– simbioză între iudaism , „creştinism” şi mahomedanism –

 

  

«Fiul Omului, când va veni, va găsi,

 oare, credinţa pe pământ?»

Luca 18, 8 

«Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi.

Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege.

Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna.»

Psalm 5,5-6

 

«Purtarea blândă și pașnică și îngăduitoare față de toate fărădelegile omenești le este foarte necesară tuturor credincioșilor, dar, mai ales, preoților Celui de Sus, precum spune glasul cel dumnezeiesc: Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima (Matei 11, 29). Însă împotriva celor care contrazic și se împotrivesc dreptei credințe și se silesc să o rănească prin cuvânt și faptă și îi atrag pe cei crescuți în ea la înșelăciunea lor, împotriva unora ca aceștia suntem foarte îndreptățiți să ne înarmăm din tot sufletul cu râvna cea dumnezeiască demnă de laudă pentru buna-credință, după cuvântul proorocului: Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât[1] și asupra vrăjmașilor Tăi m-am mâhnit? Cu ură desăvârșită i-am urât pe ei și mi s-au făcut dușmani (Psalm 138, 21-22).»

Sfântul Maxim Grecul

 

Evenimentul sincretist de la Timisoara (2015 şi 2016), pe care îl readucem în discuţie exact acum, în vremea concelebrării Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2019, ce a fost prilejuit de transpunerea în fapte a importanței realizării de pași concreți în direcția promovării unui dialog interreligios practic – deziderat subliniat în faţa reprezentanţilor comunităţii evreieşti încă din anul 2011[2] de către şeful „Bisericii” Ecumeniste Române, ereziarhul Daniel Ciobotea – prin unitatea de rugǎciune înfăptuită în oraşul de pe Bega de către cei care Îl nesocotest pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat, reprezintă o formǎ de implementare avansată a noii religii ecumeniste iudaizante ce  e mărturisită de către Patriarhia Română şi o blasfemie ce se impunea cu prioritate a fi osândită în cadrul Marelui Sinod al Apostaţilor din Creta, despre care sinodalii instituţiei amintite chiar îndrăznesc a pretinde că ar fi confirmat învăţătura de credinţă ortodoxă a Sfinţilor Părinţi.

Perpetuarea unor asemenea blasfemii au loc tocmai datorită faptului că respectă întru totul reţeta expresiei devenită deja proverbială – „unitate în diversitate”, ce a fost explicitată foarte elocvent de către rabinul Iosif Wasserman, preşedintele Fundaţiei pentru promovarea iudaismului român în Israel[3] prin aceste cuvinte: «ne strângem laolată cu dragoste, păstrându-ne fiecare specificul, tradiţia religioasă şi naţională, împlinind cu toţii lupta pentru dreptate, pace şi căutarea lui Dumnezeu», astfel încât cei indiferenţi faţă de Predania Bisericii Dreptslăvitoare se amăgesc că, în astfel de condiţii în care prin sincretismul ereticesc nu are loc şi o uniformizare a ritualurilor, ei până la urmă ar rămâne ortodocşi, ceea ce este doar o mare falsitate.

 

Ianuarie 2015 După cum stau mărturie primele cinci capturi foto de mai jos, la întâlnirea de rugăciune ecumenistă din 18 ianuarie 2015 ce a avut loc la Timișoara în biserica greco-catolică Sfântul Iosif, au participat constituindu-se într-o singură turmă din punct de vedere duhovnicesc: Ioan Selejan, Mitropolit aşa-zis ortodox al Banatului; Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, şi pr. Nicolae Ovidiu Teodorescu, Vicar de Timişoara; Martin Roos, Episcop romano-catolic de Timişoara; Andrei Gidali, reprezentantul comunităţii evreieşti din Timişoara; Alim Safwan, imamul moscheei din Timişoara; Kovacs Zsombor, pastorul evanghelic-luteran; Fazakas Csaba, protopop şi pastor reformat; pastor Ionel Tuţac, preşedintele Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste din Timişoara; pastor Constantin Leontiuc reprezentant al Comunităţii Penticostale; Liviu Losneanu, reprezentantul Comunităţii Creştinilor după Evanghelie.

Este evident că cei care fără sfială se autodenumesc a fi creştini s-au rugat cu musulmanii şi evreii care Îl defaimă în mod vădit pe Dumnezeul Cel Viu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Această adunare la care s-a făcut părtaș Ioan Selejan e una emblematică, înaltul demnitar bisericesc reușind chiar “performanța” negativă de a se înhăma la mai mult – adică la demararea dialogului și rugăciunii inter-religioase cu cei care Îl hulesc pe Hristos-Dumnezeu  [a se vedea mai jos reproducerile din spurcatul coran] –, având alături și tot felul de sectari în sprijinul acestei cauze, dovedindu-se întru totul prin această întreprindere că domnia sa, clerul și credincioșii care îl urmează sunt complet pe dinafara Corabiei Mântuirii care este Biserica lui Hristos, cǎzuți la momentul de față în apostazie generalizată față de învățăturile predanisite de către Sfinții Părinți.

Andrei Gidali, reprezentantul comunităţii evreieşti din Timişoara (decedat în 2015)

 

 

Împreună rugǎciunea avându-l ca proestos pe evreul Andrei Gidali

 

Alim Safwan, imamul moscheei din Timişoara

 

Participanţii sunt în picioare la incantaţia mahomedană

Prin această atitudine de consideraţie toţi sărmanii întruniţi în acea adunare au acceptat astfel implicit şi hulele scrise în nelegiuitul coran pe care unul dintre cei trei musulmani (cel din stânga) îl avea asupra sa ca un îndrumar în rugăciune. De pildă, în această carte josnică scrie că «necredincioşi sunt şi aceia care spun: „Dumnezeu este treimea din trei”, căci nu există altă divinitate în afară de [Allah] cel Unic» (Sura 5:73) sau «creştinii zic: „Mesia este fiul lui Dumnezeu!” Acestea sunt cuvintele lor, [rostite] cu gurile lor. Ei spun vorbe asemănătoare cu ale acelora care nu au crezut de dinaintea lor – Allah să-i nimicească! Cum [se înşeală ei], îndepărtându-se [de Adevăr]!» (Sura 9:30).

Dar Dumnezeu Duhul Sfânt, grăind prin Sfinţii Părinţi adunaţi la al V-lea Sinod Ecumenic, i-a condamnat precis pe vrăjmaşii Săi astfel: «dacă nu mărturiseşte cineva […] o [Sfântă] Treime de-o-fiinţă, o dumnezeire cinstită în trei ipostasuri sau persoane, unul ca acesta să fie anatema[4]».

«Străin lucru este celor fără de lege a slăvi pe Treimea cea fără de început; pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Preasfântul Duh, pe Stăpânia cea atotputernică şi nezidită», glăsuieşte cu adevărat o cântare din Minei.

«Nu uita strigătul vrăjmaşilor Tăi [Doamne]! Răzvrătirea celor ce Te urăsc pe Tine se urcă pururea spre Tine» (Psalm 73, 24)

 

Iar dacă cineva acum se mai poate afla în încurcătură, neștiind ce atitudine se impune a fi adoptată în asemenea vremuri de sminteală generalizată provocată de păstorii cei năimiţi, va trebui să accepte ca repere de urmat pe calea căutarii mântuirii şi dezlegării problemelor bisericeşti doar învăţăturile Domnului din Evanghelie şi din întreaga Scriptură cea insuflată de El, şi îndrumările pe care Apostolii şi Marii Dascăli ai Bisericii, prin care a vorbit Duhul, le-au lăsat în hotărârile Sfintelor Sinoade şi scrierile lor, căci aici va fi găsită, după cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov, Predania dogmatică şi morală a Sfintei Biserici.

