Home / Educativ / Exploatarea resurselor din Marea Neagră în mod benefic pentru țară, convenția româno-americană din 1978 privind explorarea și exploatarea zăcămintelor de gaze  din  Marea Neagră

Exploatarea resurselor din Marea Neagră în mod benefic pentru țară, convenția româno-americană din 1978 privind explorarea și exploatarea zăcămintelor de gaze  din  Marea Neagră

Incorect Politic
Februarie 24, 2021

Exploatarea resurselor din Marea Neagră în mod benefic pentru țară

Text primit pe email

C   ă   t   r   e
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Doamnei Gabriela SCUTEA, procurorul general al României

 
Stimată doamnă procuror general al României,

    Vă aducem al cunoștință că am recepționat cu atenția cuvenită Comunicarea  Domniei Voastre  nr. 795/VIII/1/2020 din 6 ianuarie 2021 (rugăm vedeți anexa). Dovadă elocventă în acest sens o constituie faptul că am supus-o atenției mai multor juriști cu  înaltă calificare profesională  (doi din din aceștia sunt cadre universitare – autori de cursuri universitare  și de studii / lucrări științifice  pe tărâm juridic).

    Părerea unanimă a acestora a fost că – de fapt -, respectând jurământul pe care l-ați depus cu prilejul numirii în înalta / onoranta  demnitate de procuror,  Domniei Voastre  vă revine îndatorirea profesională de a respecta obligația care vă este impusă de art. 292 C.p.p., care precizează:

        „ Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 și încheie un proces-verbal în acest sens”.

    Căile pe care ați aflat despre o posibilă infracțiune  sunt nu numai sesizarea noastră (rugăm vedeți anexa),  ci și articolul  „Pe două coloane: Ceaușescu – Johanis” publicat pe FB-ul dlui prof.univ.dr. Ion COJA la 12 decembrie 2020,  articol în care sunt prezentate pe larg elemente concrete privind încheierea  Convenției româno-americane din 1978 privind explorarea și exploatarea zăcămintelor de gaze  din  Marea Neagră (!?).

    De asemenea, considerăm că elemente care vă vor putea ajuta în demersul  Domniei Voastre le mai puteți identifica și în articolul reputatului jurnalist Sorin Roșca STĂNESCU  „Efectul Biden la București” („știripesurse”, 21.01.2021). Semnificativ / edificator în acest sens este următorul pasaj:

         „În 1978, deci  în  urmă  cu   peste  40  de  ani,  Nicolae  Ceaușescu  a  efectuat  o  vizită  de  stat  în  America,  la  invitația   președintelui  Jimmy   Carter.  Între  multe  alte  lucruri  convenite  cu  acel  prilej  între  Statele  Unite și  România . . . a  fost  și  un acord  scris  vizând  uriașele  zăcăminte  de  gaze  naturale  aflate  pe  platforma  continentală a Mării  Negre.  În  esență, Statele Unite au  decis . . . să-și  asume  integral  toate  cheltuielile  privind  explorarea  și  exploatarea  zăcămintelor,  urmând  ca  România  să  primească   50%  din  cantitatea  extrasă.  Sau  din  profit . . .  Astăzi  partenerul  nostru  strategic  nu  dă  deloc  semne  că  și-ar  mai  aminti  înțelegerea  asumată   față  de  București.  Dar culmea  e  că  nici  noi  nu  vrem  să  ne  mai  amintim.  De  aceea  spuneam  că, până  la  urmă,  ne  împingem  singuri  la  vale  de  pe  scări”.
    O dovadă concludentă a  tragicei constatări a dlui S.R.STĂNESCU  potrivit căreia  „. . . culmea e  că  nici noi  nu  vrem  să  ne  mai amintim”  o  reprezintă  recenta declarație  a  ministrului  energiei, dl  Virgil  POPESCU,  publicată  în  articolul  „Legea offshore va fi modificată în 2021, dar exploatarea  gazului  din  Marea  Neagră  va  începe  în  2024 – 2025” („DCNews”, 10.02.2021). 

     Este  cert  că  numai  Domnia  Voastră  dispune de  mijloacele  necesare  pentru  a  afla  motivul   care  a  determinat  Administrația Klaus  IOHANNIS  să nu  mai  aibă   în  vedere / să  nu-și  mai amintească  de  Convenția  româno-americană  din 1978  privind  explorarea  și  exploatarea  zăcămintelor  de  gaze  din Marea Neagră (!?).

    Deosebit de incitantă în legătură cu această problemă  mai este  și  opinia  exprimată  de  cunoscutul  jurnalist  Șerban  CIONOFF în  articolul  „Mesajul de sub mesaj al domnului pseudo-președinte”  („Jurnalul Național”, 21.01.2021), opinie  potrivit  căreia președintele Joe BIDEN  s-ar fi dezis public – în mod  categoric și definitiv – de politicile  și  deciziile  adoptate  în  mandatul  președintelui  Donald TRUMP, inclusiv – deci – și  cele  stabilite  prin  Declarația  comună  publicată  în  urma  vizitei  dlui  Klaus  Werner  IOHANNIS  în SUA (19-20.08.2019), Declarație, care, printre alte înțelegeri convenite de președinții Klaus IOHANNIS și Donald TRUMP,  precizează:

            „Resursele de gaze naturale din România au potențialul de a crește prosperitatea statelor noastre, precum și de a întări securitatea energetică a Europei. România și Statele Unite vor analiza modalitățile de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei  ÎN  BENEFICIUL  AMBELOR  ȚĂRI” (subl.nst).

    În legătură cu acest important angajament  asumat  de  cele  două  părți  de a realiza o colaborare reciproc avantajoasă în domeniul sus-menționat  („ÎN  BENEFICIUL  AMBELOR  ȚĂRI”),    vă rugăm să aveți în vedere că, 
    în  timp  ce  Administrația SUA  nu  a  făcut  – cel  puțin  până  acum –  nicio  declarație  publică  contrară  acestui  angajament   asumat  prin  Declarația comună din 20 august 2019, 
    dl Klaus IOHANNIS  a  declarat public, în cadrul conferinței  de  presă din 20.08.2019, că:
            „ . . . România  are  un   potențial   foarte   bun   și  atractivitatea  României   trebuie   să   fie   crescută   printr-o   legislație cinstită,  dar  favorabilă  pentru  investitori” (subl.nst).
    Această  opinie  a  dlui  Klaus  IOHANNIS  a  fost  re-confirmată / completată  de  agenția  de  presă  caleaeuropeana.ro  prin articolul publicat la 21.08.2019:
        „Klaus   Iohannis:   Administrația   TRUMP   așteaptă   ameliorarea   legislației   în   domeniul   energiei   pentru   a  crește atractivitatea României pentru investitorii americani” (subl.nst.).

    Până în prezent Administrația Klaus IOHANNIS  nu  s-a  pronunțat  public  dacă  are  sau  nu  are  în  vedere  ca  îmbunătățirea climatului  investițional  în  operațiunea  de  explorare  și  exploatare  a  gazului  natural  din  Marea Neagră  să  se  facă  atât  cu respectarea  angajamentelor  asumate  de  România  și  Statele  Unite  ale  Americii  prin  Convenția  româno-americană din 1978,  cât  și  cu  necesitatea  promovării  unei   legislații  favorabile  nu   N  U  M  A  I    pentru  investitorii  americani, ci  și  pentru  români –  proprietarii   de   drept   ai   zăcămintelor  de  gaze   naturale  din  Marea  Neagră !
    
Stimată doamnă procuror general al României,       
    Este fără putință de tăgadă că  numai  instituția  condusă  de  Domnia  Voastră  este  abilitată  să  stabilească / să  constate  dacă este  sau  nu  este  corectă  următoarea  afirmație  făcută  în  articolul „Pe două coloane: Ceaușescu – Johanis” publicat  pe FB-ul  dlui prof.univ.dr. Ion COJA la 12.12.2020:

            „Atunci când a fost vizita în SUA, Klaus Werner Iohannis știa de această înțelegere și – cu toate acestea – a dat pe degeaba rezervele României . . . Prin faptul că nu a cerut partea (50%) care era stipulată pentru România prin înțelegerea  SCRISĂ . . . Iohannis se face vinovat de Înaltă Trădare față de Poporul Român”.

   
Stimată doamnă procuror general al României,
    Cu  regret  vă  aduc  la  cunoștință  că  starea  precară  a  sănătații,  vârsta  înaintată  (88 ani)  și  lipsa  mijloacelor  financiare necesare  promovării  demersului  juridic  indicat de Domnia  Voastră  prin Comunicarea  nr. 705/VIII/1/2020  din  6  ianuarie 2021 (rugăm vedeți anexa)  ne-au  silit  / determinat  să  ne  limităm  doar  la  sesizarea   publică  cunoscută  deja  de  Domnia  Voastră  (rugăm  vedeți anexa).
    Totodată, am considerat  necesar  ca – în  legătură  cu  această  problemă –  să  adresăm  însărcinatului  cu  afaceri  a.i.  al  SUA  la București, dl David MUNIZ, o  scrisoare  prin  care  i-am  solicitat  să  ne  comunice  dacă   Administrația  Joe BIDEN  respectă  angajamentele  pe  care  și  le-au  asumat  Statele  Unite  ale  Americii  prin  Convenția  româno-americană  din  1978  privind  explorarea  și  exploatarea  zăcămintelor  de  gaze  din  Marea  Neagră  (rugăm  vedeți  anexa).

    Am  recurs  la  această  măsură  fiind   stimulați  de  o  relatare  a  presei  din  care  rezulta  că  Administrația  Donald TRUMP  a  acuzat  public  China  de  încălcarea  obligațiilor  asimate  prin  tratate  internaționale  (rugăm vedeți articolul  „Trump acuză China de violarea tratatelor internaționale” ; „HotNews”, 29.05.2020).
>     Așteptăm  cu  mare  interes  să   primim   răspunsul   însărcinatului  cu  afaceri  a.i.  al  SUA   la  București   pentru  a  ne  convinge dacă  principalul  nostru  partener  strategic  (Statele Unite ale Americii)  va  manifesta  aceeași  pe  deplin  justificată  intransigență  și  în  ceea  ce  privește  respectarea  obligațiilor  pe  care  și  le-a  asumat  prin  Convenția  româno-americană  din  1978  privind  explorarea  și  exploatarea  gazelor  din  Marea  Neagră (?!)

    În caz că vom primi  vreun  răspuns, vă  rugăm  să  fiți  sigură  că  vi-l  vom  aduce  imediat  la  cunoștință.

   
   Vă dorim mult  succes în activitatea Domniei Voastre de mare, foarte mare responsabilitate social-politică și economică.

  
  Nădăjduim  că   această  importantă  speță  –  de  larg  interes  pentru  majoritatea covârșitoare  a  poporului  român –  o veți  aborda  cu  reală / dovedibilă  independență,  responsabilă  imparțialitate  și –  mai ales –  cu  exemplară  echidistanță  politică, respectând  cu  sfințenie  obligația  profesională  care  vă  este  impusă  prin  art.  292 C.p.p. !

 
   Așteptăm să ne comunicați hotărârea pe care o veți adopta.

    Vă mulțumim !

 
Cu deosebit respect,
           Prof. Toma Bălășoiu
Militant consecvent pentru respectarea legalității relațiilor dintre state suverane, independente și egale în drepturi, așa cum sunt România și Statele Unite ale Americii
Contribuabil falit la bugetul statului român
Membru activ al electoratului român

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *