Eșecul Global al Democrației Reprezentative

Mihai Șerban
Incorect Politic
Iunie 14, 2018

Pentru a începe șantierul masiv de renovare a României, trebuie să cunoaștem următoarele aspecte ale „democrației reprezentative” și exercițiul ei în condițiile actuale al sistemului globalizat.

Prin filialele locale, guvernele și partidele politice, sistemul creează în mod intenționat toate conflictele sociale cunoscute, forțând astfel populația să dea lupte extraordinar de mari, pentru câștiguri extraordinar de mici – provocând în rândul populației o stare generală de oboseală, de lipsă de încredere și de resemnare, de lehamite.

Această stare generalizată de resemnare îi aduce pe oameni în situația – dorită de păpușari – de a fi extrem de docili.

Prin acest procedeu subtil, poporul este indus de sistem într-o stare care-i afectează enorm atenția, nemaiputând conștientiza impostura liderilor impuși de Ocultă și efectele devastatoare ale sistemului politic.

Fiecare trebuie să înțeleagă că această stare de semiconștiență populară este absolut necesară pentru buna funcționare a democrației reprezentative.

Deci, prima cauză a problemelor noastre este faptul că politicienii se află într-un conflict major de interese cu poporul, deoarece rolul lor adevărat nu este acela de a-i reprezenta pe oameni sau interesele acestora. Agenda politicienilor este dictată, organizată și definită de cei care-i pun în funcție, iar aceia, contrar opiniei generale, nu suntem noi!

– Dar cum se poate ca un candidat validat prin sufragiul universal să nu fie alesul și reprezentantul poporului?

Contrar tuturor așteptărilor, cacealmaua folosită de sistem este foarte simplă și se bazează tocmai pe natura cinstită și buna credință a oamenilor, în general.

Nota bene. Alături de caracterul cinstit al oamenilor, în general, „Buna credință” nu poate fi considerată o stare naturală, firească în vremurile pe care le trăim, ci mai degrabă efectul pervers al unui proces de condiționare bazat pe structuri de influență compromise (infiltrate) precum școala, mediile universitare, curentele ideologice dominante (doxa) și forțele de ocupație mentală permanentă, adică mass media.

Pentru a lovi de nulitate votul popular, elita („mâna invizibilă“ de care vorbea Adam Smith), prin intermediul unui casting intern, își alege, în funcție de contextul social intern și cel extern (marile curente strategice, « GOPE »), diferite personalități din interiorul partidelor politice, desemnând candidații care se vor prezenta la alegeri.

Bineînțeles că toate aceste manevre subversive sunt agrementate de manipularea circului mediatic, pentru a da impresia că deznodămintele sunt absolut firești și sunt rezultatele unor evoluții identificabile.

După ce s-au desemnat „aleșii” care se vor prezenta la alegeri, fiecare candidat primește două agende (programe) diferite: una din agende va fi oficializată și va deveni programul politic asumat în campania electorală.

A doua agendă va fi neoficială, ea va reprezenta interesele oculte care vor fi materializate în timpul mandatelor de către politicienii care vor „câștiga“ alegerile – care, toate, cum s-a dovedit în ultima vreme, au fost falsificate!

Agendele oficiale sunt alcătuite în așa fel încât, pe perioada campaniei electorale, fiecare candidat va putea să prezinte și să „apere“ un program de guvernare diferit – pluralitatea ideilor și a proiectelor fiind unul dintre ingredientele secrete ale democrației reprezentative.

În ceea ce privește agenda neoficială, aceasta este absolut identică la toți candidații aruncați în festivalul alegerilor.

Agenda ocultă și cea oficială se află în contradicție, cea ocultă fiind programul real de guvernare, în timp agenda oficială este doar o iluzie pentru a flata poporul și a stârni fervoarea necesară magiei pseudodemocratice.

După euforia iluziei democratice, materializată de consimțământul național, exprimat prin sufragiul universal, poporul începe să-și dea seama, nu fără mirare, că aleșii lor nu-și respectă promisiunile din campanie și nici programul pentru care au fost aleși!

Pentru a calma poporul care se află oricum, într-o stare de semiconștiență, „aleșii poporului“ evocă în acele momente de frământare că țara trece printr-o etapă dificilă, contextul internațional este deocamdată neprielnic, urmând ca, în etapa următoare (de Paștele cailor!)… să intervină luarea măsurilor care se vor impune.

În acel moment de deziluzie, agenda oficială (promisiunile), care oricum nu au servit decât interesele alegerilor, se află de mult la gunoi, aleșii poporului lucrând deja la actul doi.

După un timp, poporul constată cu dezamăgire că aleșii lor încep să aplice măsurile pe care le-au combătut cu înverșunare în campania electorală.

Oamenii devin din ce în ce mai derutați și nu prea mai înțeleg ce se întâmplă!

– Unii vor ieși în stradă, alții se vor lupta din fotoliu în fața televizorului, iar majoritatea o să doarmă în continuare, în timp ce șantierul agendei oculte se află în plină desfășurare.

Zilele preced săptămânile… și, în cele din urmă, resemnarea subtil menținută prin oboseala generată de haosul constant, reia încet controlul societății, care redevine docilă, întorcându-se ușor și în sir indian înapoi spre colhozul vieții cotidiene!

În consecință, când votăm, indiferent cine câștigă alegerile, rezultatul este aceleași, fiindcă ne desfășurăm într-un sistem analog, care are doar aparența unei democrații și care, de fapt, ascunde o plutocrație.

Nu se întâmplă absolut nimic de la o votare la alta, deoarece candidații pe care-i votăm au obiective stabilite de interese oculte, iar acestea se află la antipodul intereselor noastre. Participând la această piesă tragică, fără să ne dăm seama justificăm și ne întreținem propriul jug.

Din acest motiv putem spune că oamenii au partea lor de vinovăție. Alegerile sunt forma palpabilă a iluziei democratice, în timp ce reprezentativitatea acesteia este fondul de comerț al elitei, mâna invizibilă.

Deci, nota bene: indiferent pe cine votăm, tot degeaba o facem, iar jocul alegerilor se încheie de fiecare dată în favoarea sistemului, care își vede liniștit mai departe de obiectivele sale, iluzionându-ne temporar cu victoria și promisiunile celor votați. Poporul care, din păcate, este conștient numai atunci când suferă, pierde la acest joc de fiecare dată.

Mai în glumă, mai în serios, după alegeri, pacienții sunt (re)conduși de fiecare dată către blocul de terapie „mediatică intensivă“, tratamentul aplicat respectă protocolul clinic de diversiune freudiană.

În primă fază, pentru a disimula realitatea și pentru a favoriza uitarea dezamăgirilor, se administrează, în cascade succesive, false probleme, dezbateri sterile, proiecte viitoare fără nici un sens, ceva mișcări de stradă, un virus inexistent, dar care necesită o vaccinare neîntârziată, ceva războaie preventive ale Unchiului Sam, o planetă nouă locuibilă… asta dacă nu s-ar afla la cinci miliarde de ani lumină… etc.

Toate acestea în paralel cu ceva doze de divertisment TV de calitate certă, o reformă ucigașă și ceva pauze publicitare!

În partea a doua a tratamentului: se inițiază protocolul de fabricare a consimțământului național în vederea pregătirii pacienților pentru marea iluzie a alternanței politice.

Pentru acest tratament, pacienților li se administrează, pe cale intravenoasă, serul pluralității ideilor și propozițiilor care-i distinge pe viitorii candidați.

Acest ultim tratament însănătoșește miraculos pacienții, care redevin operaționali și pregătiți să participe din nou la mascarada contradicțiilor democratice, la festivalul promisiunilor de campanie.

“Și totuși, ce este de făcut?…

INSURECȚIUNE POPULARĂ, RĂSTURNAREA REGIMULUI DE OCUPAȚIE ȘI PRELUAREA CONDUCERII DE CĂTRE ARMATĂ PÂNĂ LA JUDECAREA ȘI PEDEPSIREA EXEMPLARĂ A TUTUROR TRĂDĂTORILOR DE NEAM – CURĂȚENIE GENERALĂ – IEȘIREA IMEDIATĂ DIN U.E ȘI INSTALAREA UNUI SISTEM BAZAT PE DEMOCRAȚIA DIRECTĂ, ADICĂ MONOPOLUL NAȚIONAL SUVERAN NECONDIȚIONAT ȘI PERMANENT AL POPORULUI ROMÂN ASUPRA PROPRIEI ȚĂRI, ROMÂNIA! ALTĂ CALE SPRE IZBĂVIREA POPORULUI NOSTRU NU EXISTĂ, ORICARE ALTĂ CALE AM ACCEPTA, ROMÂNIA O SĂ DISPARĂ!”