Incorect Politic
Aprilie 11, 2021
Via Trenduri:
V-ați pus întrebarea asta? Chiar așa, cum distrugi o națiune? Cum faci ca o țară care trăiește bine(raportat, desigur, la nivelul său de relevanță) să ajungă o epavă, să explodeze în milioane de particule pentru ca apoi hienele s-o poată tranșa cum vor? Cum faci asta?
Dacă începeți să căutați aiurea pe hartă, sunteți în eroare. Uitați-vă în propria ogradă și vă veți da seama imediat despre ce e vorba. Cum de-au reușit să ne distrugă într-un asemenea hal încât am devenit niște umbre a ceea ce-am fost? Schema e simplă: prin educație și mass-media. Poate mai țineți minte că moș Șora a fost primul Ministru al Învățământului de după Revoluție. De-atunci, de la tefeleul ăla stalinist, învățământul autohton a avut o prăbușire totală. Cine s-ar fi gândit că la școală, în loc să te învețe istorie, literatură, geografie, matematică sau mai știu eu ce alte domenii fundamentale, te vor învăța – scuzat să-mi fie limbajul – să te fuți? Și nici măcar aia cum trebuie, ci respectând normele corectitudinii politice (în 1984 e un pasaj interesant despre subiect!). De cealaltă parte a acționat nemilos mass media. Odată cu intrarea grupului PRO, valorile au fost dizolvate. Cei mai rudimentari au avut astfel calea deschisă către prime-time, rimând cu masa ineptă. Și astfel, într-un mod cât se poate de democratic, totul a fost redus la cel mai mic numitor comun.
Stau de multe ori și mă întreb cum de e posibil ca oameni pe care în trecut îi vedeam dornici să crească, să ajungă acum să dea citate din inepția aia de chipurile comedie de la PRO? Cum de-au ajuns oamenii să se uite la subproducțiile acelea TV cărora li se spune seriale? Cum de stau lipiți de Netflix prostindu-se programatic, în loc să pună mâna pe-o carte și să încerce să înțeleagă ceva din viața asta? Aparent toată activitatea de lenevire în fața ecranelor nu-i decât una nevinovată. Ce faci rău? Doar vezi niște spectacole cu prostiuțe? Divertisment, nu-i așa? Așa să fie oare? Uitați-vă mai atenți. Cum arată concurenții sau cei care prestează? Nu vi se pare că a fost introdus câte un ciudat? Nu apare total aiurea și dinspe nicăieri câte un – să-i spunem – exotic? Ce sens are? Dar textele le ascultați cu atenție? Nu-s atât de nevinovate pe cât v-ați imagina. Ascultați cu atenție ceea ce se spune, vedeți ce anume e terfelit și ce anume e ridicat în slăvi.
Pe vreme luptei împotriva lui Dragnea, „diavolul din Teleorman” ajunsese subiect de critici în orice răhățel TV. Am monitorizat împreună cu un prieten cam toate posturile cât de cât relevante și am rămas surprinși amândoi când am văzut că prostia cu „atacul asupra justiției” fusese introdusă chiar și în traducerea unui desen animat! Ca să nu mai vorbim despre demența care a fost indusă cu ocazia referendumului pentru familia tradițională.
„Ești nebun, așa ceva nu e posibil! Doar nu crezi că toată lumea asta are ceva cu Dragnea? Nu vezi că toți, dar absolut toți, spun același lucru?” – mi-a replicat un prieten. Mă rog, aceeași replică mi-a dat-o și când i-am spus că măsurile de lagăr sanitar care se aplică sunt tembele. „Păi peste tot în lume e la fel, nu vezi?”. Fără comentarii.
A nu se înțelege că vreau să-l fac pe Dragnea vreun erou. El, pur și simplu, devenise inamicul public nr. 1 deoarece mereu trebuie să fie un inamic public. Iar când se-ntâmplă asta totul lucrează concertat împotriva ta. Furia „mâinii ascunse” se declanșează și așa iei cunoștință cu nebunia inconștienților îndoctrinați și hrăniți cu slogane.
Pentru cei care înghit prostiile livrate există și-o satisfacție: dacă se află de partea corespunzătoare a baricadei au frumosul beneficiu de a-și vedea visul cu ochii, anume de a învinge „răul”. Imbecilii care ieșeau ca vitele la pășune în apărarea așa-zisei justiții au avut satisfacția de a-l vedea pe Dragnea la pușcărie. Doar că ei n-au realizat că Dragnea era fără mâini și picioare, un fel de nimeni de mucava. Nu doar că n-avea nicio putere reală, dar, mai mult, absolut toți oamenii din jurul său erau infiltrați. De-aceea „lupta” împotriva lui Dragnea era la fel de dificilă precum lupta pe care-o dai cu o furnică. Mă rog, cu furnica poate fi dificil deoarece, dacă nu ești atent, se ascunde pe sub vreo pietricică și-o scapi din ochi.
Însă problema adâncă a acestor oameni vine abia atunci când se trezesc ei din învingători învinși. Mulți dintre ăia care manifestau în stradă împotriva „tiranului” Dragnea erau împrumutați pe la băncile care ieșiseră și ele la rivuluție. Ce-au câștigat? Ei nimic. Doar muia pe care-o strigau în gura mare! Băncile, în schimb, tocmai ce se îndreaptă spre o scutire de vreo 80 milioane de EUR. Au grijă „băeții dă la usereu”! Că doar ei „e dă bine”!
Aud că fostul revoluționar corect politic Kirilă cam urlă de foame. Cică e dezamăgit că Plăvanul nu e cu cultura. Deh, măi Kirilian, pe vremea lu’ Dragnia era rău, că vă mărise salariile (Doamne, ce prostie!). La fel era rău și pentru studenți că, deh, le dăduse transportul gratis pe tren. Și la fel de rău era și pentru corporatiști deoarece obligase multinaționalele să te angajeze corect pe contract de muncă, nu pe șmecherii cu 2 ore oficial! Era tiranie. Acum, când toți ăștia își iau muia pe care-au dat-o, amenință cu revolta. Amenințați, micuților, dar vă garantez că muia va fi de zece ori mai mare când vă veți trezi singuri în stradă și pulăniți de jăndari. Poate ar fi mai bine să (re)vedeți Filantropica. Nu doar că veți afla cum arată marii actori, dar veți înțelege ce pățiți când decideți s-o luați pe cont propriu!
Revin la subiectul principal după mult prea lunga paranteză făcută. Așadar, prin cele două arme concentrate se reușește distrugerea unei națiuni. Dacă veți studia, veți vedea că peste tot în lume pe unde a lovit corectitudinea politică e la fel. De ce? Pentru că e cel mai fiabil: obții o populație fără valori, fără repere și, mai mult, împărțită în tabere antagonice. Asta o face capabilă să-și sape singură groapa atunci când se dă semnalul. Cât de mult? Vom vedea în episodul de mâine un exemplu cât se poate de practic.
Cum distrugi o națiune? Simplu : o aduci la autodistrugere ! Asta zic eu ca-nseamna ” populație fără valori, fără repere și, mai mult, împărțită în tabere antagonice. Asta o face capabilă să-și sape singură groapa atunci când se dă semnalul.” Pe mine chiar nu ma intereseaza cine si mai ales cand va da semnalul ci , ma intereseaza , ce mama dracului se vor face cei ramasi { ELITELE , ” ALESII ” } atunci cand nu vor mai avea impotriva cui sa-si foloseasca ideile neo…se vor omora intre ei sau vor incerca sa pastreze ” mostenirea ” a ceea ce-a fost odata , omenirea .Pe pariu ca , se vor omorã intre ei … mama lor de jigodii !