Incorect Politic
Iulie 30, 2024
Cum funcționează propaganda woke – fabule sociale în care ideologia impune morala
Via Trenduri:
Am urmărit evoluția pentru a-mi confirma bănuielile. Cum s-au desfășurat ostilitățile? S-au dat unu-două comentarii ceva mai caustice, după care gărdașii ideologici au intrat în tranșee ca să strivească sub bocancii lor împuțiți grumazul celor care-au reacționat normal. Contraatacul ideologic a fost coordonat de nulitățile de pe la SNSPA și Științe Politice, continuatoarele de nădejde ale lui „Ștefan Gheorghiu”.
În mod evident, opiniilor normale li s-au contrapus cele corecte politic de genul „este un profesor extraordinar, de ce ne interesează cum se îmbracă?”, „nu mi se pare nimic în neregulă la vestimentația lectorului” sau, ca să meargă și-n temă ironică, „nu mi-a plăcut pentru că geanta aia nu merge cu sandalele”.
De fapt avem de-a face cu tipuri-șablon de retorică, instrumentatate fix din manual. Exact aceleași replici, același aranjament și aceleași povești le-am văzut peste tot în lume de la începutul asaltului. Ca să înțelegeți vă voi da prezenta schema cât se poate de limpede deoarece astfel veți ști ce urmează.
Înainte de evenimentul despre care vorbim, toate instituțiile de învățământ au fost obligate să își facă regulamente anti-discriminare, anti-hărțuire, pro-incluziune s.a.m.d. Practic așa, pe ușa din dos, a fost impus „brațul armat” al ideologiei. În mod normal, la apariția individului în acea costumație, nimeni nu-i poate spune nimic deoarece ar pica sub incidența regulamentelor despre care v-am vorbit. Mai mult, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării stă cu ochii-n patru și, cel mai probabil, va arunca în stânga și-n dreapta cu amenzi. Asta în timp ce „structurle”(sic!) de propagandă sunt puse de ceva vreme cu mitraliera gata încălzită.
În acest fel, desantul ideologic a obținut o primă victorie. Omul de rând a fost obligat să accepte că, deh, chiar dacă nu-i convine din punct de vedere moral și vizual, omul ăla „are dreptul lui” de a face ce vrea, inclusiv dacă asta introduce o distorsiune și deranjează societatea în ansamblul său. De-acum, dezbaterea este deschisă. Peste tot în lume astfel de elemente șocante au fost urmate de alte întâmplări similare, care s-au constituit în povești sau, mai bine spus, fabule sociale, în care ideologia impune morala. Totul se multiplică, se propagă prin intermediul mediilor de presă, al influencerilor și al tuturor canalelor de influențare. E o luptă teribilă, abil instrumentată și cu deznodământul cunoscut.
Se pare că Dan Diaconu a avut dreptate, imediat după știrea cu profesorul a apărut știrea cu polițistul travestit.
Nu întâmplător a fost ales acest moment! Este înainte de alegeri, niște alegeri în care vor fi impuse tiranic „forțele binelui woke”. Chiar dacă aveți impresia că votați „oameni normali”, imdiat după vot se va trece pachetul LGBT pe repede-înainte. Acesta e scopul, așa s-a făcut peste tot. Alegerile au fost făcute, forțele respective „sunt reprezentative” pentru patru ani de-acum înainte, astfel încât vor introduce la începutul mandatului acel pachet. Sunt două motive pentru care procedează așa: pe de o parte nimeni nu va contesta deoarece „așa a decis poporul”, iar pe partea cealaltă se mizează pe uitarea de către electorat a modului ticălos în care s-a impus legislația respectivă întrucât vor exista „alte provocări” pe care le vor manipula în favoarea lor, pentru a-și recâștiga încrederea în fața fraierilor. Totul e instrumentat ca la carte și, dacă vreți, aveți experiența Greciei în față.
În concluzie, am asistat din nou la o operațiune propagandistică de manual care pregătește nebunia ce va să vină. Suntem în pragul exploziei operațiunii de impunere a ideologiei woke. Din păcate tinerii – sau cei care se identifică așa – sunt cu creierii gata fărâmițați și acceptă totul deoarece, de atâta amar de vreme, li s-a transmis pe toate căile discrete că e ceva absolut normal. Așadar, tăvălugul care aplatizează creierele e abia la început. Exact ca peste tot pe unde a acționat, fiecare mișcare de impunere tiranică a ideologiei a fost precedată de un „scandal” abil instrumentat, în care ideologia părea a pierde în fața frustrării unora, după care, prin eforturi propagandistice și legale este impusă cu forța.
Așadar, nu vă lăsați păcăliți de emisiunile TV în care aparent este incriminat fenomenul! În aceleași emisiuni, în scurt timp, același fenomen va fi ridicat în slăvi, iar moraliștii woke ai corectitudinii politice vă vor preda cu tiranie lecția lui „așa trebuie pentru că ne pasă”. Totul vă este cunoscut deoarece se face absolut la fel!
“Omul ăla „are dreptul lui” de a face ce vrea, inclusiv dacă asta introduce o distorsiune și deranjează societatea…”
Fals!
1. Ăla nu-i om, ci diavol. Sau dacă vreți, este un posedat;
2. Nu are dreptul de a face ce vrea în public, mai ales într-o instituție de ÎNVĂȚĂMÂNT.
Altfel suntem direct în iad.
https://rmx.news/article/north-african-crime-rate-explodes-in-germany-rape-up-169-and-murder-up-110-in-4-years/
omul ala e bolnav. bolnavii trebuiesc tratati. incurabilii in camasa de forta. ailalti doar cu suturi in cur. ca le place…
probabil ca “serviciile”(lu Satan) aflasera ca li se pregateste ceva “normalului” Bulai,”normalului” Pieleanu…..totul pe fondul “deschiderii” olimpice din Franta.(e strategia efortului concentrat/concertat,bombardament de saturatie)
@xyz https://dailystormer.in/germany-pro-invader-journalist-whines-about-being-punched-by-13-year-old-syrian/