Discuții despre Politica Axei Europei în timpul războiului – Reuniunea IHR – Știri de la Institutul pentru Revizuire Istorică

Valica
Incorect Politic
Septembrie 19, 2024

Discuții despre Politica Axei Europei în timpul războiului – Reuniunea IHR – Știri de la Institutul pentru Revizuire Istorică

Via IHR:

Două prelegeri  despre planurile pentru epoca postbelică susținute de liderii din Germania și din alte națiuni ale Axei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și viziunea lor asupra unei comunități europene prospere, au evidențiat întâlnirea IHR din 31 iulie 2010.
Adrian Davies, avocat și lector englez, și Mark Weber, istoric și director al IHR, au prezentat opinii despre cum s-ar fi putut dezvolta Europa dacă Uniunea Sovietică ar fi fost învinsă în 1941 sau 1942, iar liderii britanici ar fi făcut pace cu Germania.

Davies a început prin a-și exprima aprecierea pentru RSI, munca sa și directorul său. El a lăudat calitatea site-ului IHR și a buletinelor informative de e-mail „Știri și comentarii IHR”.

În timpul războiului, a spus Davies în discursul său, conducerea germană a subliniat stabilitatea mai presus de ideologie și, în general, nu a încercat să-și impună propriul sistem social-politic altor națiuni. El i-a citat pe Philippe Petain în Franța, Miklos Horthy în Ungaria, Ion Antonescu în România și Francisco Franco în Spania pentru a sublinia că, deși acești lideri și-au aliniat națiunile cu Germania lui Hitler, regimurile lor erau tradiționaliste și strict „patriotice”, mai degrabă decât social-progresivă sau paneuropeană.

O altă problemă, a spus Davies, este că caracterul național-patriotic al diferitelor regimuri europene a alimentat rivalități și antagonisme. De exemplu, pasiunile naționaliste adânc înrădăcinate față de pretențiile rivale față de regiunea Transilvaniei au împiedicat relațiile dintre România și Ungaria, iar antagonisme naționale similare au acrit relațiile dintre Franța și Italia, dintre Slovacia și Ungaria și dintre Croația și Italia.

Abia în ultimele luni ale războiului, a spus Davies, Berlinul s-a îndreptat cu disperare către figuri mai compatibile ideologic, precum Jacques Doriot și Marcel Deat în Franța, Ferenc Szalasi în Ungaria și liderii mișcării legionare din România, pentru a conduce guverne pe care se putea baza pentru a continua lupta militară.

Dacă alianța Axei ar fi câștigat, a spus Davies, ordinea europeană postbelică ar fi fost mai „tradiționalistă” și mai puțin paneuropeană decât își imaginează mulți.

În discursul său, Mark Weber a citat politicile germane din timpul războiului, împreună cu scrieri și discursuri ale liderilor politici și de afaceri germani, inclusiv Hitler, precum și analize realizate de savanți postbelici, pentru a schița contururile Pax Europa care probabil s-ar fi dezvoltat ulterior războiului.

Liderii politici, economici și de afaceri din Germania, precum și din alte națiuni europene aliate cu Berlinul, au stabilit planuri și au pus în aplicare politici în 1941-1944 menite să asigure prosperitatea pe termen lung și o dezvoltare economică, socială și culturală sănătoasă pentru popoarele întregului continent.

Acești oameni, a spus Weber, au imaginat o Europă care va fi integrată economic, confederată politic și asigurată cu o forță militară paneuropeană. Ei au pus planuri pentru o confederație europeană cooperativă sau o comunitate de națiuni, cu politici monetare, comerciale și de muncă coordonate. Unele caracteristici ale acestei perspective vizionare au fost deja puse în aplicare în anii războiului. Comerțul dintre diferitele state europene, care a crescut enorm între 1941-1944, a fost organizat printr-un sistem de „troc” sau „compensare” care a eliminat dependența de aur, dolarul american sau lira sterlină.

Ziarele, revistele și buletinele de știri germane pun mare accent pe temele unității continentale și a unui destin european comun forjat în război și pe construirea unei comunități pașnice și prospere de națiuni.

În timp ce sarcina prioritară era câștigarea războiului, liderii germani au rămas atenți la obiectivul pe termen lung de a construi o „nouă ordine” durabilă în Europa. Ei au înțeles că este în interesul Germaniei – atât pe termen scurt, cât și pe termen lung – să încurajeze producția, comerțul și prosperitatea nu doar în propria lor țară, ci pe tot continentul.

Un factor important care a întărit și a dat expresie perspectivei paneuropene în creștere a fost Waffen SS, care a crescut de la un mic corp german de elită în anii 1930 la o vastă forță multinațională care, la sfârșitul anului 1944, a îmbrățișat formațiuni militare a multor naționalități, inclusiv ucraineni, norvegieni, letoni, francezi, musulmani bosniaci, estonieni, flamanzi și chiar ruși.

O Pax Europa dominată de Axa, a sugerat Weber, ar fi fost prosperă, progresistă din punct de vedere social, stabilă din punct de vedere politic și tehnologic avansat, cu o rețea extinsă de transport și comunicații la nivelul întregului continent, politici de mediu conștiincioase și un sistem de sănătate cuprinzător. În același timp, continentul ar fi rămas european din punct de vedere etnic și cultural. Imigrarea pe scară largă a non-europeni ar fi fost de neconceput.

Politicile, planurile, perspectivele și experiențele Germaniei și ale celorlalte națiuni ale Axei în perioada 1941-1944 merită o privire mai atentă și mai deschisă, a spus Weber. Ele sunt cu atât mai relevante și mai instructive astăzi, a spus el, având în vedere schimbările globale dramatice din ultimele decenii – inclusiv prăbușirea comunismului sovietic și adâncirea crizei capitalismului SUA-Occident și a democrației liberale.