Editura Sens – O descoperire surprinzător de plăcută

De fiecare dată când descopăr câte o iniţiativă editorială mă grăbesc să o prezint. Cu părere de rău vă spun că ceea ce vă prezint azi am descoperit cu destul de mult timp în urmă. M-am tot ţinut să scriu, dar de fiecare dată s-a găsit altceva de făcut. Şi uite-aşa au trecut binişor câţiva ani. Şi e nedrept deoarece munca pe care-o fac cei pe care vi-i voi prezenta în continuare chiar merită.

Este vorba de Editura Sens. Nu ştiu cui aparţine, dar vă spun că fac o treabă minunată. Şi, mai ales, la cum simt eu, am impresia că în toată iniţiativa e cineva care susţine cu bani de-acasă toată treaba. Aşa cum veţi vedea în continuare, avem de-a face cu nişte oameni care au făcut o muncă temeinică, aducând pe piaţa din România cărţi la care altfel n-aţi fi avut acces. E tipul acela de cărţi cu care v-am obişnuit şi pe care le citesc foarte puţini, adică acea categorie care încă mai are repere, care are întrebări şi e avidă după adevăr. Dar să terminăm cu introducerea şi să intrăm abrupt în subiectul principal, anume în ceea ce puteţi lua de-acolo.

O să încep cu C. Virgil Gheorghiu. Toate cărţile sale sunt apărute în condiţii excepţionale. În primul rând avem Ora 25, romanul care l-a făcut cunoscut pe întreg mapamondul. Ceea ce reuşeşte Virgil Gheorghiu în ora 25 este o teribilă intuiţie a ceea ce trăim acum. În timp ce mulţi dintre noi încă nu s-au dumirit, neavând habar de lumea în care au ajuns să trăiască, Virgil Gheorghiu a reuşit să vadă asta încă din anii 40 pe care i-a trecut teribil de greu. După ce bolşevicii au ocupat România, a refuzat să se întoarcă într-o ţară care simţea că nu-i mai aparţine. Însă viaţa sa dincolo de cortina care începea să capete formă n-a fost deloc uşoară. Acuzat de aliaţi de „germanofilie” trece, împreună cu soţia sa, prin mai multe lagăre. Disperarea îl aduce inclusiv în pragul sinuciderii. Viaţa în „minunatul Vest” nu era atât de frumoasă, logică şi liberă pe cât ne-o prezintă azi istoria falsificată. Abia în 1947 este eliberat din lagărul american de la  Kornwestheim şi-şi regăseşte soţia la Ludwigsburg care, de asemenea, trecuse prin mai multe lagăre deoarece avea vina de a-i fi soţie. Cei care vorbesc despre „libertatea Vestică”, uită să aducă în discuţie lagărele americane de după Război, precum şi toate operaţiunile propagandistice de castrare a culturii tradiţionale, desfăşurate la lumina zilei. Doar aceia care-au trecut prin absurdul situaţiilor de atunci ştiu bine ce-au pătimit, iar Virgil Gheorghiu a fost unul dintre ei.

Eliberarea din lagăr n-a fost însă sfârşitul problemelor sale. Pentru a nu fi expulzat s-a înscris la Facultatea de Teologie din Heidelberg, asta în timp ce căuta o cale de emigrare către o zonă mai stabilă. America de Nord îi refuză emigrarea. În mod sigur, dosarul său de „germanofil” a jucat un rol esenţial, astfel încât nici SUA şi nici Canada nu-l acceptă. Dar, culmea, nu reuşeşte să emigreze nici în mult mai normala pe atunci, dar îndepărtata Argentină. În această perioadă de disperare profundă se apucă să lucreze la romanul Ora 25. În paralel caută să fugă în Franţa cu acte false, dar este întors de mai multe ori de la frontieră. Abia în 1948 reuşeşte să treacă acolo, beneficiind de bunăvoinţa unui grănicer francez. Pentr traducerea în franceză a romanului „Ora 25” o  găseşte pe Monica Lovinescu care-l traduce, dar semnează cu pseudonimul Monique Saint-Côme. Cartea apare la Editura Plon, unde Gheorghiu e susţinut de Gabriel Marcel, director al colecţiei de literatură universală a acesteia. Cartea devine brusc un succes internaţional, dar asta e departe de a-i asigura liniştea autorului. Ajunge să fie acuzat ba de antisemitism, ba de joc dublu cu autorităţile române. Trăieşte o perioadă în care toată lumea îi întoarce spatele, inclusiv susţinătorul său, Gabriel Marcel. Este dat în judecată de Monica Lovinescu care-i cere o parte mai mare din drepturile de autor pentru Ora 25. Ca să înţelegeţi drama sa, în realitate Francis Cremieux l-a atacat pe Gheorghiu în „Les Lettres françaises” deoarece a îndrăznit să critice „democraţia populară instaurată în URSS”. Iar de-aici întregul spectru de acuzaţii pe care vi l-am amintit.

