Carolina Gunderode
Incorect Politic
Ianuarie 4, 2021
Curtea supremă austriacă respinge obligativitatea botnței la școală,
Portul obligatoriu al botniței la școală și învățământul alternativ, două măsuri luate, în primăvară, de către guvernul Austriei, pentru a combate pandemia Covid-19, au fost declarate ilegale, la 26 decembrie, de către Curtea Constituțională austriacă.
”Pentru a face față consecințelor pandemiei Covid-19, în sistemul școlar austriac, Ministerul Educației a publicat, în luna mai 2020, un decret prin care se ordona ca toate clasele să fie împărțite în două grupuri de elevi, cărora să li se predea, la școală. în mod alternativ”, a scris Curtea Constituțională într-un Comunicat
În Austria, unii școlari mergeau la școală lunea și marțea, iar alții miercurea, joia și vinerea. În restul săptămânii, elevii stăteau acasă.
”Între altele s-a decis ca toate persoanele prezente în clădirea școlii trebuiau să își acopere zona gurii și a nasului cu dispozitivul numit botniță”, arată Curtea Constituțională a Austriei, în Comunicatul său.
În decizia publicată, Curtea Constituțională a Austriei a decis că aceste dispoziții, contestate de doi elevi și de părinții lor, sunt ilegale. Aceasta este decizia judecătorilor Curții Constituționale austriece.
Doi elevi și părinții lor făcuseră plângere la Curtea Constituțională, arătând că dispozițiile decretului Ministrului Educației violează principiile egalității, dreptului la viața personală și dreptului la educație fără botniță.
Motivând decizia ei, Curtea Constituțională austriacă a subliniat că Ministrul Educației nu a putut explica în mod logic și coerent măsurile a căror necesitate este contestată de către cetățeni.
Amintim că, din ianuarie 2020, Austria este guvernată de o coaliție a partidelor Conservator și Ecologist, Ministerul Educației revenind conservatorilor cancelarului Sebastian KURZ.
Se pare ca IohAnus nu rezista la mistocareala. Reactia naimitilor la glumele cu Schmaus Klaus facute la TVR arata asta. Aceasta slabiciune de om prost ar putea fi cheia victoriei nationaliste si a eliminarii prostoiului din postura de presedinte. Trebuie rasucit cutitul glumelor in rana orgoliosului. Propunem ca pe fiecare forum pe care comentam sa ne batem joc de acest cretin care conduce tara la dezastru. La multi ani nationalisti romani.
Să dea Bunul Dumnezeu să ajungă la putere adevăratul naționalism românesc poate doar așa scăpăm de mizeria occidentului cu fast food, internet, pornografie, pedofilie, lgtb etc!!! Am ajuns ca nimeni pe fața pământului, un guvern condus de un bosgor, un arab f..t în c.. r și ras în cap și nemțoiul prostănac.. Și mai vrem să ne meargă bine când însuși BOR scoate moliftele Sf Vasile și închide bisericile de teama 🥨 🥨 din import!!!
Să dea Bunul Dumnezeu să ajungă la putere adevăratul naționalism românesc poate doar așa scăpăm de mizeria occidentului cu fast food, internet, pornografie, pedofilie, lgtb etc!!! Am ajuns ca nimeni pe fața pământului, un guvern condus de un bosgor, un arab f..t în c.. r și ras în cap și nemțoiul prostănac.. Și mai vrem să ne meargă bine când însuși BOR scoate moliftele Sf Vasile și închide bisericile de teama covrigilor din import!!!
Rabdare, rabdare, rabdare si nadejdea in Domnul….acestea ne-au lipsit noua celor din Timisoara cind am vrut sa-l dam jos pe nationalistul(dar si comunist) Ceausescu. Cadea-vor ei ca fructele coapte din pom, dar nu cind/cum vrea omul. Ceausescu a cazut dar nu cum am cerut noi: “Sa fie judecat aicea in Banat!!!!”
100.000 euro premiu pt cel care demonstreaza ca a gasit virusul Sars-Cov-2. din martie pna azi nu s-a prezentat nimeni.
toate povestile sunt bazate pe o secventa facuta pe calculator in china.
https://www.impfkritik.de/pressespiegel/2020032201.html