Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Decembrie 3, 2018
Să începem cu puțină istorie, că trebuie știută.
Marea Unire din 1918
Via Buciumul:
UNIREA TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA
Transilvania a fost a treia provincie care s-a unit cu patria-mamă. Unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii.
La încheierea Primului Război Mondial, în contextul prăbuşirii Dublei Monarhii, Ungaria îşi proclamă independenţa, incluzând în teritoriul său şi Transilvania. În aceste condiţii, fruntaşii Partidului Naţional Român şi românii din Partidul Social Democrat înfiinţează Consiliul Naţional Român la Arad la data de 3 noiembrie 1918. La data de 13 noiembrie 1918, la Belgrad, guvernul Ungariei semnează armistiţiul cu Antanta, fixând o linie de demarcaţie, care lăsa sub controlul Ungariei nordul şi centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei. În aceste condiţii, românii organizează la data de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918 o Adunare Naţională la Alba Iulia la care desemnează 1228 delegaţi.
Alba Iulia fusese aleasă de către Consiliul Naţional Român Central, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanţii poporului românesc din Transilvania, în cea mai mare zi din istoria acestui popor, pentru două pricini. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Selimbăr, îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia în fruntea unui alai măreţ. Ea a fost Capitala strălucitului domn în timpul scurt cât el reuşise să săvârşească cea dintâi unire a Ţărilor Române. La 1784, pe acelaşi platou al Cetăţii, marii mucenici ai neamului, Horia şi Cloşca, sufereau supliciul frângerii pe roată, pentru că avuseră curajul să ceară o viaţă mai bună pentru neamul lor.
Amândouă aceste date istorice erau adânc săpate în inimile românilor. Erau două etape importante în drumul greu spre mântuire. Duhurile marilor înaintaşi şi mucenici ai libertăţii şi unirii românilor vor lumina gândurile celor strânşi aici si-i vor face vrednici de înalta lor chemare.
Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăţi. Şedinţele preparatoare din cele două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însufleţite. Discutându-se textul Rezoluţiei Unirii, redactat de Vasile Goldiş, unii susţineau ca Unirea să se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră şi delegaţii sosiţi din Bucovina şi Basarabia, susţineau unirea fără condiţii. Socialiştii, lucrând sub influenţa Budapestei, cereau republica şi-şi exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din urmă s-a stabilit o înţelegere, renunţându-se la toate părţile la punctele de vedere prea intransigente şi adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e necesară o epocă de tranziţie, deoarece “nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche şi să înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiţii la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziţie.
Adunarea de la Alba Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.
Dar pe lângă delegaţii oficiali, ceea ce dădea Adunării înfăţişarea unui mare plebiscit popular, era afluenţa poporului. Din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor. Spectacol simbolic şi instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucişau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite şi descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.
Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în sumanele de pătură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Pe porţile cetăţuii, despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor pe care le trăiesc.
În acest timp, în sala Cazinei militare, delegaţii ţin adunarea. Pe podium, între steagurile tuturor naţiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge la desăvârşirea acestui act măreţ, iau loc fruntaşii vieţii politice şi intelectuale a românilor şi delegaţii Bucovinei şi Basarabiei, care au ţinut să aducă salutul ţărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român.
Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Ştefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiş expune trecutul plin de suferinţe şi de glorie al naţiunii române de pretutindeni şi necesitate Unirii, Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuieşte Unirea , iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.
Rezoluţia Unirii e citită de Vasile Goldiş: “Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre.”
Restul rezoluţiei cuprinde programul de aplicaţie: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice, reforma agrară radicală, legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea naţională doreşte ca Congresul de pace să asigure dreptatea şi libertatea atât pentru naţiunile mari cât şi pentru cele mici şi să elimine războiul ca mijloc pentru reglementarea raporturilor internaţionale. Ea salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei austro-ungare, pe naţiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care şi-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea şi unitatea naţiunii române, şi în sfârşit exprimă mulţumirea şi admiraţia sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva duşmanului au scăpat civilizaţia din ghearele barbariei.
La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită!
Delegaţii participante la Marea Adunare de la Alba Iulia
1 Decembrie 2018
Pe 1 decembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, românii au mers din toate părțile lumii la o nouă Mare Adunare Națională de la Alba-Iulia.
Orașul a fost închis, mașinile trebuiau parcate în locuri special amenajate înafara localității, iar deplasarea s-a făcut prin autobuze puse la dispoziție de primărie.
Am luat cu câțiva camarazi un autobuz și ne-am dat jos la stația de lângă gara. Acolo a început marșul unionist. În ciuda frigului, oamenii erau plini de căldură, însuflețiți de prezența fraților de-același neam. Într-o atmosferă de camaraderie, am pornit mărșăluind și cântând.
Lumea de la balcoane filma și ne făcea cu mîna. Am cântat Treceți, Batalioane Române Carpații, oprindu-ne din loc în loc în drumul nostru spre cetate. Delegația din Basarabia a dat tonul pentru scandările Basarabia, Pământ Românesc, România n-a avut graniță la Prut, Ultrașii au scandat România la mulți ani, fără unguri și țigani, iar cea mai auzită lozincă a fost Trăiască, trăiască, trăiască și-n florească, Moldova, Ardealul și Țara Românească!
Absolut fenomenal marșul, se puteau vedea multe steaguri și pancarte cu numele localităților de unde au venit cei ce le țineau.
Oamenii erau de toate vârstele, de la copilași ținuți pe umerii părinților, la bătrânei cu barba sură și costume naționale.
Odată ajunși la cetate, reprezentanții din diaspora și din Basarabia au ținut discursuri. Momentul a fost sublim. Soarele s-a ivit printre nouri, razele-i pale încălzindu-ne mai puțin decât flăcările din suflet, iar printre steagurile triumfătoare ale românilor, în zare se vede crucea, nemurirea neamului prin înviere hristică.
La biserică, Patriarhul Daniel a ținut slujba, menționând sacrificiul eroilor români pentru înfăptuirea unirii și martirajul rezistenței anticomuniste care a menținut demnitatea și verticalitatea neamului în cele mai grele vremuri.
După slujbă am fost să mâncăm în oraș. Cu greu am găsit un loc liber la restaurant, Alba-Iulia era plină ochi. Pretutindeni se plimbau grupuri și grupulețe de români cu tricolorul într-o formă sau alta (pe pălărie, banderolă, steag, fundă, brățară, etc.).
După prânz, lumea s-a adunat în centru pentru defilare Multiple filtre de securitate au fost instalate, cei ce doreau să privească parada militară erau controlați în ghiozdane, rucsace și la corp. Brigada antitero și-a făcut treaba exemplar, ca prevenind orice incident exploziv.
Singurul incident a avut loc atunci când a defilat jandarmeria și câțiva provocatori i-au fluierat și huiduit. Un moment penibil în care niște oameni mărunți au folosit ocazia de sărbătoare națională pentru a-și duce mai departe răfuiala.
Astfel de inciente au fost și în București unde cei de la #rezist au crezut de cuviință să genereze conflict și dezbinare de ziua Unirii, vedeți mai multe imagini și filmulețe pe oficina de propagandă Digi24.
După defilare urma să vină Klaus Werner Iohannis să citească un discurs scris de altcineva, dar n-am stat să-l aștept. Am plecat înapoi spre cetate.
Spre seară cetatea Alba Iulia mișuna de viață. Dacă ai fost vreodată în satul de vacanță de la mare (Mamaia), cam așa a fost și la cetate. Ca un furnicar,
Erau mai multe scene, au avut loc concerte și spectacole populare.
Atosfera generală de bună dispoziție a continuat până după ce s-a lăsat întunericu.
Bine-înțeles, au fost aprinse grătare masive și unele standuri de mâncare aveau ceaune imense deasupra focului.
Când să mă întorc la mașină, nu erau autobuze în stații, iar taxiurile erau toate ocupate. A trebuit să merg pe jos, dar n-a fost bai. La plecare, toate șoselele erau pline și se circula bară la bară. Însă nimeni nu era nervos, oamenii erau politicoși în trafic, chiar vorbeau pe chatul waze bucurându-se că “toată România e la Alba!”.
Au fost către 300.000 de oameni care au transformat capitala domnitorului Mihai Viteazul într-un furnicar de românism, marcând în istorie Centenarul Marii Uniri.
Trăiască România și națiunea română! Doamne ajută!
