Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Ianuarie 1, 2019
Doctrina Tineretului Naționalist
Puncte doctrinare ale Frăției de Cruce, extrase din “Ce Este Frăția de Cruce”, scrisă de Nicolae Roșca.
3. Conștiința istorică
După Dumnezeu, care stătea pe primul plan al existenței, fratele de cruce își îndrepta ochii spre patria lui.
Trebuia să desăvârșească în el conștiința lui istorică, care-l va ajuta ca să-și limpezească imaginea acestei Patrii, pe care-o iubea și pe care o visa frumoasă. Căci va fi conștiința lui istorică aceea care îi va călăuzi pașii pe pista unei acțiuni politice drepte, nobile și fructiferă pentru națiunea lui.
Și tocmai această acțiune politică, nobilă și fructiferă, dezinteresată și decisă, era scopul pe care-l urmărea Frăția de Cruce, prin educația multilaterală pe care-o împărțea între tinerii români.
Credința în Dumnezeu și toate calitățile care se trezeau în ei, la căldura moralei creștine, le vor pune apoi în slujba luptei pentru popor, a luptei lor naționale.
Conștiința istorică si-o cultiva fratele de cruce, sincronizând cu grijă undele trecutului țării sale. Își dădeau osteneala ca să cunoască cât mai bine istoria tării lor, cu vitejiile și înțelepciunea voievozilor și conducătorilor români și țineau permanent trează în ei, amintirea martirilor neamului care și-au sacrificat viețile pentru ca Patria românească să poată trăi.
Cunoașterea justă a acestor fapte îi va ajuta pe frații de cruce în lupta lor socială. „Numai trecutul poate deschide poarta unui viitor fecund”, spune gânditorul spaniol Ortega y Gasset.
Dezvoltarea conștiinței lui istorice îi va ajuta fratelui de cruce ca să descopere adevăratul suflet al neamului său, cu durerile și năzuințele lui, cu calitățile și cu defectele lui. Îl va ajuta să privească ca într-o oglindă toată realitatea istorică și să se situeze pe drumul exact al aspirațiilor naționale.
Patria, le spunea Corneliu Codreanu și toți șefii lor, este tot un complex, dar armonios. Ea este suma unor lucruri materiale (geografie, economie, bunăstare) cu altele de origine nematerială (cultură, spiritualitate, onoare) care s-au cristalizat de-a lungul existenței ei istorice, prin activitatea, efortul și sacrificiile tuturor generațiilor sale. Atât acelea care au precedat generația prezentă, cât si acelea care se vor scurge în viitor.
Patria, în esența ei, este de origine spirituală.
Mai mult, ea s-a născut din vibrația sufletească a unei familii omenești și s-a materializat în decursul vremurilor într-o societate organizată, cu o configurație geografică precisă și cu un program comun de viață, adică cu o Istorie.
Fiecare popor își are o concepție specifică despre Patria lui, concepție născută din urzeala lui spirituală și care este valabilă numai pentru el. A Românilor. A fost creată de ei, numai pentru ei și va fi eternă pe tot traseul istoriei acestui popor.
Toate generațiile românești trebuie să țină seama de aceasta. Ele primesc și transmit mai departe, fără să altereze, concepția specifică de viață românească, adică conștiința istorică a neamului nostru.
Iată cum această conștiință istorică constituie lanțul care sudează generațiile unele de altele, purtându-le, în același pas, spre țelurile finale ale națiunii lor. Și vai de generația care, întorcând spatele conștiinței istorice, rupe inelele lanțului! Ea va aduce dezastrul poporului ei și va fi blestemată de urmași.
Fratele de Cruce trebuia să fie pătruns de aceste adevăruri.
El cultiva pentru Patria lui, în țarina mereu mai fertilă a sufletului, numai sentimente nobile și dezinteresate.
De fapt orice bun român trebuie să le cultive, dar fratele de cruce le simțea în mod deosebit. Patria vibra în sufletul lui cu niște rezonanțe puternice și armonioase. Nu exista nici o disonanță în acest sentiment. Numai iubirea de Dumnezeu, cum s-a arătat, strălucea pe deasupra aceleia a Patriei, rămânând toate celelalte sentimente, chiar și cele familiale, la nivele mai joase.
Patria românească era o pasiune aprinsă în sufletul fratelui de cruce.
Ea însemna pentru el un trecut, în care se scufunda cu plăcere și orgoliu, însemna un prezent, în care se manifesta, suferea și se sacrifica chiar, și mai însemna un viitor, care trebuia plămădit din sforțările lui, în care credea cu tărie și pe care-l întrezărea, scăldat în lumini ideale. („O țară ca un soare sfânt de pe cer”, spunea Moța).
Pentru a deveni un bun „frate de cruce” și apoi legionar, tânărul român, care alesese această cale, trebuia să ajungă la un stadiu de identificare perfectă cu sufletul poporului său. Trebuia să-i simtă durerile și bucuriile. Trebuie să retrăiască în gând fazele istoriei lui și să le topească, într-o îmbrățișare pasionată, cu aspirațiile sale. El respira prin toți porii ființei fenomenul înnoirii românești și privea cu atenție, cu înțelegere și cu dragoste peste tot spațiul național.
Corneliu Codreanu, căutând să întărească în fratele de cruce conștiința lui istorică, aprindea în aceasta mândria de a fi român, urmașul atâtor alte generații eroice care l-au precedat.
Era însă aceasta o mândrie sănătoasă, limpede, și nu o vanitate deșartă.
Era un sentiment nobil care se trezea în sufletul tânărului pe măsură ce descoperea valorile neamului său și tindea să se identifice cu ele.
Uneori aceste valori stăteau ascunse, astupate de molozul istoriei, sau desfigurate de interpretări greșite și de incapacitatea unor guvernanți care deconectaseră adevăratul fir istoric românesc din activitățile lor politice. Dar el se străduia să le scoată iarăși la lumină și să le dea viață.
Căpitanul cerea tânărului român să fie sincer, să nu se rușineze de originea lui, să caute cu grijă și cu dragoste adevăratul suflet al neamului românesc, să-l curețe, de era nevoie, de zgură și păcate.
Îi cerea sa renunțe la stupiditatea de a apărea ca alții, de a copia fără discernământ de la alții, – considerați mai civilizați – cum fac aceia care nu-și cunosc valorile propriului popor.
Însă, să nu se înțeleagă greșit. Codreanu nu le cerea să întoarcă spatele lumii celeilalte, să ridice și să se ascunde apoi în spatele unui fel de zid chinezesc. Din contră, el îndemna tineretul să fie deschis curentelor de cultură, să ia tot ceea ce era bun și folositor de la celelalte popoare și să altoiască pe trunchiul românesc. Dar le cerea în același timp să respingă cu hotărâre tot ceea ce nu intra în schemele de viață ale poporului lor. În felul acesta pătrundea pe îndelete în sufletele acelor tineri un românism autentic, curățat de cenușa modernismelor necontrolate și dăunătoare.
Inima fratelui de cruce se deschidea ca o floare udată de roua primăverii, înfiorată de dragoste și de înțelegere pentru neamul din care răsărise.
Ea era inundată de dorința de a face binele și de a lupta pentru afirmarea poporului român. Astfel, „fratele de cruce” depășea granițele strâmte ale unei vieți comune, înghesuită în convenționalisme, și se avânta cu decizie pe drumurile dreptei naționale și sociale.
Căpătată conștiința istorică, el nu se va mai putea sustrage fiorului național, pe care-l va urma chiar până la sacrificiul suprem, când i se va cere.
Corneliu Zelea Codreanu a oferit tineretului țării sale, prin organizația Frățiilor de Cruce, un cadru ideal de afirmare națională, care a revărsat peste tot spațiul țării noastre bogăția sufletului acestui tineret și a udat cu el rădăcinile unui viitor mai bun pentru România.