Şi Parinţii de la Sinodul a-toată-lumea al VI-lea, în primul canon au predanisit despre aceasta, astfel:

«Statornicim ca credinţa tuturor bărbaţilor care au strălucit în Biserica lui Dumnezeu şi care au fost luminători în lume, având într-înşii Cuvântul vieţii – să se ţină tare şi să rămână neclătinată până la sfârşitul veacului, precum şi scrierile şi învăţăturile (dogmele) predanisite lor de Dumnezeu −, lepădând şi noi şi dând anatemei, pe cei pe care ei i-au lepădat şi i-au dat anatemei, ca pe vrăjmaşii adevărului şi ca pe cei care s-au întărâtat în deşert împotriva lui Dumnezeu şi care s-au străduit să ridice nedreptatea întru înălţime.[5]»

Într-o asemenea situatie ce parcă nu are nici o ieşire, pentru a se evita împuţinarea sufletească vis-a-vis de prăbuşirea de neînlăturat a ceea ce unii înţeleg a fi Biserica, deşi adunarea respectivă va avea în vremurile următoare o întocmire exterioară din ce în ce mai trainică, trebuie urmat îndemnul Sfântului Vasilie cel Mare, anume ca «nimeni să nu se cutremure, nici să se tulbure de altceva decâtde frica de Dumnezeu».

Sfântul Ioan Hrisostom arată că «e de neapărată trebuinţă să-i înfăţişăm din Sfintele Scripturi pe aceştia [pe dascălii mincinoşi şi lipsiţii de Dumnezeu eretici], ca duşmani ai lui Hristos şi lupi faţă de turma Lui, care pretutindeni sunt alungaţi şi scoşi dintre oile lui Hristos. De aceea, pe dreptate şi lupi au fost numiţi de Proroci şi de Însuşi Stăpânul şi de Fericiţii Apostoli. Şi nu numai lupi, ci şi ciumaţi şi necinstitori şi potrivnici şi vrăjmaşi şi uneltitori şi hulitori şi făţarnici şi furi şi tâlhari spurcaţi şi proroci mincinoşi şi dascăli mincinoşi şi călăuzitori orbi şi înşelători şi vicleni şi antihrişti şi pietre de poticneală şi fii ai celui viclean şi neghine şi lipsiţi de Dumnezeu şi luptători împotriva Duhului şi hulitori ai Duhului harului. Acestora nu li se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Din pricina lor, calea adevărului va fi hulită». Iar în continuare avertizează cu insistenţă, tot repetând cuvintele din Scriptură pentru întărire: «„Luaţi aminte să nu fiţi înşelaţi. Luaţi aminte să nu vă înşele cineva. Pretutindeni luaţi aminte” (cf. Luca 21:8). […] Şi Pavel: „Luaţi aminte la câini. Luaţi aminte cum umblaţi” (Filip. 3:2; Ef. 5:15). Iar „luaţi aminte” şi „luaţi aminte” nu a fost spus pentru nimic altceva decât pentru ca noi să fim în siguranţă în ce priveşte pielea de oaie a celor ce înşeală şi să nu fim fără băgare de seamă faţă de lupul făţarnicilor şi al celor ce amăgesc».

* * *

Ianuarie 2016

sursǎ: catholica.ro

«Duminică 24 ianuarie 2016, la orele 17.00 […]. Gazda acestui moment de rugăciune a fost Domul „Sfântul Gheorghe”, Catedrala Romano-Catolică din Timișoara din Piața Unirii.

Întâlnirea de rugăciune s-a bucurat de prezența și participarea IPS Ioan Selejan, Mitropolit ortodox al Banatului, a părintelui Marinko Markov, Vicar al Eparhiei Ortodoxe Sârbe a Timișoarei, a părintelui Nicolae Ovidiu Teodorescu, Vicar foraneu român unit, greco-catolic de Timișoara, a domnului Erwin Weinberger, reprezentantul Comunității Evreiești din Timișoara, a pastorului Kovács Zsombor, paroh evanghelic-luteran, a onoratului Fazakas Csaba, protopop și pastor reformat, a pastorului Constantin Leontiuc reprezentant al Comunității Penticostale și a pastorului Laurențiu Timiș, reprezentantul Comunității Baptiste. Din partea gazdelor, respectiv a organizatorilor, a participat Excelența Sa Martin Roos, Episcop romano-catolic de Timișoara. IPS Ioan Selejan a fost însoțit de pr. dr. Ionel Popescu, Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Timișoarei. Din partea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara au mai participat Mons. Johann Dirschl, prepozit capitular și Vicar general, Mons. Tamásko Péter Pál, canonic catedral, pr. Nikola Lauš, canonic catedral și director al cancelariei diecezane, pr. Bene Tamás, secretar episcopal. Ierarhii, respectiv reprezentanții fiecărei confesiuni prezente au fost însoțiți de către un cor bisericesc […]

O noutate absolută a constituit-o celebrarea, în cadrul întâlnirii, cu începere aproximativ de la orele 18.00 a unei Sfinte Liturghii, concelebrată de pr. Nikola Lauš, directorul cancelariei diecezane și de pr. Nicolae Ovidiu Teodorescu, vicar foraneu român unit, greco-catolic de Timișoara. Predica a fost rostită, parțial în baza lecturilor duminicale, de celebrantul principal, pr. Lauš. La Sfânta Liturghie au asistat majoritatea reprezentanților cultelor participante la întâlnire, alături de o parte din coruri (ortodox, romano și greco-catolic). Sfânta Liturghie a fost înfrumusețată muzical de corul „Exultate”, al Domului (catedrala) Sf. Gheorghe din Timișoara, dirijat de dl. Róbert Bajkai-Fábian. La finalul Sfintei Liturghii, după rugăciunea de încheiere, IPS dr. Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, a adresat celor prezenți un amplu cuvânt de învățătură. Vorbitorul a pornit de la imaginea arcei lui Noe, cea în care Dumnezeu l-a salvat pe Noe și pe ai săi […] La final IPS Ioan i-a mulțumit Episcopului-gazdă pentru primirea în Catedrala sa, care a devenit asemenea Arcei lui Noe, loc încăpător pentru toți, diferiți, dar dornici de salvare.

În încheiere, Excelența Sa dr.h.c. Martin Roos i-a mulțumit Mitropolitului Banatului pentru cuvintele sale înțelepte, precum și tuturor participanților pentru jertfa lor de rugăciune și de iubire. În încheierea Sfintei Liturghii, binecuvântarea finală a fost acordată de către IPS dr. Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului și Arhiepiscopul Timișoarei, și de Excelența Sa dr.h.c. Martin Roos, Episcop romano-catolic de Timișoara.»

Cor de tineri studenți ai Bisericii Ortodoxe – Mitropolia Banatului

 

Corul Comunității Evreiești Timișoara

 

 

Reprezentanții Comunității Evreiești din Timișoara

 

Începutul Liturghiei – invitații cultelor prezente, aşa-zis creştine, asistă

 

Momentul liturgic al sărutării cu preoții care au slujit la masa altarului, ceea ce adevereşte faptul, care se știa dinainte, cǎ toţi cei din biserică au fost împreună-slujitori cu aceștia, recunoscându-se unul pe altul ca împreună mădulare ale aceluiaşi trup mistic

Sfântul Chiril al Ierusalimului referindu-se la această sărutare ritualică arată acestea: «Să nu-ţi închipui că sărutarea aceasta este o sărutare obişnuită, din acelea ce-şi dau prietenii pe stradă sau în piaţă…Sărutarea aceasta este un semn al unirii sufletelor.»

 

La finalul Liturghiei: Cuvântul de Învățătură a fost ţinut de Ioan Selejan, Mitrop. Banatului

Privitor la Cuvântul de “Învățătură” pe care Ioan Selejan din Timişoara, l-a ţinut la finalul ”Liturghiei” ecumeniste, trebuie reamintit un adevărat cuvânt al Sfântului Nicodim Aghioritul: «mai vârtos însuşi ereticii se cuvine a se mustra şi a se înţelepţi de către Episcopi şi prezbiteri, doar cumva vor înţelege şi se vor întoarce din rătăcirea lor», dar oare «cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor  cel cacodox şi rătăcit cei ce bine voiesc (adică se învoiesc) la slujbele acelora».

Momentul Binecuvântǎrii comune de la finalul Liturghiei dată din altarulpapistǎșesc

* * *

Dacă ecumeniştii atunci când se roagă cu ereticii îşi justifică în mod ipocrit purtarea prin faptul că ei doar asistă, nu şi slujesc împreună cu ei, sunt demascaţichiar de cǎtre unul dintre ei, prelatul Bartolomeu Anania[6], ce a clarificat prin ale sale cuvinte ce reprezintă participarea la Liturghie: «la Liturghie nu se asistă, ci se participă», arătând că se asistă la un spectacol de teatru, la o întrecere sportivă, la un concert, pe când cei prezenţi în biserică participă cu toţii activ la Liturghie, fiind „împreună-slujitori cu preotul din altar”, astfel că «atât ei, cei din biserică, cât şi preotul din sfântul altar fac un singur corp liturgic». Liturghia «înseamnă serviciu public, [şi] nu poate fi făcută numai de preot singur; […] Toată Liturghia, aţi văzut, este un dialog între altar şi Biserică. În pace Domnului să ne rugăm, îndeamnă preotul. Poporul: Doamne, miluieşte. Preotul: Sus să avem inimile! Răspunde poporul: Avem către Domnul. Zice preotul: Sfintele, [se cuvin] vouă sfinţilor! Iar poporul: (Nu noi suntem sfinţi.) Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos. Este un dialog».

Iar acest dialog, în cazul liturghiei ecumeniste inter-creștine de la Timişoara, este confirmat de momentul liturgic ”Dăruiţi-vă pacea!”, asa cum era denumit într-o menţiune făcută în dreptul fotografiei respective ce a fost postată în mediul on-line. Gravitatea implicării într-un asemenea act ritualic prin care ecumeniştii pretind cumva că pun în practică îndemnul: «Îmbrăţişaţi-vă unul pe altul cu sărutarea dragostei. Pace vouă tuturor, celor întru Hristos Iisus. Amin» (I Petru 4, 14), constă în faptul că acestă comportare adevereşte şi că toti cei din biserică au fost împreună-slujitori cu preotul din altar, într-o intimă unire duhovnicească cu acela, dar şi că au mărturisit unul despre celalalt că sunt împreună fraţi în Hristos, membri ai aceluiaşi Trup mistic al Său [după cum o dovedesc cele ce se rostesc − deşi într-un moment diferit − în timpul Sfintei Liturghii Ortodoxe, între clerici sau chiar şi între credincioşii mireni ce se îmbrăţişează: primul spune «Hristos în mijlocul nostru!», al doilea răspunde «Este şi va fi!» şi (sărutandu-se unul pe altul pe umeri), încheie cel dintâi «Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin»], dar în realitate sunt mădularele ale uneia şi aceleiaşi pseudo-Biserici, marea desfrânată din Apocalipsă.

Gazda întregului eveniment desfăşurat în catedrala papistașilor (aflatǎ în Piața Unirii) a fost domnul Martin Roos, asa-zis episcop romano-catolic de Timișoara. Iar pseudo-liturghia a fost concelebrată de pr. Nikola Lauš, din partea “episcopiei” Romano-Catolice de Timișoara, canonic catedral și director al cancelariei diecezane, și de pr. Nicolae Ovidiu Teodorescu, vicar foraneu român unit, greco-catolic de Timișoara, adică de un papistaş pur şi de un greco-papistaș  (ce ţine credinţa apărută în Transilvania după 1701 prin supunerea în faţa papei). Deci a fost săvârşită cu acea ocazie o liturghie a papistașilor în rit latin, ori una în rit bizantin.

În cadrul celei în rit latin[7], rugăciunile care se fac pentru papa și a sa adunare eretică sună astfel: «Adu-ţi aminte, Doamne, de Biserica ta răspândită pe întregul pământ, ca să o desăvârşeşti în dragoste, împreună cu părintele nostru papa (numele), cu episcopul nostru (numele) şi cu tot clerul[8]», «Binevoieşte a întări în credinţă şi dragoste Biserica ta peregrină pe acest pământ, împreună cu slujitorii tăi, papa nostru (numele), şi episcopul nostru (numele), cu toţi episcopii, cu întregul cler şi cu tot poporul pe care ţi l-a dobândit Fiul tău. […] Ascultă, Doamne, cu îndurare rugăciunile acestei familii pe care ai adunat-o în faţa ta. Întoarce-i la tine, Părinte milostiv, şi pe toţi fiii tăi risipiţi pretutindeni», «Rugati-va, fratilor, pentru ca jertfa mea si a voastra sa-i fie placuta lui Dumnezeu, Tatal Atotputernicul», iar cei prezenţi trebuie să răspundă «Să primească Domnul jertfa din mâinile tale, spre lauda şi mărirea numelui său, spre folosul nostru şi al întregii sfintei sale Biserici», «[…] aceste daruri, aceste prinosuri […] ţi le oferim mai întai pentru Biserica ta sfântă catolică. Binevoieste a-I dărui pacea, a o pazi, a o uni şi cârmui pe întregul pământ împreună cu slujitorii tăi, Papa nostru, (numele), şi Episcopul nostru (numele), şi cu toţi aceia care mărturisesc dreapta credinţă catolică şi apostolică», cei prezenţi putând fi îndemnaţi de către preot să se roage pentru diverse trebuinţe, cum ar fi, în situaţia respectivă, pentru unitatea “creştinilor”.

Iar în cazul celei de rit bizantin[9], rugăciunea pentru papa sună astfel: «Pentru Preafericitul Părinte Papa (numele), pentru Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit (numele), pentru (Înalt) Preasfinţitul (Arhi) Episcopul nostru (numele), şi pentru cinstita Preoţime, întru Hristos Diaconime, pentru tot Clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm» şi se răspunde de către cei prezenţi «Doamne, îndură-te», apoi «Încă ne rugăm pentru Preafericitul Părinte Papa (numele), pentru Înalt Preasfinţitul Mitropolit (numele), pentru (Înalt) Preasfinţitul (Arhi) Episcopul nostru (numele), şi pentru toţi Fraţii noştrii cei întru Hristos», «Pe Preafericitul Părinte Papa (numele), pe Înalt Preasfinţitul Mitropolit (numele), pentru (Înalt) Preasfinţitul (Arhi) Episcopul nostru (numele), Domnul Dumnezeu să-i pomenească întru împăraţia sa», urmând «Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor», iar cei prezenţi răspund «Amin»[ceea ce înseamnǎ «Așa sǎ fie», dându-și astfel consimțǎmântul pentru cele rostite], «Întâi pomeneşte, Doamne, pe Preafericitul Părinte Papa (numele), Înalt Preasfinţitul Mitropolit (numele), pentru (Înalt) Preasfinţitul (Arhi) Episcopul nostru (numele), pe care îi dăruieşte sfintelor tale biserici în pace […] drept învăţând cuvântul adevărului tău» [sau altfel spus cum “drept”  au învăţat şi până acum de la căderea papismului în erezie], unimea de cuget a celor prezenţi fiind înfăţişată în cuvintele: «Şi ne dă nouă, cu o gură şi cu o inimă», iar adeverirea faptului că este recunoscută validitatea Tainei la care au participat cei prezenţi, se exprimă în cuvintele preotului: «Pentru cinstitele daruri ce s-au adus şi s-au sfinţit, Domnului să ne rugam», cărora li se răspunde «Doamne, îndurǎ-te». Totuşi, având în vedere menţiunea privind momentul liturgic numit ”Dăruiţi-vă pacea!” (indemn ce apare trecut mot à mot și în Liturghierul roman), înclinăm să credem că s-ar fi slujit în ritul latin. Oricum diferenţa de esenţă este insignifiantă în privinţa participării active unui ierarh ce se pretinde a fi orthodox la un asemenea act ritualic. De asemenea, în cazul săvârşirii oricărei dintre cele două liturghii sunt prevăzute multiple binecuvântări pe care le primesc participanţii din partea preotului ce slujeşte la masa altarului.

Prin asemenea împreună rugăciuni și binecuvântări primite toţi au arătat cǎ acceptă ereziile expuse în următoarele articole ale mărturisirii de credinţă a papistașilor:

«Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, care de la Tatăl şi de la Fiul purcede» (!!!)

«Cred într-una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică [n.n. a papistaşilor]» (!!!)

 

Vis-à-vis de acceptarea ereziei Filioque în randul papistaşilor de diferite rituri textul următor este grăitor privind metoda folosită: «catolicii, inclusiv greco-catolicii, susţin că [Spiritul (Duhul) Sfânt] purcede atât de la Tatăl, cât şi de la Fiul (de unde numirea de Filioque), ca de la un singur principiu (cauză). Ortodocşii au recunoscut şi acceptat şi ei dogma Filioque la Sinodul Ecumenic de la Florenţa (1438-1439), unde s-a căzut totuşi de acord ca, în bisericile din Răsărit să nu fie rostită la Credeu formula „şi de la Fiul, pentru a nu scandaliza pe credincioşii cu mai puţină cultură teologică”. Aşa se explică faptul că, nici în cărţile liturgice greco-catolice nu a fost trecută sintagma „şi de la Fiul”, rostindu-se Credeul numai cu formula „care de la Tatăl purcede”. Este adevărat că după readucerea în legalitate a Bisericii Române Unite cu Roma, în 1989, se rosteşte în unele biserici greco-catolice formula: „Şi întru Spiritul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care de la Tatăl şi de la Fiul purcede”, dar neintrodusă oficial de Biserică, ci din propria iniţiativă a credincioşilor, care, frecventând în timpul prigoanei comuniste bisericile romano-catolice, s-au obişnuit cu această formulă[10]».

Până şi domnul Teoctist Arăpaşu într-un interviu acordat în anul 2007, ultimul an al vieţuirii sale pământeşti, a recunoscut: «Am participat în cadrul Conferinţei Europene [din 1984], în Italia la Riva del Garda, în nordul Italiei la o şedinţă foarte importantă a Conferinţei Bisericilor Europene[11] împreună cu Conferinţele Romano-Catolice Europene, deci autoritatea creştină întreagă. Şi s-a discutat acolo şi s-a definitivat o dorinţă şi o discuţie care de mult timp… problema lui Filioque, a unui cuvânt numa’ [zâmbind larg], care era atât de controversat şi de o parte [n.n. şi de alta] şi chiar piedică, piedică la rugăciune şi la întâlnire. Ei, acolo, ca prin minune [n.n. sub evidentă înrâurire demonică] toți am fost de acord [!!!], toată adunarea de acord, în urma bineînţeles a unor comisii de teologi [n.n. neteologi] care au aprofundat că acest cuvânt, şi aşa şi aşa, conţine acelaşi adevăr. […] Şi am căzut de acord ca atunci când suntem noi în teritoriul oriental ortodox zicem Credeul fără adaos şi atunci când suntem în teritoriul romano [-catolic] al unei biserici din vest îl spunem cu acest adaos.»

În urma acestui interviu am fi tentați sǎ credem cǎ prin relatarea respectivǎ despre acea ședințǎ foarte importantǎ se descoperǎ doar propria sa aderare la cumplita erezie îndreptatǎ împotriva Sfintei Treimi, dar e de presupus în baza celor afirmate cǎ, atunci când sunt în teritoriul romano-catolic, toți sinodalii oficiali se fac pǎrtași activi la încǎ o erezie – Filioque (pe care deocamdatǎ o mai camufleazǎ în fața propriilor credinciosi) pentru a nu scandaliza. Iar dacă aşa stau lucrurile, Filioque [şi de la Fiul] a fost acceptat în chip nou şi introdus pe furiş, pentru a parafraza cele remarcate de către Împăratul Vasilie Macedoneanul în cadrul Sinodului al VIII-lea Ecumenic din 879-880, şi atunci ereziarhii ecumenişti stau împotriva inclusiv a celor hotărâte în acest sobor condus de către Sfântul Patriarh Fotie cel Mare, în care după citirea nealterată a Simbolului de Credinţă niceo-constantinopolitan s-au proclamat următoarele pentru surparea ereziei Filioque:

«Cu toţii aşa credem, aşa mărturisim, în această mărturisire ne-am botezat şi pe temeiul acestei mărturisiri ne-am învrednicit treptei preoţeşti. Pe cei care cred altceva decât acestea îi socotim vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi ai adevărului. Dacă îndrăzneşte cineva să scrie altfel acest sfânt simbol sau să adauge sau să scoată ceva, şi ar îndrăzni să stabilească dogmă, condamnat este şi respins de toată mărturisirea creştină, pentru că scoate sau adăuga ceva Sfintei şi Celei de-o-fiinţă şi nedespărţitei Treimi pe care o arată azi mărturisirea dată de Sus şi o face cunoscută Tradiţia apostolică şi învăţătura Părinţilor. Dacă îndrăzneşte cineva, împins la aceasta de nebunia lui, precum se spune mai sus, să prezinte alt simbol şi să stabilească dogmă sau să facă adăugare sau scoatere din Simbolul predat nouă de Sinodul sfânt, ecumenic şi mare, primul de la Niceea, să fie anatema.»

Şi Sinodul s-a încheiat cu un imn închinat Sfântului Fotie cel Mare. Reprezentanţii Papei, alături de cardinalul Petru au spus: «Dacă cineva nu îl consideră pe acesta Patriarh sfânt şi nu are comuniune cu el, partea lui să fie cu a lui Iuda şi să nu mai stea alături cu creştinii». Şi întregul Sinod a «strigat cu glas mare»: «Toţi dimpreună pe acesta să-l cinstim şi să-l slăvim şi dacă cineva nu îl are drept arhiereu al lui Dumnezeu, acela să nu vadă slava lui Dumnezeu! Şi acestea spunând au urat mulţi ani împăraţilor».

Dar despre adunarea ecumenistă de la Riva del Garda, Italia, despre care a făcut vorbire în 2007 fostul lider al ”Bisericii” Ecumeniste Române, ce a redospit între aşa-zişii ortodocşi, papistaşi şi protestanţi vechea erezie Filioque, s-a pronunţat limpede şi edificator chiar urmaşul acestuia, domnul Daniel Ciobotea, ce a făcut următoarea apreciere laudativă: «În aceste momente rememorǎm cu multă bucurie şi o altă întâlnire ecumenică europeană, desfăşurată în octombrie 1984, la Riva del Garda, Italia[12]», prin care putem înţelege acordul adogmatic al acestuia cu înaintaşul său întru erezie, pe care poate l-a şi însoţit în respectiva vizită.

Dacă ecumeniştii papistǎșiți s-au depărtat de la dreapta credinţă și, după cum arată Sfântul Mărturisitor Marcu Evghenicul, «fac aceasta în ceea ce priveşte teologia Duhului Sfânt, a Cărui hulire este cea mai cumplită dintre primejdii (cf. Matei 12, 31)», înseamnă că sunt cu adevărat ultra-eretici şi trebuie să ne depărtăm de ei pentru a nu fi osândiţi împreună cu dânşii, cât şi spre mustrarea şi chemarea lor la pocăinţă.

Întrucât Benedict al XVI-lea (Ratzinger) din Roma definea împreună rugaciunea diverşilor ”creştini” drept „poarta împărăteascǎ a ecumenismului”, iar Sfântul Nicodim Aghioritul, într-una din tâlcuirile din Pidalion − Cârma Bisericii Ortodoxe, aratǎ cǎ «Dreptslăvitorii creştini se cuvine  a se feri de eretici, şi slujirile lor a le urî», reiese limpede că ecumeniştii au o socotinţă întru totul potrivnică celei ortodoxe, fiind defăimători ai învăţăturii sfinţilor şi de acelaşi cuget cu ereticii papi, altfel spus pot fi numiţi latino-cugetători.

Pentru a se apăra, cei bolnavi de eres pretind faptul că Sfinţilor Părinti care i-au condamnat atât de categoric pe eretici în decursul timpului le-a lipsit simțǎmântul dragostei fațǎ de aproapele, în vreme ce ei ar fi pătrunşi de acest nobil sentiment (ce în realitate cu nici un chip nu poate odrăsli cu acolo unde nu este Adevărul, ci doar contrafacerea ei), culmea exact acum în aceste vremuri în care ştim că iubirea multora se va răci după cum a arătat Hristos, prin justificările lor susţinând de fapt că întreaga Biserică Sobornicească/Catolică din toate vremurile şi locurile a greşit, iar ei se sârguiesc sǎ îndrepte aceastǎ greşeală; dar sunt dați pe fațǎ de cǎtre Domnul ce le-a spus: «V-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu»(Ioan 5, 42).

Chiar în documentul nr.34/1995[13] întocmit de către domnul Teofan Savu şi adresat întregului Sinod Ecumenist, mărturisire scrisă care nu a fost renegată în vreun fel de către nici măcar unul dintre aceşti episcopi, se vorbeşte despre «contextul special în care au fost pronunţate anatemele, context caracterizat ca unul […] al lipsei de iubire frăţească», cât şi de «actualul context […] caracterizat ca fiind unul de iertare, de împăcare şi de mărturisire comună a aceluiaşi conţinut (!!!) al credinţei comune (!)».

Dar cine mai poate susţine după citirea acestor blasfemii, decât dacă s-ar împotrivi şi el lui Dumnezeu, că ierarhii sinodului oficial care au aprobat acest ultim text mai pot fi numiţi ortodocşi?

Cu tristeţe se constată împlinirea cuvintelor Sfântului Sfințit Mucenic Antim Ivireanul: «Sunt mulți în lume ce se numesc că sunt păstori și zic cum că poartă grijă de oi, dar o zic ticăloșii, numai cu cuvântul, iar cu fapta sunt departe, cât e cerul de pământ, pentru că nu poartă grijă pentru folosul oilor lor, ci se nevoiesc numai pentru folosul lor, cărora nu se cuvine să le zică careva păstori, ci năimiți, sau, mai vârtos să zic, furi și tâlhari; că lasă oile lor de le mănâncă lupii și ei sar pe aiurea, în turmele cele strǎine să fure și să junghe și să piardă. Pentru care zice Domnul Hristos în Capitolul 7 de la Matei:

„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori, pe care după roadele lor îi veţi cunoaşte”, adică dupǎ faptele lor cele necuvioase».

Şi cu adevărat ecumeniştii sar pe aiurea, în turmele cele strǎine zbierând în toate părţile numai despre iubire, lăsându-le însă de izbelişte pe cele ale lor, de care nu sunt vrednici sau în stare de a le păstori pe calea cea strâmtă.

Iar Sf. Antim e în aceeaşi glăsuire cu Sfântul Ioan Gură de Aur, cel ce ne arată cǎ: «„Din roadele lor îi veţi cunoaşte”, adică din cuvinte, din prorocia mincinoasă, din făţărnicia lor, din reaua lor credinţă, din hula lor îi veţi cunoaşte. Căci nu poate pomul rău să facă roade bune. Căci tot pomul din rodul său se cunoaşte (cf. Matei 7:16-20). Aşa şi voi îi veţi cunoaşte pe unii ca aceştia din roadele lor. Şi, cunoscându-i, să nu îi primiţi în casă, nu vă plecaţi lor, nu-i învredniciţi de cuvânt, nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea lor. Însă păziţi-vă de frământătura lor, adică de erezia lor.

Nimeni dintre voi să nu se vatăme sau să asculte cu nepăsare. Căci Dumnezeu e Cel ce grăieşte: „Ascultaţi, păstori, graiurile Arhipăstorului; ascultaţi cum îi descoperă şi îi biruie pe lupii cei ascunşi; […]” Şi iarăşi zice despre ei: „Cel ce nu este cu Mine împotriva Mea este” (Matei 12:30). Şi iarăşi a zis către ei: „Voi din tatăl vostru, diavolul, sunteţi” (Ioan 8:44). „Vai vouă, că încuiaţi Împărăţia Cerurilor; căci nici voi nu intraţi, nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre” (Matei 23:13). Şi în altă parte iarăşi [zice]: „Voi nu sunteţi dintre oile Mele” (Ioan 10:26). Vezi cum pretutindeni Stăpânul dă în vileag şi îi pune în văzul tuturor pe necinstitori, ca noi să nu fim înşelaţi? O, pogorământ negrăit! O, bunătate neasemănată! Ce vom răsplăti Domnului pentru toate acestea? Ce apărare vom avea înaintea Arhipăstorului?»

Mai mult, Sfântul Grigorie Palama e foarte clar, arătând că «tăcerea legată de problemele credinţei este al treilea tip de ateism şi de aceea atunci când e în pericol credinţa, tăcerea e vinovată», astfel că, în condiţiile în care erezia ecumenistă zdrobeşte întru totul conştiinţa dogmatică a poporului de aproape un secol, iar cele întâmplate prin experimentul sincretist de la Timisoara erau deja de notorietate – informaţia  fiind la vremea respectivă diseminată în mediul on-line –, întreaga adunare sinodală din Creta se vădeşte a fi vinovată de viclenie în faţa Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor.

Facem această afirmaţie deoarece experimentul test de la Timişoara (ce are o istorie îndelungată, de poate mai mult de 20 de ani) constituie deja o formǎ de implementare avansatǎ (la nivel inter-religios) a noii religii ecumeniste din Patriarhia Română, iar lupta împotriva acestei erezii − smintealǎ ce se impunea cu prioritate a fi osânditǎ − ar fi trebuit de fapt să fie chiar laitmotivul întrunirii Marelui Sinod al Trădătorilor din 2016, care, învârtindu-se ca făţarnicii în jurul cuvintelor unei limbi de lemn, au confirmat o mulţime de fărădelegi şi documente pline de erezii prin păstrarea tăcerii asupra celor petrecute în diferite situaţii anterioare. Si pot fi amintite aici, pe scurt, măcar «acordurile rușinoase de la Balamand și Chambesy, adoptarea textelor antiortodoxe de la Porto Alegre, de la Ravenna și Busan, semnarea Declarațiilor Comune cu arhiereziarhul Papă al Romei, [si] rugăciunile în comun cu ereticii și cei de alte credințe[14]», fapte şi făptaşi asupra cărora atârnǎ această hotărâre a Bisericii:

«Cei care cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau, urmând blestemaţilor eretici, [îndrăznesc] să dispreţuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii […] sau [îndrăznesc] să cugete strâmb şi viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Soborniceşti, […] poruncim ca toţi aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiţi, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtaţi de la împărtăşanie [să fie afurisiţi]» (din Hotararea Sf. Sinod Ecumenic al VII-lea de la Niceea).

Nepăsarea totală a ierarhilor adunaţi în Creta, dar şi a sinodului condus de către domnul Daniel Ciobotea faţă de aşezămintele Bisericii se vede din faptul că aceste adunări nu l-au chemat în mijloc pentru a-l judeca pe aşa-zisul ierarh Ioan Selejan; ba mai mult, este de menţionat faptul că cel din urmă s-a numărat chiar şi printre membrii participanţi la sinodul cretan, fiind deci o portavoce a sinodului ecumenist din România.

Dar oare va păstra tăcerea şi pe mai departe – după răspandirea acestui material – întregul sinod ecumenist şi la viitoarea sa şedinţă, închizând ochii toţi membrii săi şi consimţind deja în bloc şi la  împreună-rugăciunile cu musulmanii şi evreii?

În ciuda acestor lucruri, oricât speră ecumeniştii că prin tactica lor de dominaţie pe care o utilizează vor reuşi să îşi păstreze doctrina inovatoare apărată de condamnarea Bisericii Soborniceşti din toate vremurile şi toate locurile, această rea învăţătură − ca o erezie potenţială −, a fost deja osândită, aşa cum s-a stabilit prin canonul I al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic: «Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol au hotărât […] să fie dată anatemei orice erezie».

De altfel şi Sf. Sinod Ecumenic al V-lea, care nu a aşezat nici un fel de canoane privitoare la chestiuni bisericeşti, ci numai anateme împotriva ereticilor, obligă fără nici o urmă de echivoc: «Dacă  cineva  nu  dă  anatemei  […] pe toţi ceilalţi eretici[n.n. cum sunt si papistasii, monofizitii s.a.] care au fost osândiţi şi anatemizaţi de către Sfânta Biserică Sobornicească şi apostolească […] şi pe toţi cei care au gândit sau gândesc cele asemenea ereticilor mai sus pomeniţi […], unul ca acesta să fie dat anatemei», aceasta constituind deci o veritabilă metodă de cercetare a mărturisirii de credinţă a unui episcop sau a unei adunări sinodale.

În plus, participanţii la adunatura elitistă din Creta sunt văditi de Dumnezeu Duhul Sfânt şi prin glasul profetului: «Mulţime de păstori au călcat via Mea; călcat-au cu picioarele lor partea Mea» (vezi Ieremia 12, 10).

Este limpede că în ziua de astăzi în Patriarhia Română se pregăteşte deja trecerea la implementarea demonicei teorii ecumeniste în forma sa radicala (la nivel inter-religios) ce a fost asumată încă din anul 1948 de ereticul Patriarh de la Constantinopol, Athenagoras, prin aceste cuvinte ale sale: «Ne aflăm în greșeală și în păcat dacă credem că Credința Ortodoxă ne-a fost dată din cer și că celelalte dogme (adică religii) sunt nemernice. Trei sute de milioane de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, și alte sute de milioane sunt protestanți, catolici și budiști. Țelul fiecărei religii este să-l facă pe om mai bun»!

Această pierzătoare de suflete credinţă a fost confirmată în săptămâna de rugăciune ecumenistă din ianuarie 2015 şi de domnul Ioan Selejan, pretins mitropolit ortodox, ce în capiştea greco-papistașǎ, în fața reprezentanţilor aşa-ziselor biserici creştine (adică a ereticilor) şi a delegaţilor comunităţii evreieşti şi ai celei musulmane (conduse de imamul moscheii din Timişoara), a defăimat prin ale sale următoare cuvinte Credinţa Ortodoxă, ce este unica dreaptă slǎvire a lui Dumnezeu în care ne putem mântui:

«Dumnezeu să păzească […] credinţele noastre, să călătorim spre cer, fiecare pe cărarea lui. Avem cu toţii o candelă pe care o purtăm prin această lume întunecată până la sfârşitul acestei vieţi trecătoare de pe pământ, ca să putem ajunge la poarta raiului binecuvântării lui Dumnezeu. […] toţi aceia în pieptul cărora bate o inimă suntem creaţi de Dumnezeu. Dumnezeu nu-şi împarte iubirea cu o măsură mai mică sau mai mare, ci pe toţi ne iubeşte la fel, aşa cum iubeşte firul de iarbă şi până la porumbelul care atinge cu aripile sale înaltul cerului. Să ne dea Dumnezeu ca din mâinile celor care suntem aici să putem semăna în acest binecuvântat ogor al Timişoarei cuvântul dulce şi sfânt al lui Domnului, care să rodească pace, iubire şi bună înţelegere. Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi[15]»

În absurditatea sa, domnul Ioan Selejan doreşte ca Dumnezeu să păzească credinţele lor, cu alte cuvinte, doreşte tocmai ca Dumnezeu sǎ păzească şi sǎ confirme astfel hulele îndreptate chiar împotriva Sa din necuratele cărţi ale acestora − coranul musulmanilor şi talmudul evreilor −, fapt ce ar avea ca urmare exact susţinerea lucrării pe care diavolul se sârguieşte a o înfăptui.

Pe acest căzut complet din credinţa soborniceasca [catolică[16]], înţeleptul Solomon îl mustră din Scriptură cu dreptate: «Nu grăi împotriva adevărului, ci ruşinează-te de lipsa ta de învăţătură» (Ecclesiasticul 4:27).

Consecinţa firească a spuselor acestuia este că Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat , rǎstignit și a înviat degeaba, nefiind absolut necesare aceste lucrări ale Sale pentru mântuirea/izbăvirea tuturor oamenilor din stăpânirea diavolului,  atâta timp cât există şi alte căi spre cer. Iar o asemenea enormitate, anume că nu s-a arătat încă pe pământ Mântuitorul tuturor oamenilor, împinge inevitabil spre aşteptarea “mântuitorului” antihrist, a cărui venire o pregatesc cu osârdie evreii de atâta amar de vreme şi pe care îl va primi marea majoritate a oamenilor, după cum arată și Sfântul Ignatie Briancianinov: «antihrist va fi urmarea logică, îndreptăţită şi firească a direcţiei generale, morale şi spirituale, pe care a apucat omenirea».

Susţinerea ca există şi alte căi spre cer, care este cea mai bună dovadă despre mărturia “ortodoxă” pe care ereziarhii oficiali pretind că o dau în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, este dovedită ca o minciună pierzătoare de suflet chiar din cuvintele lui Hristos, Dumnezeu-Omul:

«Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine»(Ioan 14, 6),

«Cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu» (Ioan 14, 21),

«Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt» (Ioan 17, 9).

Este adevarat că toţi aceia în pieptul cărora bate o inimă sunt creaţi de Dumnezeu, dar tocmai de către Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut de către Tatăl, este hulit de către (ne)credinţele musulmanǎ şi mozaicǎ. De fapt, ierarhul din Patriarhia Română, prin al său limbaj învăluitor, încearcă justificarea acestor smintite credinţe ce Îl blasfemiază pe Creator cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Cel ce răsare soarele şi peste cei buni şi peste cei răi, dar Care L-a trimis pe Fiul Său tocmai pentru a-i scăpa pe oameni din porţile morţii.

«Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 16, 15), iar „cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.»(Ioan 3, 18)

La fel aratǎ și glasul celui ce strigă în pustie, Sfântul Ioan Botezătorul: «Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el» (Ioan 3, 36).

«Dar, negreşit, mi se va spune, arată în cuvântul său Către iudei Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, că şi iudeii se închină lui Dumnezeu. Doamne fereşte! Sǎ nu se spunǎ una ca asta! Nici un iudeu nu se închinǎ lui Dumnezeu.

– Cine spune asta?

– Fiul lui Dumnezeu! Dacǎ ați şti pe Tatǎl Meu, spune el, M-ați ști si pe Mine;

dar nici pe Mine nu Mǎ știți, nici pe Tatǎl meu nu-L stiți. (Ioan 8, 19) Ce mǎrturie mai vrednicǎ de credințǎ decâ aceasta sǎ-ți aduc?

Mai îndrǎznește cineva dar sǎ spunǎ cǎ sinagoga nu-i locaș de închinare la idoli, odatǎ ce iudeii nu-L cunosc pe Tatǎl, odatǎ ce iudeii l-au rǎstignit pe Fiul, odatǎ ce iudeii au respins ajutorul Duhului? În sinagoga lor nu I se slujeste lui Dumnezeu; Doamne ferește! Sinagoga lor e locaș de slujire idoleascǎ. […] E drept, nu se afla in ea idoli, dar locuiesc demoni.»

După toate acestea, apare ca evident faptul că prin limbajul folosit în adunările ecumeniste, ce este atât de străin de cel al unui ortodox, se lucrează inocularea nepăsării oamenilor faţa de importanţa capitală pentru mântuire a lucrării lui Hristos, Adevărul întrupat, şi se încearcă a fi răsturnată întru totul Credinţa Ortodoxă cea sănătoasă, singura cale către cer.

La un an distanţă de cele arătate înainte, în ianuarie 2016, acelaşi “Mitropolit” al Banatului şi tot cu ocazia Săptămânii de urâciune, în discursul sǎu plin de înţelegere strâmbǎ a adevărului din capiștea papistașilor, a creionat imaginea “Bisericii” Ecumeniste în care crede atunci când mărturiseşte art.9 din Simbolul de Credinţă, deschizându-şi argumentaţia, culmea, pomenind tocmai de Arca lui Noe, ce este icoanǎ a Adevaratei Corăbii a Mântuirii − Biserica. Acesta «a pornit de la imaginea arcei lui Noe, cea în care Dumnezeu l-a salvat pe Noe și pe ai săi […] La final IPS Ioan i-a mulțumit Episcopului-gazdă pentru primirea în Catedrala sa, care a devenit asemenea Arcei lui Noe, loc încăpător pentru toți, diferiți, dar dornici de salvare». Însă a uitat sǎ amintească faptul că toţi oamenii care în vremea lui Noe au nesocotit mustrarea şi chemarea la pocainţă nu au fost deloc dornici de salvareşi pentru aceasta au ajuns nimiciţi de apele potopului, asemenea tuturor ereticilor şi păgânilor (printre care se află şi musulmanii şi evreii) din ziua de astăzi care nesocotesc glasul lui Hristos şi al Unicei Sale Biserici, Ortodoxe [Trupul Său mistic fiind Unul Singur], ce îi cheamă la Dumnezeu prin pocăinţă, asupra cărora se va împlini cuvântul:

«Aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina» (Ioan 3, 19).

Astfel de afirmaţii făcute de cei ce îşi zic păstori de suflete dovedesc fără de tăgadă faptul că ei sunt însǎ nişte lupi vicleni îmbrăcaţi în piei de oaie, care au o altă credinţă decât cea Ortodoxă… anume credința ecumenistǎ.

«Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns» (II Petru 2, 17).

 

Reproducem aici parţial un comentariu din mediul on-line din care se poate înţelege cât este de îmbibată în erezia ecumenistă Patriarhia Română: «pe Trinitas Tv, se vorbeşte din ce în ce mai intens despre catolici, se pune prea mult accentul pe acest subiect […] Mi se face scârbă când văd şi aud astfel de lucruri, încearcă să schimbe normalul din vieţile noastre. Dacă ei îl iubesc pe Papa de ce nu se mută la Vatican cu tot cu Patriarhul Daniel, de ce ne impun nouă ca să îi iubim pe cei cu căciuliţe roz?».

Din aceste cuvinte pline de indignare se poate trage uşor concluzia despre faptul că aproape sigur sunt ale unei persoane din cadrul acestei jurisdicţii schismatice.

Şi tocmai în acest context trebuie reluate cuvintele tragice ale Sfântului Vasilie cel Mare şi să desluşim cu a sa înainte vedere cumplitul tablou ce pare a se zugrăvi în aceste vremuri tulburi: «Cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvor de lacrimi» (Ieremia 9,1), ca să deplâng multe zile acest popor, care, prin aceste nelegiuite învăţături, e împins spre pierzanie. Urechile oamenilor simpli au fost amăgite şi obişnuite cu nelegiuirile ereziei. […] Prin toate aceste lucruri săvârşite de ei [n.n. de ereziarhi], se naşte în aceste popoare o legătură de armonie cu ei, aşa că, în scurtă vreme, chiar de ni s-ar da libertate, n-ar mai fi nici o nădejde ca pe cei prinşi în această îndelungată înşelăciune să-i mai putem întoarce din nou la calea adevarului»!

Așa că singura soluţie – drag cititor al acestor smerite rânduri – este să fugi de acești păstori vânzători ai Domnului de «te izbăvește ca o căprioară din mâna vânătorului și ca o pasăre din mâna păsărarului» (Pilde 6, 5), ca să nu se împlineascǎ asupra celor ce în continuare refuză a urma predania Sfinţilor Părinti și nu se despart cu grăbire de ierarhii eretici – prin îngrǎdirea de ei – tragicele cuvinte de mai jos, rostite ca dinspre gura Domnului:

«Înțelepciunea strigǎ pe ulițǎ și în piețe își ridicǎ glasul sǎu. Ea propovǎduiește la rǎspântiile zgomotoase; înaintea porților cetǎții își spune cuvântul:

„Pânǎ când, proștilor, veți iubi prostia? Pânǎ când, nebunilor, veți iubi nebunia? Şi voi, neștiutorilor, pânǎ când veți urî știinta? Întoarceți-vǎ iarași la mustrarea mea și iatǎ eu voi turna peste voi duhul meu și vǎ voi vesti cuvintele mele. Chematu-v-am, dar voi n-ați luat aminte! Întinsu-mi-am mâna și n-a fost cine sǎ ia seama! Ci ați lepǎdat toate sfaturile mele si mustrǎrile mele nu le-ați primit. De aceea și eu voi râde de pieirea voastrǎ și mǎ voi bucura când va veni groaza peste voi, când va veni peste voi necazul ca furtuna și când nenorocirea ca vijelia vǎ va cuprinde.

Atunci mǎ vor chema, dar eu nu voi rǎspunde; din zori mǎ vor cǎuta și nu mǎ vor afla, pentru cǎ ei au urât știința și frica de Dumnezeu n-au ales-o, fiindcǎ n-au luat aminte la sfaturile mele și cercetarea mea au disprețuit-o. Mânca-vor din rodul cǎii lor și de sfaturile lor sǎtura-se-vor, cǎci îndǎrǎtnicia omoarǎ pe cei proști și nepǎsarea pierde pe cei fǎrǎ minte;

Iar cel ce mǎ ascultǎ va trǎi în pace și liniște și de rele nu se va teme.”» (Pilde 1, 20-33)

«[Pentru cǎ] cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; [şi] de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu» (Ioan 8, 47); «oricine este din adevăr ascultă glasul Meu»(cf. Ioan 18, 37).

«Se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei» (Matei 13, 14-15)…

 

De altfel scufundarea “Ortodoxiei” oficiale în prăpastia pierzării sufleteşti nu se opreşte deloc, ci se accentuează, deoarece această mare comunitate religioasă slujeşte şi este sub mâna tare a iudaismului, pregătindu-se deja în duh − într-un mod foarte subtil şi greu, până la imposibil de sesizat de cei ce nu urmează învăţăturile Apostolilor şi ale Părinţilor [«cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine» (cf. Luca 10,16)] − să îl recunoască pe antihrist.

Iar aceste tragice constatări privind întărirea dominației ce o exercită liderii neamului cel lepădat de Dumnezeu asupra jurisdicţiilor pseudo-ortodoxe oficiale sunt confirmate și de cenzurarea Prohodului Domnului, a cǎrților de slujbǎ, a Vieţilor Sfinţilor şi Sinaxarelor, acţiuni întreprinse prin aprobarea lor de către adunarea sinodalilor ecumenişti, numită în chip mincinos Sfântul Sinod, acceptate prin tăcere vinovată chiar şi de către membrii săi cei  mai noi şi îndeplinite în scopul ascunderii referințelor privitoare la jidovi/iudei/evrei ce apar consemnaţi după adevărul faptic de netăgăduit ca ucigaşii lui Hristos şi vrăjmaşii creştinilor în întreaga istorie a Bisericii Sale.

 

Domnul Daniel Ciobotea prezent în 22 mai 2015 la o ședințǎ în sinagoga evreiască din Bucureşti, alături de alţi lideri religiosi şi politici

 

Domnul Teofan Savu la reinaugurarea sinagogii mari din Iaşi, 2018

 

Iar în legatură cu aceste ultime două capturi foto, reluǎm din aceleași cuvinte ale Sfântului Ioan Hrisostom (a cărui Liturghie pretind ecumeniştii cǎ o sǎvârșesc aproape zilnic), spre înțeleptirea și chemarea la pocǎințǎ a falșilor ierarhi ce spun doar cu buzele Fiule al lui Dumnezeu […] nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda:

«Spune-mi, la sinagogile lor alergi? Nu îți este teamǎ cǎ are sǎ te trǎsnească Dumnezeu de sus? […] Te silești sǎ alergi acolo unde-i ocǎrât Tatǎl, unde-i hulit Fiul, unde-i lepǎdat Duhul Cel Sfânt și de viațǎ fǎcǎtor? Spune-mi, nu îți este teamǎ, nu te cutremuri când intri în locurile acelea spurcate și necurate?»

