Home / Educativ / “Eu pe cine mai torn azi?” Profilul Mancurtului Neomarxist

“Eu pe cine mai torn azi?” Profilul Mancurtului Neomarxist

Incorect Politic
Februarie 4, 2023

“Eu pe cine mai torn azi?” Profilul Mancurtului Neomarxist

Via CulturaRomână:

Bun găsit, dragi prieteni, facem o intervenție de urgență spunându-vă că recent am primit o reclamație la serviciul de găzduire al site-ului nostru cu privire la câteva articole pe care le-am publicat despre marii eroi ai neamului românesc din sec. XX și despre Mișcarea Legionară, cum că i-am fi spălat în public, invocând o încălcare a unei legi (de fapt OUG) în vigoare, cu privire la interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

Bine ați venit în țara cenzurilor de orice fel, o țară care își încalcă propria constituție, pentru că proprii-i cetățeni o încalcă în fiecare zi, sau periodic!

O să dăm acum textul integral al notificării scrisă pe mail angajatului din personalul companiei care ne furnizează serviciul de găzduire al acestui site al nostru, fără să dăm nume și prenume, deoarece nu ne permite legislația cu privire la încălcarea GDPR:

Buna ziua,

Dorim sa va aducem la cunoastinta ca in cursul acestei zile am primit urmatoarea notificare:

Buna ziua,
Un site gazduit de dvs, anume https://culturaromana.ro/ incalca legea OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.
Anume art. 4 și 5 din lege, prin următoarele publicate:
https://culturaromana.ro/eroii-sunt-printre-noi-sa-ni-i-cunoastem/ – promovarea și spălarea unui politician legionar
https://culturaromana.ro/miscarea-legionara-o-altfel-de-istorie-partea-intai/ & https://culturaromana.ro/miscarea-legionara-o-altfel-de-istorie-partea-a-doua/ – promovarea și spalarea mișcării legionare
https://culturaromana.ro/ion-antonescu-istoria-se-scrie-cu-spada/ – promovarea și spalarea în public a maniacului genocidal Ion Antonescu (!!!)
Aveți ocazia, obligația morală și obligația legală să terminați relațiile cu clientul respectiv, și mai mult înaintarea unei plângeri la poliție. (!!!)

O zi buna și vă mulțumesc.
Un cetățean îngrijorat,
XXXXXXX
<XXXXX@XXXXXXX.com>

Cu stimă,

Buuuun! Dragi prieteni, cititori ai acestei mici publicații online, ce părere aveți?!

Începem prin a analiza acest text scris de către un incult juridic, pentru a folosi un termen intens promovat de doamna Senator av. Diana Iovanovici-Șoșoacă, și rău-voitor Cetățean Îngrijorat, care și-a permis luxul de a sugera, sau poate chiar impune, obligația morală și legală, ba chiar înaintarea unei plângeri la poliție, cu privire la câteva articole și prezentări pe care le-am publicat pe site-ul nostru, așa cum v-am spus.

După cum ați citit, dragi prieteni, este vorba de „legea OUG” pe care o „încălcăm” așa cum acest incult juridic își permite să sugereze în textul de mai sus, ignorând total Constituția României la care vom face apel imediat în această analiză. Menționăm că nu cunoaște ierarhia izvoarelor de drept și prioritatea lor conformă, pe care vă rugăm să o consultați imediat în acest link: https://e-justice.europa.eu/content_member_state_law-6-ro-restore-ro.do . Ce vrea să spună aici? Faptul că însăși Constituția României are prioritate asupra oricăror legi, sau acte normative din această țară. Mai mult, încalcă dreptul la liberă exprimare, ceea ce este peste Constituție. De ce este acest individ incult juridic? Pentru că nu cunoaște însuși faptul că o OUG (Ordonanță de Urgență Guvernamentală, subordonată unei legi) nu este o lege, astfel că nu deține cunoștințe minime juridice, deci nu are cultură juridică. Nici măcar legea 217/2015 nu ne poate îngrădi cu nimic accesul la informație de interes public și la cunoașterea adevărului istoric. Puse toate acestea cap la cap, vă puteți da seama de incapacitatea acestuia de a discerne, mai ales că, în cele ce urmează, dezvăluim că ne-a atacat fără temei și fără să aducă dovezi clare și concludente la ceea ce am publicat.

Am pus temporar la draft articolele menționate și altele „incriminatorii” pentru a lămuri întâi de toate ceea ce avem aici, și ca să nu ne creăm probleme, deoarece este un precedent și nu-l putem ignora. Însă, după ce lămurim toate aspectele, le vom readuce în spațiul public.

Dar iată care sunt articolele din Constituția României pe care acest individ, pe care nu-l vom numi, le încalcă:

Art. 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

Art. 31 – Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

Art. 33 – Accesul la cultură

(1) Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită.

Acestea fiind expuse, cred că ne putem opri aici! Nuuuu! Nu ne vom opri cu analiza noastră și vom merge mai departe.

Individul, „Cetățean Îngrijorat”, a folosit câteva expresii fără temei și fără nici un fel de dovadă concludentă pentru ceea ce vrea să spună, și anume: promovarea și spălarea unui politician legionar,  promovarea și spălarea mișcării legionarepromovarea și spalarea în public a maniacului genocidal Ion Antonescu. Toată grija acestui incult juridic este pentru spălarea în public a oricăruia dintre aceștia menționați, făcând poate și un fetiș din toate acestea, fără să-și dea seama de atitudinea mizerabilă și ostentativă pe care o are cu privire la adevărul istoric, în primul rând, pe care de ani de zile ne ostenim să-l facem public!

Vorbește despre un politician legionar de parcă ar fi un delict să fi fost Mircea Vulcănescu un astfel de politician, sau de parcă ar fi avut SIDA sau lepră! Nici vorbă de a aduce dovezi în vreo formă sau alta despre marele martir al neamului nostru românesc, unul dintre cei mai mari economiști și filozofi creștini din sec. XX, Mircea Vulcănescu, un om de o moralitate și o spiritualitate creștină impecabilă despre care au scris atât Mircea Eliade, cât și Emil Cioran.

Ion Măldărescu

Ion Măldărescu

Bietul, Cetățean Îngrijorat, incult juridic, din păcate, s-a găsit să atace această biată publicație online, ignorând, probabil, toate celelalte mult mai mari publicații din această categorie a culturii române decât aceasta a noastră, și anume: certitudinea.comincorectpolitic.comanonimus.roioncoja.rodaniel-roxin.ro și mulți alții. S-a găsit, bietul de el, să atace acest mititic site de cultură românească după ceva timp de la publicarea respectivelor articole. Bravos, băiete! Nici măcar nu ai avut curajul, pun pariu, să ataci aceste publicații mai sus menționate.

ÎNSĂ, este un precedent pe care vrem să îl expunem și pentru ceilalți care fac aceeași muncă de conștientizare a neamului românesc și culturii sale în acest mediu online, care nu este scutit de legile în vigoare.

Dacă Ion Măldărescu a scris următoarele:

„Românul Ion Antonescu a pus Ţara mai presus de interesele politice sau personale. Cu toate eforturile disperate ale unora, Mare a fost şi Mare va rămâne în istoria şi în memoria românilor, cât va dăinui Neamul. Oricât s-ar strădui, niciunul dintre politicienii de astăzi nu va putea ajunge la înălţimea Mareşalului Ion Antonescu. Nu au cum, pentru că, spre diferenţă de ei, El şi-a iubit Ţara şi a ştiut să moară cu demnitate pentru Ea. Cei de astăzi se apleacă precum trestia, după cum bate vântul. Pentru un bacşiş gras, lustruiesc pantofii celor de la Washington, Tel Aviv, Bruxelles sau de oriunde le pică un profit gras. Lor le sunt  străine interesele României şi ale românilor. Astăzi, Ţara are nevoie, mai mult decât oricând, de un Antonescu. Mă refer la Mareşalul Antonescu.”

Înseamnă că știa foarte bine ceea ce știa, și avea toată probitatea mareșalului de care se putea bucura pentru a face această mică expunere. Totuși, limbaj prea elevat pentru incultul juridic, dar și incult în totalitate, pentru ca să înțeleagă o iotă din ceea ce înseamnă cultura neamului românesc și faptele istorice așa cum au fost relatate de către documente și nu de către agenți de influență puși să modifice istoria.

gica manole, carte ion antonescuMai mult, profesorul istoric Gică Manole, anul trecut și-a lansat cartea-monument „Ion Antonescu” (vezi poza alăturată) prin care realizează un act istoric de a-l reabilita pe mareșal în fața publicului prin documente mai ales din stenogramele ședinței consiliului de miniștri dintre anii 1941-1944, ceva ce nici un alt istoric nu a reușit să facă până acum. Este o carte foarte groasă, vreo 1400 de pagini, extrem de bine documentată, scrisă de unul dintre cei mai mari și mai onești istorici pe care îi avem, profesorul Gică Manole.

Mergem mai departe și constatăm că Cetățeanul Îngrijorat nu cunoaște sub nici o formă faptul că Mișcarea Legionară NU a fost niciodată incriminată de către Tribunalul Internațional de la Nurnberg pentru „crimă de război, genocid, pentru fascism, pentru nazism, antisemitism sau colaboraţionism”, după cum reiese din următorul articol doveditor: https://foaienationala.ro/tribunalul-international-de-la-nurnberg-scos-de-acuzare-miscarea-legionara.html . Și cităm în felul următor:

În noaptea de 15 Iulie 1946 a sosit de la Nürnberg la Glassenbach un ofiţer american cu 400 de formulare ale Comisiei Instructorie de pe lângă Tribunalul Internaţional. Între aceste 400 de formulare se găseau şi cele destinate nouă, Misiunea Guvernului Naţional, cu persoane ataşate: V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoagă şi comandorul Băilă. Rostul acestor formulare de la Nürnberg era să stabilească identitatea acelora în sarcina cărora nu se găsiseră vini pedepsibile şi nici nu aparţineau organizaţiilor culpabile colectiv de „crime de război”, „contra umanităţii” sau „colaboraţionism”.

În Aprilie 1947 am fost eliberaţi, Misiunea Diplomatică Consulară şi comandorul BĂILĂ, iar o lună mai târziu, şi ceilalţi: V. Iasinschi şi gen. Platon Chirnoagă.

Odată cu exonerarea noastră de orice culpă, Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauză şi entităţile pe care le reprezenta Mişcarea Legionară: Guvernul Naţional şi Armata Naţională. Aceste entităţi nu sunt culpabile nici de „crima de război”, nici de „genocid”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici „colaboraţioniste”.

După cum este bine ştiut, instrucţia e secretă şi nici nu se publică actele şi deciziile ei. S-au publicat, însă, darea în judecată şi sentinţa de condamnare de către Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, a altor organizaţii. Astfel, în afară de partidele Fascist şi Naţional-Socialist, de SA şi, mai ales, de SS, au fost condamnate pentru „crime război” şi „contra umanităţii”, pentru „fascism”, „nazism” şi „colaboraţionism”, mai toate mişcările naţionaliste din Europa: „Rex” a lui Leon Degrelle, „Ustaşa” croată, „Crucile cu săgeţi” – maghiară, „Hlinka” Garda slovacă etc.

Numai Mişcarea Legionară şi mişcarea „Strajnicii” – bulgară (după modelul legionar), a profesorului CANTARGIEF, au rămas în afară de asemenea condamnări.

Acestea au fost cuvintele lui Mihail Enescu, fost Consul General al României, în Germania, la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial.

Vedeți? Ce ar fi însemnat să își fi făcut temele înainte să se exprima ca un coprofag în legătură cu subiecte pe care crede, cu extrem de mica sa cultură pe care o are, sau chiar deloc, că le deține?! Îl invităm la dezbatere publică, dacă mai urmărește acest site și nu era doar un troll (cotrobăitor în treburile altora) precum oricare alții care atacă doar de dragul de a ataca!

În continuare, credem că e cazul să atragem atenția cu privire la câteva aspecte legate de cercetarea istorică și informațiile de interes public. Și avem așa:

https://acadiasi.org/documentele-secretului-memoria-istorica-libertatea-de-cercetare-si-politicile-cu-privire-la-arhivele-publice-in-romania/

https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-25652554-istoricul-florea-ioncioaia-cum-iesim-din-taramul-secretului-dezbatere-despre-libertatea-cercetare-romania-astazi.htm

Orice informație de interes public, fie ea despre Mișcarea LegionarăIon Antonescu, or Mircea Vulcănescu, nu poate fi suprimată deoarece aduce informații despre aceste subiecte și personaje din spațiul public al secolului trecut implicate în subiectul în sine, de care cu toții ar trebui să știm, ceea ce nu înseamnă că „spălăm public” vreunul dintre aceste personaje menționate sau că le promovăm. Nu poți să bagi mizeria sub preș doar pentru că un neica-nimeni își permite să arate cu degetul, fiind incapabil să facă distincția dintre o lege și o Ordonanță de Urgență Guvernamentală, și mai ales fiind incapabil să observe faptul că inclusiv Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a reușit să recupereze bustul lui Mircea Vulcănescu din incinta liceului omonim din București și adus la sediul fundației, sau despre victoria din sectorul 2 al capitalei, unde bustul lui avea să fie demolat. Astfel că, poți să ne iei orice, dar nu cultura română și, implicit, nu sufletul românesc.

Cât privește cercetarea istorică, avem tot dreptul să căutăm în arhive documentele de care avem nevoie pentru a dezgropa adevărul istoric și să-l publicăm pe toate platformele posibile, deoarece ESTE de interes public. Nimeni nu are voie să ne interzică faptul de a cerceta istoria în vederea aflării adevărului, indiferent cât de dureros este! Iar faptul de a cataloga publicarea adevărului istoric verificat pe documente ca fiind o „spălare în public” a unor organizații presupus fasciste, naziste, antisemite etc., este o mizerie și ar trebui sancționată public imediat.

De ce a trebuit să i se adreseze personalului tehnic al serviciului de găzduire al site-ului nostru ca să ia atitudine? De ce nu a venit direct la noi să ne „avertizeze”? Cine se crede acest individ când spune că „aveți ocazia, obligația morală și obligația legală să terminați relațiile cu clientul respectiv, și mai mult înaintarea unei plângeri la poliție”?! Cu ce drept le impune că au obligația? Cum își permite să-și bage nasul în relația noastră comercială cu ei? Se consideră cumva o autoritate în această țară, acest individ, în măsura în care nici măcar nu cunoaște faptul că o OUG nu este o lege?! Cum își permite?!

Aviz amatorilor! Dacă acest fenomen continuă, vom depune plângere penală împotriva tuturor implicați, pe CNP, pe nume și prenume, și ne vom vedea în instanță! Ca să se învețe minte, odată pentru totdeauna, să ne mai atace în acest fel! NU ARE NIMENI NICI UN DREPT SĂ NE CENZUREZE ÎN VREUN FEL, pentru că cenzura de orice fel este interzisă în această țară prin constituție!!!

Am consemnat

Al vostru devotat,

Patrick Matiș

Nota Redacției Incorect Politic: Este admirabilă argumentația adusă de Patrick Matiș în fața unor mancurți ce urmăresc intimidarea, și autocenzurarea jurnaliștilor incomozi. Cu toate astea, cu toate articolele din Constituție, atunci când profesorul revizionist George Pișcoci Dănescu a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața CCR, răspunsul curții menționa că protecția constituțională cu privire la libertatea de exprimare nu se aplică în cazul discriminării. Pe scurt, CCR s-a pișat pe Constituție și pe libertatea Românilor. Nu ne va ajuta nicio bucată de hârtie, indiferent cât de Constituție e. Dacă stăpânii României vor să ne persecute, nu se vor poticni în Constituție. Singurul care ne poate ajuta este Dumnezeu, dar nu ne bagă în traistă. Așa că depinde de noi dacă ne încovoiem în fața acestor legi nedrepte, care trebuiesc abrogate urgent, dacă vom pune “la draft” articolele “incriminatorii” sau dacă vom continua să spunem/scriem adevărurile incorecte din punct de vedere politic, știind că avem o datorie față de jertfa celor dinaintea noastră, care au dat totul pentru crezul lor.

5 comments

  1. Vreun spalat pe creier, votant USR. Aceste denunturi nu trebuie decat sa ne faca mai insistenti in a spune si a raspandi adevarul tuturor!

  2. Trebuie clar chemati romanii la lupta cand inca mai gasim destui oameni normali in tara asta! Ii spala rau de tot pe cap pe copii si pe femei cu chestii din astea, ei forteaza d oua lucruri:

    1. Sa inceapa condamnarile.

    2. Sa creeze un climat al terorii prin care romanii sa nu mai aiba grija sa contrazica doctrina Ellie Wiesel: denigrati toti cei aratati cu degetul de jidani.

    3. sa vezi ce or sa vina dupa site-ul asta si dupa cei care il citesc, sa va blocheze de pe retele publice etc.

  3. Ăștia sunt tinerii lui Soroș(Soroș – Jungend) intrați în clasa I din 1998 încoace.

  4. Traiasca Garda si Capitanul !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *