Home / Evenimente / EVENIMENT: Pomenirea de la Plăviceni

EVENIMENT: Pomenirea de la Plăviceni

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
August 6, 2018

Pe 9 August, la mănăstirea Plăviceni va avea loc pomenirea lui Mihai Vodă Viteazu, primul întregitor al Neamului!

UZP.org:

Chemarea părintelui Teoctist Moldovanu la pomenirea de la Plăviceni a lui MIHAI VITEAZU

Iubiți credincioși întru Hristos,
Frați Români,

Așa cum bine știți, anul acesta se celebrează cel mai important centenar al existenței noastre ca națiune: 100 de ani de la împlinirea mărețului vis al reîntregirii neamului, vis al cărui proiect a fost configurat în urmă cu 418 ani de marele voievod al Unirii, Mihai Viteazu. Această figură monumentală a istoriei noastre reprezintă, în plan spiritual și politic, emblema reîntregirii, transpusă în fapt de Regina Maria a României și Regele Ferdinand.

Anul acesta, pe 9 august, are loc, la mănăstirea Plăviceni din fostul județ Romanați (actualmente în Teleorman) comemorarea Tăierii Capului lui Mihai Viteazu, căci se împlinesc 417 ani de la asasinarea voievodului, la Turda (9 august 1601). Locul comemorării se justifică prin aceea că aici, în curtea mănăstirii Plăviceni, au fost descoperite, în 2010, într-o groapă zidită, osemintele „frumos mirositoare” ale lui Mihai Viteazu. Din 2011, când acest fapt a devenit certitudine, noi îl pomenim în fiecare an cum se cuvine, prin Sfânta Liturghie, citirea Acatistului lui Mihai Viteazu, parastasul Voievodului și agapa frățească.

De aceea, la 9 August 2018, zi de mare sărbătoare la mănăstirea Plăviceni, vă așteptăm cu deosebit respect pentru ca, împreună, să comemorăm după putință, cei 417 ani de la decapitarea Sfântului nostru Voievod Mihai Viteazu, întâiul întregitor și martir al neamului Românesc. Trupul descoperit în mod miraculos în curtea mănăstirii ne obligă să ne unim smerit în rugăciune și dragoste întru Hristos. Festivitatea celei de-a șaptea comemorări din 2012 încoace, va începe la ora 9.00, cu Sfânta Liturghie, urmată de Acatistul și Parastasul Voievodului, și se încheie cu discursurile oaspeților și agapa frățească.

Protosinghel
TEOCTIST MOLDOVANU
Starețul Mănăstirii Plăviceni

Ca să vă faceți o idee despre atmosfera de la eveniment, urmăriți de la minutul 12:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *