Elita Noastră Progresistă

Victor Grigor
Incorect Politic
Martie 1, 2019

Elita noastră progresistă,
Cea mai bombată-n tărtăcuță
Din specia cominternistă
Coborâtoare din maimuță

Din câte-n lume azi există
În spirit revoluționar
Văzând că-n orice rău persistă
Mișcare naționalistă

Și-n orice ram, oricât de rar,
Se-ascunde-un cuib legionar
Ba chiar că-n orice frunză vie
Pulsează acum ”xenofobie”

(Astfel încât, foarte curând,
Vom auzi prin crâng cântând
Nu “Vrem o Țară ca afară”,
Ci “Sfântă tinerețe legionară”!)

Că orice roșie activistă
Care combate la revistă,
Urmând exemplul parental
Al vechii găști din Sărindar

(Care-a făcut gazetarie
Din ura ei de Românie!
Și al urmașei ei ce-n plus
A slugărit și prin ARLUS)

Pe biata nație insistă
Ca s-o conducă-n pas vioi
(Cu “Adevăru”-n cap de listă
Și-a sa “Revista 22”

Și cu acea fără pereche
De plină de mari cărturari
Revista ce “Dilema Veche”
Își strigă marfa prin bazar)

Fără repaus ori popas
Belciug băgându-ne prin nas
Pe drumul unic și corect
al Staulului zis “de Drept”

Înspre pășunea cea promisă
Societatea-n Țarc Deschisă!
(Final de drum și ultim ceas
Pentru Vechea Humanitas)

Zbierând prin târg fără-încetare,
Din toți rărunchii din dotare,
Că-n era asta populistă
(De-orientare clar “fascistă”)

Numai mișcarea progresistă
Capabilă-i să afle-o pistă
S-aducă-n lume fericire
Pentru întreagă omenire!

Ori dacă nu, măcar s-ofere
speciei noastre mângâiere,
Dându-i cu generozitate
Mereu mai multă libertate;

Deși-i clar și pentr-un novice
În chestii de-ideologie
Că, prinsă de-a ei utopie,
Neadevăruri mari ea zice:

Fiindcă-a ei falsă anvergură
(Ca orice lucru de-împrumut)
Și-al ei progres fără măsură,
Modele-și află în trecut…

Desigur, nu-n vechea Atena
Ori în republica din Roma;
Nici în creștină Cartagena
Din vremea-n care, la Hippona,

Despre Cetatea cea Cerească
Măreț scria Augustin,
Nici în vreuna pământească
deschisă încă spre divin

Precum școlițele: Sorbona,
Florența, Padova, Bologna
Din veacul când D’Aquino Toma
Lumii-l redă pe-Aristotel

Ci, coborând pe psihe-n soma,
Asemeni lui Pantagruel
Doar Babilonul și Sodoma
Alesu-și-a dânsa model…

Urmând deviza”Fă ce vrei!”
Iubită-n veci de derbedei…
Pentru c-al ei “sfânt ideal”:
Moral , politic, cultural

N-a fost celebra “Pax Romana’
Creată de Octavian
Ce la nord de Mediterana
Extins-a spațiu-european

Nici nobila “Pax Christiana”
Ce-a preschimbat apoi sublim
Lumea mediteraneană
Sub împăratul Constantin,

(Cel ce și-a-încununat Ideea
Țînând Sinodul din Niceea
Ce fu întâia temelie
Pentru-o Creștină Împărăție)

Nici acea “Pax Iustiniana”,
Ce-a încercat după un plan
Din nou amploare-europeană
Să dea Imperiului Roman;

Și nici “Pax Carolingiana”
Ce sumbrul Nord a îmblânzit
Atunci când de la Aqvisgrana,
Pe Dumnezeu-i prea mărit

Unificând întregu-Apus
Sub glorioasă lui domnie
Cu spadă Carol l-a impus
Saxonilor în bătălie…

Ci, combinând în stil ateu
Pe Carol cu fără de “Pax”,
Creat-a fără Dumnezeu
Și-n locul lui  pe un Karl Marx!

(Ce-avea-n comun cu suveranul
De Carol nume purtător
Doar apetitul și elanul
De sânge pururi vărsător)

Simbol, exemplu, ideal
Noii Elite ca să-i fie!
Tichie de mărgăritar
Pe măgărească-i scăfârlie…

*

Și după el, deși pretins
Al său teribil oponent
Încă pe-un Karl(Popper)distins
Demolator de continent;

Ai căror fani țintă precisă
Făcutu-și-au și unic țel,
Prin Europa lor Deschisă
Să-înalțe Noul Turn Babel!

Astfel că prea europeana
Pace marxisto-popperista
(Pe care s-o primim insistă)
E clar ”Pax Babiloniana”…

Încât ne vine a-i da dreptate
Azi marelui Augustin
Ce explică prin cecitate
Al omului stupid declin;

Dar noi care cunoaștem hramul
Pe care elita noastră-l poartă
(Ce trage oala rațiunii,
După nevoi, de-oricare toartă

Încât de una ea se ține
Cât timp util capacu-i saltă,
Dar de cumva nu-i mai convine,
O apucă ferm pe cealaltă

Fără-a simți nici o rușine
Că tot ce astăzi, cu tărie,
Susține că-i corect și bine
Ieri condamna cu strășnicie,

Iar ceea ce astăzi acuză
Pătrunsă de-o sfânta mânie,
Ieri proclama cu spume-n buză
Că va dura o veșnicie!)

Sententa cea augustină
Ce spunea că “Cei ce- orbesc
Chiar cu orbirea lor deplină
În fața lumii se mândresc”

Am vrea s-o ajustăm puțin,
dacă și dânsul ne-o permite,
Că noi prin asta nu știrbim
Valoarea vorbei renumite:

Pentru că vrem să dăm de veste
Că-n lumea asta-n rătăcire,
De-orice elite-ar fi poveste
Sunt vreo trei feluri de orbire:

Una ce cu deosebire
Pe om îl leagă pe vecie
Și care n-are lecuire,
Fiindcă se trage din prostie

(Pe care nu ne repezim
Ei ca să i-o atribuim,
Pentru că n-avem competența
Să-i măsurăm inteligența)

A doua, ce-i mai potrivită
Pentru distinsa noastră-elită,
Ce-și are baza de pornire
În marea-i sete de mărire;

Și-n fine, a treia ce-i îmbie
Pe cei mai răi către hoție
Încă din fragedă pruncie
Care se cheamă  lăcomie!

Pe care fina noastră-elită
De-o vede la vreun adversar
Se-înfurie și se irită!
Însă de-a ei n-are habar…

(Fiindcă trufia-îngemănată
Cu lăcomia, nu-n zadar,
Pe conștiințe e fixată
Precum samarul pe măgar)

Astfel că-n dubla ei orbire
Nu ne mirăm că i-a scăpat
(Tot încercând dintr-o pleznire
Să scoată spirit din rahat

Sub sarcina samarului
Real să facă vrând un vis)
Că “Zbieratul măgarului
Nu schimbă lumea-n Paradis!”

Ci doar atrage , ca urmare
A sunetului scandalos
Produs de el pe-a sa spinare,
Câte-un ciomag mai noduros…

Până ce Sfânta Ciomagire
I-o sfărâma, poate, samarul
Ca vindecându-se de-orbire,
Să vadă Cerul și măgarul.