Viaţa lui Gheorghiu a fost o încrengătură teribilă de luptă cu absurdul, în faţa căruia a fost pus de multe ori. După atacul nebun împotriva sa – alimentat şi prelungit apoi de o diasporă fragmentată şi marcată de invidii – Constantin Virgil Gheorghiu publică al treilea roman al său din Franţa, „Omul care călătorea singur”(tipărit la noi de Editura Sofia) în care a încercat să explice acuzele care-i erau aduse în urma „dezvăluirilor” din cartea sa de reportaje „Ard malurile Nistrului”. Cartea, dacă reuşiţi s-o mai găsiţi, este însă o impresionantă meditaţie asupra condiţiei umane. Dar recomand lectura sa după cea a cărţii „Ard malurile Nistrului”(apărută la Editura Vicovia şi disponibilă la Librăria Sofia).

O să pun punct aici prezentării lui C. Virgil Gheorgiu, amintindu-vă că tot de la Editura Sens puteţi lua şi alte cărţi ale sale precum : „De la Ora 25 la ORA ETERNĂ”, „Ochiul american”, „Ultima Oră”, „Biciuşca” sau „Basme româneşti repovestite”(cartea care i-a apărut în Germania după ce a reuşit să fugă în Franţa).

Trec acum la un alt autor pe care-l găsiţi la Editura Sens. E vorba de Jacques Ellul. Fac precizarea de la început că Ellul reprezintă o lectură mai dificilă. Dar asta nu ştirbeşte cu nimic din caracterul excepţional al scrierilor sale. Vă voi spune că am rămas profund impresionat de modul în care a reuşit să intuiască dezastrul pe care-l produce societatea tehnică, într-o vreme în care  cei mai mulţi erau fascinaţi de „descoperirile” lumii şi mai nimeni nu avea habar de turnura pe care-o vor lua lucrurile. Viziunea critică, dar în acelaşi timp de o luciditate cutremurătoare, este cea care te şochează în fiecare dintre cărţile lui Ellul. Nu-i nicio mirare că i se spune „omul care a prezis aproape totul”. Ştiu că vor fi foarte puţini cei care vor trece „testul Ellul”, dar vă încurajez să încercaţi să-l citiţi deoarece, din punctul meu de vedere, este probabil singura voce capabilă să vă facă să înţelegeţi deplin lumea în care trăim şi monstrul cu care avem a ne lupta.

Editura Sens a reuşit să-i editeze cea mai mare parte a lucrărilor sale esenţiale. Este meritoriu efortul, mai ales în condiţiile în care nu cred că sunt mulţi cititori de-ai săi în această ţară. O să trecem acum rapid în revistă cărţile lui Ellul pe care le puteţi găsi. Probabil la unele dintre ele mă voi întoarce cu articole mai închegate. Acum însă, deoarece mi-am propus să prezint oferta editorială a celor de la Sens, mă voi rezuma doar la câteva cuvinte despre fiecare carte.

„Omul şi Banul” este o analiză impecabilă asupra raportării noastre la ban, a modului în care ajungem sclavii acestui mijloc de schimb care ne acaparează viaţa. Ellul reuşeşte să ne arate cauzele pentru care s-a ajuns în îngrijorătoarea situaţie de azi, dar şi ceea ce e de făcut pentru ieşirea din capcana în care suntem prinşi.

„Metamofoza Burghezului” este o meditaţie profundă asupra spiritului burghez al epocii în care trăim. Fac precizarea că lucrarea a fost scrisă în 1967 deoarece cititorul contemporan ar putea avea impresia că a fost scrisă ieri. Iată elementul care şochează la Ellul: actualitatea sa, modul profund în care priveşte lumea astfel încât, ajungând la principii şi mecanisme, reuşeşte să fie atât de precis şi actual. Burghezul disecat de Ellul diferă fundamental de noţiunea pe care o avem noi despre burghez şi burghezie. De altfel, privind prin ochii acestui spirit scrutător înţelegem că de fapt nu ştim nimic despre burghez, concepţiile noastre fiind, în realitate, pe cât de „vaste” pe atât de vagi. „Mecanismul” burghezului este unul complex, izvorât din faptul că, în esenţă, el este o ciudată contradicţie, o înlănţuire de chipuri şi personalităţi incomplete, aflându-se într-o continuă transformare fără a fi niciodată un ceva deplin. Iată un „mecanism” pervers prin intermediul căruia burghezul reuşeşte să-şi anihileze duşmanii în condiţiile în care el este un nimic sau, mai corect spus, o continuă încercare de a fi ceva fără a fi de fapt nimic. De aceea lumea burghezului poartă în sine acest nimic, devenind o reprezentare a nimicului. N-o să insist cu prezentarea tuturor aspectelor cărţii – mult mai profunde şi necesitând un spaţiu extrem de mare. Vă voi mai spune doar – pentru a vă stârni interesul – că moartea burghezului nu înseamnă nicidecum dispariţia sa ci, paradoxal, universalizarea spiritului său pe care ajungem să-l avem în noi. Astfel ajungem inconştienţă să adoptăm „misiunea” sa, transformându-ne în vectori care par a avea ca scop ducerea la îndeplinire a idealurilor sale. Veţi putea înţelege din această carte impresinantă de ce „moartea lui Dumnezeu” nu înseamnă propriu-zis o moarte, ci înlocuirea lui Dumnezeu cu Moloch, trinitatea lumii contemporane devenind cea compusă din Stat-Muncă-Tehnică.

Închei prin a vă atrage atenţia asupra unei capcane: Ellul e un cititor foarte atent al lui Marx, reuşind să înţeleagă la un nivel înalt filosofia.  Iată de ce, mulţi dintre cititorii superficiali ai lui Ellul ajung să-l considere – prin prisma acestei cărţi- un marxist sadea. Şi totul devine de-a dreptul paradoxal în condiţiile în care, în realitate, cartea reprezintă nu doar o disecţie profundă a spiritului burghez, ci chiar mai mult de-atât: o deosebit de adâncă reflecţie asupra a ceea ce devine lumea ca efect a alungării lui Dumnezeu din ea.

Ca o continuare a „Metamorfozei Burghezului”(aceasta neînsemnând însă că cele două cărţi trebuie citite obligatoriu în această ordine) vine „Sistemul tehnicist”, probabil singura carte care reuşeşte să explice la un nivel tulburător de exact modul în care acţionează tehnica. De fapt, ceea ce pierdem noi din vedere este că tehnica e un sistem în sine, profund închegat şi care-şi urmează propriul program. Citind atent „Sistemul tehnicist” putem înţelege cât de adânc a reuşit acesta să ni se implanteze şi cum devenim parte a sa nu forţaţi, ci pin propria noastră voinţă. Mecanismul este unul pervers, dar atât de natural adoptat încât efectiv devine invincibil. Personal consider că trebuie acordată o extrem de mare atenţie acestei lucrări a lui Ellul deoarece gânditorul francez are puterea de a ne lua ceaţa de pe ochi, dezvăluindu-ne întreg mecanismul. Nu vă aşteptaţi la soluţii deoarece Ellul nu e stilul de autor care caută să ne îmbete cu apă rece, oferindu-ne o iluzorie linişte. Din contră cartea – ca şi cea anterior prezentată – are scopul de a ne îngrijora profund prin faptul că observăm că nu prea avem nicio şansă.

Pe scurt, vă voi mai spune că tot din Ellul mai găsiţi la aceeaşi editură „Subminarea Creştinismului”, „Trădarea Occidentului” sau „Imperiul nonsensului” – o teribilă „dezghiocare” a artei moderne.

Pun punct aici deoarece risc să o lungesc mult prea mult. V-am adus multe cărţi pentru azi, dar era nevoie să vorbesc despre cei de la Sens. Vă voi spune că încă nu am epuizat prezentarea cărţilor pe care le-au editat, dar îmi rezerv unul sau mai multe articole viitoare pentru a vă mai prezenta şi alte titluri excepţionale. Sper din tot sufletul ca ceea ce vă recomand astăzi să vă ajute să înţelegeţi la un alt nivel „ceea ce ni se întâmplă”. Lectură plăcută!