Dan Cristian IONESCU
Incorect Politic
Septembrie 21, 2018
DIN NOU DESPRE REFERENDUM, DAR ȘI DESPRE DIVERSIUNI
Fără să îmi fi propus, m-am văzut implicat întîmplător în campania de apărare a referendumului și încetul cu încetul am făcut multe lucruri din cele care pot fi făcute în pat, cu leptopul în față.
Eu nu am semnat pentru referendum întrucît petrecîndu-mi viața în casă, nu mi-a sunat nimeni la ușă să mă întrebe dacă vreau să semnez sau nu. Oricum, nu îmi făceam griji nici pentru participare și nici pentru cum vor vota românii într-un referendum care nu urmărește interese politice ci un interes național.
Dar citind foarte multe comentarii contra, unele poate sincere, din partea unor naivi păcăliți de propaganda pidosnică, altele însă vădit puse în slujba acestei propagande, vreau să mă refer la cîteva dintre acestea. Atîta rea-credință m-a enervat, iar eu cînd mă enervez scriu.
Cea mai frecventă minciună, bazată pe faptul că românii nu au citit Constituția, este aceea că referendumul este inutil întrucît actul fundamental definește căsătoria ca fiind actul de unire dintre un bărbat și o femeie. Repet (întrucît am scris aceasta în primul articol), este o imensă minciună, Constituția nu prevede așa ceva, prevederea este din Codul familiei, pe care parlamentul îl poate modifica oricînd, pe cînd Constituția, ba!
O altă minciună jegoasă a fost postată de un anonim, care spune că acest referendum este o afacere mafiotă, în urma căreia vor fi furați 40 mil. euro și sfătuiește românii să ne se ducă la vot, pentru ca mafioții să nu poată fura acești bani.
Cît de idioți îi crede anonimul pe români? Nu știu dacă cineva fură din acești bani sau nu, dar este sigur un lucru: banii vor fi cheltuiți indiferent dacă românii se prezintă sau nu la vot.
Dacă nu vă prezentați la vot nu se face nici o economie, dar referendumul riscă să nu fie validat. Așa că nu vă luați după astfel de gunoaie, ci mergeți la urne!
Alții au invocat precedentul referendumului cu privire la parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari, pe care parlamentul a refuzat să îl aplice, susținînd că este inutil ca românii să se mai prezinte la vot.
Acest refuz este în mod mod cert cel mai bun exemplu că în România voința poporului nu face doi bani, dar atunci clasa politică avea interese contrare poporului (cred că de fapt nici Băsescu nu-și dorea asta), pe cînd dacă acest referendum va fi validat, vă asigur că se va ajunge la modificarea Constituției, chiar dacă unii bezmetici (trimiși tot de popor în parlament!) se opun pe toate căile posibile.
Gîndiți-vă dacă USR mai merită votat la alegerile următoare. Referendumul la care românii ar fi trebuit să nu se prezinte, a fost cel al lui Adrian Năstase, în urma căruia ne-am pierdut suveranitatea.
Alții se adresează celor care nu iubesc PSD și le atrag atenția acestora că succesul referendumului întărește poziția lui Dragnea (oare?). Ia uitați-vă cînd a demarat strîngerea semnăturilor. Este vina lui Dragnea că doar acum s-a ajuns la referendum? Nici eu nu iubesc PSD (și cei care mi-au citit articolele știu foarte bine) dar acesta este un motiv pentru a nu susține referendumul?
Am găsit și opinii (poate ale unor naivi, dar nu este obligatoriu să fie naivi) care susțin că normalitatea nu trebuie votată. Așa este, într-o țară normală, dar după 1989 noi am încetat, treptat, să mai fim o țară normală. Astfel, s-a ajuns la situația în care normalitatea trebuie să fie consfințită în Constituție!
În sfîrșit, unii vorbesc despre drepturile omului homosexual (prin acest termen eu mă refer la întreaga colectivitate LGBT) – în ce declarație sau convenție internațională asupra drepturilor omului au aflat ei acest drept?
Am găsit însă declarații surprinzătoare contra referendumului din partea unor persoane publice (nu dintre cei la care m-aș fi așteptat).
Unul dintre ei este Mircea Cărtărescu și în loc de a-l comenta, prefer să postez scrisoarea pe care i-a trimis-o dr. Pavel Chirilă: https://ioncoja.ro/mircea-cartarescu-se-opune/.
Altul, este judecătorul CCR Daniel Morar care a scris că actuala Constituție PERMITE legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex și a cerut respingerea Referendumului de pe 6-7 octombrie.
Actuala Constituție permite căsătoriile între homosexuali în sensul că nu le interzice, dar la momentul adoptării Constituției nu se gîndea nimeni la această monstruozitate. Dacă o luăm așa, pe vremea aceea nu era interzisă nici frauda bancară sau la cumpărături prin internet, fiindcă nu se gîndea nimeni nici la ele. Din păcate, lumea este în continuă schimbare – în rău.
Surpriza neplăcută a venit din partea unui foarte bun prieten. Cînd am hotărît să mă implic în această campanie, am trimis mail-uri sau am dat telefoane la mulți prieteni din țară și prieteni cu cetățenie română din străinătate.
Pe unul l-am convins fără probleme să mearga la vot și să își ia și familia. După care m-a sunat să-mi spună că are mari rezerve – dacă votul la referendum poate fi folosit pentru modificarea Constituției peste definirea căsătoriei?
Am găsit această temere și la alți comentatori. I-am explicat că modificarea nu poate depăși tema referendumului, așa cum este prevăzută în lege și în decizia CCR. Doar nu o să treacă în Constituție că președintele PSD devine de drept președinte al României!
M-am referit doar la diversiunile adepților LGBT pe care le-am citit. La primul meu text, cineva a postat un comentariu demontînd multe alte diversiuni:
http://www.justitiarul.ro/romani-mergeti-la-referendumul-pentru-familie-si-sustineti-normalitatea/
Într-adevăr, înainte homosexualii erau condamnați la închisoare, iar Codul penal vechi, în art. 200, alin.4 sancționa și prozelitismul (“Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”) – eu cred că și acum prozelitismul ar trebui să fie infracțiune.
Știu că pe atunci au fost uneori condamnați homosexuali numai pentru faptul că erau homosexuali. Dar de regulă, aceștia erau cercetați în principal pentru alte infracțiuni.
Într-un articol publicat în urmă cu mai mult timp pe această temă am arătat că pe vremea în care eram procuror, am arestat patru homosexuali, pe toți patru în aceeași săptămînă din vara anului 1979. Pe primul, fiindcă făcea prozelitism, pe următorii doi, “prozeliții”, fiindcă după ce s-au jucat între ei, au bătut măr gazda, l-au legat și l-au jefuit iar pe al patrulea, într-un alt dosar, pentru mărturie mincinoasă.
Nu vă lăsați păcăliți, homosexualii nu sînt ființele sensibile așa cum se prezintă, în această cloacă infracționalitatea este foarte ridicată și, din cîte îmi aduc aminte, crimele pasionale între homosexuali depășesc rata crimelor pasionale între heterosexuali, iar rata sinuciderilor este de asemenea mult mai ridicată.
Citind atîtea comentarii, recunosc faptul că nu mă așteptam ca în această țară să fie atît de mulți dușmani ai normalității!
M-au deranjat două lucruri. Primul, faptul că în comentarii de bună credință campania LGBT a fost numită neo-marxistă, neo-bolșevică, neo-comunistă – cred că aceste aprecieri sînt greșite. Al doilea, întinderea referendumului pe parcursul a două zile – aceasta a fost ideea diabolică a lui Adrian Năstase, care însă nu trebuie să se transforme în regulă.
În final, nu vă spun decît că dacă vă duceți la referendum nu vă costă nimic, dacă nu vă duceți nu faceți nici o economie la bugetul de stat, iar dacă dă Dumnezeu să fie două zile frumoase, veți face o plimbare plăcută în aer curat îndeplinindu-vă o datorie patriotică.
> faptul că în comentarii de bună credință campania LGBT a fost numită neo-marxistă, neo-bolșevică, neo-comunistă – cred că aceste aprecieri sînt greșite.
Unde-i minciuna în aceste aprecieri?
Revoluția sexuală și propaganda homosexuală a apărut în Rusia bolșevică pe vremea lui Lenin și în câțiva ani au trebuit să revină la legile conservatoare deoarece societatea se afla în haos.
Ideologii iudei de la școala de la Frankfurt au apreciat că pentru ca revoluția bolșevică să fie acceptată de populație, este nevoie de schimbarea culturii, în Asasinii Viitorului ni se arată că revoluția sexuală din vest, care a apărut în vest în anii 60 și-a avut originile la Frankfurt.
Campania LGTB este continuarea acelei revoluții și o formă de inlocuire a luptei de clasă, a marxismului clasic, cu lupta unei minorități așa-zise opresate împotriva majorității așa-zise opresoare, deci marxism cultural, neomarxism, neobolșevism. Unde este minciuna?
in multe tari asta a fost doar primul pas spre denaturare totala, canada a legalizat zoofilia, se incearca normalizarea pedofiliei si in unele tari (suedia si australia) normalizarea necrofiliei .. mexic a redus varsta consentului la 12 ani .. mai ca incepe sa imi placa de china care a interzis la TV hip hopul si tatuajele pentru ca promoveaza denaturare.. si a interzis orice propaganda homosexuala (de tipul filmelor, dramelor, manga etc)
Trebuie sa fac o precizare necesara. Eu am scris despre casatorie asa cum a fost definita de Codul familiei, in timp ce altii au scris despre casatorie asa cum este definita de Codul civil. Ca sa lamuresc aceasta aparenta contradictie, arat ca definitia casatorie a fost formulata in Codul familiei, care de la data de 1 oct. 2011 a fost inclus in Codul civil.
Bun articol.
Dupa parerea mea, cel mai mare pericol al promovarii homosexualitatii si a altor “preferinte” sexuale este influentarea copiilor intr-un mod negativ. Exista studii boicotate care au aratat ca acei copii crescuti in familii homosexuale au risc mult mai mare de suicid, de disforii sexuale, de depresie. https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0202330
Si pentru ca ai adus vorba de referendumul despre parlamentari de acum cativa ai, acela era un referendum consultativ, care avea nevoie de o lege ulterioară pentru a fi pus în practică, în timp ce în cazul definirii căsătoriei legea de revizuire a Constituției a fost prealabil adoptată iar referendumul este decizional, devine lege prin simpla sa validare.