Dialog cu profesorul Corvin Lupu. Opinii despre România sub presiunea virușilor și despre noua conducere de la Washington (III)

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Ianuarie 12, 2021

Dialog cu profesorul Corvin Lupu. Opinii despre România sub presiunea virușilor

și despre noua conducere de la Washington (III)

 

Sterie Ciumetti: Unele posturi de știri din SUA au menționat implicarea României în fraudarea alegerilor prezidențiale, mai exact contribuția a 50 de „hackeri” români. Este un fake news sau are un sâmbure de adevăr?

 

Corvin Lupu: Este o chestiune încă foarte secretă, dar care a răzbătut totuși, pe alocuri. Acuzațiile cele mai severe de implicare în frauda electorală din SUA au fost făcute la adresa Italiei și Australiei și doar în subsidiar la adresa Germaniei și României. Desigur, este vorba despre hackeri acționând în favoarea CIA, care controlează întreaga zonă a sferei occidentale de influență și nu numai. Cele 17 agenții de informații ale SUA sunt de dimensiuni de-a dreptul fabuloase. Ele domină autoritar, având o putere care depășește cu mult pe cea a oricărui președinte. Orice reformă profundă a societății este respinsă de aceste servicii, pentru că regimurile politice sunt creația lor, făcute după interesele lor și serviciile secrete nu vor să permită să li se ia puterea, iar președinții SUA să remodeleze societatea după propriile programe electorale. Serviciile secrete sunt, practic, imposibil de controlat în profunzimea lor. Au o sumedenie de unghere subterane, în care președinții nu pot accede.

Cred că principalul obiectiv cu care ar trebui să înceapă o viitoare reformare a societății din SUA ar fi resetarea serviciilor secrete, cu sacrificiul statal asumat de pierdere temporară a unei mari părți din influența internațională a SUA. Când Kennedy a ajuns la putere, în noiembrie 1960, în ședințele de guvern el a pus mare presiune pe serviciile secrete, în special pe FBI, condus de legendarul Edgar Hoover (director între 1924-1973!) și CIA (condus de Allan Dulles). Kennedy le spunea în ședință, față de întregul guvern, că știe cât de odioși sunt, că știe ce crime săvârșesc, inclusiv asupra unor oameni care sunt doar bănuiți că ar fi dușmani ai regimului politic. Abia în 1973, directorul CIA și-a luat angajamentul de a nu mai asasina oameni dacă ei nu sunt cu certitudine dușmani ai regimului politic american. Dar Kennedy nu i-a destituit și nu a luat măsuri de supraveghere și control al acelor servicii. A lăsat sistemul așa cum l-a găsit. S-a mulțumit să pună serviciile sub controlul fratelui său, care era ministrul Justiției, dar nu a umblat la baza  lor. Cu toate că în acea vreme rivalitatea dintre cele două servicii era foarte mare, cei doi directori și-au dat mâna și l-au ucis pe Kennedy. În 20 ianuarie 2017, când a fost investit ca președinte, Donald Trump a declarat că nu vrea să pățească precum Kennedy și după puține zile de președinție a emis ordinul executiv de destituire a directorului CIA, iar în martie, l-a demis și pe directorul FBI, James Brien Comey Jr. Dar cu asta nu a rezolvat mare lucru, dedesubturile directorilor, lucrurile au rămas neschimbate. De regulă, directorii politici numiți în fruntea serviciilor secrete sfârșesc prin a fi asimilați de acestea și devin ei înșiși securiști, abandonând crezul politic pe care și l-au asumat la numire. Asta s-a întâmplat mereu și în România. Activiștii de partid trimiși în diverse funcții în Securitate deveneau securiști și renunțau la misiunea lor de supraveghere și control, achiesând la linia serviciului, care avea și componente paralele cu sarcinile trasate de decidentul politic. Și la Kennedy și la Trump s-a văzut că, la începutul mandatelor, serviciile s-au supus total, și-au dovedit utilitatea, au adormit vigilența președinților, au dat impresia că sunt convinse de necesitatea implementării noilor direcții și, în paralel, au început să submineze foarte subtil președintele și i-au pregătit asasinarea/înfrângerea.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, agențiile secrete americane au unități împrăștiate în toată lumea, care pot exercita influență asupra operațiunilor desfășurate pe teritoriul SUA.

