Cuvântul XENOFOBIE Trebuie Scos din Uz!

Alexandra-Iulia ZĂRNESCU
Incorect Politic
Aprilie 19, 2018

Motto: Stupiditas contagiosa est

            Ultimii ani au prilejuit – îndeosebi în preajma şi după aderarea României la Uniunea Europeană – folosirea excesivă a cuvântului „xenofobie“. Evident, el fusese utilizat şi înainte, dar, cu ocazia aderării, s-a ajuns la apelarea foarte frecventă a cuvântului „xenofobie“, ceea ce a făcut să-mi producă o stare de greaţă doar din cauza repetării excesive a cuvântului.

Faptul că utilizarea lui era făcută cu scopul de a arăta lumii că „românii suferă de xenofobie“ îmi producea, în plus, o stare de revoltă. Deoarece, în formulările respective, se pretindea că românii manifestă xenofobie faţă de ţigani, jidani, evrei, maghiari şi alţi minoritari doar pentru a se confecţiona învinovăţiri false contra noastră şi, apoi, pentru a ni se imputa aceste păcate spre a ne induce un complex de inferioritate şi, mai ales, complexul de vinovăţie, cu scopul ca să fim îngenuncheaţi mai uşor şi, în final, să fim puşi la plată pentru „despăgubiri“!

În toate cazurile, este folosit – de către politicieni, analişti, ziarişti, chiar şi de către cei care au redactat legile – cu acelaşi sens: că noţiunea xenofobie înseamnă ură faţă de străini. Or, cu educaţia mea făcută de Biserica Ortodoxă şi de părinţi, cu instruirea dobândită în facultate, cu experienţa mea de viaţă şi, mai ales, de expat (vezi, de exemplu, SANTINELA, nr. 19, august 2007, pag. 8-9), am putut să-mi dau seama că românii nu sunt „xenofobi“, nu manifestă ură faţă de străini – altfel nu s-ar fi aciuat atâţia pe aici atât în decursul Istoriei, cât şi, îndeosebi, în epoca nefastă a Tranziţiei!

În interviul „Cât de «retrograd» este Mihai Eminescu?“, postat, în 20 august 2005, pe Altermedia, [1] d-l Radu Mihai Crişan, doctor în economie, a subliniat că „termenul xenofobie înseamnă nu ură, ci frică faţă de străini“. Pornind de la această remarcă a domniei sale – primul, după cunoştinţa mea, care a semnalat-o, dar care semnalare a rămas, ulterior, complet ignorată! –, am început să cercetez conţinutul cuvântului, dar furia mi-a sporit, în loc să-mi treacă. Şi iată de ce.

În Le Petit Larousse illustré, Ed. Larousse, Paris, 2007, pag. 1083, am găsit următoarele: „XÉNOPHILE, adj. et n. (gr. xenos, étranger, et philos, qui aime). Rare. Qui manifeste de la sympathie envers les étranger.“

Ca să nu rămână dubii de înţelegere – mai ales pentru toantele şi tonţii ironizaţi de ziaristul Ion Cristoiu –, traduc: „xenofil, adjectiv… (provine din cuvintele greceşti xenos, străin, şi philos, care iubeşte). Rar. Care manifestă simpatie faţă de străini“. Apoi, urmează acestea:

„XÉNOPHOBE, adj. et n. Qui manifeste de l’hostilité envers les étrangers.

XÉNOPHOBIE, n.f. Hostilité systematique à l’égard des étrangers, de ce qui vient de l’étranger.“ Să traduc, din nou, inclusiv pentru prostănacii persiflaţi de Mircea Badea: „xenofob, adjectiv… Care manifestă ostilitate faţă de străini. Xenofobie, s.f. Ostilitate sistematică cu privire la străini, la ceea ce vine din străinătate.“ Aceste explicaţii m-au determinat să mă lămuresc, mai bine, ce-i cu „ostilitatea“, la pag. 509:

„HOSTILE, adj., (lat. hostilis, de hostis, ennemi). 1. Qui manifeste de intentions agressives, qui se conduit en ennemi. Atitude hostile. 2.Qui manifeste d’hostilité, de la désapprobation. Un vot hostile. (…)“. E ca pe româneşte, nu mai traduc. În limbajul militar codificat, codul „Ostil“ înseamnă, absolut neechivoc şi imperativ, „Duşman care trebuie distrus imediat ce este detectat“ (vedeţi şi filmul american Codificat „Ostil“, despre avionul de pasageri sud-coreean doborât de aviaţia de vânătoare sovietică, fiindcă l-a confundat cu un avion-spion american şi, ca atare, a fost codificat „Ostil!“ şi distrus).

Aşadar, conform explicaţiei din Larousse, xenofobia este manifestarea atitudinii duşmănoase, a urii faţă de străini; de aici până la sensul, echivalent şi consemnat expressis verbis, „xenofobia = ura faţă de străini“, nu mai e decât un pas, pe care l-au făcut dicţionarele româneşti.

Trebuie să reţinem faptul important că, din dicţionarele noastre, se ştie – inclusiv de către cei care au redactat legile – că noţiunea xenofobie înseamnă ură faţă de străini. Aşa scrie în DEX:

„XENOFOB, -Ă, xenofobi, –e, adj., (…) (Persoană) care manifestă ură faţă de persoane de altă naţionalitate sau faţă de alte popoare. – Din fr. xénophobe.

XENOFOBIE, s.f., Ură faţă de străini şi faţă de tot ce este străin. Din fr. xénophobie“ (cf. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române – DEX, Editura Academiei R.S.R., 1975, pag. 1034). Dar, dacă xenofobie însemnă „ură faţă de străini“, atunci am preluat, şi eu, această semnificaţie – fiindcă „Aşa scrie la dicţionar!“, care este o autoritate –, luându-mă după proşti; şi, ca mine, toţi ceilalţi.

Este necesar să reţineţi că dicţionarul Larousse expune etimologia cuvântului xénophile, dar, două cuvinte mai jos, pentru xénophobe a uitat, decenii la rând, să o mai releve. Menţionez că dicţionarul Larousse, ediţia 2007, repetă – cel puţin la aceste articole – ediţia din 1993 (vezi pag. 1083), care, la rândul, ei o repetă pe aceea din 1974 (ediţiile anterioare nu le-am consultat).

După cum se vede, autorii DEX-ului nu au făcut decât să copieze, cu neruşinare, dicţionarul Larousse. Dar făcătorii noştri de dicţionare nu s-au grăbit să-şi pună problema sensului exact al termenului, ci au copiat, pur şi simplu, imbecilul text francez. Ediţia din 1975 a DEX-ului a apărut sub egida Institutului de Lingvistică al Academiei Republicii Socialiste România (R.S.R.) şi ediţiile ulterioare au recopiat-o pe aceasta!

Exigenţele limbajului academic mă împiedică să spun că autorii care au redactat respectivele articole au fost nişte tâmpiţi, dar aşa ar trebui să le zic. Fiindcă, în consecinţă, ne-au tâmpit şi pe noi, prin preluarea lecţiunii respective!

Tot la mimetism – adică la copiere – au apelat şi Florin Marcu şi Constant Maneca, autorii Dicţionarului de neologisme (voi cita din ediţia a III-a, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1986), numai că, în cazul lor, lucrurile sunt mai grave. Într-adevăr, în cazul DEX-ului şi, fireşte, al dicţionarului Larousse, întrucât există multe grupuri de autori şi colaboratori, care şi-au divizat munca pe litere, pe tematici etc., este greu pentru cineva din echipă să aibă perspectiva întregului, să aibă, adică, rolul de „cap limpede“. Dar, când sunt două capete care colaborează, lucrurile se simplifică sub acest aspect şi fiecare trebuie să verifice inclusiv munca celuilalt, spre a se corecta şi completa reciproc – dar nu şi pentru a se bate cap în cap!

Or, în lucrarea cuplului comic Marcu-Maneca, lucrurile se bat, într-adevăr, cap în cap, negru pe alb: „XENOFOB, -Ă, … (cel) care urăşte persoanele sau popoarele de altă naţionalitate, care este duşman a tot ceea ce este străin. [ < fr. xénophobe, cf. gr. xenos – străin, phobos – ură].

Vă rog să remarcaţi cum contagiunea cu stupiditate (sună mai elegant decât tâmpenie!) face un „progres“ prin tandemul Marcu-Maneca: ei „dezvoltă“ bagajul informaţional conţinut de Larousse (şi, implicit, de DEX, pe care le copiază) şi oferă – cu intenţia vădită de a-şi spori „ştiinţificitatea“ demersului şi credibilitatea volumului lor – provenienţa şi etimologia cuvântului xenofob, unde etimologie înseamnă „studiul înţelesului adevărat“.

Dar să analizăm cât de „adevărat“ este sensul dat în dicţionarul lor: „FOBIE, s. f., stare de frică bolnăvicioasă, obsedantă şi nemotivată. ● repulsie, antipatie  pentru ceva. // element secund de compunere savantă cu semnificaţia „teamă (patologică) de“, „aversiune faţă de ceva“, „fobie“ [gen. –iei. / < fr. phobie, cf. it. fobia, gr. phobos – frică] (cf. op. cit., pag. 459). Idem la: „AGORAFOBIE s. f. teamă nemotivată de a traversa locuri deschise, pieţe etc. [< fr. agoraphobie, cf. gr. agora – piaţă publică, phobos – frică] (op. cit., pag. 40). Aceeaşi corectă explicaţie etimologică se dă pentru claustrofobie şi fotofobie.

Aşadar, de la începutul şi până la mijlocul Dicţionarului de neologisme, fobie – phobos – înseamnă frică, iar la sfârşitul lui înseamnă ură; în interiorul explicitării articolului xenofobie, phobos înseamnă numai ură; la fel este în DEX, deşi încă de la lecţia de astronomie, din liceu, se ştie că sateliţii planetei Marte se numesc Phobos (Frica) şi Deimos (Groaza). Ulterior, Florin Marcu, în al său Marele dicţionar de neologisme, „ediţia a IX-a, revăzută, adnotată, corectată“, menţine aceeaşi explicaţie corectă pentru agorafobie, claustrofobie şi fotofobie, şi aceeaşi „explicaţie“ greşită, contrară, pentru „xenofobie“ (cf. idem, Ed. Saeculum Vizual, Bucureşti, 2007, pag. 1005). Adică, a preluat, de la o ediţie la alta, acelaşi text, deşi se laudă că l-a „revăzut, corectat“ etc.

Aceste dicţionare proaste („româno-franceze“!) au provocat pandemia utilizării greşite a termenului xenofobie, căruia i-au dat sensul opus: cum că ar însemna „ură faţă de străini“. Nu, nestimaţi imbecili, înseamnă „frică extremă, groază faţă de străini“. Şi oricât aţi „îmbogăţi“ dicţionarele, noţiunile „frică“ şi „ură“ nu sunt interşanjabile.

Din cultura mea generală – obţinută, fireşte, inclusiv din dicţionare – ştiam că „fobie“ înseamnă „frică, groază“. În compunerea savantă, fobia înseamnă frică excesivă – adică groază, aversiune (eventual patologică) – faţă de ceva.

Sensul de „frică, groază“ este conţinut în cuvintele agorafobie, claustrofobie, fotofobie, hidrofobie, hobofobie şi multe altele (cf. John Naish, Ghidul ipohondrului, Ed. Nemira, Bucureşti, 2006, pag. 182-184). Pentru a respecta adevărul istoric, este necesar, totuşi, să precizez că şi Larousse, în explicitarea cuvântului, spune:

„PHOBIE, n.f., (gr. phobos, effroi). 1. Aversion très vive; peur instinctive. 2. PSYCHIATRIE. Crainte déraisonnable à l’égard d’objets, de situations ou de personnes, dont le sujet reconnaît le caractère injustifié, mais qu’il ne peut surmonter.“ Să traducem – pentru imbecilii dezavuaţi de preşedintele Traian Băsescu, cel care a şi introdus în limbajul mass media peiorativul neacademic „imbecil“ – explicaţia de mai sus: „s.f. (gr. phobos, groază). 1. Aversiune foarte puternică; teamă instinctivă. 2. PSIHIATRIE. Spaimă iraţională faţă de obiecte, situaţii sau persoane, al cărei caracter nejustificat subiectul îl recunoaşte, dar peste care nu poate trece“.

Deci, şi în franceză, fobie înseamnă frică, groază, în cazul când e vorba de articolul independent de dicţionar phobie, dar înseamnă ură atunci când este auxiliar în termenul „savant“ xenofobie! Ca să vedeţi cât de „savant“ este textul francez, pe care copiştii noştri nătărăi l-au ingurgitat ca pe-o bomboană franţuzească!

Este evident, încă o dată, că aceşti copişti de dicţionare au reprodus textul francez cu toate greşelile sale. Din păcate, greşeala s-a produs în condiţiile lucrului la grămadă şi fără să se verifice, în final, concordanţa, completitudinea logică a explicaţiilor date articolelor din dicţionar.

Dar, veţi zice, Dicţionarul Enciclopedic trebuie să reprezinte, prin ştiinţificitatea sa, o veritabilă autoritate în materie. Într-adevăr, aşa ar trebui. Iată, însă, ce spune această „autoritate“:

XENOFOBIE (<fr.; {s} xeno + gr. phobos „frică“) s.f. Atitudine de teamă, de respingere şi ură faţă de persoanele străine, de grupul etnic din care fac parte acestea (op. cit., Editura enciclopedică, Bucureşti, 2009, vol. VII, pag. 486).

Vedeţi că începe corect: xeno=străin, phobos=frică. Nu ca cuplul Marcu-Maneca, care, la începutul dicţionarului, scrie phobos=frică, iar la sfârşit phobos=ură! Dar „autoritatea“ în cauză continuă punând împreună şi teama şi respingerea şi ura: adică face un ghiveci cu varză creaţă, dar care produce greaţă.

Elocvent pentru lipsa de ştiinţificitate a dicţionarului Larousse, a DEX-ului, a dicţionarului Marcu-Maneca şi, fireşte, a celorlalte care le imită într-un fel sau altul, este faptul că, dacă făcătorii lor ar fi consultat, totuşi – aşa cum este obligatoriu în acest gen de activitate –, şi alte dicţionare, atunci ar fi descoperit greşeala în care persistă Larousse, probabil de pe la 1950 încoace.

Astfel, în Nouveau dictionnaire étymologique et historique, par Albert Dauzat, Jean Dubois et Henri Mitterand (troisième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1964, pag. 802), explicaţia este alta, aceea corectă: „xénophobe, 1906, Lar.; du gr. xenos, étranger, et phobos, effroi. ║ xénophobie id.“ Aceeaşi explicaţie corectă o dă Merriam-Webster’s Online Dictionary pentru xenophobe [2]: „one unduly fearful of what is foreign and especially of people of foreign origin“ – adică „cineva înfricoşat de ceea ce este străin şi, în special, de indivizii de origine străină“.

La începutul anului 2009, o editură a publicat seria Ghidul xenofobului, o colecţie de autori aparţinând diferitelor popoare, care caută să demonstreze că autohtonilor nu trebuie să le fie frică de străinii aparţinând celorlalte popoare, fiindcă fiecare popor are calităţile şi defectele lui, care-l fac similar poporului în cadrul căruia trăiesc minoritarii altor naţiuni.

Ceea ce este semnificativ este faptul că, pe coperta fiecărei broşuri tratând despre un anumit popor – ruşi, sârbi, izraeliţi, germani, englezi ş.a. –, figurează această explicaţie: „XENOFOBIE: s.f. (<fr.: xénophobie) frică iraţională de străini, probabil justificată, întotdeauna de înţeles“.

Este util de aflat de unde a luat traducătorul – sau realizatorul copertei – această explicaţie corectă, de negăsit în Larousse şi, probabil, nici în alte dicţionare franţuzeşti! Dar, oricum, Larousse – care este cel mai uzitat dicţionar – a contribuit, tocmai din acest motiv, la diseminarea prostiei cum că xenofobie ar însemna nu frică, ci dimpotrivă, „ură faţă de străini“!

În mod normal, dar la fel de obligatoriu – şi, mai ales, de prioritar, chiar dacă îl adaug pe listă ca ultim demers –, autorii şi colaboratorii dicţionarelor care au schimonosit sensul cuvântului xenofobie (dacă n-ar fi fost decât simpli confecţioneri de dicţionare) ar fi trebuit să consulte neapărat şi un dicţionar greco-francez, greco-englez, greco-român, greco-grec etc., să vadă ce-i cu acest phobos – φόβος. Pe wiktionary [3] se prezintă aceste explicaţii: „φόβος (genitive φόβου) m, second declension; (phobos)

1. fear, terror, alarm, fright, panic     (1. frică, teroare, alarmă, înfiorare, panică)
2. The act of fleeing: flight, retreat    (2. Actul de a fugi: fugă, retragere)
3. awe, reverence                             (3. frică + veneraţie, obedienţă)
4. That which causes fear: terror“     (4. Ceea ce cauzează frică: teroare).

În schema de mai sus se distinge o clasificare după gradul intensităţii: nivelul inferior ca intensitate, cuvântul teamă, corespunzător lui peur din franceză, nu există. Fobia desemnează gradele puternice de frică: frică acută, spaimă, groază, cu adjectivele aferente, înfricoşător, înspăimântător, îngrozitor, terifiant.

În plus, schema indică, la punctul 2, şi o direcţie: fuga din faţa celui care te înspăimântă, atitudine socială învăţată în vremurile năvălirilor barbare. Frica extremă, groaza, ceea ce este înfricoşător te determină să fugi din faţa subiectului care inspiră groaza, să îl eviţi, să te ascunzi din faţa lui. Ura, dimpotrivă, te mobilizează să înfrunţi duşmanul, să mergi spre străin şi să îl nimiceşti.

Groaza şi ura, chiar dacă sunt egale ca intensitate a trăirii sentimentului, sunt opuse ca atitudine, motivare, direcţie şi demers practic. Deci, în nici un caz ura nu se confundă cu groaza, nu sunt interşanjabile, întrucât au sens opus.

Un fragment din Septuaginta, şi anume capitolul 17 [4] din Înţelepciunea lui Solomon, există în limba greacă pe Internet, şi conţine cuvântul φόβος atât ca substantiv, cât şi ca verb, în câteva versete, care sunt traduse astfel: spaimă (versetul 4), înspăimânteze (vers. 9), spaimă (vers. 11), groază (vers. 14), frică (vers. 18). Cuvântul ură, asociat lui fobie, nu există pe nicăieri, cu excepţia dicţionarelor proaste indicate mai sus.

Aşadar, Larousse consemna existenţa, la 1906, a cuvântului xenofob cu sensul de „înfricoşat de străini“, iar, ulterior, deşi în Nouveau dictionnaire étymologique…, la articolul phobie, respectiv, xenophobe s-a menţinut sensul de „frică extremă“ şi de „spaimă faţă de străini“, totuşi, tot în Larousse, dar în cel uzual, conţinutul noţiunii xénophobie i-a fost pocit în sensul opus semantic şi praxiologic: „ură faţă de străini“, din faţa cărora trebuie să fugi, să te ascunzi, în cazul când nu poţi să-i înfrunţi şi să-i lichidezi!!!

Prima concluzie este că şi francezii au imbecilii lor.

A doua concluzie este că, în baza acestei lipse de logică etalată de dicţionarul Larousse, conform căreia „xenofobie“ ar însemna „ură faţă de străini“, le-a fost uşor francezilor, în superficialitatea lor, să emită „scelerata lege Gayssot-Fabius, din 13 iuie 1990, care reinstaurează în Franţa delictul de opinie din timpul celui de-Al Doilea Imperiu, suplinind lipsa argumentelor printr-o lege represivă“ – cum constată, cu amărăciune, Roger Garaudy [5].

A treia concluzie: spiritul malefic al acestei legi s-a răspândit la fel de repede ca inepţia din conţinutul cuvântului „xenofobie“ răspândit de dicţionarul Larousse. Ca atare, cuvântului „xenofobie“ i se asociază, invariabil, cuvintele „holocaust“ şi „antisemit“, sau invers, şi toate trei cuvinte au fost introduse, forţat şi neîntemeiat, în Franţa, Germania, Elveţia, Canada, S.U.A. etc., inclusiv în România, în legi, ordonanţe guvernamentale, hotărâri ministeriale etc., la fel de represive!

Dar dacă imbecilii francezi sunt doar nativi, ai noştri sunt imbecili funciari şi, în plus, sunt imbecili prin mimetism şi cosmopolitism fără discernământ.

A patra concluzie: totdeauna, în dicţionarele serioase – exceptându-le, evident, pe cele franţuzeşti şi româneşti, prin făcute prin imitarea primelor! –, noţiunea xenofobie nu înseamnă „ură faţă de străini“, ci exclusiv „frică, groază faţă de străini“!

Concluzia generală: poporul român nu este xenofob. Poate, pe alocuri, în cazuri întemeiate, să zicem că ar trebui să fie „şovin“. Aşa ar mai merge, forţând nota printr-un abuz de limbaj. Şi nu poate fi vorba, totuşi, nici de şovinism, ci, întotdeauna, de replica dată – în legitimă apărare – unor străini (fie ei indivizi izolaţi, fie organe de presă externe, fie organisme financiare internaţionale sau corporaţii transnaţionale) care denigrează şi sabotează România.

Dar nu putem spune că „poporul român este xenofob“ doar din cauza stupidităţii unora – fie a unor indivizi, fie a unor dicţionare sau organizaţii oculte –, stupiditate care, vedem, este contagioasă, mai ales prin dicţionare cu pretenţii, ca Larousse şi DEX. De exemplu, cu ocazia încetării din viaţă (în 21 august 2008) a celui care a fost marele patriot român Iosif Constantin Drăgan, s-a consemnat evenimentul, în 22 august 2008, inclusiv pe site-ul 9AM. Redactorul ştirii – care, în genere, şi-a redactat materialul după adagiul Despre morţi se vorbeşte numai de bine – a citat, ca să strice fasonul, şi o propoziţie a unui oficial: «„Profesorul Dragan a fost cunoscut drept un mare xenofob“ (V. Turcan) [6]».

Adică omul care, de la vârsta de 25 de ani, s-a expatriat în Italia, care şi-a avut casa principală în Palma de Mallorca, din Spania, dar care a locuit, frecvent, la Milano, în Italia, de unde îşi dirija afacerile şi acţiunile de mecenat, omul care a colindat Europa şi lumea, care a fost „unul dintre primii promotori (sic) ai Uniunii Europene“, ar fi fost un „xenofob“ – sau, în accepţiunea profund idioată actuală, i-ar fi „urât pe străini“, deşi a trăit printre ei trei sferturi din viaţă. Şi cine spune asta? Un infatuat fastidios ca V. Ţurcan, care, în loc să continue să joace ţurca, îşi exhibă părerile de „ziarist“ de pe postul de purtător de cuvânt prezidenţial, deşi, cum zice Victor Ciutacu, individul este „un cetăţean care, din perspectiva rigorilor acestei meserii, pur şi simplu nu există“ [7].

Ca atare, cuvântul „xenofobie“ trebuie scos din limbajul politicaştrilor, al ideologilor, al ziariştilor-de-doi-bani-jumate, al „elitiştilor“ şi, în genere, atât al imbecililor, cât şi al celor de bună credinţă, dar păcăliţi de aceste dicţionare, pentru motivul întemeiat că este folosit absolut greşit, cum relevase Radu Mihai Crişan şi cum am demonstrat mai sus.

Cred că o primă formă de încercare a schimbării situaţiei ar fi, parafrazând o lozincă celebră, să le adresez îndemnul – ca mijloc de eugenie socială! – Imbecili din toate ţările, stârpiţi-vă!

Esenţial este faptul că, deoarece cuvântul xenofobie este folosit exclusiv în sens profund greşit – atât în dicţionare, cât şi în legislaţie, în mass media şi, prin forţa lucrurilor, în vorbirea curentă –, el trebuie scos din uz. De exemplu, conform  art. 17, lit. „d“ al Legii nr. 504 din 2002 a audiovizualului, actualizată în 2003 (pe http://www.srr.ro/despre/legi/audiovizual.htm), Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) are obligaţia „urmăririi exprimării corecte în limba română“, iar prin Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006 a C.N.A., acesta îşi propune să „interzică difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe“ – vezi art. 46, alineatul 1, pe http://www.cna.ro/Decizia-nr-nr-187-din-3-aprilie.html. Dar de tot mai frecventele manifestările antiromâneşti, C.N.A. şi, în genere, legislaţia nu se preocupă şi, ca atare, nu le incriminează.

La aşa legi, aşa „corectitudine“, aşa protecţie! Faptul că „a intrat în uz“ şi, de aceea, ar trebui menţinut şi folosit – cum pretind unii filologi, care şi-au luat ca pavăză a prostiei lor lozinca „uzul face legea“ –, nu constituie un argument, deoarece stupiditatea nu conferă legitimitate.

