Home / Actualitate / Director Demis Pentru o Rugăciune

Director Demis Pentru o Rugăciune

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 11, 2020

Ce fel de oameni fără Dumnezeu conduc țara?

MonitorulSV

Daniel Drăgoi, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, a fost demis din funcție începând cu ziua de vineri, 10 aprilie. Decizia a fost luată de superiorii acestuia de la București, care au fost deranjați de faptul că Daniel Drăgoi s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru stoparea pandemiei de coronavirus. Iată postarea lui Daniel Drăgoi despre decizia de demitere:

”Pace. Cum vă spuneam ieri, dimineață m-a sunat șeful meu de la Bacău, pentru că a primit ordin să mă demită pentru gestul meu, de a mă ruga în fața clădirii, ca Dumnezeu să se îndure de Suceava/România și să oprească această pandemie de Covid 19. Le-am spus că nu am greșit cu nimic față de voi, nici față de Dumnezeu. El a zis că așa a venit ordinul de la București. Și astăzi am primit decizia prin fax, cu data de 10-04-2020, sunt schimbat din funcție. De 6 ani sunt pe acest post și cred că este și acest lucru în voia Lui Dumnezeu. Șefii mei au zis că regretă pentru că nu au ce să-mi reproșeze, dar cred ei că Dumnezeu va face dreptate! Le-am spus că nici eu nu le reproșez nimic și continui să mă rog așa cum am declarat. Vă mulțumesc pentru rugăciunile voastre! Să rămânem sănătoși!”.

De la cine a primit ordin șeful său de la Bacău?

Directorul demis al SGA Suceava a spus că a fost contactat deja de un avocat și că în perioada următoare se va decide dacă va contesta actul de demitere.

Va decide dacă va contesta?

Mai trebuie să se gândească?

Nu e limpede că trebuie contestată demiterea abuzivă?

În locul lui Daniel Drăgoi, în funcția de director al SGA Suceava a fost numit Bogdan Piticari, șeful formațiunii din Câmpulung Moldovenesc.

Ce fel de oameni se lasă conduși de astfel de loaze?

O întrebare pentru fiecare dintre noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *