Falsul patriot Victor Ponta e scos pe teren din nou de sistem – Familia lui Victor Ponta a făcut afaceri pe bani publici cu Freedom House-ul dirijat de CIA şi condus la noi de soroşista Cristina Guset

Cornel-Dan Niculae
Incorect Politic
Iunie 8, 2022

Falsul patriot Victor Ponta e scos pe teren din nou de sistem

Familia lui Victor Ponta a făcut afaceri pe bani publici cu Freedom House-ul dirijat de CIA şi condus la noi de soroşista Cristina Guseth, supra-Ong transfrontalier co-tutelant al mişcării #rezist din România.

 

* Înlocuirea naţionalismului cu surogaţi ca Ponta

* Freedom House, partener de afaceri cu familia lui Ponta şi con­­trolare a Justiţiei Române şi a mişcărilor „rezist“ (de dărâmare a guvernelor suverane în lume)

* Chinezii din afacerile familiei lui Joe Biden sunt cei care au fost protejaţi slugarnic de către Victor Ponta în România

* Soţia Daciana Sârbu, Grossmann Group a familiei Ponta, Freedom House-ul subordonat CIA-ului şi fondu­rile UE

* Începuturile nărăvirii: bani de la austriaca OMV-Petrom prin Grossmann, firma „ger­­mană“ a familiei lui Ponta

* „Ministrul OMV-Petrom“ din guvernul Ponta

* Bani pentru familie de la bugetele publice

* Banii Rompetrol pentru familia (ex) premierului Ponta

* ONG-urile soroşiste pe care Ponta le hrănise l-au executat

 

Înlocuirea naţionalismului cu surogaţi ca Ponta

După ce pe 10 mai 2022, la comandă străină, majoritatea parla­men­­­tară de 90% for­ma­tă de PSD, PNL, USR şi UDMR a respins „Legea suveranităţii – Legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi al cetăţeanului român“, iniţiată câţiva de parlamentari AUR, PNL, PSD şi senatorul neafiliat Diana Şoşoacă, în a doua parte a acele­iaşi luni, şeful PSD, Marcel Ciolacu, declara că PSD a respins Legea Suverani­tăţii „deoarece e o inepţie de râsul curcilor, o utopie imposibil de aplicat în vre­murile în care trăim“, deşi în Ungaria – de exemplu – suve­ra­nismul, ca pozi­ţi­­onare de apărare faţă de ofensiva economică a Vestului – nu pare deloc ana­cro­nic, ci este chiar benefic populaţiei, care se bucură de un cost al vieţii mai mic decât populaţia din România.

În ciuda a ceea ce declară Ciolacu, Legea Suveranităţii nu făcea în esenţă decât să introducă sancţiuni pentru nerespectarea Constituţiei României, mai ales a articolului 2, alinatul 2: „Suveranitatea naţională apar­ţine poporului român“.

Mai mult, Ciolacu se apucă să-şi completeze poziţia anti-suve­ra­nis­tă cu faptul că este posibil ca PSD să se alieze cu PNL la alegerile din 2024 împotriva naţionalismului, care „ia amploare“. „Cu un procent de 60% cât avem acum – zicea Ciolacu -, vom fi o stavilă contra extre­mis­mu­lui naţionalist care ar duce România pe calea pierzaniei şi ne-ar abate de la calea dreaptă europeană şi atlantistă pe care ne aflăm.“

În acelaşi timp a fost scos pe scenă Victor Ponta, prieten cu greii PSD Vasi­lică Dâncu, Sorin Grindeanu şi Marcel Ciolacu.

Astfel, Ponta s-a lansat de o vreme, mai ales în luna mai, în mesa­je politice pe zona naţionalist-patriotică şi, având şi sprijinul mediatic al televiziunilor (în frunte cu RTV şi Antena 3) şi al presei online, face audi­enţă şi „ia faţa“ forţelor autentice naţionale, nepromovate.

Aşa că îl vedem pe Ponta acuzând lucruri care când era la putere le făcea chiar el. Sub un titlu precum „Batjocura fără egal a crizei ener­gi­­ei! Ponta dezvăluie Marele Plan: greul abia urmează“, el, intrând pe tere­nul naţionaliştilor, spune că România n-are vize de la SUA fiindcă nu pune condiţii şi e slugarnică şi de acord cu tot ce vrea Vestul, că tot din slugărnicie a dat 1,2 miliarde de dolari către americanii de la Exxon pentru exploatarea gazelor într-un perimetru din Marea Neagră (deşi şi el însuşi a fost implicat în afacerea Exxon), că România aruncă banii pe un armament străin inutil (fapt la care el nu s-a opus când era premier). Că madam Kovesi le-a făcut rău românilor, cu dosarele penale predi­lec­te pentru ei (în timp ce străinii s-au bucurat de protecţie, deşi chiar el a propus-o pe aceasta în fruntea DNA – propunerea premierului fiind o con­­diţie procedurală obligatorie a legii -, nevoind să refuze rugămintea SRI-ului de a o numi pe aceasta).

Că nu trebuia să renunţăm la exploatarea cărbunelui, că fac poduri, drumuri şi tunele doar ţările care nu sunt prea „pro-europene“ şi se sabo­­tea­ză sin­gure astfel, precum România, care „este apriori de acord cu tot ce e în linia oficială“ din Vest. Că prea „importăm de la toți și vom im­por­ta și mai mult“, deoarece suntem prea „corecţi“.

„AUR scrie pe tine!“, îi spunea în replică, glumind, Dan Andronic lui Victor Ponta în podcastul EVZ Play cu Turcescu din 30 mai 2022, unde Ponta a produs aceste afirmaţii, deşi arătase şi că Ciolacu, Dâncu şi Grindeanu îi sunt foarte dragi.

*

Dar, oficial, Pro România, partidul lui Victor Ponta, nici nu are o orientare naţional-suveranistă (cum şi-ar fi dorit mai degrabă Sebastian Ghiţă, care a încercat o asemenea mişcare cu Ponta), ci „social-demo­cra­tă, progresistă, liberalistă de centru stânga“, fiind afiliată la European Democratic Party, partid condus de François Bayrou, politician francez suporter al lui Macron (la rândul lui amploaiat al bancherului evreu David Rothschild, un mare sforar global), şi de italianul Sandro Gozi, membru în organizaţia creată de George Soros pentru Europa – ECFR sau Euro­pean Coun­cil on Foreign Relations (în care a fost cooptat şi Iohannis acum câţiva ani) -, ca şi al Spinelli Group (de orientare socialist cripto-comunistă) şi al „European Parliament Intergroup on LGBT Rights“, miş­ca­rea de la Bruxelles a drepturilor homosexualilor.

*

În ianuarie 2021, partidul lui Ponta, Pro România, deconta la statul român pentru participarea la alegerile parlamentare din decembrie 2020, peste 28 milioane de lei (peste 6 milioane de euro), fără să intre în par­la­ment, în timp ce rivalul secret AUR, care a intrat, deconta de 18 ori mai puţin (vreo 340 de mii de euro). A continuat să deconteze şi până în pre­­zent, căci, deşi nu a atins pragul electoral de 5%, l-a depăşit pe cel de 3%, condiţia din lege pentru a primii subvenţie de stat. În aceeaşi situa­ţie se află şi PMP-ul creat de Băsescu, ce îşi primeşte şi el felia de bani.

Aşa că şi în prezent, partidul neparlamentar al lui Victor Ponta, acest Pro România, ia bani chiar degeaba de la statul român, cum se poate vedea din rapoartele guvernamentale (ceea ce se poate citi şi în articolul „Salarii de mii euro din bani publici la Pro România. Ponta s-a angajat consilier juridic“), Monitorul Oficial din 18 aprilie 2022 (Partea I nr. 380) arătând cum în anul 2021 Pro România a primit 1,72 milioane de lei, dar a chel­tuit peste 3 milioane, sperând la decontare (căci a făcut şi datorii şi are şi executări silite), în timp ce secretar general al guvernului Ciucă este un vechi par­tener de gheşefturi politice şi de bani ruşinoase al lui Ponta, Marian Neacşu.

În 2012, când Ponta devenea premier al României, Marian Neacşu, şef al PSD Ialomiţa, devenea li­de­rul grupului parlamentar PSD şi vice-preşedinte al partidului, adică ad­junc­tul politic al lui Ponta. Dar trecutul lor este mai colorat, cum vom vedea în acest material, căci în anul 2008, când CJ Ialomiţa semna un con­tract de finanţare UE nerambursa­bilă, de afacere a beneficiat din plin firma Grossmann, a familiei lui Ponta, afa­ce­­­re a cărei lobbyistă la UE era chiar Daciana Sârbu, soţia lui Ponta.

*

Conform propriilor sondaje aranjate ale partidului lui Victor Ponta, partidul Pro România, acesta urma să intre în Parlament după 6 de­cem­brie, obţinând chiar 10% din numărul de parlamentari după ce şi-a alipit gru­parea lui Tăriceanu, iar la această veste Gabriela Firea s-a grăbit şi le-a şi propus public în 29 noiembrie 2020, lui Ponta şi lui Călin Popescu Tăriceau, în numele PSD, să formeze îm­pre­u­nă viitorul gu­­vern, adi­că PSD îm­pre­ună cu acele „partide care au fost mai apropiate de fami­­lia noastră politică“, zicea Firea, doar PNL fiind exclus de principiu din orice calcu­l po­litic pesedist („Bombă! Se pregăteşte, în secret, o mare alianţă PSD-Pro România…“, în Naţional din 29.11.2020, informaţie larg prezentată şi de alte publicaţii).

Dar vorbea Firea sau, din spatele ei, vorbea Vasile Dâncu, căci Grupul de la Cluj îl mai sprijinise o dată pe Ponta, punându-l la con­du­ce­rea PSD, în 2010?

Şi uită sau iartă PSD de câte ori l-a înşelat pe la spate Victor Ponta? Mai ales cu Ong-urile transfrontaliere care au susţinut mişcarea #rezist, duş­mana PSD cât timp a fost la guvernare?

Iar relaţia lui Victor Ponta cu lumea acestui activism a fost pre­fi­gu­rată de o afacere comună, pe bani grei, a unei firme a familiei sale cu organizaţia transfrontalieră Freedom House, demarată în anul 2009, cu aproape un an înainte ca Ponta să devină şeful PSD, în 2010 (afacerea este pre­zen­tată mai jos, la capitolul „Soţia Daciana Sârbu, Grossmann Group a familiei Ponta, Freedom House-ul sub­ordonat CIA şi fondu­rile UE“).

*

În realitate, partidul lui Ponta, Pro România -, care la finele lui 2019 participase la moţiunea de cenzură de dărâmare a guvernării PSD (par­tidul-mamă al lui Ponta) – nu a intrat în Parlament în decembrie 2020, iar sondajele sale de opinie fuseseră false şi mani­pu­la­torii, lansate ca să atragă alegători. Şi tot sondajele manipulării nici nu auziseră de AUR

Ura lui Ponta faţă de PSD, partidul său mamă, a apărut, nejus­ti­fi­cat, după ce el fusese debarcat ca premier în 2015 de un val de mani­festaţii al acti­viş­tilor tip rezist-neoprogresist, pe care el însuşi îi încălzise la sân, cum vom vedea mai departe, căci ceea ce a înţeles Ponta din această experienţă a debarcării sale, a fost să lovească necontenit în partidul care l-a făcut mare, PSD-ul, din care şi demisionase cât timp era încă prim-ministru, căci avea dosare pe­nale de care ştia că va scăpa astfel. Şi, lovind în PSD-ul lui Dragnea (nu în cel de azi), chiar s-a aşter­nut tăcerea peste dosarele lui.

Niciodată Ponta nu a înţeles că neo-progresişti nu îl apreciază şi nu îl vor sprijini, deşi la europarlamentarele din mai 2019 a câştigat 2 locuri cu un limbaj obedient Occidentului şi anti-PSD, susţinând că repre­zin­tă „o alternativă la ceea ce azi înseamnă un discurs xenofob, şovin, anti­-eu­ropean, un discurs de ură, de dezbinare“ (cum ar fi avut PSD-ul atunci), printr-o „abordare progresistă şi social-liberală“.

Adică partidul lui Ponta se voia un al doilea USR. Pentru cine?

(Acum se vrea în locul lui AUR. De ce? Cine vrea?)

Însă aşa de sigur era de el Victor Ponta, încât pretindea ca după alegerile din 6 decembrie 2020 să devină premier, cu susţinerea PSD evident (dcnews.ro/Ponta premier), mizând probabil pe Vasile Dâncu, iar la vii­toa­­rele alegeri prezidenţiale, din 2024, Ponta voia să devină preșe­dintele României (fapt arătat şi în art. „Când vrea Victor Ponta să ajungă preşedintele României“).

* * *

După ce a ratat intrarea în Parlament în 6 decembrie 2020, Victor Ponta a părăsit imediat România pentru câteva zile, plecând la golf în Dubai, unde s-a remontat. La fel făcuse şi după ce a pierdut alegerile pre­­zi­denţiale din 2014, când a făcut non-combat în confruntarea cu Klaus Iohannis, spre disperarea celor care îşi puseseră speranţe în el, precum Sebastian Ghiţă, care chiar a plâns atunci, după alegeri.

Din partea românilor nici o lacrimă nu a mai căzut pentru Victor Ponta în 2020, dar el a sugerat că se va în­toar­ce, prin mesajul său de după acele alegeri: „Never give up!“ („Nici­o­dată renunţând!“).

Căci nu a durat mult după pierdutele alegeri parlamentare pentru ca Ponta să-şi anunţe reîntoarcerea în politică. În 17 decembrie 2020, întors în ţară din Emirate, Ponta spunea că va găsi o cale pentru ca, în viitor, partidul său, Pro România, să revină la butoane printr-o „nouă gândire… curaj şi consecvenţă!“.

Probabil se gândea de atunci că greşise neascultându-l în 2014 pe Sebastian Ghiţă şi să meargă pe o linie mai naţionalistă, căci iată, ne­anunţat de sondajele politice, AUR a primit voturile românilor cu un ase­­menea mesaj naţional suveranist.

Dar el se bazează în secret şi pe vechea sa relaţie cu Joe Biden, stabilită în trecut via Hillary Clinton, Biden ajungând din ianuarie 2021 preşedinte al SUA, fapt pentru care Ponta a jubilat public, dar şi pe afi­li­erea partidului său la progresiştii euro­peni de la „European Demo­cratic Party“ (PDE), la fel de soroşişti ca şi noul preşedinte american, în acest PDE Ponta fiind vicepreşedinte.

 

Freedom House, partener de afaceri cu familia lui Ponta

şi con­­trolare a Justiţiei Române şi a mişcărilor „rezist“

     (de dărâmare a guvernelor suverane în lume)

Cu bunăvoinţa redacţiei, vom publica în viitor un articol separat despre implicarea „ONG“-ului supra-statal Freedom House în încăle­ca­rea Justiţiei din România în scopul protejării intereselor economice stră­i­ne din Occident sau Israel, iar acum vom prezenta mai mult legăturile lui Victor Ponta cu această lume a activismului de oengistic global, în mij­lo­cul căre­ia stau organizaţii ca Freedom House sau fundaţia Soros (pen­­tru „o societate deschisă“).

Asocierea într-o afacere între firma familiei liderului PSD, Victor Ponta, şi reprezentanţa Freedom House din România în 2009, înainte de a deveni preşedintele PSD în februarie 2010, este importantă şi sem­ni­fi­cativă, căci supra-ONG-ul transfrontalier american este un vehicul poli­tic prin care forţe grele din SUA controlează alte state în lume, cu aportul spio­nilor de la CIA. Această Freedom House, finanţată de către statul american, a fost chiar condusă din 2003 până spre finele lui 2007 de către James Woolsey, fost director CIA, şi a co-dirijat mişcările „revoluţionare“ de tip „resis­tance“.

Freedom House din SUA, îm­preună cu National Endow­ment for Demo­cracy (NED) şi National De­mo­­­cracy Institute (NDA), alte două false ONG-uri globale, controlate tot de structurile politico-statale din SUA, au impus, în lumea pe care vor să o dirijeze, tipul de „mişcare de ti­ne­ret“ tes­tată timp de pes­te 30 de ani de institute specializate în „ar­hi­tec­tu­ra soci­­ală“ din SUA şi din Marea Britanie. Fiind o formă delicată de agentură, Freedom House este de ace­ea numită şi „faţa umană a CIA“.

Cum am mai arătat în alte locuri – deşi astăzi este cu totul alt om, parcă, după ce a început să înţeleagă şi poziţiile Rusiei – ,jurnalistul, politicianul şi aface­ris­tul Cozmin Guşă a avut un rol important în jocurile americane în România, prin ong-urile controlate de establishment-ul ame­rican. Mai întâi a petrecut 4 luni în SUA în anii ’90, într-un program al Freedom House, care l-a cooptat pe când era editor de presă şi ziarist la Cluj, apoi a ajuns la postul tv Antena1 (Intact), printr-un contact sta­bi­lit în SUA, la cursurile Freedom House.

De la Intact, Guşă a fost preluat la începutul anilor 2000 de către Adrian Năstase, care era atunci şi prim-ministru şi pre­şe­din­te al Parti­du­lui Social Democrat, iar în PSD, unde devenise secretar ge­neral al par­ti­dului, Cozmin Guşă l-a atacat pe fondatorul partidului, Ion Iliescu, în front co­mun cu Freedom House şi cu Grupul de la Cluj (Rus, Dâncu etc.), şi a con­­tri­bu­it şi la pro­pul­sarea politică a lui Victor Ponta, care şi el, cres­când în partid, a contribuit masiv la dărâmarea oamenilor lui Iliescu, pre­cum Octav Cozmâncă, care nu era vreun baron local sau vreun corupt, ci doar un socialist conservator. (Cozmâncă a fost exclus din PSD în 2009 după ce a transmis o scrisoare deschisă în care arăta că „partidul nu mai e un partid de stânga“ (adică cinstit, în viziunea bătrânului socialist) şi că nu are, din aprilie 2005, un lider autentic, fiind con­dus de „grupuri de inte­re­­se“. Din 2005 Geoană, un recrut al evreilor americani de la Aspen Insti­tute, era liderul PSD, iar din 2010, cu ajutorul Grupului de la Cluj, şeful par­­ti­dului devenea Victor Ponta.)

După ce a montat lucrurile împotriva fondatorilor PSD, în 2004, an electoral, Guşă şi-a asumat o nouă misiune şi a trecut la Partidul Demo­crat, devenind omul lui Băsescu, până când acesta a devenit pre­şe­­din­te, din 2005 practic. Pentru ca Băsescu să ajungă preşedinte, Guşă a luptat ia­răşi, în 2004, alături de Feedom House şi de restul „societăţii civile“ so­ro­şiste.

Într-o telegramă către Washington din 2004 a ambasadei SUA la Bucureşti, făcută publică de Wikileaks, se arată că Guşă se întâlnea re­gulat cu ofiţerii am­ba­sadei, dar şi cu diplomaţi ai altor ţări.

Guşă, prin intermediul postului său tv de atunci, Realitatea, l-a sus­ţi­nut şi pe Iohannis în 2014 la prezidenţiale, pe Dacian Cioloş la gu­ver­­na­re în 2015-2016, dar, ca un făcut, în­tot­dea­una în concordanţă cu agenda „soci­e­tă­ţii civi­le“ so­roşiste, inclusiv a Freedom House-ului evre­ilor americani şi al Cristinei Guseth.

*

Iar Cozmin Guşă, bursierul Freedom House, s-a implicat per­so­nal şi în creşterea politică a lui Victor Ponta, încă din anul 2000.

„Eu l-am impus pe Ponta [în politică] – declara undeva Guşă mult mai târziu, în noiembrie 2011 -, eu eram secretar gene­ral [la PSD] şi l-am introdus în partid şi de acolo, la şefia organizaţiei de tineret. Eu eram se­cretar general şi organizam toată activitatea in­ternă a partidului, el era şeful Corpului de Control, un om fără car­net de partid, care susţinea în fiecare zi că nu vrea să intre în par­tid. Ete, pe moaş-ta pe gheaţă, nu-ţi pla­ce ţie politica. Şi l-am in­tro­dus şi în Asociaţia pentru Promovarea Tine­­rilor pe care tot eu o fonda­sem… Pe Victor l-am introdus şi aicea şi l-am introdus în po­li­tică, deşi el se iz­menea că nu vrea. A vrut. Şi i-a plăcut.“

Iar sponsori la asociaţie (ATI) pentru Ponta, Corina Creţu (deşi era la Cotro­ceni atunci, lângă Ion Iliescu), Cristian Boureanu (care era deja şe­ful orga­ni­zaţiei de ti­ne­ret a PNL) sau Remus Truică (altă „tânără spe­ran­­ţă a PSD) erau afaceristul israelian Elan Schwart­zenberg, Peter Imre sau reprezentanţii unor mari companii ca JP Morgan, Raiffei­sen Bank, Hewlett-Packard, trus­tul Ringier, Porsche Romania sau Ogilvy & Mather (Ogilvy prin PiaRista SRI-ului, Mihaela Nicola).

Ca procuror, Ponta l-a făcut scăpat pe infractorul Elan Schwart­zenberg în dosarul „Ma­­ga­­zi­nul Ju­nior“, iar la începutul anilor 2000 evreul îi sponsoriza viitorul politic.

*

Deturnarea acţiunilor Procuraturii Anticorupţie. După aducerea la putere a lui Traian Băsescu de către supra Ong-urile transfrontaliere la finele lui 2004, prima ţintă a acestora a fost Justiţia română, prin con­tro­lul asupra Procuraturii Naţionale Anticorupţie, care instrumentase dosare penale celor vinovaţi de vânzarea frauduloasă, la preţuri ridicole, a mari­lor întreprinderi de stat către companii străine.

Însuşi Băsescu avea o gravă pro­­ble­mă în Justiţie cu dosarul penal „Flota“, abia ajuns chiar atunci pe rolul Curţii Supre­me, aşa că el, a nu­mi­t-o ministru al Justiţiei pe oengista Monica Macovei, de la APADOR-CH, filiala românească a Helsinki Watch, organizaţia parteneră de bază a fun­daţiei Soroş încă din anii ’80, în „războiul rece“.

La rândul ei, ministreasa Macovei a angajat Freedom House pen­tru un audit asupra procuraturii anticorupţie (PNA, viitorul DNA), iar re­zul­tatul acestui control a fost înlocuirea procurorilor, desfiinţarea dosa­re­­lor penale privind vinderea către străini a economiei româneşti şi în­toc­­mir­ea altor dosare penale, celor de la PSD  cu precădere.

*

Faptul că şefa echipei de audit asupra procurorilor români a fost la începutul anului 2005 americanca Jennifer Windsor, director executiv al Freedom House SUA, ne spune destul. Freedom House şi National En­dow­­ment for Democracy (DNA), fondate în SUA, sunt dintre cele mai ilustrative „Gongo“, adică „government-organized non-governmental organization“, ONG-uri organizate şi finanţate de guverne ca nişte operaţiuni sub aco­pe­rire, cu scopul de „a-şi promova interesele politice şi a imita grupurile civice şi societatea civilă de acasă ori pentru a-şi promova interesele in­ter­naţionale sau geopolitice în străinătate“ .

Organizaţiile GONGO „au proliferat ca strategie deliberată a sta­tu­­lui pentru a avea un mecanism (corporatist) care să trăiască direct în­tr-un spaţiu civic de la baza societăţii… GONGO se evidenţiază în primul rând prin rolul lor în subminarea valorilor democratice liberale“. Un GONGO func­ţionează ca un mecanism al guvernului pentru a-şi promova inte­re­se­le politice interne şi a-şi atinge obiectivele de politi­că economică şi ex­ternă. Prin GONGO, un stat „introduce actorii săi ascunşi în socie­ta­tea civilă şi ascunde intenţiile guvernului faţă de public“ (wikipedia/GONGO).

Însăşi directoarea Jennifer Windsor, trimisă la Bucureşti asupra procurorilor români, venea de la USAID, altă agenţie americană aco­pe­ri­re a CIA, iar acest  Freedom House al afacerilor familiei lui Ponta îl avea ca pre­şe­dinte în 2005 – când dărâma, reorganiza şi reorienta Parchetul anti­co­rupţie din România – pe fostul director al centralei de spionaj ame­rican (CIA) James Woolsey.

James Woolsey era şi mai este (şi în prezent) membru şi în con­ducerea internaţională a organizaţiei israeliene „NGO Monitor“ (Monitor ONG), ce urmăreşte activitatea Ong-urilor la nivel global din punctul de vedere al intereselor Israelului şi care a fost fondat în 2001 de politolo­gul Gerald Steinberg, un man­datar al ministerului de Externe israelian şi al Natio­nal Secu­rity Council, structură a statului Israel condusă prepon­de­rent de ofi­ţeri miliari evrei şi de şefi ai Mossad-ului, spionajul israelian, precum Ephraim Halevi, Ilan Mizrahi, Yossi Cohen, toţi directori în anii 2000 ai Natio­nal Secu­rity Council-ului din spatele „NGO Monitor“.

Şi, puţin probabil întâmplător, dosarele penale ce fuseseră instru­men­ta­te de procurorii români privind vânzarea către americani sau isra­e­lieni a marilor întreprinderi româneşti, sau către corporaţii occidentale, au fost blocate la nivelul DNA după controlul făcut de Freedom House la înce­pu­tul lui 2005 şi restruc­tu­ra­rea internă comandată de acesta, inclusiv dosa­rul Flota, în care proaspătul preşedinte Băsescu era acuzat că vân­du­se flota comercială românească cu 1 dolar per navă către nişte norve­gieni.

*

Mişcarea #rezist a demarat în România după ce guvernul SUA con­dus de Barack Obama şi de Hillary Clinton, avându-l pe George Soros în spate, a lansat aşa nu­mitul „Open Government Part­ner­ship“, în 2011, la Adunarea Generală a ONU, împre­u­nă cu alte 7 state şi câţiva lideri din „soci­etatea civilă“ de factura Freedom House (care însă a lăsat parte­ne­rul său principal, National Democratic In­stitute, să acţioneze la ONU). Gru­pul pentru „anti-corupţie“ al operaţiunii era condus la ONU de către Open Soci­e­ty Foundations (a lui George Soros) şi de Trans­pa­rency Interna­ti­o­nal, dar Banca Mondială este principalul tutore al „Par­te­ne­ri­­a­tu­lui“ dintre noua or­dine mondială şi o „societate civilă“ sintetică (tip GoNgo).

În România, operaţiunea s-a numit şi „Coaliţia pentru date des­chi­se“ şi principalele Ong-urile membre ale „Coaliţiei“ au fost: Fun­daţia pentru o Societate Deschisă (a lui Soros), Centrul pentru Ino­va­­re Publică (creat pentru ca fundaţia Soros să îşi mute activitatea la el, con­dus de foştii şefi ai fundaţiei Soros), Soci­etatea Aca­de­mi­că din România (a Alinei Pippidi), Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Resur­se Juridice, Funky Citizens, Active Watch, Expert Forum, Fundaţia CAESAR (a lui Sebastian Burduja – cel cu manifestaţiile din 2017 tip occupy – #rezist prin platforma Pact), Fun­da­ţia Ceaţa, Open Knowledge Romania, Kosson.ro, Smart City, Centrul pentru Studiul Democraţiei, Fundaţia Tineri pentru Tineri, E-Civis, dar şi persoane fizice precum activistul mişcărilor stradale Florin Bădiţă sau Diana Popp (bi­rocrată la Comisia Europeană, mai târziu con­si­li­er al premierului Cioloş).

În luna septembrie 2011, guvernul României condus de Emil Boc, din care făcea parte şi Victor Ponta, „a aderat“ la acest Open Govern­ment Partnership (Parteneriatul pentru o Guver­nare Deschisă), lansat de administraţia SUA şi fundaţia lui Soros, iar în aprilie 2012, când prim-ministru devenise vremelnic, pentru două luni, soroşistul Mihai Răzvan Ungureanu, guvernul român „a aprobat prin Memo­randum partici­parea României la Open Government Partnership şi primul Plan naţional de acţiune“ pentru implementarea angajamentelor asumate.

Dar şi guvernul PSD al lui Victor Ponta s-a înhămat degrabă, din mai 2012, la par­te­­ne­­ri­a­tul Open Government („Guvernarea des­chi­­­să“), cerut de administraţia americană de­mo­crată. Apoi, în acelaşi an, la soli­ci­ta­rea secretarei de stat americane Hillary Clinton, el, premierul Ponta, îm­preună cu ministrul de Interne Ioan Rus (membru al „Grupului de la Cluj“, ca şi Vasile Dâncu) a blocat practic îndepărtarea din funcţie a preşe­din­­­telui Traian Băsescu deşi referendumul popular îl destituise de drept.

Concret, guvernul Ponta a demarat din 2012 programul „con­­sul­tării şi comunicării administraţiei centrale cu societatea civilă“ agreată de SUA, aceeaşi falsă „societatea civilă“ tip GoNgo ancorată trans­fron­talier care va susţine manifestaţiile anti-PSD cu începere din 2017: Pro Demo­craţia, Freedom House, Apador-CH, Expert-Forum, reţeaua de Ong-uri create de Fundaţia Open Soci­e­ty a lui George Soros etc.

Ponta devenise omul ambasadorului american, care l-a plimbat în SUA înainte de a fi premier, şi tot Gitenstein l-a convins pe preşe­din­tele Băsescu să îl nominalizeze ca prim-ministru pe Ponta.

Gitenstein a condus România cu o mână forte în interes particu­lar în perioada cât a fost ambasador, fiind supranumit şi „cel mai puternic po­litician din România“. A cerut chiar ca până la plecarea sa din România, pe 14 decembrie 2012, deputatul PSD Ion Stan să fie în­car­­ce­rat şi an­­che­tat în stare de arest, fiind deranjat de informaţiile sen­si­bile dezvă­lu­ite în de­claraţiile politice ale acestuia, care îi puteau crea se­ri­oa­se pro­ble­me la Departamentul de Stat al SUA. Stan, mem­bru şi al Comisiei parlamentare de control al SRI, se re­fe­reau la prac­tici de lobby ale lui Gitenstein incom­pa­ti­bile statutului diplomatic al evreo-ame­­ri­ca­nu­lui în România, la inge­rin­ţe cu scop de influ­en­ţa­re a justiţiei române şi declaraţii sau ac­ţiuni de sus­­ţi­nere par­ti­za­nă a unor lideri politici.

Ion Stan deranjase întreg sistemul global şi când, tot atunci, din poziţia sa oficială, în 14 februarie 2012, declara că preşedintele Traian Băsescu, guvernul Ungureanu, Banca Naţională a României şi şeful dele­gaţiei FMI la Bucureşti au falsificat controlat datele economice ale ţării, în frunte cu PIB-ul, ce a fost subapreciat cu 20%, pentru a se „justifica“ în­datorarea fără mă­sură a României către Fondul Monetar Internaţional.

PSD-ul, condus atunci de Victor Ponta, l-a trădat pe Ion Stan, fiind săpat din interior cu „martori“ serviţi către DNA. În urma stresului la care a fost supus timp de câţiva ani, inclusiv un an pe­trecut în închisoare, Ion Stan a murit în 2018 în urma unui atac de cord, când tocmai se pre­gă­tea să facă dezvăluiri publice privind povestea sa şi cine a ordo­nat ca să fie lichidat politic şi social.

În ianuarie 2012 fusese şi începutul acelei re­volte populare, spon­­tană, în Bucureşti şi în ţară, împotriva guvernării discreţionare a lui Traian Băsescu, revoltă pe care ambasada SUA şi serviciile secrete au studiat-o, fiind şi un rezultat (mai degrabă involuntar) al experimentului creării de grupuri tip „resistance“ în reţelele sociale pe Internet, pe viitor pro­tes­­tele româneşti fiind mult mai bine controlate sau dirijate, cu con­tri­­bu­ţia Ong-urilor din domeniu (protes­tele demarate în 2013 îm­potriva afa­­cerii Gold Corporation erau încă ne­controlate, în mare măsu­ră, deşi sprijinite tacit de unii lideri PNL; astfel, mi­nistrul de Interne Radu Stroe nu a dispersat manifestaţiile ilegale).

Tot în 2012, pe fondul protestelor, Băsescu ce­da­se am­basadei SUA şi îl numise drept pre­mier pe liderul PSD Victor Ponta, după ce Gitenstein îl plimbase prin SUA, pe la think-tank-urile atlan­tiste, pe Ponta, unde acesta şi-a declarat fide­li­ta­tea faţă de administraţia democrată in­sta­lată de George Soros. În ace­laşi timp, am­ba­sa­dorul Gitenstein le ceru­se celor care îi erau datori, îndepăr­ta­­rea din poli­tică a celor incomozi inte­re­selor sale, iar Ponta a făcut trocul.

*

Deschiderea premierului Ponta faţă de Ong-urile din România ser­vile banilor şi intereselor străine s-a putut vedea şi din deschiderea biro­u­rilor ministerelor către activiştii acestora.

La începutul anului 2014, ministerul Dezvoltării Regionale din gu­ver­narea Victor Ponta cerea Băncii Mondiale să o ajute să elaboreze o stra­te­gie de integrare a comunităţilor sărace, iar aceasta (The World Bank) îl angaja din februa­rie 2014 până în iulie 2014 pe activistul neoprogresist Florin Bădiţă (viitor #rezist), crescut pe lângă ong-urile de soldă stră­ină, mai ales lângă Apador-Ch, condusă de Monica Macovei, drept con­sul­tan­­tul care să ajute ministerul român, deşi Bădiţă nu avea studii supe­ri­oare şi nici vreo experienţă în domeniu.

Chiar în acelaşi timp, viitorul angajator al lui Bădiţă, milionarul ger­man Phillipp Kandal, era (şi mai este şi în prezent) „advisor voluntar“ la Washington chiar pentru Banca Mondială. În acelaşi an, Kendal se muta la Cluj, în România, şi îl angaja pe Bădiţă ca „map analyst“, la firma sa Telenav, deşi Florin Bădiţă mai era angajat şi de ministerul Justiţiei ca data analyst privind „eficienţa justiţiei între 2000-2014“ („Câţi alţi hipsteri care au însă acces la date din Minis­terul Justiţiei sunt analişti de date fără studii în date şi au stabilit co­nexiuni strategice cu ONG-uri ca RISE, Expert Forum ş.a.m.d.?“, scria Cotidianul la acea vreme).

Despre o altă acţiune a guvernului Ponta cu „societatea civilă“ de la marile Ong-uri transfrontaliere tip GoNgo, tot Florin Bădiţă se lăuda:

„Am participat la un hackaton orga­ni­zat de guvernul PSD îm­pre­u­nă cu fundaţia Soros în 2014… Am colaborat cu vreo 50 de Ong-uri până acum …Am mai fost la fundaţia Soros în 2013 la un training. Soros… m-a făcut să fiu un cetăţean implicat“.