Şi, în anumite cazuri, nici chiar legislaţia, cum am arătat. Cultivarea limbii române nu se face cu imbecilităţi – fie ele impuse prin lege, fie introduse prin copy paste, din franceză sau engleză –, ci cu logică. Limba română – „limba vechilor cazanii“ – constituie una dintre valorile esenţiale ale Patrimoniului Naţional şi, de aceea, trebuie apărată pe toate fronturile, inclusiv pe direcţia importurilor de cuvinte anapoda.

În mod necesar, la proxima revizuire a Constituţiei, printre alte nenorociri care trebuie eliminate de acolo, trebuie să figureze şi prevederea apărării românismului şi, în consecinţă, a eliminării, în mod expres, inclusiv a cuvintelor xenofobie şi antisemitism din toată legislaţia şi înlocuirea lor cu antiromânism. Căci, cuvântul xenofobie folosit cu sensul autentic, de „groază faţă de străini“, nu mai este util. Oamenii, în general, şi românii, în special, erau terorizaţi de străini şi fugeau din calea lor – când nu puteau, provizoriu, să li se opună manu militari – în vremurile năvălirii hoardelor barbare, a hunilor lui Attila – poreclit în epocă „biciul lui Dumnezeu“ –, a invaziei turcilor lui Baiazid, a austriecilor generalului Bukow sau a „muscalilor“ ţarului Petru cel Mare.

Ah, da!, acum ar mai fi adecvată utilizarea cuvântului xenofobie cu sensul genuin – „groaza faţă de străini“ – doar în cazul invaziei „investitorilor strategici“: a chinezilor, evreilor, francezilor, americanilor şi a altora. Căci, din cauza politicii imbecile (sau, poate, dimpotrivă, viclene, deliberate?!) a guvernanţilor (vânduţi?!) privind imigraţia, au năvălit în ţară criminali de tot felul – atât de drept comun, precum acei chinezi care fac contrabandă cu mărfuri şi se ucid, apoi, între ei, tranşând victimele în valize, cât şi dintre cei cu „gulere albe“, cu ştaif financiar, precum unii dintre americanii, arabii, austriecii, cehii, evreii, francezii, grecii, italienii, ruşii, turcii, ungurii ş.a. care au înfiinţat diverse firme şi bănci, cu care ne jefuiesc şi ne cămătăresc la fel ca ţiganii clanului Cămătaru; sau, mai subtil, cumpără ieftin, de la poporul român sărăcit deliberat de regimul postdecembrist, bunuri mobile şi imobile – terenuri, clădiri, întreprinderi şi materii prime, îndeosebi strategice, ca petrolul, lemnul, fierul vechi etc. – pe care le revând la „speculă“ – pentru că speculanţii îşi zic, acum, „oameni de afaceri“.

De fapt, la drept vorbind, după aceste peste două decenii de când suntem păcăliţi, nu trebuie să mai manifestăm xenofobia – în sensul original, de „groaza faţă de străini“ – de până acum, ci, dimpotrivă, abia de acum încolo avem toate motivele să o transformăm în opusul ei, în cea mai profundă ură faţă de aceşti jefuitori, constituiţi într-o xenocraţie care ne conduce.

5 decembrie 2011

NOTE

[1] Radu Mihai Crişan , Cat de „retrograd“ este Eminescu,  interviu cu Irina Airinei, 20 august 2005, pe http://www.altermedia.info/romania/2005/08/20/cat-de-retrograd-este-mihai-eminescu/ .

[2] Vezi: http://www.merriam-webster.com/dictionary/xenophobe .

[3] Vezi: http://en.wiktionary.org/wiki/%CF%86%CF%8C%CE%B2%CE%BF%CF%82 .

[4] Vezi: http://fortunaty.net/text/sacred-texts/bib/sep/wis017.htm .

[5] Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii izraeliene. Editurile FRONEDE-ALMA TIP, 1998, coperta a doua; vezi şi: Roger Garaudy, Procesul sionismului izraelian. Samizdat, 1999, pag. 6.

[6] Pe: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/101307/A-incetat-din-viata-Iosif-Constantin-Dragan-unul-dintre-cei-mai-bogati-romani.html .

[7] Pe http://www.jurnalul.ro/articole/122077/sri-+-soda-=-oi .