Home / Actualitate / Educație Sexuală băgată pe neveu la școală prin șiretlicul “Săptămâna Altfel”

Educație Sexuală băgată pe neveu la școală prin șiretlicul “Săptămâna Altfel”

Incorect Politic
Decembrie 12, 2023

Educație Sexuală băgată pe neveu la școală prin șiretlicul "Săptămâna Altfel"Calul troian “Școala Altfel”

Educație Sexuală băgată pe neveu la școală prin șiretlicul “Săptămâna Altfel”

Via R3Media:

Elevii unei clase a VI-a, în vârstă de 12 ani, de la Școala Gimnazială nr.79, din București, au fost supuși unui „atelier” de educație sexuală explicită, în timpul „Săptămânii Școala Altfel”.

Evenimentele s-au petrecut acum două săptămâni. Mai precis, în săptămâna 20-24 noiembrie, părinților li s-a trimis prin whatsapp o broșură cu „ateliere” organizate de Bucharest Science Festival.

Atelierul în cauză se numea, nevinovat, „Despre adolescență, schimbări și sentimente” și a fost votat printre cele trei care s-au ținut copiilor.

Nu mare le-a fost surpriza părinților când au aflat ce s-a discutat la acest atelier. Iată mărturia, redată de RostOnline unui părinte al cărui copil a participat la atelier:

„Li s-a vorbit extrem de explicit despre întreținerea de relații sexuale, li s-au prezentat filmulețe, le-a fost desenat pe tablă.

  • Le-a fost indicat cu precizie (iar ei din păcate au reținut) numele unui site unde pot afla informații suplimentare cu privire la subiectul relațiilor sexuale.
  • Cel mai grav aspect, consumul de pornografie și masturbarea le-au fost pe îndelete explicate, desenate pe tablă și prezentate ca fiind ceva absolut firesc, normal, sănătos, chiar recomandat “pt a nu ajunge să vă pierdeți mințile în cazul care nu puteți întreține relații sexuale cu parteneri”!

Atelierul a fost organizat de „Bucharest Science Festival”, de fapt un paravan pentru ideologia promovată de ONG-ul „Asociația Secular Umanistă din România” (ASUR).

Mai precis, „cursul” a fost ținut de Miruna Pătrașcu, soția fondatorului ASUR, Toma Pătrașcu (foto dreapta).

Miruna Pătrașcu, cea care le-a vorbit copiilor de 12 ani despre consumul de pornografie, susține educația sexuală și mai timpurie: ea vrea să le vorbească micuților despre sex încă de la vârsta de foarte mici.

Miruna Pătrașcu susține, într-un articol, că micuților trebuie să li se spună că „masturbarea este o formă de plăcere legitimă”.

Soția lui Toma Pătrașcu promovează ideologia de gen, inclusiv ideea că „transgenderismul” ar fi ceva normal și că „mai toți băieții” „şi fac unghiile şi vor să se fardeze, vor să se îmbrace în rochii şi pantofi cu toc”.

Miruna Pătrașcu este și „oficiant” al unor cununii pseudo-religioase, adică un fel de „preoteasă” a cultului „umanist”, în care „căsătorește” cupluri sau „numește” copii.

Deși vorbește despre lăsarea „liberă” a copiilor să exploreze, Miruna Pătrașcu nu a aplicat aceeași măsură și pentru copiii de clasa a VI-a care au avut neșansa s-o asculte.

Conform mărturiei părintelui, ea le-a vorbit copiilor de clasa a VI-a pe „ton ridicat, nervos, tulburat”, „se străduia parcă să le îndese cu forța acele informații”.

„Unele fete își puneau mâinile la urechi, iar alții încercau să se refugieze în a butona telefonul pe sub bancă. Socant, însă doamna dirigintă avea grijă să le facă observație să nu se mai joace pe telefon, ci să fie atenți la tablă deoarece se vorbesc lucruri foarte importante!!”, a mărturisit părintele.

 

Mărturia cutremurătoare a unui părinte

Via OrtodoxInfo:

„Doamne ajută! Cu binecuvântarea părintelui voi povesti aici în câteva cuvinte experiența extrem de neplăcută prin care am trecut acum aproximativ 2 săptămâni la școala fiului nostru. Fac acest lucru din dorința sinceră de a crește altor părinți gradul de atenție, grijă și vigilenta (pe care eu nu le am avut din păcate).

În săptămâna 20-24 noiembrie, la Scoala Gimnazială nr 79, a avut loc „Săptămâna Școala altfel”.

Ca și în alți ani, pe grupul de whatsapp al părinților, președinta comitetului de părinți a postat un mesaj prin care ne invita să alegem câteva ateliere dintr o ofertă PDF a Bucharest Science Festival. Ne a menționat ca acest pachet de ateliere le a primit de la dna prof de biologie a clasei noastre (clasa a VI a, elevi de aprox 12 ani). Acest lucru pe mine personal m a făcut să tratez cu superficialitate oferta, gândindu mă ca probabil este ceva interesant pt copii și deci nu mi am pus problema sa ma interesez mai bine. Din păcate…

Erau multe ateliere în acea broșură, fiecare având titlu, descriere și grupa de vârstă recomandată. S-a postat un poll pe grup în scopul votării atelierelor ce urmau să fie prezentate. S-a decis ca primele 3 să fie cele câștigătoare.

