin „Academia Ştefan Gheorghiu“, a cadrelor comuniste, când erau grupaţi în ADIRI sau „Grupul Trocadero“ (căci beau la respectiva cârciumă când îşi luau leafa bilunară). Acesta – „Grupul Trocadero“ – a fost şi primul club secret căruia i-a aparţinut şi Mugur Isărescu şi care l-a propulsat către marile cluburi mondiale. Din club mai făceau parte şi Victor Babiuc (tot de la Institutul de Economie Mondială – IEM -, ca şi Isărescu), Adrian Năstase (ADIRI), Ioan Mircea Paşcu (tot de la „Ştefan Gheorghiu“ şi de la ADIRI), Vasile Secăreş (ADIRI şi „Ştefan Gheorghiu“), Dorel Şandor („Ştefan Gheorghiu“, dar care preda ca profesor şi la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa, o bună viitoare legătură pentru grupul de la Trocadero), Vladimir Pasti (evreu asumat), Cornel Codiţă, Dan Mircea Popescu. Acestora li se asociază şi alţii, precum Bogdan Baltazar, un iudeu care a participat din plin, la vârf, la „privatizarea“ (înstrăinarea) economiei României după 1990.
Brucan a creat în 1990 o „Comisie de Politică Externă“ a FSN-ului, adică a noii puteri, în care el era preşedinte, restul comisiei fiind constituită dintr-o suită de membri ai grupului Trocadero: Vasile Secăreş, Dan Mircea Popescu, Dorin Rusu, Adrian Năstase şi Ioan Mircea Paşcu. Această comisie a fost preluată apoi de C.P.U.N., falsul parlament al României, „emanat de revoluţie“. Pe lângă aceasta a crescut Hari Bucur-Marcu.
Gaşca a mai emanat un subgrup, zis „Grupul Un Viitor pentru România“ (GUVPR). Principalii doi lideri ai noului grup – GUVPR – erau Vasile Secăreş şi Vladimir Pasti, primul fiind fost secretar al Partidului Comunist la „Academia Ştefan Gheorghiu“, consilier al lui Ion Iliescu şi vicepreşedinte ale Frontului Salvării Naţionale, iar al doilea un obscur evreu cu un trecut similar, pentru care insuccesul Grupului Un Viitor pentru România (GUVPR) reprezintă eşecul major al implicării sal în politica de după 1989, deşi grupul de prieteni a avut totdeauna grijă de el, Pasti urmărindu-l peste tot, ca şi consilier (pe banii statului român), pe Victor Babiuc (nume de cod Mossadiuc), când acesta era ministru de Interne, ministru Apărării, sau preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Plus un post universitar călduţ la aşa-zisa „Şcoală Naţională de Studii Politice şi Administrative“ (SNSPA), condusă de prietenul său Secăreş, un fel de nouă şi reformată Academie comunistă „Ştefan Gheorghiu“.
Secăreş a ocupat în anii 90, până prin 2004, postul călduţ de rector al SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, la început o nouă pepinieră de politruci zişi „elite“, fideli însă directivelor primite pe canale vestice: NATO sau CIA), SNSPA fiind iniţial o creaţie a lui Secăreş, în ianuarie 1990, în cadrul Universităţii de stat Bucureşti, legiferată apoi în 1991, de guvernul evreului Petre Roman.
Pe bună dreptate, presa românească a numit SNSPA drept „fosta Ştefan Gheorghiu“, deoarece a fost de la început un refugiu pentru clanurile universitare care înainte de 1990 vindeau marxismul de la catedră, rectoratul lui Vasile Secăreş reunind „foşti combatanţi de la Ştefan Gheorghiu“. După epurarea din 2004, însă, Secăreş nu pleacă prea departe ci se refugiază în postul de preşedinte al „Centrului de Studii NATO“, ce funcţiona din 2002 tot „sub egida“ SNSPA. Aici el îşi împărţea conducerea cu alt membru al grupului de la Trocadero, Cornel Codiţă, devenit general, fost consilier al lui Victor Babiuc la ministerul Apărării, toţi 3 membri de bază ai filialei româneşti a Clubului de la Roma, a lui Isărescu.
După numai un an de activitate a „Centrului de Studii NATO“ – în care denigratorului de azi al copilului patriot Rareş Prisacariu, analistul Hari Bucur-Marcu, funcţiona drept coordonator academic – avea să se descopere că acest „centru NATO“ era de fapt o asociaţie privată ce se folosea abuziv de sigla SNSPA (în spaţiile căreia şi funcţiona) pe diplomele eliberate, iar statul român le plătise sute de mii de euro pentru „specializarea în NATO“ a angajaţilor din Ministerul Apărării sau din serviciile speciale, deşi nimeni de la NATO nu recunoştea (nu îşi asuma) acele diplome.
Era o vreme când Hari Bucur-Marcu intervenea şi pe blogul profesorului Ion Coja ca să atace naţionaliştii.
Fericit copil ! Fericiti parinti !
Va felicit !
HRISTOS S-A ÎNALTAT !
Hari Bucur-Marcu, denigratorul copilului patriot, chiar dacă a activat în interiorul armatei, a aparţinut, relaţional şi structural, din 1990, tot grupului „externiştilor“ al aşa zisei „revoluţii“, înfiinţat şi condus de către evreul Silviu Brucan din 27 decembrie 1989, funcţional din ianuarie 1990, sub numele de „Comisia de Politică Externă“ a Frontului Salvării Naţionale, adică a conspiratorilor asociaţi serviciilor secrete străine, care au confiscat puterea în România. După cum spune el, „în ianuarie 1990, m-am alăturat unui grup de patru ofițeri care formau prima structură de relații militare internaționale, altele decât spionajul militar, în cadrul Marelui Stat Major.“
O asemenea acţiune şi selecţie de ofiţeri a fost condusă sau aprobată de generalul-colonel Vasile Ionel, destituit în urmă cu ceva ani de Ceauşescu în dosarul agenților străini GRU în România, „Corbii”, dar „rechemat în cadrele active ale armatei printr-un decret din 28 decembrie 1989 semnat de către președintele Consiliului Frontului Savării Naționale, Ion Iliescu“, şi numit totodată, prin acelaşi „decret“ neconstituţional (CFSN fiind nucelul unei conspiraţii, nu o structură Constituţională) șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, pe care a îndeplinit-o până în aprilie 1991.
Vasile Ionel a fost adevăratul șef al rețelei KGB-GRU în România (ceea ce înseamnă că se coordona cu Silviu Brucan), conform generalului Victor Atanasie Stănculescu, alt conspirator, dar al serviciilor secrete britanice.
Tot Vasile Ionel, şeful lui Hari Bucur-Marcu din ianuarie 1990, fusese însărcinat şi cu organizarea „procesului Ceaușeștilor“, Silviu Brucan (Saul Bruckner) şi Gelu Voican Voiculescu cerându-i să-i suprime fizic pe Elena și pe Nicolae Ceaușescu. Vasile Ionel împreună cu Silviu Brucan s-au ocupat şi au impus şi arestarea şi condamnarea şefului Securităţii, generalul Vlad şi a şefilor contraspionajului militar.
Schimbând stăpânii, în decembrie 1990, generalul Vasile Ionel a condus prima delegație militară română primită la sediul NATO, însoţit şi de Hari Bucur-Marcu, demarând colaborarea cu NATO, cu mandat de la președintele Ion Iliescu și primul-ministru Petre Roman (Neulander). Cât timp Vasile Ionel s-a ocupat de armată în anii ’90-’91, au fost puse bazele unei serii de colaborări privind tranzacţiile de armament cu israelienii. Tot generalul Vasile Ionel este cel care a preluat la Marele Stat Major toţi „teroriştii“ străini din timpul „revoluţiei“ din 1989. Dintre aceştia, există date certe privindu-i pe şase israelieni înarmaţi până în dinţi, prinşi în zona B-dlui Miciurin. Deşi trebuiau judecaţi de Tribunalul Militar, gen. Vasile Ionel i-a eliberat grabnic la cererea ambasadei israeliene de la Bucureşti. Ziaristul Ioan Itu de la Tinerama, revoluţionar autentic totodată, care s-a ocupat de cercetarea acestui subiect, a fost arestat fără motive temeinice.
La Statul Major condus de Vasile Ionel, Hari Bucur-Marcu se ocupa formal de „asigurarea psihologică“ (manipulare şi propagandă) în cadrul direcţiei „Relaţii Militare Internaţionale“, până când în 1994 a înființat şi condus „Biroul Planificare și Operații NATO/PfP“ al acestei direcţii.
Cei pe care Hari Bucur Marcu îi invocă ca fiind garanţii acţiunilor sale NATO, sunt preşedintele „Iliescu, precum și ministrii de externe și ai apărării din perioada 1990-1996“, urmaţi de preşedintele Emil Constantinescu, „împreună cu premierii, cu miniștrii de externe și ai apărării din perioada 1997-2000“
În spatele funcţiilor ministeriale invocate stau oameni din structura de Externe a CFSN creată de Brucan, precum Victor Babiuc.
De exemplu, când în 1997 Hari Bucur Marcu începe să lucreze în ministerul Apărării la programele de parteneriat efectiv cu NATO, ministru era Victor Babiuc (de două ori ministru al Apărării între 1996 și 2000), zis Mossadiuc de către serviciile româneşti (precum SPP), datorită relaţiei speciale pe care o promova cu Israelul. Babiuc a fost membru al Grupului Trocadero preluat de Brucan.