* * *

Tuturor «celor ce cu bună-ştiinţă» şi în mod constient «sunt în comuniune cu aceşti eretici» ecumenişti «mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi», toţi sfinţii Bisericii din veac şi până-n veac le pronunţă osânda, «Anatema![17]», pe care de fapt ei singuri şi-o lucrează prin rămânerea în comuniune cu cei răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu.

Mai ales precizarea despre cei „ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici” îi arată în mod descoperit pe aceştia că nu îi interesează deloc problema mântuirii sufletului, fiind astfel în mare primejdie de a-i ajunge mânia lui Dumnezeu pentru nepăsarea sau îndărătnicia lor, după cuvântul Psalmistului,

«Cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici» (Psalm 17, 29)!

 

 

 

 

[1] Vrǎjmași […] ai Domnului sunt necurații draci și idolatrii și ereticii și oamenii cei fǎrǎ de lege. Iar Sfințitul Augustin zice: „Cǎ ura cea desǎvârșitǎ [adevǎratǎ] este atunci când cineva urăște răutatea, iar firea o iubește; dar nu și când urǎște rǎutatea, împreunǎ-urǎște și firea, adicǎ pe omul ce lucreaza rǎutatea; nici iarǎși când iubește firea, adicǎ omul, iubește împreunǎ și rǎutatea lui, ci [numai atunci când] singura firea o iubește și singurǎ rǎutatea o urǎște”. De unde cu conglǎsuire a zis Hrisostom: „Deci ce? Dacă […] sunt și vrăjmaşi, nu trebuie sǎ îi urâm? Trebuie a-i urî, însă nu pe aceia, ci dogma lor, nu pe om, ci fapta lui cea rea: socotința cea stricată; cǎ omul cu adevǎrat e fapturǎ a lui Dumnezeu, iar rǎtǎcirea e lucru al Diavolului; deci sǎ nu amesteci cele ale lui Dumnezeu cu cele ale diavolului”. Zice și Teodorit: „De mare dragoste mǎ atârn, o, Stǎpâne! Pentru aceasta, pe cei ce țin de o slujire și o credintǎ ca aceasta îi iubesc și îi cinstesc, iar pe cei ce Te urǎsc pe Tine, nu numai cǎ îi urǎsc, ci mǎ și aflu scârbindu-mǎ și topindu-mǎ din pricina urii celei asupra lor; cǎ-i urǎsc adică ca pe niște fǎrǎ de lege, însǎ îi jelesc ca pe niște oameni, și a plânge mǎ silesc pentru dânșii, pentru fireasca împreunǎ-pǎtimire, dar iarǎși mǎ îngrețoșez de dânșii pentru multa lor rǎutate.” (Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Pǎrinți, Cuv.Eftimie Zigabenul și Sf.Nicodim Aghioritul, vol.II și Tâlcuirea celor 150 de psalmi ai Prorocului Împarat David, de Teodorit al Kirului).

[2] http://basilica.ro/continuarea-relatiilor-de-prietenie-si-intelegere-reciproca-dintre-biserica-ortodoxa-romana-si-cultul-mozaic/, accesare 7/20 ianuarie 2019.

[3] Respectivul stat înfiinţat în anul 1948 în Palestina de către Agenția evreiască (al cărei lider era David Ben Gurion) şi-a autoatribuit pe nedrept numele de Israel, ca fiind statul poporului ales al lui Dumnezeu, întrucât după Răstignirea Fiului Său de către poporul iudeu această numire i se cuvine astăzi în exclusivitate Bisericii lui Iisus Hristos.

[4] Pentru această citare si cele asemenea a se vedea Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, Editura Sfântul Nectarie, Bucureşti, 2003.

[5] Canoanele Bisericii Ortodoxe – Note si comentarii, Arhid.Prof.Dr. Ioan N. Floca, Sibiu 2005, p.108.

[6] Bartolomeu Anania, Cartea deschisă a Împărăţiei, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005.

[7] Sursa rugăciunilor: Liturghierul roman

[8] Sursa: http://www.ercis.ro/liturgie/liturghia.asp

[9] Sursa rugaciunilor: Liturghierul Greco-catolic

[10] Sursa: broșura  De ce suntem greco-catolici?, Editura Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1999.

[11] Organism pan-eretic ce este afiliat Consiliului Mondial al “Bisericilor”, având acelaşi sediu cu acesta în Centrul Ecumenist din Geneva

[12] Sursa: http://basilica.ro/cuvantul-ips-mitropolit-daniel-cu-prilejul-celei-de-a-iii-a-adunari-ecumenice-europene/, accesată la data de 7/20 ianuarie 2019.

[13] Poate fi cercetat la adresa: https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2009/06/05/important-documente-oficiale-ce-vadesc-marturisirea-de-credinta-eretica-a-bor/

[14] Exprimarea îi aparţine unui ierarh grec, aflat încă şi acum în comuniunea euharistică lângă cei a caror fapte le vădeşte şi pe care îi mai şi anatemizează în Sinodiconul Ortodoxiei… parcă şi spre a sa osândă.

[15] Sursa: http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestina-la-timisoara/ , accesată la data de 7/20 ianuarie 2019.

[16] Despre confiscarea termenului de catolic de către papistaşi a făcut referire într-o conferinţă domnul Prof.Ioan Vladuca, astfel: «Catholiki Ekklisia, în limba greacă Catholiki Ekklisia suntem noi Biserica Ortodoxă. Crezul în limba greacă spune aşa: Cred „Eis mia, Agia catholiki kai Apostoliki Ekklisia”. Deci, „Cred… întru Una, Sfântă, Catolicească (catholiki)”, aşa traducea Sf. Paisie Velicicovscki. [n.n. de la Neamț] Catolicească şi Apostolicească sau Apostolească Biserică. Ce înseamnă Catholiki Ekklisia? Biserica Universală, Biserica Sobornicească. Noi folosim acuma în Crez traducerea aceasta: Sobornicească […]. Deci este greşit să spunem: biserica romano-catolică. Corect este să spunem: adunarea papistaşă. De ce spunem papistaşi? Fiindcă noi, ortodocşii, ne numim creştini, iar papistaşii nu sunt creştini. De ce nu sunt creştini? Pentru că noi creştinii, (c)hristiani în limba greacă, Îl recunoastem pe (C)Hristos ca fiind Capul Bisericii, după cum spune Sf. Ap. Pavel: „(C)Hristos este Capul Bisericii”. Dacă ei nu-L recunosc pe (C)Hristos Capul Bisericii, nu se pot numi creştini. Ei spun că papa este capul bisericii şi acum se numesc papistaşi, ca cei care-l recunosc pe papa drept capul bisericii […]. Nimeni nu folosea termenul catolic, de catolici pentru papistaşi până la apariţia [n.n. ereziei] ecumenismului. În România papistaşii erau numiţi: papistaşi, nicidecum catolici […]. Deci, iată ce mărturisesc Sfintele noastre cărţi de slujbă, molitfelnicele noastre alcătuite de Sfinţii Părinţi [n.n. cele necenzurate de Patriarhia Română cea latino-cugetătoare]: papistaşii sunt potrivnici ai Lui Dumnezeu şi ai Adevărului şi ai Sfintei Lui Biserici.»

[17] Fragment din textul promovat de către Sfântul Mitropolit Filaret al New York-ului în sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, în august 1983, ca reacţie a Ortodoxiei la întrunirea Adunării Consiliului Mondial al Bisericilor de la Vancouver, Canada, ce a fost adăugat la sfârşitul anatemelor din Sinodicon şi este rostit mereu în prima Duminică a Postului Mare – Duminica Biruinţei Ortodoxiei asupra ereziilor.