Când Ponta era premier, mai ales la început, şi „papesa soci­e­tă­ţii civile“, Alina Mungiu Pippidi, încă nedesprinsă de Fundaţia lui Soros, unde ocupa o funcţie la centru, îl lăuda necontenit şi încerca să îl susţină. Iată cum o descria această situaţie, spre finele lui 2014, USR-istul Cristian Ghinea (care a cres­cut în ograda SAR a dnei Mungiu Pippidi):

„Cu Ponta, povestea e similară. Un «impecabil» lider de viitor [zicea Alina Mungiu Pippidi]. A urmat apoi gudureala, articole cu ce tre­buie să facă noul Şefu’. Scrise la modul din care înţelegem că AMP con­duce de fapt Guvernul [prin Ponta], pe lângă Comisia Euro­­peană şi bucăţi din ONU. Ponta a intrat în faza trei şi acum Klaus Iohannis s-a procopsit cu pasiu­nea [renegarea]. Cine o susţine pe Macovei [să fie pre­şe­din­te] e ori tâmpit, ori securist, nu există loc de discu­ţii. Nu îl văd bine nici pe Iohannis (evi­dent, după ce AMP îl va fi făcut preşedinte).“

Într-adevăr, după ce Iohannis a devenit preşedinte, Alina Mungiu Pippidi s-a situat în aceeaşi tabără cu activiştii prezidenţiali anti-PSD, in­clusiv pentru dărâmarea guvernului Ponta, dar numai până la finele anului 2016. Când au început în 2017 manifestaţiile #rezist, ea le-a denunţat ca fiind o operă a mercenariatului politic şi a serviciilor secrete, iar la mijlocul anului 2018 a părăsit conducerea internaţională a Fundaţiei lui Soros. O fi schimbătoare, cum susţine Ghinea, ori s-a maturizat finalmente?

Dar toţi activiştii GoNgo l-au părăsit pe Ponta în 2015, ca şi când acesta nu mai le era necesar. Chiar Florin Bădiţă, care a mâncat serios de pe urma guvernului Ponta, a fost cel care l-a atacat cel mai tare în no­­iembrie 2015 pentru a susţine debarcarea guvernului PSD, ca fiind vino­vat chipurile de incendiul de la clubul Colectiv – o idee con­ve­nabilă preşe­din­telui Iohannis, Bădiţă creând atunci sloganul şi grupul „Corupţia Ucide“, ce se va integra în 2017 în mişcarea #rezist.

Când în ianuarie 2014, adjuncta secretarului de stat american de Externe, evreica Victoria Nuland, controla oficialii de la Bucureşti (pre­şe­­din­ţia şi guvernul), ea invita la „întâlnirea cu societatea civilă“ doar patru Ong-uri: Freedom House România (Cristina Guseth), Centrul Român de Politici Euro­pe­ne (CRPE, un „pui“ al fundaţiei Soros, înfiinţat în 2009, când apă­rea Gitenstein la Bucureşti ca ambasador al SUA), Expert Forum (EFOR, al lui Sorin Ioniţă, după ce s-a desprins de ONG-ul dnei Mungiu Pippidi) şi Institutul pentru Politici Publice (IPP, un alt „pui“ al fundaţiei Soros).

Istoricul Mircea Platon concluziona atunci: „Din datele pe care le avem, re­zul­tă aşadar că dna Nuland a venit la Bucureşti pentru a se în­tâl­­ni cu acea parte a societăţii civile ce e finanţată de SUA şi de marile corporaţii.“

Din cine ştie ce motiv real (căci explicaţia era că este în Italia, în­tr-o vacanţă), Ponta nu a fost la guvern în 10-11 ianuarie 2014, când l-a că­u­­­­­tat Victoria Nuland, care era ocupată atunci cu orga­ni­za­rea revoluţiei Maidan şi schimbarea de regim din Ucraina şi a vorbit doar cu preşe­din­te­le Traian Băsescu, cu şefa DNA, Codruţa Kovesi (ca şi când şefa ares­tă­ri­lor de politicieni români răspundea în faţa guvernului SUA) şi cu minis­­trul de Externe PeSeDist Titus Corlăţean,

Ponta dă­dea oricum periodic raportul americanilor, precum a fă­cut-o în octombrie 2013, în SUA, către vice­preşedinte Joe Biden, unul din oamenii lui Soros, când Ponta primise şi dăduse „mesaje clare“.

În acelaşi an (2013), în 18 iunie, Victor Ponta îl primise şi pe şeful spi­o­na­­jului american, Central Intelligence Agency (CIA), John O. Brennan, la sediul guvernului.

 

Chinezii din afacerile familiei lui Joe Biden sunt cei care au fost protejaţi slugarnic de către Victor Ponta în România

Nuland a revenit în ianu­arie 2015 la Bucureşti şi s-a întâlnit cu nou alesul preşedinte Klaus Iohannis, cu prim-ministrul Ponta şi cu minis­trul de Externe Bogdan Aurescu (Goldenberg), evreu ca şi ea, deşi în septembrie 2014 Ponta se mai angajase, în SUA, la sediul ONU, tot în faţa Victoriei Nuland, privind spri­jinul României pentru interesele americane în lume.

Cu toţi aceştia trei, sub-secretara de stat americană a stabilit „ches­tiuni bilaterale şi regionale“ în sarcina lor, ca oficiali români, căci România era atunci şi un cap de pod către Ucraina, unde ad­mi­nis­­traţia de­mo­cra­tă ame­ricană instalase o revoluţie marca George Soros, iar Biden (con­tra­can­didatul lui Trump în 2020 la preşedinţia SUA) şi familia lui Nuland îşi in­sta­lau o serie de afaceri personale foarte bănoase la ucraineni.

Joe Biden s-a instalat şi în România în afaceri, printr-o asociere a fiului său, Hunter Biden, cu miliardarul Gabi Popoviciu. Familia Biden urma să fie co­pro­pri­e­­ta­ră într-un nou parc industrial românesc şi să deţină ma­jo­­ri­­tar şi aeropor­tu­ri­­le Otopeni şi Băneasa, devenind apoi „cel mai mare ju­că­­tor pe piaţa imobiliară din România şi din sud-estul Europei, prin cre­a­rea unui fond de investiţii în care parteneri iniţiali să fie chinezii de la CEFC“, chinezi pe care îi promova şi apăra chiar Victor Ponta (dar afacerile au fost în­ghe­ţate cât timp Trump a fost preşe­din­tele SUA (detalii în „Ce afaceri voia să dezvolte Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, în România“ şi în „Proprietarul companiei CEFC arestat. Legătura dintre chinezi, DNA, Rompetrol şi Victor Ponta“)

Soţia Daciana Sârbu, Grossmann Group a familiei Ponta, Freedom House-ul subordonat CIA-ului şi fondu­rile UE

Victor Ponta era ministru pentru relaţia cu Parlamentul în „gu­ver­nul Boc 1“, când, la 13.08.2009, Consiliul Judeţean Ialomiţa a semnat con­trac­tul de finanţare UE nerambursabilă nr. 30, pen­tru imple­men­ta­rea pro­iec­tului „Strategiei de dezvoltare a judeţului Ialomiţa“ până în 2020, cu mai multe contracte adiacente.

Parte din afacere mai poate fi văzută încă, parţial, pe vechiul web-site al Consi­liu­lui Judeţean Ialomiţa, aici şi aici. (Preventiv, dinainte de anul 2015 am sal­vat mai multe in­for­maţii şi do­cu­mente, ceea ce s-a dovedit util, căci atunci când alte afa­ceri pe bani publici ai firmei Grossmann au in­trat în vizorul public, chiar şi a procurorilor DNA, Consiliul Judeţean a şters con­ţinutul mai mul­tor link-uri ale acestei afaceri de pe vechiul său web-site; in­formaţiile sunt pentru prima dată mediatizate acum).

Proiectul, în valoare totală de cca. 250.000 de euro cu toate sub­con­trac­tele lui, a fost finanţat de Uniunea Eu­ro­­pe­ană, prin Fon­dul Social European, şi de guvernul României, prin mi­nisterul de Interne, ministru fiind la acea dată PSD-istul Dan Nica. Lu­cra­rea / studiu a fost încre­din­ţa­tă apoi (prin contractul de pres­tări servicii nr.8/8728) firmei bucureştene Grossmann Engineering Group, a cumna­tu­lui lui Victor Ponta. De la în­ceput a fost co­optată şi Fundaţia Freedom House Ro­mania, prin Cristina Guseth, iar reprezentatnta Grossmann a fost An­dre­ea Postelnicu, atunci o tânără specia­li­zată în obţinerea de fonduri euro­­­­pene (co-autoare a lucrării „Ela­bo­rarea pro­iec­telor cu finanţare din fon­du­rile struc­­­turale pentru IMM-uri“ şi membră a firmei de consultanţă Euro­pean Pro­ject Consulting, axată pe obţinerea de fonduri europene, dar şi de la gu­ver­­nul României).

În prezent a devenit greu de stabilit valoarea reală a tuturor con­trac­te­lor consiliului judeţean ialomiţean încheiate în cadrul acestei afa­ceri în care apar în asociere Freedom House şi firma familiei lui Ponta. De exemplu, unul dintre aceste „contracte de servicii“ distinct este în­che­iat de Consiliul Jude­ţean cu Freedom House sub numărul 9358/2010, cu valoare necunoscută.

Andreea Postelnicu, o absolventă de ASE, a fost, de fapt, cea care a realizat întreg studiul (inclusiv tehno­redactarea), pentru efectuarea că­ruia s-a organizat şi un concurs de dese­­ne, „Ialomiţa în 2020“, al ele­vi­lor din judeţ (cu derogare de parti­ci­pa­re a „tinerilor“ până la 35 de ani), iar la festivitatea de premiere din 7 iunie 2010 a venit să par­ti­ci­pe euro-par­la­men­tara Daciana Sârbu, soţia lui Ponta, care a oferit pentru o parte din­tre câş­ti­gători şi din­tre membrii echipei de im­ple­mentare a pro­iectului (17 per­soane) posi­­bilitatea de a efectua o vizi­tă de documentare la Par­la­men­tul European de la Strasbourg (Franţa)“ în perioada 5-8 iulie 2010. „Echipa de imple­mentare a pro­iec­tului“ erau 5 funcţionari ai Con­si­liului Jude­ţean Ialomiţa, în frunte cu Cezar Gh. Vâlcan – direc­torul de achiziţii al consi­liu­lui judeţean – şi Cioacă Ilie – alt di­rec­tor al consi­liu­lui jude­ţean -, în­soţiţi de trei funcţi­o­nare „asistent manager“, adică cei care au rulat banii UE (250 de mii de euro) către firma Grossmann şi către Freedom House. În­trea­ga dele­­ga­ţie, în afară de cei doi directori, era de fapt com­pusă numai din „pre­mi­ante“, fete în vârstă de până la 35 de ani.

Plimbarea unor cetăţeni din ţara de origine pe la forurile euro­pe­ne este un drept al fiecărui euro-parlamentar, cheltuiala fiind suportată de Uniunea Europeană, aşa că firma familiei Ponta a economist banii pe care ar fi trebuit să îi plătească ea pentru deplasare, căci aceasta a fost promo­vată ca parte integrantă din proiectul „Ialomiţa în 2020“.

Cazare la hotelul l’Escale din Strasbourg, plimbări prin Parla­men­tul European şi prin oraş (in­clusiv turul oraşului cu vaporul), shoping (căci funcţionarii ialomiţeni aveau şi diurnă, deşi deplasarea era decontată de Uniunea Euro­pea­nă, inclusiv masa la hotel), „pe tot parcursul vizitei de documentare“ dele­gaţia fiind însoţită de Daciana Sârbu şi „consilierele“ ei (Georgiana Po­pes­cu şi Susana Dragomir).

În acţiunea din judeţ, alături de Daciana Sârbu a stat şi deputatul Marian Neacşu, care în acea perioadă era prim-vicepreşedinte al PSD Ialomiţa şi vice-preşedinte al grupului parlamentar PSD, dar care, din 2012, cam în acelaşi timp în care Ponta devenea premier, devenea li­de­rul grupului parlamentar PSD şi vice-preşedinte al partidului, adică ad­junc­tul politic al lui Ponta.

Marian Neacşu este acelaşi deputat care a suplimentat ordinea de zi a şedinţei Camerei în 10 decembrie 2013, introducând pe şest un pro­iect de lege privind amnisţia / graţierea unui larg număr de con­dam­naţi, ca şi legea lobby-ului (adică a traficului de influenţă legalizat). În plus, este şi unul din cei 13 iniţiatori ai unui proiect de lege care să facă im­po­­sibilă anchetarea parlamentarilor de către Agenţia Naţională de Inte­gri­­tate, după ce că el însuşi a fost găsit de către aceasta că se află în con­flict de interese pentru că şi-a angajat fiica la biroul parlamentar în peri­oa­da iulie 2009 – decembrie 2012. Tot în şedinţa din decembrie 2013, Marian Neacşu a promovat o modificare a noului Cod Penal, astfel încât par­lamentarii să fie scoşi din categoria funcţionarilor publici, spre a nu mai putea fi inculpaţi pentru o serie de fapte reprobabile.

În august 2008, când CJ Ialomiţa semna con­tractul de finanţare UE nerambursabilă, via ministerul de Interne, afacere de pe urmă căreia a beneficiat firma Grossmann, Marian Neacşu se remarca ca fiind unul din membrii consiliului local Slobozia (capitala Ialomiţei) care a susţinut, părtinitor, asocierea oraşului cu firma israeliană Ar Enterpreneurship Cen­ters Ltd pentru construirea unor blocuri de locuinţe. Probabil că des­co­pe­rise beneficiile lobby-ului încă de atunci.

 

Dar dacă ne întoarcem la afacerea Grossmann, pentru care apă­rea ca lobbyistă Daciana Sârbu în 2009, sprijinită de deputatul (pe atunci) Marian Neacşu (secretarul-general al guvernul Nicolae Ciucă, în prezent), căci acesta condusese în trecut direcţia finanţe a Con­si­liu­­lui Judeţean, vom încheia precizând că „Strategia Ialomiţa 2020“ a fost practic arun­cată la coş, netrebuindu-i cuiva, după cum constata Curi­e­rul Ialomi­ţean, care des­coperea în august 2012 că aşa zisul „consiliu de im­plementare“ a „stra­­­­­te­gi­ei de dezvoltare judeţeană“ nu s-a întru­nit nicio­dată să aplice „stra­­­­tegia“ plătită cu 250.000 de euro.

*

Începuturile nărăvirii: bani de la austriaca OMV-Petrom prin Grossmann, firma „ger­­mană“ a familiei lui Ponta

În anul 2000 era înregistrată la registrul comerţului român firma Grossmann En­gi­neering Romania. Demersul îi aparţinea unui misterios cetăţean german, Reinhold Karl Grossmann, născut în 17.03.1955, care apare ca paravanul unor interese mai vaste. În anul 2005, neam­ţul, care nu apare niciodată în România, acţionând printr-un re­pre­zen­tant din Buzău, dar originar din Vaslui, Drăgan Ilie-Florin (mai cunoscut public ca Ilie Drăgan), majo­rea­ză capitalul so­cial al firmei printr-un aport de 100.000 de euro şi, în acelaşi timp, schim­bă denumirea firmei în Grossmann En­gi­neering Group, deoarece Gross­mann a dezvoltat filiale în Germania (cu două sedii, la Berlin şi la Schko­len), Rusia, Ucraina, Cehia şi Franţa, ofe­rind ser­vicii de arhi­tec­tură în construcţii, inginerie şi servicii de con­sul­tan­ţă tehnică.

După acest moment apare în firmă şi cumnatul lui Victor Ponta, Iulian-Cristian Herţanu, originar din Iaşi, dar căsătorit cu Florina-Ale­xan­dra Ponta, sora vitregă a lui Victor. Rămâne un mister cum a preluat Her­ţanu 60% din firma lui Grossmann, lăsându-i acestuia 40%. Dar, cum am mai arătat undeva, în opinia noastră Karl Grossmann a fost folosit drept pa­ra­van de persoane care îşi ascund identitatea, iar trans­fe­rul a 60 % din firma Grossmann către Herţanu nu face decât să ne ara­te că alţii sunt  adevăraţii proprietari ai firmei, de la bun început.

Herţanu mai apărea din aceeaşi perioadă şi în firma Hertanu Pro­jects srl, unde este asociat cu mama lui Victor Ponta, Cornelia Naum.

După intrarea lui Iulian Herţanu în acţionariatul firmei Gross­mann, cifra de afaceri s-a dublat sau chiar s-a triplat în anumiţi ani. Din 2007 până în 2012, Grossmann En­gi­neering Group a beneficiat de zeci de con­­­­­tracte cu statul român, finanţate fie din bu­ge­te­le instituţiilor publice româ­neşti, fie din bani europeni.

Să nu uităm că în perioada 22 decembrie 2008  – 10 octombrie 2009, Victor Ponta a fost ministru din partea PSD „pentru relaţia cu Parlamentul“ în „guvernul Boc 1“, având, deci, o dublă influenţă, atât în guvern, cât şi în parla­ment. Apoi, din 2010 el a devenit preşedintele PSD-ului, cel mai mare partid din România la acea vreme.

Conform fostului web-site al firmei (www.grossmann.ro/, desfiin­ţat) Grossmann Group activita în România preponderent în lucrări de con­strucţii comandate de Petrom (preluat de OMV), iar ministrul Ener­giei în „guvernul Ponta 3“ – intrat în funcţiune în martie 2014 – era chiar direc­torul departamentului Public Affairs al OMV Petrom, Răzvan Nicolescu.

Acesta a fost supranumit şi „Ministrul OMV“!

 

„Ministrul OMV-Petrom“ din guvernul Ponta

Privatizarea în favoarea OMV-Austria a Societăţii Naţionale Petrom, cel mai mare producător de carburanţi român, ce a presupus şi con­ce­si­onarea zăcămintelor naţionale de petrol şi gaze, s-a realizat tot în tim­pul guvernării Adrian Năstase (PSD), în 2004, pentru ruşinos de modes­ta sumă de numai 669 milioane de euro. Pe atunci Victor Ponta era mâna dreaptă în guvern a premierului Adrian Năstase, mentorul său politic.

