Incorect Politic
August 2, 2019
Via Justițiarul:
Motto: „Într-un moment în care era cu adevărat nevoie de investigarea procurorilor și judecătorilor care nu și-au făcut treaba în cazul uciderii Alexandrei, Secția Specială și-a dovedit ineficiența. Nu am văzut decât un comunicat că s-au sesizat din oficiu. Apoi, la fel ca în cazul de la Caracal, procurorii Secției Speciale și-au luat liber în weekend(…) În cazuri similare investigațiile se derulau și peste weekend, pentru că infractorii nu au zile libere, așa că nici anchetatorii nu pot avea, în situații de urgență.”(comunicat al comunității DECLIC, 31 iulie 2019)
Stimați cetățeni, înțelepciunea populară ne informează sec cum că „# REZISTENT LA # REZISTENT NU-ȘI SCOATE OCHII” … sau cam așa ceva –poate că n-am citat eu chiar exact, dar din câte-mi amintesc asta era ideea. Și totuși, să vedeți ce s-a întâmplat pe 31 iulie 2019 …
Cu o lipsă de caracter care m-a pus pe gânduri, comunitatea DECLIC, un fel de „tati și mami” ai mișcării # REZIST îl atacă într-un mod subtil dar incalificabil pe prietenul și atașatul valorilor haștagiene, procurorul Cristian Ovidiu Popescu de la PJ Caracal.
Procurorul Popescu este unul dintre cei patru viteji despre care comisarul-sef Nicolae Alexe, fost adjunct al sefului IPJ Olt, revocat din funcție din cauza tragediei din Caracal, a declarat următoarele: „Am solicitat domnilor procurori – chiar dacă nu aveam un mandat de percheziție (și oricum el n-ar fi fost valabil în intervalul de timp 20:00-6:00) – să intrăm în baza infracțiunii flagrante, să descindem în forță, să verificăm locația și să vedem dacă fata pe care noi o căutam se află în locuință. (…) Au spus că datele nu sunt concludente, nu sunt certe și nu putem intra – cu toate că am invocat acea normă a infracțiunii flagrante, care practic permite să intrăm la orice oră din zi și din noapte în casa unei infracțiuni flagrante.” (LUJU.ro, 31 iulie 2019)
Iar DECLIC cere acum desființarea Secției speciale pentru că nu s-a ocupat încă temeinic de domnul procuror. Dar cine sunt membrii DECLIC? Păi, așa cum ne explică ei înșiși, pe pagina de prezentare, aceștia sunt: „O comunitate de cetățeni ce militează pentru o societate mai dreaptă. Punem puterea în mâinile oamenilor pentru a consolida democrația din România și reunim forța comunității pentru echilibrarea balanței de putere dintre cetățean și stat.”
Bravo! Frumos! Să fie bine și să nu fie rău! Și acum ia să vedem și cu ce beneficii ne-am ales…
De exemplu, pe 19 mai 2019 „declicii” au organizat manifestarea TOȚI PENTRU EUROPA, în avanpremiera istoricului vot din 26 mai 2019, cu următoarea justificare: „Ieșim pentru a le spune celor ce încă nu s-au decis să participe la alegeri că de votul lor depinde nu doar viitorul României, ci și al Europei. Manifestăm pentru a încuraja tinerii să iasă la vot. NU DĂM CULOARE POLITICĂ MANIFESTAȚIEI. Însă îi dăm spirit european.”
Și cum să pună ei „puterea în mâinile oamenilor” , fără implicare politică, desigur, altfel decât organizând evenimentul mișto de mai sus cu participarea recunoscuților apolitici Moise Guran… Tudor Chirilă… Mihai Șora… Marius Manole… Mihai Călin… Deoarece nimic nu are „culoare politică” la băieții ăștia.
Campaniile lor, bazate pe petiții online, au vizat: desființrea SIIJ, votul prin corespondență pentru diaspora, susținerea lui Peter Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocat al poporului, demisia lui Teodor Meleșcanu din funcția de ministru al Afacerilor Externe, depolitizarea CCR, și hop! SUSȚINEREA PROTESTELOR MAGISTRAȚILOR, adică taman acel culoar sensibil pe care imposibil să nu se fi întâlnit nas în nas cu procurorul Popescu, un participant trup și suflet la proteste!
Ei bine, clica „declicilor” este nemulțumită total de faptul că Secția de investigare a infracțiunilor în Justiție, în loc să se ocupe de domnul procuror Popescu, a considerat că poate sta în weekend fără remușcări. Așa că a solicitat, pe 31 iulie, în fața ministerului Justiției, cu un „deîndată” mai lung, de vreo treizeci de zile, à la Klaus Werner adică, desființarea Secției! Ce vă mirați? Să nu credeți că ei au ceva cu Adina Florea sau Mihaiela Iorga Moraru sau că Secția le stă ca un cui în pantof… nu, nicidecum… ce-ați crezut? ei sunt supărați că nu-l anchetează mai repede și mai energic pe nenea Cristian Ovidiu Popescu și pe colegii lui!
Care Cristian pe 16 septembrie 2018 se „haștag-rezista” pe dânsul, dimpreună cu Cristi Vasilică Danileț și eterna și fascinanta Camelia Bogdan pe treptele Curții de Apel București, cu o coală A4 în mâini, ca la orice protest spontan bine organizat.
Că și domnul Cristian dorește din suflet desființarea Secției, e o pură coincidență pe care nici nu trebuie să o luăm în seamă. Important este că DECLIC n-are milă și îndurare pentru dânsul și transmite următorul Comunicat:
„E momentul să ne vedem miercuri, 31 iulie, la ora 12.30, să îi cerem personal ministrului Justiției, Ana Birchall, desființarea Secției de Anchetare a Magistraților. Îi vom duce un mandat de 30 de zile, din partea semnatarilor petiției «Desființați urgent Secția Specială pentru magistrați». Nu este emis de o instanță, ci de cetățeni. Îi dăm suficient timp pentru a găsi soluția legală de a închide acest parchet. Vrem ca această secție să dispară, pentru ca procurorii și judecătorii care greșesc să fie anchetați urgent de un parchet responsabil. Această secție se grăbește când trebuie să scoată din joc procurori incomozi, dar când are UN CAZ GRAV de anchetat își ia liber în weekend. Suntem peste 17.000 de cetățeni care au semnat petiția prin care solicită închiderea secției de șantaj!”
Adică, de-aici o să i se tragă „secției” iar domnul Cristian, care e UN CAZ GRAV, va fi anchetat elegant, viril, masculin, după aceea de un „parchet responsabil”, condus de Portocală, Onea și Ciprian Man!
Eu, când am auzit că 17.000 de cetățeni vor să hotărască în România nu numai desființarea unui organism care a trecut testul constituționalității de mai multe ori, ci ORICE !!! m-am cutremurat pozitiv și mi-am închipuit că aceiași băieți și fete vor dori mâine să desființeze Parlamentul, pentru ca să cheltuim mai puțin… plăcinta cu brânză, pentru că îngrașă… luna plină, pentru ca oamenii seleno-sensibili să doarmă mai bine în nopțile buclucașe… insecticidele, pentru că și gândacii de bucătărie au dreptul la o viață îmbelșugată și lipsită de amenințări!
Și abia atunci am înțeles ce înseamnă să „punem puterea în mâinile oamenilor pentru a consolida democrația din România.”
Luminița ARHIRE
“De ce ne chinuiesti inainte de vreme?”
Desfiinteaza Sectia!!!
…
Sa nu va mirati daca prostituata ‘telectual, pusa la “justitie”, chiar va “pune botul”!