Pe mine m-a surprins faptul că patronul Realitatea Tv Plus, Maricel Păcurariu, un apropiat al serviciilor secrete, a permis realizarea unei emisiuni în care s-a recunoscut, inclusiv de către un ofițer SRI în rezervă, că înaintea ultimelor alegeri parlamentare din România, din 6 decembrie 2020, ofițeri FBI au confiscat în București mai multe servere dotate cu softuri pentru gestionarea alegerilor, produse de firma Asesoft Ploiești, care, cu aprobarea mai veche a serviciilor secrete ale SUA, gestionau alegerile din România. Ceea ce nu s-a spus în emisiune, sau n-am auzit eu, pentru că am lipsit o serie de minute din urmărirea ei, a fost că serverele aparțineau STS.

Personal, având informații despre felul în care s-au fraudat alegeri trecute, în perioada ultimelor două decenii, m-am mirat că nu s-a implementat dorința președintelui Johannis, „PSD să dispară” și că AUR a pătruns în Parlament cu 10%. Cred că aceste două evenimente ar putea fi legate de frica generalilor noștri cu sarcini în trucarea alegerilor, întrucât în sfârșit de noiembrie și început de decembrie, nu era sigură înfrângerea lui Trump, care descria fraudele electorale și lansa amenințări pentru cei care au fraudat. Amintiți-vă că secretarul de stat al SUA, fost director al CIA, Mike Pompeo, a declarat că: „ne pregătim pentru o tranziție lină către al doilea mandat al președintelui Donald Trump”. Colac peste pupăză a venit și confiscarea la București a acelor servere, ceea ce a băgat frica în oasele unor securiști ai noștri, implicați în „ajustarea” rezultatelor alegerilor.

La noi, trucarea alegerilor este și mai gravă. Redau o discuție, absolut reală, între doi generali de informații, aflați în relații cordiale, ale căror nume nu se vor afla. Unul dintre ei, trecut în rezervă, l-a întrebat pe celălalt, încă activ la acea oră și implicat deplin în alegerile de la noi, cine va câștiga alegerile care erau atunci în curs, că doar el „numără” voturile. Generalul activ i-a răspuns rezervistului că nu mai este cum știa el când era activ. Nu mai decide cine numără voturile. Rezervistul a întrebat: și cine decide? I s-a răspuns: „Decide cine dă comunicatul, iar noi adaptăm numărătoarea după comunicat!”

Privitor la „hackeri” care să fi fost implicați în trucarea alegerilor din SUA, s-a vorbit despre faptul că ar fi fost implicați niște specialiști români, dar nu din serviciile de informații, foarte penetrate și controlate de americani, ci de IT-iști angajați ai MI. Nu știu dacă este adevărat. Deocamdată n-am informații certe, ca să mă pot pronunța, ci doar niște reverberații în care nu am încredere. Probele adunate de echipa lui Donald Trump din SUA, Italia, Australia, Germania (Frankfurt) și România nu au ajuns niciodată să fie analizate și anchetate de justiția americană. Frauda se dorește a fi îngropată cât mai adânc, iar cei care au comis-o ne vorbesc zilnic despre democrație, încălcarea democrației de către TRUMP și alte povești de adormit copiii. Cei care au făcut frauda acuză acum, după intrarea unor demonstranți în clădirea Capitoliului, victimele de agresarea democrației. Asta este lumea „cu susul în jos”… Adevărul este totdeauna acaparat de învingători și minciuna este pusă în seama celor învinși.

 

S.C.: În viziunea mea, în urma cenzurii „turbate” săvârșită de Twitter, Facebook, Google, Apple împotriva președintelui încă în funcție, Donald Trump și împotriva altor patrioți, fenomen care, după părerea mea, se va generaliza pe măsură ce avansăm în 2021 și tot mai mulți oameni vor fi cenzurați, va fi generată o nemulțumire enormă care are potențialul să se transforme în acte de violență împotriva cenzorilor, într-o formă sau alta. Mai devreme sau mai târziu, cineva va claca și va încerca să-și facă singur dreptate într-o lume nedreaptă, ceea ce poate fi și înțeles. Acest lucru poate fi folosit de autorități și presa mincinoasă pentru a justifica reprimarea naționaliștilor prin măsuri extreme, pe motiv că sunt teroriști.