În 2014 expira şi contractul pe 10 ani între Petrom şi statul ro­mân privind nivelul redevenţelor (taxa către stat), ce reprezintă 7% din valoa­rea producţiei de petrol, ceea ce este o redevenţă mică. În Turcia se apli­ca o re­devenţă de 12,5%, în Ungaria de 12%-30%, în funcţie de di­men­si­unea zăcământului, iar în Franţa redevenţa poate ajunge până la 30%.,

La privatizarea Petrom în 2004, cea mai importantă resursă a ţării, petrolul din subsol, „a făcut mare o minusculă companie austriacă“, s-a spus, pentru că OMV era de câteva ori mai mică decât Petrom la mo­men­tul privatizării.

Între timp, firma cumnatului lui Ponta, Grossmann En­gi­neering Group, a încasat sume consistente de la Petrom pentru diverse lucrări, iar în martie 2014 ministrul Energiei în „guvernul Ponta 3“ devenea directorul depar­tamentului Public Affairs al OMV Petrom, Răzvan Nicolescu. Mişca­rea ridica semne de întrebare, căci tocmai „mi­nis­trul OMV“, cum l-a numit presa pe Nicolescu, urma să renegocieze cu OMV-Petrom, în 2014, pen­tru statul român, redevenţa cuvenită.

Dar relaţia Victor Ponta – OMV s-a stabilit în mod concret, vădit, în mai-iunie 2012, când, proaspăt premier, Ponta s-a deplasat la Viena, la se­diul OMV, dar şi la think-tank-ul vienezo-masonico-evreiesc Centre for Global Dialogue and Cooperation (Centrul pentru Dia­log Global şi Coo­pe­rare), creat în 2011 de Stantchev şi Benyatov, cei doi celebri spioni eco­no­mici „pră­­dă­tori din energie“. Tot atunci, la Viena, proaspătului premier Victor Ponta i-a fost plasat drept „consilier perso­nal“ ge­ne­­ralul american de origine evreiască Wesley K. Clark (provenit din evrei „ruşi“ după tată, când avea numele de Kohen), în timp ce bulgarul Stamen Stantchev este un bine­­cunoscutul subor­do­nat al ma­fi­ei israeliene a fraţilor Cernoy (cu­nos­cuţi şi ca Lev şi Michael Cher­ney, ortografiaţi şi Chorny sau Chernoi, conectaţi şi cu clanul mafiot moscovit Izmayl­ovskaya), iniţial executanţi în Europa de Est şi Rusia ai super-agen­tului Mossad-ului Marc Rich, fost mag­nat evreu al cărui grup de evrei ruşi şi ameri­cani de la Marco In­dus­tries BV, parte a Marco Group, a preluat în 2002 (când Ponta era în guver­nul Năstase şef al Corpului de Control) una dintre cele mai mari com­pa­nii româneşti, ALRO-Sla­tina.

*

Center for Global Dialogue and Cooperation, unde s-a dus Ponta ca premier la Viena, este un club think-thank-ului înfiinţat de afaceristul „mare ma­­estru“ mason Bogdan Bu­zăianu împreună cu evreul ruso-ame­rican Vadim Benyatov sau cu Mustafa Oral, partenerii lui Stant­chev în „dosa­rul spionilor“ sau al „prădătorilor din energie“ din România. Pentru aceşti spioni a intervenit Mihai Răzvan Ungurea­nu pentru a fi eliberaţi din ares­tul cerut de Parchetul General al României-DIICOT, în anul 2007, când era mi­nistru de Externe, Ungureanu acţio­nând astfel la cererea „de informare“ a unor politicieni americani, majoritatea evrei.

În 2006 Vadim Benyatov lucra în România pentru Marco Industry Group, compania „olandeză“ controlată de americano-israelianul Marc Rich prin magnatul ruso-is­ra­elian Vitali Maschitskiy, toţi implicaţi în 2002 în preluarea marelui producător de aluminiu de la Sla­tina, ALRO.

Am prezentat această încrengătură care îi lega pe Ungureanu şi pe Ponta în „Premierii Ungureanu şi Ponta, prieteni pentru masoni, ame­ricani şi Israel “ (capitol din Politica filo-sionistă a României; când a apă­rut prima oară pe Internet acest text, în 2012, am primit ameninţări, asu­mate fals, desigur, de un criminal condamnat şi aflat în detenţie).

Magnatul evreu american Marc Rich i-a sponsorizat studiile în tine­­reţe, la Londra, lui Mihai Răzvan Ungureanu, care a fost şi el premier al României, chiar înaintea lui Ponta, între 9 februarie 2012 şi 7 mai 2012, iar protectorul lui Ungureanu, Bogdan Buzăianu, şi-a plasat şi locote­nen­tul din afaceri şi din marea lojă masonică pe care o conduceau, pe Corneliu Vişoianu, drept consilier al premierului Victor Ponta. (Curios, soţia maso­nu­lui care conducea Marea Lojă a României, zisă şi „Masoneria Energiei“ până s-a integrat în MLNR, adică în masoneria „regulară“ sau „oficială“, Daniela Vişoianu, are din 2017 uşi deschise la Palatul Cotroceni, la pre­şe­din­te­­le Iohannis, care a şi decorat-o pentru contribuţia ei la programul lui „România educată – Proiect al Preşedintelui României Klaus Iohannis“, şi a pro­pul­sat-o consilier al minis­trului Educaţiei, Monica Anisie, în guvernul Orban, un proiect finanţat de Uniunea Europeană, ce vizează ca românii să fie „corect“ educaţi în următorii 100 de ani, în „etică şi integritate“ de im­port şi cu o mai puţină cunoaştere a istoriei naţionale; v. „Descurcareţii soţi Vişoianu“ în Newsweek din 13.12.2019).

Ani buni, Mihai Răzvan Ungureanu s-a cazat gratuit în apar­ta­men­tul re­zer­vat per­ma­nent la Hotelul Imperial din Viena pe numele Bogdan Bu­ză­ia­nu, căci Ungureanu avea, după Israel, o relaţie specială cu Austria, vi­zi­­­tând frec­vent Viena, dând interviuri şi conducând Institutul de Cercetări Evreieşti din ca­pitala austriacă. Astfel, în martie 2006, în cotidianul aus­tri­ac Die Presse, apărea un interviu cu mi­nistrul de Externe de atunci al României, M. R. Ungureanu spunându-le aus­tri­ecilor că: „Austria este azi cel mai im­portant investitor străin din România. Tre­buie să priviţi România aproape ca şi un nou land federal (austriac)“. De fapt, lui Ungureanu îi pla­ce să stea cât mai mult la Viena, iar soţia lui Ungureanu a încasat 170 de mii de euro pentru „me­dical con­sul­ting“ de la OMV AG Vienna (ce deţine în România trustul petrolier Petrom). Aşa se cumpără premierii români?

*

Întors în ţară de la Viena, Ponta a dat în august 2012 Hotărârea de Guvern nr.870 cu diverse dezlegări pentru OMV-Petrom, urmând apoi Ordonan­ţe­le de Urgenţă guvernamentale semnate tot de premierul Ponta, numerele 7 şi 12 din 2013, care au permis ca din ma­jo­ra­rea tarifului la gazele extrase de OMV în România, statul să încaseze 30%, iar OMV 70%, deşi iniţial proporţia discutată fusese de 90% statul şi doar 10% OMV-ul. Cel care ar fi nego­ci­­at pentru şi în favoarea OMV a fost, cf. pre­sei, Răzvan Nicolescu, devenit apoi, în 2014-2015, mi­nis­tru al Energiei în guvernarea Ponta.

 

„OMV are om în Guvernul Ponta“ titra presa când Nicolescu ajun­gea ministrul Energiei, pus de Ponta, venind de la departamentul Public Affairs la OMV Petrom, departament ce se ocupă tocmai de negocierile cu statul român.

„De ce avea OMV nevoie să aibă ministru în 2014… Astăzi acest domn care a lucrat pentru OMV în defavoarea sta­tului este numit minis­tru al Energiei. Nu e întâmplătoare mişcarea. Fix în 2014 trebuie renego­ciat contractul de privatizare al Petrom-ului, pe par­tea de redevenţe. Negocierea o va face chiar ministerul Energiei, în numele statului, care ar putea cere cotă parte din producţia de petrol ex­­tras, nu nişte firimituri de redevenţe… Statul român ar putea avea acele câştiguri de miliarde de euro din petrolul şi gazele României şi nu o firmă privată din Austria. Cine crede că un om care a lucrat în favoarea OMV va lucra deodată în favoarea acestei ţări, în detrimentul OMV, după ce a ajuns ministru al Energiei?“ (articolul de Alexandru Căutiş, „În Guvernul Ponta avem un nou minister: Ministerul OMV“, articol în revista Kamikaze, martie 2014, şters rapid de publicaţie de la https://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/in-guvernul-ponta-avem-un-nou-minister-ministerul-omv/)

Iar redevenţele în favoarea României nu au mai fost crescute de către guvernul Ponta şi nici de către guvernele ce au urmat.

 

Bani pentru familie de la bugetele publice

Grossmann Group se lăuda cu proiectarea şi / sau executarea ben­zinăriilor PECO ale Petrom de la Huşi, de la km 6 Ploieşti (cu un motel cu tot), de la Potigrafu, Mihai Bravu, Albiţa, Huşi şi de la Vaslui.

Grossmann s-a mai ocupat, tot pe bani publici, cu reţelele de apă şi canalizare pen­tru comunele Merei (Buzău), Chitila (Ilfov) şi Bascov (Argeş), ca şi de refacerea staţiei CFR Botoşani (finalizată în 2014), pe banii statului şi ai Uniunii Europene, via ministerul Trans­por­tu­rilor, în ca­drul unui proiect co-finanţat de UE pentru staţiile de tren Piatra Neamţ, Bo­to­şani, Vaslui şi Brăila, în valoare totală de 35 milioane de euro.

Altă afacere extrem de bănoasă încheiată de firma Grossmann cu statul român o reprezintă încheierea în ianuarie 2012 a unui contract în valoare de 10.750.000 euro pentru extinderea reţelei de canalizare din localitatea Comarnic, alături de o altă firmă, celebra Euro Construct Tra­ding ’98 srl, aparţinând „grupului de la Golden Blitz“, afaceriştii strâns le­gaţi de Alexandru Bittner (ca şi de ex-soţul Eleni Udrea), omul de casă al lui Adrian Năstase, la rân­dul lui mentorul politic al lui Ponta (a se ve­dea investigaţiile media ale jurnalistului Daniel Befu).

Alte afaceri încheiate de firma Grossman pe bani publici, în 2009, când Victor Ponta era ministru în guvernul Boc, sunt contractul de 1,5 mi­li­oane euro pentru construirea sediului administraţiei fluviale Galaţi sau contractul pentru proiectarea „Muzeului pentru mileniul III“ (?) în judeţul Su­ceava. Apoi, în aprilie 2012, când Victor Ponta devenise prim-ministru, Grossmann obţinea, împreună cu altă firmă, un contract de peste 5 mili­oa­­ne euro pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Târgovişte.

 

Banii Rompetrol pentru familia (ex)premierului Ponta

Firma Hertanu Projects srl a fost fondată în 2004, în timpul gu­ver­nării Năstase, de acelaşi cum­nat al lui Victor Ponta (95% din firmă) şi de mama sa, Cornelia Naum (5%) fiind condusă de sora Alexandra Ponta (Herţanu). Ca şi la alte firme ale familiei, sediul oficial era la înfiinţare în apartamentul în care a cres­cut Victor Ponta, cel de lângă Gara de Nord din Bucureşti, de pe bule­var­dul Dinicu Golescu. La momentul înfiinţării firmei, Victor Ponta era şef al Corpului de Control, la guvern.

„Firmuliţa de apartament“, ce are ca obiect de activitate „publici­ta­tea şi activităţile de studiere a pieţei“, a fost „parteneră de afaceri“ cu trustul petrolier Rom­petrol „care i-a antamat serviciile de publicitate atât în perioada în care Dinu Patriciu era acţionar majoritar al companiei, cât şi ulterior, când Rompetrol a fost achiziţionată de Kaz Munai Gaz“.

Să ne amintim că după ce în februarie 2001, Dinu Patriciu a achitat către statul român prima rată prin care cumpăra Rom­petrol-ul (inclusiv mo­­derna rafinăriei Petromidia), el a in­trat în posesia acţiunilor, dar nu a plătit nicio­dată datoriile is­to­rice (către stat) ale Petromidiei, ci numai obli­ga­ţi­i­le curente, iar în 2003 da­to­riile companiei către statul român ajunseseră la 600 milioane de dolari, când gu­vernul Năstase a decis „scutirea lui Dinu Patriciu de la pla­ta restanţelor“, în schimbul unor obligaţiuni Rompetrol.

Era momentul când se înfiinţa firma de publicitate Hertanu Projects a familiei lui Ponta, pe atunci protejatul premierului Năstase, după care a început să curgă publicitatea de la Rompetrol către această firmă.

Trebuie precizat că în aceeaşi perioadă, firma Hertanu Projects presta servicii şi pentru firme controlate de magnatul Dan Voiculescu.

Când, în august 2007, Patriciu a vândut Rompetrolul sub tutela ma­rii finanţe mondiale, printr-un acord dintre banca englezească Morgan Stanley şi banca olandeză ABN Amro-Rothschild, cumpărătorii kazahi de la Kaz Munai Gaz au preluat de drept şi dato­ria către statul român, trans­formată în obligaţiuni. Oricum, şi sub patronajul străin, după 2007, Rom­petrol-ul a continuat să plă­teas­că serviciile firmei familiei lui Ponta.

Ajungem, astfel, ca la începutul anului 2014 datoria rostogolită în obli­gaţiuni către statul român a Rompetrol să fie de 760 de milioane de dolari SUA, când, în 22 ianuarie, Victor Ponta semnează Hotărârea de Guvern nr.35/2014, prin care ratifică un „memorandum de înţelegere“ al statului român cu Rompetrol, prin care statul român acceptă să încaseze numai 270 milioane de dolari, renunţând astfel la o jumătate de miliard de dolari în favoarea patronilor Rompetrol.

Evident, Ponta ar putea spune că „înţelegerea“ era urmarea vizitei lui oficiale, ca premier, în Kazakhstan, în iunie 2013, căci atunci a renunţat la banii de la Rompetrol pri­ma dată, nelegal, premierul Victor Ponta.

 

ONG-urile soroşiste pe care Ponta le hrănise l-au executat

Dar în acelaşi an în care s-a întâlnit ultima oară cu Victoria Nuland, în 2015, Ponta era dat jos, forţându-i-se demisia, pen­tru ca în noul guvern, „teh­nocrat“, să acceadă direct şi oamenii admi­nis­tra­ţiei americane, cres­cuţi la Ong-urile de soldă străină. Oengiştii pe care îi hrănise îl dădeau jos pe Ponta în noiembrie 2015.

Concret, dărâmătorii au fost Cristina Guseth, şefa de la Bucureşti a Freedom House, plus Ong-urile asociate lor, CRPE-ul lui Cristian Ghinea (USR-istul de azi), GDS-ul, Expert Forum-ul lui Sorin Ioniţă ş.a.m.d., care s-au folosit de incendiul şi tragedia de la Clubul Colectiv, din 30 oc­tombrie 2015 şi s-au in­­si­­nuat ca „reprezentanţi ai străzii“ în frunte cu macovistul Mihai Poli­ţea­nu, forţând căderea guvernării PSD. Poliţeanu a înfiinţat atunci, pe loc, cotrocenista Iniţiativa România, dar şi el crescuse tot ca direc­to­raş la Freedom House.

Cele trei ONG-uri implicate la vârf în această acţiune, Freedom House, Centrul Roman pentru Politici Europene (CRPE-ul lui Ghinea) şi Expert Forum (Sorin Ioniţă), se aflau chiar atunci într-o finanţare ex­ternă pentru crearea web-site-ului („platforma“) www.justitiecurata.ro, parte din ope­raţiunea „Iniţiativa pentru o Justiţie Curată“, demarată cu o „coa­li­­ţie“ de ONG-uri de către Freedom House în 2007, după ce a încălecat DNA-ul în 2005, procedând la „formarea magistraţilor“. Banii la veneau din „gran­turile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România şi susţinut de Open Society Institute“ (al lui Soros), zic ei, „Fondul ONG“ fiind puşculiţa din România a fundaţiilor marilor corporatişti occidentali.

*

Tupeul maxim al Freedom House a fost că a vrut să-şi pună re­cru­ta şef din România, pe Cristina Guseth, ministru al Justiţiei în „guvernul teh­­nocrat“ impus de Iohannis în 2015. A fost respinsă de Parlament după ce s-a văzut că nu are pregătire juridică, de fapt, ci tehnică, şi a afirmat în comisa juridică, la audieri, că nu poate fi mai greu să fie ministru al Justi­ţi­ei decât să lupte cu alcoolismul (!?).

Aşa că a ajuns ministru al Justiţiei o altă activistă GoNgo, Raluca Prună, de la super-ONG-ul transfrontalier Transparency International, în­fiinţat în 1993 de doi funcţionari germani de la Banca Mondială şi de unul de la agenţia de stat germană GTZ (Deutsche Gesellschaft für Tech­nische Zusammenarbeit), vehicul al extinderii dominaţiei Germaniei în lume, care l-a sprijinit pe Iohannis încă de când era primar la Sibiu.

Transparency International a devenit „internaţională“ din germa­nă, cum era când s-a înfiinţat, în 1993, fiind finanţată de mari corporaţii petroliere globale, precum ExxonMobil şi Shell, de fondurile de investiţii gigantice şi de guvernele occidentale, iar Raluca Prună, înainte de a fi directoare la filiala din România a Transparency International, a fost şi bursieră Soros, la Universitatea Central Europeană (CEU) a acestuia de la Budapesta.

Cornel-Dan NICULAE