Filmul “Nu mă atinge” Reprezinta (((arta))) Perfectă Pentru Societatea Corectă Politic

Mortuz
Incorect Politic
Martie 5, 2018

Filmul românesc “Nu mă atinge” a câștigat premiul Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Artiștii români se fac cunoscuți în Europa, filmul românesc își dovedește încă o dată valoarea – uraaa, uraaa, uraaa! 

Dar care este tema acestui “Touch me not”? Ne lămurește HotNews, într-o cronică elogioasă:

Hotnews:

“O femeie care încearcă să-și vindece frigiditatea plătind un bărbat să se masturbeze în față ei, discutând cu un transsexual meloman, în ședințe cu un terapeut care se străduiește s-o facă să-și elibereze furia, sau discutând în întâlniri succesive cu regizoarea vizibilă printr- un ecran, de partea cealaltă a aparatului de filmat.”

Adânc. Adevărul e că te pune pe gânduri: artiștii ăștia doar se plictisesc sau au mare nevoie de un consult psihiatric?

Când vor fi mai multe fonduri pentru sănătate, când nu vor mai pleca doctori și când medicina și serviciul sanitar va fi de top, cu certitudine vom vedea artă.

Pentru duduie, pentru catarsisul ei, să nu spun ca Gelu Voican , recomand un cioban ca tratament. O decalibrează un pic, dar restabilește valorile normale în sistemul ei.

P.S. Președintele țării, Klaus Johannis, a ținut să o felicite pe Adina Pintilie, regizorul acestei “opere”, printr-un mesaj publicat pe Facebook. Toate bune și frumoase, dar poate că ar fi mai bine să-și vadă de treaba în loc să se țină “artă”. PSD-ul își face de cap și lui Johannis îi arde de porno ratat cu ifose.

Președintele și foartă multă lume a căzut lată de fascinația “Ursului de Aur” luat de filmul “Nu mă atinge” , un film cam prea avangardist pentru gusturile mele.

Să îmi fie cu iertare însă eu chiar nu pot să mă extaziez de emoție artistică în fața unui film în care o femeie, pentru a-și vindecă frigiditatea, plătește un bărbat să se masturbeze în fața ei , discută cu un transexual meloman despre problemele ei , sau merge la ședințe cu un terapeut care cică se străduiește să o facă să își elibereze furia.

Și drept urmare cred că o să zic PAS la a merge la cinema să văd o astfel de ciudățenie.

La fel cum PAS am zis și la mult premiatele:

– “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” care a luat “Palme d’or”, Festivalul de la Cannes , nominalizat la Golden Globe plus alte câteva premii

– “Eu când vreau să fluier, fluier” care a luat “Ursul de Argint” la Festivalul de la Berlin

– “După dealuri” care a luat premii la Cannes pentru “Cea mai bună interpretare feminină” și “Cel mai bun scenariu”

– “Poziția copilului” care de asemenea a luat “Ursul de Aur” pentru cel mai bun film la Festivalul de la Berlin

– “Aferim” premiat cu “Ursul de Argint” pentru cel mai bun film la Festivalul de la Berlin

– “Ilegitim”, un film care de asemenea a luat ceva premiu la Festivalului de Film de la Berlin.

De ce nu merg la astfel de filme? Pentru că pur și simplu nu cred că îmi oferă ceva, o amintire plăcută, o scenă interesantă care să merite atenție, care să te pună pe gânduri cu privire la lucruri cu adevărat importante în viață , care să o poți povesti și altora sau să o poți povesti copiilor tăi, poate chiar să mergi cu ei la acel film, să poți revedea cu plăcere chiar și pentru o a două, a treia oară acel film.

Eu nu văd în aceste filme decât transpus același delir ideologic și cultural postmodernist cu personaje care frizează patologicul psihiatric, imagini și cadre sordide , limbaj vulgar către scabros, totul într-o lumină și semiobscuritate apăsătoare.

Cu alte cuvinte, niște filme tipice de propagandă a marxismului cultural modern, a deconstructivismului social specific ideologilor școlii de la Frankfurt, care încă este la mare cinste în artă și universități.

Așa încât nu poți decât să te întrebi: artiștii ăștia doar se plictisesc și aberează sau chiar au nevoie de un serios consult psihiatric?

Dealtfel de multă vreme festivalurile de artă cinematografică sau muzică ușoară nu mai sunt despre artă, ci doar propagandă sterilă și anostă, mustind a corectitudine politică.

Dacă e să ne referim și la succesul de casă a acestor filme, tare mă tem că acesta este unul nesemnificativ.

Asta pentru că nu am văzut sau auzit să se îmbrâncească lumea la aceste filme. Dacă sunt așa de minunate, de ce nu am mai auzit nimic de actorii principali după primirea renumitelor premii?

Aceștia au dispărut în anonimat la fel de repede cum au și apărut. De ce nu am auzit despre milioanele de dolari încasate din vânzări? De ce nu ajung nici unul din aceste filme măcar nominalizate la Oscar?

De ce nu vedem lansări grandioase în mai multe țări și orașe mari unde lumea să dea năvală să vadă astfel de filme ?

Cu toată înțelegerea, fie-mi iertată ignoranța, în ceea ce privește această artă cinematografică românească atât de premiată european, eu am senzația că e doar o banală masturbare artistică și culturală , incapabilă în a trece testul timpului.