Vedeți vreo analogie a zilelor noastre cu perioada de activitate a Mișcării Legionare?

În viziunea dvs., ce soluții sunt pentru ieșirea din „hăul” în care se găsește poporul român?

 

C.L.:  Domnule Sterie Ciumetti,  vă dau dreptate. Aveți multe motive să credeți că cenzura globaliștilor se va generaliza în zona lor de influență. Poate că și Donald Trump crede ceea ce credeți dvs, întrucât a anunțat că, probabil, va construi o rețea proprie de comunicații electronice. Federația Rusă are de multă vreme așa ceva, nedorind să fie la mâna occidentalilor, care să le „stingă lumina”. Mi-e greu să mă pronunț la viitor, în orice privință, dar sunt conștient că victoria globaliștilor este de rău augur pentru libertatea națiunilor lumii, pentru cultura și civilizația tradițională a popoarelor și educarea generațiilor viitoare în acest spirit  național suveran, cel care dă fiecărei națiuni identitatea proprie și o face mai frumoasă.

Soluțiile care ne stau la îndemână sunt legate și dependente de conștientizarea unui număr cât mai mare de oameni asupra realităților contemporane. Cuvântul este și el o armă. Pe această linie, este regretabil că un mare număr de oameni tineri sunt acaparați de păreri deformate, unele total eronate, pe care le susțin cu determinare, fără să accepte că fenomenele pot fi diferite de cum și le imaginează ei și nu acceptă să vadă dincolo de aparențe. Mulți tineri, cu cultură limitată, cu orizonturi apropiate, judecă chestiuni de anvergură internațională prin prisma foarte mică a propriilor experiențe și a ceea ce au văzut și au înțeles ei. În baza acestora formulează judecăți de valoare care îi depășesc cu mult și își formează certitudini, neacceptând decât ceea ce înțeleg ei. Or, aparențele le promovează foarte subtil tocmai  mainstream-ul. Globaliștii s-au specializat mult în controlul minților. Pe această linie acționează deosebit de profesionist și perseverent.

Dumneavoastră, care sunteți și foarte tânăr și administrați un site liber, puteți să influențați opinia publică susținând adevăruri, sau părți din adevăr, susținând cultura și civilizația românească și valorile autentice, învățând pe alții să sesizeze efemerul, să nu minimalizeze esențialul etc. De asemenea, puteți publica articole de istorie adevărată, dezbrăcată de orice haină a propagandei, având în vedere programele școlare foarte modeste ale învățământului românesc și faptul că istoria este falsificată și politizată mai mult ca oricând în istoria României.

Această misiune este una grea, în primul rând datorită scăderii orizontului general de cultură al tinerei generații. Aceasta are loc ca urmare a unor operațiuni desfășurate de sistem în această direcție.

Și mai greu va fi cu eliminarea în viitor a fraudelor electorale. Vedeți că ele sunt susținute pe față de sistem. Nici când au fost relevate în mai multe feluri falsurile din alegerile locale de la București, de la sectorul I, unde au pus-o primăriță pe o franțuzoaică jalnică, nu s-a luat nici o măsură de nici un fel. Acolo au ieșit la lumină, dar eu am informații, nu bârfe sau presupuneri, că asemenea falsuri s-au produs și în alte părți din București și din țară. Este foarte greu să-i oprești pe niște infractori să falsifice alegerile dacă sunt susținuți de magistrați, aflați sub controlul securiștilor. Este foarte greu… Apoi, alegerile locale într-un singur tur împuținează la maximum șansele etnicilor români de a accede la funcții. Candidatul minoritar etnic este automat susținut de toți minoritarii, în timp ce românii au mai mulți candidați și chiar dacă sunt majoritari, voturile lor se împart și câștigă minoritarul.

În perioada  interbelică, Mișcarea Legionară și-a propus să preia puterea exclusiv prin mijloace democratice și să guverneze numai atunci când oamenii ei, de la centru și din teritoriu, vor fi foarte bine pregătiți. În 1933, văzând cum creștea aderența Mișcării Legionare în rândul poporului român, regele și partea „bolnavă” a sistemului de atunci, evreimea, masoneria etc, care se simțea în pericol, a intuit că legionarii nu vor mai putea fi opriți prin falsurile limitate care se puteau face atunci în secțiile de votare. Nu era ca astăzi, când falsurile se comit centralizat, electronic, prin corespondență, prin schimbarea în avioane a cutiilor cu buletinele de vot din diaspora etc. Atunci, în 1933, la cererea masonilor din Franța, IG Duca a interzis Gărzii de Fier participarea la alegeri, practic, fără nici un  motiv. Atunci, legionarii nu au mai avut nici o altă șansă decât să lupte cu hidra, să pună mâna pe arme, cum ați spus dumneavoastră despre cei care clachează și să-l ucidă pe prim-ministrul IG Duca, cu atât mai mult cu cât el promisese masonilor evrei că va primi în România și va naturaliza 60.000 de familii evreiești care urmau să fugă din Germania, pentru că evreii nu mai erau doriți în acea țară. Deci, era vorba de câteva sute de mii de evrei pe care IG Duca voia să-i implanteze peste capul românilor, sub motivația suferinței lor în Germania, de parcă poporul român ar fi fost vinovat de suferințele altor etnii, din alte țări, suferințe la care nu a avut nici o contribuție.

La fel ni se cere astăzi să primim emigranții cu care globaliștii vor să distrugă spiritul național secular al popoarelor europene. România nu este în situația statelor occidentale colonialiste, care jefuiesc de sute de ani imperiile lor coloniale, o vreme recunoscute oficial, iar astăzi exploatate colonial sub masca independenței. Acele state au obligații față de emigranții din acele țări, pe care le jefuiesc și le mențin în sărăcie, pentru a avea mână de lucru ieftină/aproape gratuită și pentru a-i ține în ignoranța care-i împiedică să se elibereze.

Revenind la 1933, este evident, în orice judecată făcută în spirit național românesc, că masonul jidănit IG Duca a acționat împotriva României profunde, ceea ce unii legionari n-au mai putut să accepte. La procesul intentat asasinilor lui Duca, în ciuda efortului autorităților, nu s-a putut dovedi implicarea de orice fel a lui Corneliu Codreanu în acel asasinat. Cu toate acestea, prigoana a continuat și a evoluat către terorismul de stat pe care l-a practicat regele Carol al II-lea și forțele sale de represiune, cărora legionarii i-au răspuns, cât au putut ei, pedepsind anumiți criminali ocrotiți de autorități.

Mișcarea Legionară este o organizație apusă, care și-a încheiat existența, pe de o parte datorită represiunii extraordinare, unică în istoria României, practicată de regimul regal al lui Carol al II-lea, de regimul antonescian, de regimul regal al lui Mihai I, de judeo-bolșevicii ocupației militare sovietice, pe alocuri de regimul ceaușist, de regimul judeo-post-comunist și de cel euro-atlantic, și el jidovit. Imediat după 23 august 1944, regele Mihai a dat un decret de amnistie generală. Cu toate acestea, legionarii au continuat să fie ținuți în temnițe și o mare parte a lor au rămas acolo până în 1964. Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a scos pe toți din temnițe, iar Ceaușescu le-a permis să-și reia locul în societate, conform pregătirii pe care o avea fiecare. Pe de altă parte, Mișcarea Legionară s-a stins și  pe cale naturală, în sensul că legionarii care au supraviețuit gulagului în care au fost ținuți de toate regimurile menționate mai sus au trecut la cele veșnice datorită vârstei înaintate. Foarte puțini mai sunt încă în viață.

 Eu nu apăr Mișcarea Legionară, de dragul ei, în sine, dar afirm că tradiția de unitate și patriotism românesc în interesul românesc profund nu poate fi susținută ignorând Mișcarea Legionară și/sau acționând contra ei. Această mișcare a reprezentat un curent politic și naționalist românesc de excepție, a adunat în jurul ei unele dintre cele mai mari valori științifice și culturale ale românilor, din toate timpurile, a fost prezentă în Parlament, la două guverne și a aderat la principiile fundamentale ale democrației, până când, prin abuz de putere, în 1933, a fost interzisă, s-a practicat terorismul de stat împotriva ei și a fost obligată să răspundă la provocările extraordinare la care a fost supusă.

Astăzi, situațiile sunt diferite și soluțiile cred că trebuie căutate în cooperare cu mișcările suveraniste din zona noastră de influență, mai ales din Europa Centrală și de Est. Avem exemplele politice de succes ale Poloniei și Ungariei. Apoi, trebuie conștientizați românii că nici un minoritar etnic, nici un alogen, nici un străin, nu le apără interesele profunde, cele de termen lung, mai bine decât românii. Prea mulți români au ieșit în stradă împotriva singurului program de guvernare favorabil lor din ultimii 31 de ani: programul politic al lui Dragnea și Vâlcov, din decembrie 2016. Era un  program naționalist. Românii au fost neatenți. Au ieșit ca proștii în stradă, sub coordonarea SRI și a multinaționalelor și au frânat demersurile cele mai sănătoase, îndreptățite, făcute în deplină legalitate, de către oameni aleși democratic, care promovau principiul „dreptate până la capăt”, pe mai multe paliere. De altfel, acesta este motivul pentru care lui Dragnea i s-a stricat total imaginea, a fost prezentat ca un mare corupt și nu s-a dovedit absolut nimic, pentru că nu există nici o probă și atunci l-au condamnat și l-au băgat la închisoare prin abuz politic pentru două condamnări hilare: că ar fi trimis niște e-mailuri în care chema lumea  la vot și, a doua oară, pentru că două angajate de la Consiliul Județean Teleorman, care au recunoscut că nu-l cunoșteau pe Dragnea decât de la televizor, în loc să lucreze la biroul lor de la județ, au lucrat la sediul județean al partidului de guvernământ. Dar asta s-a întâmplat într-o vreme când Dragnea era plecat deja la București, fiind ministru, alții fiind cei care au dispus celor două femei să lucreze la sediul PSD. Multă lume a acceptat cu ușurință, cu superficialitate și chiar crede că Dragnea este capul răutăților din România. De fapt, el a fost transformat într-un exemplu pentru toți politicienii care ar mai dori să apere interesele poporului român în dauna colonialiștilor. Oricine va mai face ca el, va păți ca el. Acum, se practică același model și cu Donald Trump, care este demonizat în fel și chip, iar prostimea chiar crede…

Vedeți, domnule Sterie Ciumetti, dare-ar Dumnezeu să mă înșel, dar eu cred că mai trebuie lucrat la conștientizarea oamenilor  de rând de etnie română, ca să putem să obținem succese mai mari în apărarea românismului și în redobândirea unei părți cât mai mari din  fosta suveranitate a României, fără de care nu ne putem promova interesele profunde. Să folosim cuvântul ca armă de luptă! Dacă așteptăm de  la Johannis, Orban, Hellwig, Siegfried, Kelemen Hunor, primarul Timișoarei, al sectorului I București, de la țigani și străini mai binele românilor, nu-l vom obține niciodată.

 

 

S.C.: Cum vedeți evoluția naționalismului în România? Ce părere aveți despre AUR?

 

C.L.:  Și în România, majoritatea partidelor mici și site-urilor care se revendică a fi naționaliste sunt controlate de serviciile secrete, conducătorii lor având misiunea de a nu permite unitatea de acțiune politică a naționalismului românesc, prin menținerea scindării (prin atacuri reciproce) și printr-o activitate la scară redusă. Se urmărește menținerea acelor partidulețe naționaliste, dar numai la limita „de avarie”. Electoratul lor devine astfel unul captiv. Observați și acum, când AUR a intrat în Parlament cu 10%, când el se declară naționalist și anti-sistem, este atacat continuu și luat în zeflemea nu numai de către partidele mari, ci și de către mulți falși patrioți securiști, din alte partide sau din presă, care, în loc să se bucure și să-l susțină, dacă ar fi într-adevăr naționaliști, dincolo de orice fel de invidii și eventuale păreri diferite, sapă la temelia lui. Aceasta este cea mai mare dificultate a mișcării naționaliste din România. Până nu înțelegem să ne unim cu orice preț, înseamnă că nu sunt coapte condițiile ascensiunii patriotismului național și suntem condamnați să continuăm să lâncezim în statut colonial, cu românismul agresat continuu. Este simplu și limpede. Acum, toți naționaliștii ar trebui să se unească în jurul AUR, cu bune și cu rele, pentru că nimeni nu este fără lipsuri și să înțeleagă că aceasta ar fi cea mai scurtă cale de a asigura succesul mișcării naționaliste românești în interiorul sistemului ticăloșit, pe care nu-l putem ignora, dar care, în acest fel s-ar reduce continuu la nivelul susținerii populare.

Cei care refuză unitatea mișcării se deconspiră a fi securiști rău-voitori, care subminează sub masca de a fi patrioți. Cei care nu vor să se unească vor încerca succesul de unii singuri, precum „marea cu degetul” și deceniile vor continua să treacă, iar tinerii de astăzi vor îmbătrâni în colonia România.

 AUR cu doar 10 la sută nu poate fi încă numit un partid de opoziție. El este un partid care și-a propus o doctrină curată, bazată pe patru obiective: Familia, Națiunea, Credința creștină și Libertatea. Eu zic că este foarte bine. AUR are nevoie în acest moment să propună sau/și să susțină eventualele proiecte benefice pentru țară și să fie împotriva proiectelor dăunătoare românismului și să atragă atenția poporului asupra acestor aspecte. Pe de altă parte, AUR are nevoie să se dezvolte, în primul rând prin numărul susținătorilor și în al doilea rând prin numărul de membri de partid. Oricum,  AUR va fi supus presiunii din partea celorlalte partide, în primul rând a PSD, ai căror unii foști susținători din epoca Dragnea s-ar putea să treacă la AUR. Unii au trecut deja.

Gândiți-vă că echipa de civili din jurul lui Dragnea a susținut democratizarea societății românești, crearea unei economii românești, pe lângă cea străină din România, promovarea „dreptății până la capăt”, prin desființarea și desecretizarea protocoalelor SRI cu Justiția, complet ilegale, în baza Legii 303/2004 și cu alte instituții ale statului (ați mai auzit ceva de ele), a susținut o lege a prevenției care bloca distrugerea oamenilor de afaceri români în folosul străinilor, a susținut ca petrolul și gazele românești din Marea Neagră să fie valorificate în folosul românilor, nu al străinilor, a susținut creșterea semnificativă a redevențelor pe care le plătesc companiile străine care exploatează bogățiile României, a susținut fără succes legea răspunderii magistraților, a susținut să fie eliminate/corectate articolele mizerabile din codurile penal și de procedură penală care permit de mulți ani abuzuri ale  magistraților împotriva unui mare număr de oameni, cu deosebire etnici români. Un exemplu ar fi asimilarea suspiciunilor „rezonabile” cu probele (!) care este astăzi în vigoare și care poate distruge orice om devenit indezirabil pentru serviciul secret care controlează magistrații. Ați mai auzit ceva despre aceste adevărate idealuri pentru poporul român? Nimic! Au venit securiștii în PSD și au pus o pătură groasă pe „țambalul” lui Dragnea și a lui Vâlcov.

În decembrie 2016 și imediat după aceea un mare număr de români și-au pus speranțe în reușita programului de guvernare creat de Dragnea, Vâlcov&Co. S-a ales praful de el, iar doi din inițiatorii lui au fost băgați politic abuziv la închisoare, iar ceilalți marginalizați. Prim-miniștri securiști ai PSD, Grindeanu și Tudose, au sabotat propriul program al partidului, făcut de civili. Dragnea a reușit să-i îndepărteze, dar după întemnițarea lui, ei au revenit la vârful partidului. Or, sunt încă foarte mulți români , foști susținători ai PSD, dezamăgiți, care și-ar putea găsi un loc în AUR. De aceea, va fi presiune mare pe AUR, care poate prelua și susținători dezamăgiți din alte partide și, desigur susținătorii partidulețelor naționaliste mici, cum ar fi bazinele fostelor sau actualelor PRM, PUNR, PDAR, PER, PRN, PRU etc. Sunt mai multe aspecte. Nu zăbovim asupra tuturor, cert este că înscăunarea globalistului Biden dă apă la moară susținătorilor actualului regim politic din UE, inclusiv globaliștilor din România, fericiți la culme că vor primi mai multă libertate de acțiune și vor putea reprima mai ușor românismul.

 

S.C.: Ați publicat numeroase cărți despre adevărul din decembrie 1989 în care nominalizați diferiți actori principali sau secundari implicați în trădarea României. În urma publicării lor, ce fel de amenințări ați primit?

 

C.L.:  Amenințările, mă refer la cele cu moartea, le-am primit cu mulți ani în urmă, mai ales în 1990, când se murea foarte ușor în România. Atunci, am dat unele declarații la Comisia de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989, în calitate de martor ocular al evenimentelor de la Inspectoratul Județean Sibiu al Ministerului de Interne (declarații despre care am aflat ulterior că ar fi dispărut) și, de asemenea, când am vorbit la TvR, singura televiziune de atunci, la o oră de maximă audiență și am afirmat că evenimentele din decembrie 1989 de la Sibiu, care erau de referință, nu s-au derulat conform afirmațiilor conducerii țării și a presei, dând unele detalii. Atunci, într-adevăr am avut multe amenințări, inclusiv cu moartea, atât eu în mod direct, cât și prin intermediul soției mele. Cei care mă amenințau se temeau că voi vorbi în continuare și bănuiau ce știam eu.

După publicarea cărții „Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României”, nu am mai fost amenințat cu moartea, dar s-a pornit o campanie de presă și de atacuri la imaginea mea, încercând să se acrediteze ideea că nu ar fi adevărat ceea ce am scris și am dovedit. Securiști fundamentaliști din aripa trădătoare a fostei Securități au spus că aș fi fost turnător la Securitate, dar m-au căutat peste tot în documentele serviciilor și nu m-au găsit pe nicăieri și neputând prezenta probe (dosar CNSAS, angajament, turnătorii), au schimbat registrul și au spus că am fost ofițer acoperit al Unității Autonome de Contrainformații de pe lângă fostul Departament al Securității Statului, unitate condusă de regretatul lt. col. Gheorghe Ceaușu, mort foarte suspect în anul 1991 și aș fi fost educat în spiritul urii împotriva securiștilor pe care-i urmăream și de aceea am scris această carte. Generalul Iulian Vlad a spus că este „cea mai urâtă carte” pe care a citit-o el vreodată. Este adevărat. Este cartea care-i devoalează lui trădarea și-l prezintă așa cum este: în pielea goală. Cred și eu că pentru el a fost cea mai urâtă carte, pe care nu a crezut niciodată că o va mai scrie cineva. El a sperat mereu că a reușit să-și îngroape trădarea suficient de adânc ca să n-o mai poată scoate nimeni la iveală.

Apoi, pe la diverse prezentări de carte, din Sibiu și din alte orașe ale țării, au fost trimiși tot felul de ofițeri care să mă combată pe mine, sau pe domnul general Cristian Troncotă, cunoscător profund și devoalator al trădării Securității, dar fără argumente, doar prin vorbe, în interpretări exclusiv politice, subiective, care nu au nimic în comun nici cu știința istorică și nici cu cea juridică.

Aceste chestiuni nu au practic nici o semnificație. Rămâne partea de adevăr pe care am promovat-o. Nu mă deranjează articolele denigratoare ale securiștilor fundamentaliști din aripa trădătoare a fostei Securități, ca Aurel Rogojan, Filip Teodorescu, sau generalul Iulian Vlad, și ciraci ai lor. Îmbrățișând cariera de istoric al istoriei contemporane și recente a României, nedorind să ocolesc zonele dureroase ale epocii, mi-am asumat să întâmpin adversități, supărări, ură și lecturi făcute scrâșnind din dinți. Nu mi-au plăcut niciodată colegii de breaslă care au dorit totdeauna să fie de partea liniei agreată de putere și care să ocolească tot ceea ce nu convine mai marilor zilei și regimului. Tot ocolind esențialul, multe lucrări ale lor și-au pierdut cea mai mare parte din valoare, devenind balast.

 

S.C.: Ce ne puteți spune despre procesul pe care l-ați avut cu jidanii și despre cartea dumneavoastră, Confruntări româno-evreiești?

 

C.L.:  Da, iată că au trecut mulți ani și de atunci. În ianuarie 2005, invitat fiind la un simpozion realizat de Federația Comunităților Evreiești și Ambasada SUA din București, am asistat câteva ore la acuzații mirobolante la adresa României și a românilor. Unei săli pline i se spunea cât de criminali sunt părinții și bunicii noștri, care ar fi avut ca principal țel în viață să-i persecute și să-i ucidă pe evrei. Înaintașii românilor erau prezentați ca niște criminali odioși. Subiectul era unul de istorie, se vorbea despre evenimente din al doilea război mondial și de existența unui presupus holocaust împotriva evreilor, dar vorbeau oameni de cu totul alte meserii. În afară de mine, nu era acolo nici un istoric. Fiind în prezidiu, am luat cuvântul și am contrazis cu argumentele profesiei mele afirmațiile respective, asumându-mi o poziție de personna non grata a evreilor care organizaseră manifestarea. Pe baza cuvântării mele ținută liber în acel sfârșit de ianuarie 2005, am redactat un articol de specialitate pe care l-am publicat în revista „Transilvania” (fondată de George Barițiu), al cărei redactor-șef eram. Atunci am fost acționat cu plângere penală direct la procurorul general al României, generalul de Justiție Militară, Ilie Botoș, de către Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington și de către Federația Comunităților Evreiești din România. Ancheta penală a dus la respingerea de către procuror a plângerii, apoi a fost respinsă și plângerea la organul ierarhic superior împotriva rezoluției procurorului și a urmat procesul împotriva rezoluției procurorului, sentința de respingere a plângerii evreilor rămânând definitivă.

În fine, jidanii au făcut mari presiuni,  la guvern, la Consiliul Județean, au făcut demersuri pe lângă primarul Sibiului, Johannis, ca el să intervină la președintele Consiliului Județean Sibiu, un sas de-al lui și să mă destituie din funcția de director pe care o dețineam la Consiliul Județean, apoi la rectorul universității, ca să mă schimbe din funcția de decan, la Consiliul Național al Discriminării, care pe atunci era un organism guvernamental, care m-a judecat și el și mi-a dat câștig de cauză (câștigasem în fața Parchetului și a Judecătoriei și nu puteau ei să se pronunțe împotriva unei sentințe definitive). În fine, mi-au făcut multe mizerii și, neavând ei succes pe linie judiciară, m-au bălăcărit la Europa Liberă, Revista 22, multe ziare, la Vocea Americii și alte oficine evreiești. Anual făceau tot felul de „bilanțuri” jegoase ale „antisemitismului” din România și mă invocau nominal, deplângând faptul că un „antisemit” ca mine deține și funcții de conducere și „este plătit din bani publici”. Câteodată mă acuzau că sunt omul SRi-ului  și al Parchetului, altădată că sunt omul Armatei… Pentru că a acționat direct împotriva mea, primarului Johannis i s-a acordat o decorație evreiască, în cadru festiv, în sinagoga din Sibiu, în prezența unor magnați ai grupului de interese din care făcea și Johannis parte, unii dintre ei infractori de drept comun. Johannis mi-a scris o scrisoare, în care îmi cerea să am altă poziție. O păstrez încă, dar n-am publicat-o niciodată.

În colonia România, este foarte greu să fii istoric al epocii contemporane și recente, să vrei să scrii adevărul și să nu rămâi nepăsător când se afirmă minciuni despre istoria și poporul țării tale. Eu consider că mi-am făcut datoria, ca profesor, ca cercetător, ca educator, ca publicist, chiar dacă a trebuit să îndur foarte multe mizerii și să renunț, cu bună știință și fără ezitări, la ofertele de „mărire” care mi s-au făcut din plin, dar care presupuneau acceptarea unor compromisuri prea mari și a mizeriei sistemului ticăloșit.

 

S.C.: În final, ce mesaj aveți pentru tinerii naționaliști care ne citesc și cum ar putea contribui aceștia la eliberarea României?

 

C.L.:  În primul rând îi felicit pentru că au înțeles care este calea cea dreaptă în viață și că etnia, sângele, credința, familia, libertatea sunt lucruri pentru care merită să militezi și să lupți. Le doresc să fie tot mai mulți, să se preocupe să aibă un nivel intelectual cât mai ridicat, să nu se lase acaparați de sistemul ticăloșit și să acționeze pentru obținerea libertății naționale a României și a românilor. Recent, la Sibiu, într-o minunată biserică ortodoxă, vorbind la parastasul de comemorare a eroilor legionari Ionel Moța și Vasile Marin, am avut bucuria să văd că majoritatea participanților au fost tineri și de vârstă mijlocie.

La Mulți Ani!

 

Vă mulțumesc, vă mai aștept!

Să ne mai auzim cu bine,

Sterie Ciumetti