Cum verificăm democrația?

Somnul națiunii naște infinite posibilități de furt electoral. La europarlamentare, de pildă, ca de altfel la ultimele trei rînduri de alegeri, cînd a fost introdusă în secția de vot tableta, plimbarea datelor de la secție la Biroul Electoral Central se face pe căi numai de STS știute. Avem, care va să zică, o stocare electronică a datelor locale, o centralizare a lor printr-un canal de comunicații controlat (cu puteri dumnezeiești, de urmașii lui Marcel Opriș) și, în fine, o numărătoare digitală, o sinteză a rezultatului făcută de un soft.

Să întrebi un IT-ist dacă e posibilă modificarea rezultatelor nu are rost, fiindcă îl pufnește rîsul. Modificarea scorului la alegeri a fost și e o practică uzuală. O spune nu numai logica tehnologiei, o spune și logica puterii. Ca să schimbi, însă, sensul unei victorii, să răstorni, adică, ierarhia, ai nevoie și de acțiuni de complementaritate. Noile rezultate trebuie făcute credibile, plauzibile, au nevoie de un determinism acceptat, de o aparență motivațională.

Cînd a fost inversat rezultatul la prezidențiale în 2004, vă amintiți că exit-poll-urile se blocaseră și dădeau 50-50. Atunci aparența motivațională a fost corupția lui Năstase, chiar dacă în realitate au contat Serviciile și telefonul ambasadei SUA. În 2009, cînd a fost întors rezultatul obținut de Mircea Geoană, aparența motivațională a fost vizita Prostănacului la Vântu. În 2014, cînd Klaus Iohannis a devenit, din perdant, învingător, aparența motivațională a fost clădită din cozile din diaspora. Acum, la europarlamentare, alibiul incredibilului scor al dreptei a fost Justiția, prin referendumul lui Iohannis.

Toate aceste ipoteze au fost verificabile, iar ultima dintre ele încă e. Ar fi ușor ca toată această intermediere digitală a rezultatelor să fie probată prin renumărarea fizică imediată a voturilor. Sacii sînt depozitați toți la BEC. Un grup de 100 de oameni poate număra cele opt milioane și ceva de voturi într-o săptămînă. Sub lumina reflectoarelor, filmați și plătiți ca la Big Brother, iar operațiunea transmisă în direct online.

Ar fi un exercițiu de verificare la îndemînă, o probă imediată că democrația funcționează și pe cale digitală, și manuală. Și nimeni n-ar mai avea nimic de comentat. Voturi s-au renumărat și în SUA (vă amintiți cînd a pierdut Al Gore în fața lui Bush jr.), și în Germania, și în Belgia, și în multe alte locuri. Nu e, deci, o noutate, și nu e ceva care pune în pericol statalitatea, legea sau stabilitatea națiunii. Dimpotrivă.

Întrebarea care se pune, așadar, e următoarea: există cineva în societatea civilă sau în PSD care să aibă îndrăzneala să ceară renumărarea fizică a voturilor? Dacă nu, înseamnă că nivelul de complicitate cu Serviciile a ajuns în acel punct în care ordinul, lăcomia și frica se contopesc în conceptul noii democrații.

  CAȚAVENCII