Printre ele, s-a numărat și un atelier intitulat „Despre adolescență, schimbări și sentimente”. Descrierea era puțin mai largă și o redau aici între ghilimele: „Cum ți se maturizează corpul la adolescență? Ce sentimente noi îți apar? Cum poți să le faci față?”

În data de 21 noiembrie acest atelier (unul dintre primele 3 votate) a fost susținut în sala de clasă de către o dna Miruna Pătrașcu (soția lui Toma Pătrașcu, cei care organizează Bucharest Science Festival cu sprijinul ASUR- Asociația Secular Umanistă din România). Prezența dnei diriginte a fost intermitentă în sala de clasă pe parcursul desfășurării atelierului.

Ceea ce a urmat îmi este rușine să scriu în amănunt aici pe grup, dar o pot face în privat oricui este doritor. Voi descrie însă sumar (cu mențiunea ca nu aș fi putut să îmi imaginez vreodată, deși auzisem ca au loc ateliere de educație sexuală în școli, ca așa ceva poate fi “predat” unor copii de doar 12 ani):

  • Li s-a vorbit extrem de explicit despre întreținerea de relații sexuale, li s-au prezentat filmulețe, le-a fost desenat pe tablă.
  • Le-a fost indicat cu precizie (iar ei din păcate au reținut) numele unui site unde pot afla informații suplimentare cu privire la subiectul relațiilor sexuale.
  • Cel mai grav aspect, consumul de pornografie și masturbarea le-au fost pe îndelete explicate, desenate pe tablă și prezentate ca fiind ceva absolut firesc, normal, sănătos, chiar recomandat “pt a nu ajunge să vă pierdeți mințile în cazul care nu puteți întreține relații sexuale cu parteneri”!!!

Vreau să menționez câteva aspecte importante:

  • In nici un moment nu ni s-a adus la cunoștință ca vor fi atinse subiecte delicate (as spune eu complet contraindicate sa fie discutate la nivel de clasa).
  • Nu ni s-a cerut acordul pt a fi discutat așa ceva. Singurul acord pe care ni l am dat a fost pentru titlurile prezentate in mod înșelător (din păcate nu am fost suficient de precauți și acum plătim pt acest lucru impreuna cu copiii noștri)
  • Dacă ar fi fost vorba de un atelier unde să fie discutate aspecte ce țin de anatomia și fiziologia aparatului reproducător uman (deși nu cred ca este cazul încă, ei fiind în clasa a VI a) nu aș fi fost la fel de revoltată și mâhnită.

În timpul atelierului copiii au fost extrem de agitați și jenați. Miruna Pătrașcu cu foarte mare dificultate se străduia parcă să le îndese cu forța acele informații având un ton ridicat, nervos, tulburat. Unele fete își puneau mâinile la urechi, iar alții încercau să se refugieze în a butona telefonul pe sub bancă. Socant, însă doamna dirigintă avea grijă să le facă observație să nu se mai joace pe telefon, ci să fie atenți la tablă deoarece se vorbesc lucruri foarte importante!!

Din ce în ce mai trist însă este faptul ca majoritatea părinților au ales să tacă, probabil nefiind deranjați câtuși de puțin de ceea ce s a întâmplat. Suntem din păcate parte din colectivități care nu mai tresar, nu mai consideră imperios necesar să luăm atitudine, astfel de organizații putând pătrunde extrem de lejer în școli având ajutor și suport chiar din partea unor cadre didactice.

Ținând cont de aceste aspecte m-am decis să fac cunoscută celor apropiați situația noastră. Voi posta și PDF ul pe care l am primit și pe care ei îl folosesc ca promovare a activității lor. Dacă veți căuta pe internet veți găsi și alte “minunații” ale acestor 2 oameni care cu siguranță nu sunt cazuri izolate.

Fiți așadar precauți la tot ceea ce poate să apară ca ofertă venită din partea Bucharest Science Festival, ASUR sau Planeta științei, căci cel puțin aceste 3 organizații/firme sunt sub aceeași umbrelă.”

5 comments

  1. Nimeni nu va putea să se apere spunând că nu a înțeles care sunt efectele, ba chiar că ar fi crezut că nu e ceva rău, că e ceva normal, că și-a făcut doar datoria etc. . Și faptele nu vor fi uitate, aceste crime împotriva umanității sunt imprescriptibile.

  2. Educație Sexuală băgată pe neevreu,metoda jidovita.

  3. Daca vor castiga razboiul impotriva copiilor, totul va fi pierdut….

  4. De ce morti ei nu isi vede de model . Am un copil pe clasa a 5 .Daca aceste gunoaie continua sa impunea reguli ,,noi’ in scoli cu vrajeala de bulangii SI fatali sau cu inlocuirea istoriei României cu holocaustu . Imi retrag copilul de la scoală SI asta e. Iar su Ga cea de Miruna patrascu sa meargă in morti ei de ce o vrea ea .sa fie.cu testele ei de fraiera. Imi cer scz celor care citesc ca am fost vulgar dar asta e adevărul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *