Incorect Politic
Octombrie 1, 2021
Cronica Antiromânismului – Planuri vizând dezmebrarea României
Via GazetadeItalia:
Prezentăm, începând cu acest număr, o trecere în revistă a numeroaselor planuri și scenarii vizând dezmembrarea României ca entitate statală, cu precizarea că acestea au fost făcute publice de către organizații sau cercuri guvernamentale ostile statului național unitar român.
Înainte de a studia aceste proiecte, mai mult sau mai puțin fanteziste, reamintim cititorilor că imediat după crearea statului român modern, în anii ’20-’30 ai secolului trecut, au apărut planuri de distrugere a integrităţii teritoriale şi a unităţii naţionale.
În anul 1924, Uniunea Sovietică, prin intermediul Kominternului, a creat diversiunea de la Tatar Bunar (în Basarabia), potolită în forţă de către armata română. În iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia şi Bucovina de nord, la 30 august 1940, prin Diktatul de la Viena, Germania nazistă şi Italia fascistă au transferat Ungariei horthyste jumătatea de nord-vest a Transilvaniei, iar la 7 septembrie 1940, sub presiune externă, România a fost obligată să cedeze Bulgariei Cadrilaterul.
În perioada postbelică, în anul 1948 România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice Insula Şerpilor, fiind astfel primul şi singurul stat din lagărul socialist şi din Europa căruia i s-a luat o bucată din teritoriu. Un alt plan subversiv de destrămare a României a fost așa-numitul „Plan Valev” vizând alcătuirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos, care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia şi sudul Ucrainei cu o suprafaţă de 12.000 km2), sud-estul României (100.000 km2) şi nordul Bulgariei (38.000 km2), şi cu o populaţie de 12 milioane de locuitori. Bulgaria a acceptat „Planul Valev”, dar conducătorii României au reacţionat violent.
După ce, în aprilie 1964, conducerea politică a statului român a publlicat „Declaraţia de independenţă” faţă de Moscova, România a acționat pentru a-și câştiga în mod real independenţa, cu mari eforturi umane, materiale şi financiare. În martie 1989, a reuşit să-şi plătească toate datoriile externe şi să nu mai depindă de nici o Mare Putere. În acel context, Kremlinul şi-a dat mâna „frăţeşte” cu Occidentul democratic, pentru a destrăma sistemul politic impus în România de către Uniunea Sovietică.
În cei 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, România a scăpat de dezmembrare, însă nu şi de planuri şi scenarii instrumentate în diverse medii geopolitice, care să o aducă în pragul prăpastiei. Cu cât timpul se scurge, iar regimul politic instaurat în decembrie 1989 îşi epuizează resursele informaţionale, materiale şi umane şi nu este capabil să-şi reproducă funcţiile sociale, cu atât pericolul pentru naţiunea şi statul român este mai mare. Nimeni nu mai trebuie să se bizuie doar pe miracolul salvator cu care a fost dăruit de Pronie poporul român.
După căderea Cortinei de Fier, în Europa doar Germania s-a unificat, în timp ce alte ţări s-au dezmembrat. Dezmembrarea României ar satisface numeroase interese în Ungaria, Germania, Ucraina şi Rusia, dar şi în Uniunea Europeană[1], motiv pentru care scenariile prezentate în serialul nostru urmează a fi grupate după acest criteriu al intereselor geopolitice.
Ungaria și „frontiera de 1000 de ani”
Cercuri guvernamentale din Ungaria visează la falsa şi ridicola „frontieră de 1000 de ani” și dorește o reeditare a celui de-al doilea Diktat de la Viena, drept pentru care face un lobby intens. Agitaţiile şoviniste create de adepţii aşa-zisului „Ţinut Secuiesc” privind autonomia acestuia sunt sprijinite pe faţă de autorităţile de la Budapesta. Dezmembrarea României a fost şi este visul ultranaţionaliştilor deghizaţi în democraţi, aflaţi la conducerea Ungariei. Aceştia mizează şi pe faptul că intelectualii români s-au grăbit să declare „decesul naţionalismului”, fiindcă n-au înţeles că nu se poate pune semnul egalităţii între „naţionalism” şi „extremism”. Orice om raţional poate observa că la Budapesta se doreşte dezmembrarea României, acest scop fiind urmărit cu obstinaţie de către iredentişti, care vorbesc „cu mare durere în suflet” despre Tratatul de la Trianon.
Ungaria, stat membru NATO şi UE, nu emite în mod oficial pretenţii asupra unor teritorii din România care au aparţinut odinioară regatului medieval al Ungariei sau Imperiului austro-ungar, dar a elaborat şi a început să aplice o strategie care utilizează toate tipurile de resurse şi scenarii posibile pentru realizarea obiectivului propus: partide extremiste, care să facă agitaţie şi să sensibilizeze forurile europene, formaţiuni paramilitare care să bage groaza în românii ardeleni şi planuri secrete de ocupare paşnică, fără violenţă, a Ardealului.
1) Grupări extremiste
Democraţia ungară permite funcţionarea unor partide extremiste, care propagă idei şi desfăşoară acţiuni cu caracter extremist-iredentist. Între acestea se află Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobboldali Ifjúsági Közösség-Jobbik Magyarországért Mozgalom), pe scurt „Jobbik”.[2] Acesta este un partid de extremă dreaptă, care afirmă că militează, printre altele, pentru apărarea identităţii istorice maghiare, creştinismului şi culturii maghiare. Însă, din ideile proferate şi acţiunile desfăşurate, rezultă că „Jobbik” este un partid antiimigraţie, antisemit şi eurosceptic. Chiar oponenţii săi din Ungaria îl califică drept partid xenofob, acţiunile sale fiind îndreptate mai ales contra ţiganilor (Sinti şi Roma) şi contra evreilor.
În anul 2007, „Jobbik” a înfiinţat „Garda Maghiară”[3] (Magyar Gárda), cu denumirea completă: Magyar Gárda Hagyományőrző és Kulturális Egyesület, adică Asociaţia Garda Maghiară pentru Protecţia Tradiţiilor şi Culturii. De la începutul existenţei sale, „garda” a fost o organizaţie de extremă dreapta, a folosit simboluri din recuzita formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică şi s-a manifestat violent la adresa Tratatului de la Trianon. „Garda” a fost considerată moştenitoarea Partidului Crucilor cu Săgeţi datorită uniformei negre, a jurământului de credinţă, precum şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă legendară a ducelui Árpád. Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc „să apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual”. Însă, datorită retoricii rasiste şi xenofobe folosite de aceştia, precum şi a reacţiilor venite din spaţiul comunitar eururopean, în decembrie 2008 Tribunalul Budapesta a scos Garda Maghiară în afara legii. Decizia a fost confirmată în mod definitiv şi irevocabil, la 2 iulie 2009, de către Curtea de Apel Budapesta.
Garda Maghiară a avut ecou şi în România. În Harghita, tineri maghiari mai exaltaţi au făcut demersuri, încă din anul 2007, pe lângă liderii acesteia pentru a înfiinţa o subunitate, numită Plutonul Secuiesc. Garda Maghiară şi-a mai făcut cunoscută prezenţa la 1 decembrie 2009, când un grup de tineri maghiari s-au comportat în mod provocator în Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la înfiinţarea Batalionului Secuiesc, purtând însemne ale Ungariei Mari chiar de ziua naţională a României.
2) Plan secret de dezmembrare a României
Autorităţile ungare sunt conştiente că în condiţiile actuale anexarea Ardealului prin mijloace politico-militare este imposibilă. De aceea, au schimbat tactica, trecând la aplicarea unui „Plan secret pentru anexarea Ardealului”[4]: recucerirea pe cale paşnică a Ardealului. Pocedura principală este: întabularea dreptului de proprietate obţinut de către unguri sau organizaţii, fundaţii ale acestora, pe calea împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de terenuri arabile, păduri şi imobile bazate pe acte false. În acest război asimetric, atipic, împotriva României, statul ungar are drept aliaţi formaţiunile politice cu caracter etnic maghiar din Romînia, precum şi bisericile maghiare. Astfel, sub privirile nepăsătoare ale clasei politice româneşti, întabularea Ardealului de către unguri se face atât pe cale laică, în beneficiul unor indivizi ori fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).
Cu imobilele care aparţin de drept statului român este împroprietărit ilegal Statusul romano-catolic, respectiv biserica romano-catolică, adică Ungaria. Unii lideri extremişti maghiari, precum Laszlo Tőkes, susţin că, la momentul potrivit, Ardealul se va duce cu pământ cu tot la Ungaria. Aceştia scontează pe laşitatea politicienilor români, pe neputinţa autorităţilor politico-militare române, dar mai ales pe ajutorul prietenilor lor din Occident. Deocamdată agenţii Ungariei acţionează subversiv, la limita sau prin încălcarea legislaţiei statului român, pe următoarele direcţii principale:
– acordarea rapidă şi gratuită de către Ungaria a dublei cetăţenii pentru românii get-beget;
– dobândirea dreptului de proprietate asupra a peste 60% din bunurile (clădiri, terenuri agricole şi păduri) din Transilvania de către Ungaria, prin persoane juridice şi persoane fizice ungare;
– falsificarea istoriei poporului român, a istoriei Ungariei şi, mai ales, a istoriei Transilvaniei, dând prioritate ungurilor şi prezentându-i pe români ca „venetici”, primiţi din milă pe moşiile nobililor unguri;
– intensificarea lobby-ului unguresc împotriva României şi pentru anexarea Ardealului, în capitalele importante ale lumii: Washington, Berlin, Londra, Paris, Moscova, Roma, Viena, Bruxelles, şi, mai ales, la Vatican;
– pregătirea paramilitară a tinerilor unguri din Ardeal şi existenţa depozitelor cu armament şi muniţii.
Presa din Ungaria a scris cu sârg despre împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. De pildă, în anul 2007, presa din Ungaria aprecia că 1/3 din Ardeal era revendicat de nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare. În acelaşi timp, mass-media din România, dar mai ales publicaţiile româneşti din Ardeal au semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale Statusului romano-catolic şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte false. Însă Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie nu s-a implicat decât în foarte mică măsură, accidental, pentru a curma ilegalităţile comise în Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.
3) Planuri şi scenarii care implică minoritatea maghiară din România
Pentru dobândirea Ardealului fără război cu România şi încorporarea lui la Ungaria, autorităţile ungare acţionează uneori la vedere, dar de cele mai multe ori ocult, prin intermediul formaţiunilor sau partidelor politice create în România pe baze etnice maghiare, precum şi a unor formaţiuni paramilitare formate mai ales din tineri maghiari care s-au născut şi trăiesc în Romînia şi sunt cetăţeni ai statului român.
3.1. Acţiuni ale formaţiunilor politice cu caracter etnic maghiar
În avangardă sunt două formaţiuni politice, una moderată, de largă „respiraţie” democratică, numită Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR, în limba maghiară Romániai Magyar Demokrata Szövetség), alta violentă, asumată sau renegată de comunitatea maghiară, în funcţie de conjuncturi, intitulată Partidul Civic Maghiar (PCM), care şi-a construit şi o formaţiune paramilitară intitulată Garda Maghiară. Acestea se sprijină pe mass-media de limbă maghiară, precum şi pe organizaţii şi fundaţii cu caracter social, care potrivit legislaţiei româneşti se manifestă slobod în toată România după dorinţă şi voinţă.
Uniunea Democrată Maghiară din România este o organizaţie politică, fondată în 25 decembrie 1989 (după căderea regimului Ceauşescu) pentru a reprezenta interese ale comunităţii maghiare.[5] În anul 2007, aceasta a devenit membră a Partidului Popular European, deci se autodefineşte partid de centru-dreapta.
UDMR este o organizaţie cu o platformă culturală, dar face politică, nefiind însă înregistrată în mod legal ca partid politic (conform Legii nr. 14/2003, cap. IV). Aceasta participă la alegerile locale şi generale în virtutea articolului 62 (2) al Constituţiei României şi în conformitate cu prevederile art. 4, al. 2 al Legii nr.68/1992, care asimiliează organizaţiile minorităţilor naţionale partidelor politice din punctul de vedere al procesului electoral. Are reprezentare parlamentară din anul 1990, iar europarlamentară din anul 2007.
UDMR se consideră reprezentantul comunităţii maghiare din România şi al intereselor secuimii, acţionând atât pentru descentralizarea României, cât şi pentru crearea de autonomii teritoriale, cu toate că acest lucru este interzis de Constituţia României. De asemenea, liderii săi susţin autonomia culturală, precum şi autonomia „Ţinutului Secuiesc”. Pentru a-şi realiza scopurile, UDMR a candidat la Parlamentul European, fiind membru-asociat al Partidului Popular European (EEP) şi al grupului acestei organizaţii (EPPG) în Parlamentul European.
Partidul Civic Maghiar (PCM)[6] funcţionează în România din ianuarie 2008, fiind un partid de dreapta, care are înscrisă în program autonomia „Ţinutului Secuiesc”, precum şi obţinerea de drepturi mai generoase pentru minorităţi. Acest partid a fost înfiinţat de organizaţia Uniunea Civică Maghiară (UCM), înfiinţată, la rândul, ei în iulie 2003.[7] Este un adversar declarat al statului naţional unitar român, prin susţinerea separatismului teritorial pe criterii etnice, concret, al realizării autonomiei teritoriale a aşa-zisului „ţinut secuiesc”. De la înfiinţare, PCM s-a situat în plan doctrinar pe linia segregaţiei, exclusivismului şi separatismului etnic, subordonându-şi acţiunile dezideratului înfăptuirii autonomiei teritoriale a comunităţii maghiare. În ultima vreme, manifestările cu caracter antiromânesc, separatist, autonomist şi neorevizionist s-au intensificat şi s-au diversificat. PCM eludează nedisimulat şi deschis legislaţia statului român, asumându-şi postura de port-drapel al separatismului teritorial secuiesc prin care atentează la integritatea teritorială a României! Deviza PCM este: „Vrem autonomia teritorială a ţinutului secuiesc!”, liderii săi mizând pe faptul că statul român este slab şi că în România nimeni nu le poate face nimic.
În 15 septembrie 2011, la Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrat Partidul Popular Maghiar din Transilvania[8], fondat de europarlamentarul Laszlo Tőkes. Acesta este o formaţiune de dreapta care se ghidează după principii creştin-conservatoare şi autonomiste şi îşi modelează ideologia politică în sânul familiei partidelor europene de centru-dreapta. Se revendică din Partidul Naţional Maghiar, o formaţiune care a activat în România în perioada interbelică.
Laszlo Tőkes a declarat că „Centrul partidului nostru va fi în Ardeal şi nu în Bucureşti, cum este cel al UDMR-ului. Noi niciodată nu vom da explicaţii de la Bucureşti, că de ce nu se poate asta sau aia. Obiectivul nostru este reconstrucţia Ardealului, incluzând aici şi Ţinutul Secuiesc. De aceea, sloganul partidului nostru va fi: Ardealul este al ardelenilor, Ţinutul Secuiesc este al secuilor“. Însă acesta eludează sau nu cunoaşte faptul că la ultimul recensământ oficial, nici măcar 1.000 de persoane nu s-au declarat secui. Nu se ştie unde a văzut Laszlo Tőkes o ţară cu mai puţin 1000 de locuitori! Despre acest partid cu caracter etnic, părerile sunt împărţite[9]: unii spun că se află în slujba stăpânilor de la Budapesta (aşa cum au declarat reprezentanţii UDMR!) iar alţii susţin că este doar o „sperietoare” folosită de puterea politică de la Bucureşti pentru a-i controla pe ungurii din guvernul României.
Recent, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a solicitat, într-un comunicat transmis Parlamentului, Preşedenţiei şi Guvernului, ca în perspectiva modificării Constituţiei să interzică funcţionarea partidelor şi formaţiunilor politice constituite pe criterii etnice, iar cu ocazia viitoarei reîmpărţiri administrativ-teritoriale a ţării să nu cedeze „presiunilor” interne şi externe din Ungaria, de formare a unor regiuni constituite pe baze etnice, „care să conducă la renaşterea experimentului stalinist de tristă amintire al Regiunii Autonome Maghiare”.[10]
3.2. Entităţi politico-administrative preconizate
a). „Ţinutul Secuiesc”
Ţinutul Secuiesc este, în accepţiune istorico-etnografică, ţinutul din sud-estul Transilvaniei, locuit în majoritate de secui (subgrup etnic cu o conţtiinţă istorică aparte, cu un anumit specific etnografic, respectiv de dialect) şi care cuprinde teritoriile fostelor „scaune” secuieşti. Teritoriile respective se găsesc incluse în momentul de faţă în judeţele Alba, Bacău, Cluj, Covasna, Harghita şi Mureş.[11] Astăzi, sub aspect etno-politic, sub denumirea „Ţinutul Secuiesc” se înţelege teritoriul format din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu centrul la Târgu Mureş. Acest oraș a fost, pe rând, reşedinţa Scaunului Mureş, apoi a Comitatului Mureş-Turda, apoi a Regiunii Autonome Maghiare, iar în prezent este reşedinţa judeţului Mureş. Privind harta României şi amplasarea „Ţinutului Secuiesc” în inima României readuce în memorie spărtura din „tricolorul românesc”, adulată din ignoranţă de către „poporul din stradă” la „zavera” din decembrie 1989.
Prima menţiune documentară privitoare la secui datează din anul 1116, în vremea regelui Ştefan al II-lea al Ungariei (1116-1131), când, alături de pecenegi, au format avangarda cavaleriei regatului Ungariei în bătălia de la Olsava. Deci, de la început, secuii au fost un neam distinct de unguri! În anul 1146, secuii, alături de pecenegi, au făcut parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicaţi în luptele de pe Leitha împotriva markgraf-ului Heinirich al II-lea de Austria.
Ulterior secuii au primit misiunea de a consolida şi apăra fortificaţiile de graniţă (ung. Gyepű, aproximativ „palisadă”) numite şi „prisăci”. În consecinţă, comunităţile secuieşti au fost deplasate treptat, din câmpia Tisei şi Bihor, concomitent cu avansarea hotarelor regatului Ungariei, spre estul şi sud-estul Transilvaniei. Astfel, secuii au fost colonizaţi în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniţei de sud-est a voievodatului Transilvaniei.
În secolul al XVI-lea a fost creată Dieta Transilvaniei, în care au intrat reprezentanţii stărilor celor trei naţiuni privilegiate – ungurii, saşii şi secuii – precum şi ai religiilor recepte – romano-catolică, evanghelic-lutherană, reformată şi, mai târziu, cea unitariană. Dietele ardeleneşti au fost ţinute în mai multe localităţi, de cele mai multe ori în oraşe sau târguri situate în zona centrală a Transilvaniei, pe lângă cele mai importante drumuri, în centre demografice şi economice importante. În acest sens, oraşul-cetate Târgu Mureş a ocupat un loc de frunte. Locul de adunare a stărilor s-a stabilizat într-o oarecare măsură la Alba Iulia numai la sfârşitul secolului al XVI-lea.
Unităţile de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania au fost scaunele secuieşti, menţionate începând cu deceniul al treilea al secolului al XIV (iniţial şapte, apoi cinci, prin contopirea a Trei Scaune în unul singur). Acestea s-au întins pe mare parte din actualele teritorii ale judeţelor Covasna şi Harghita, precum şi în partea de mijloc a actualului judeţ Mureş. În afara acestei zone, scaunele secuieşti au cuprins şi câteva localităţi din judeţele Alba şi Cluj (între Turda şi Vinţu de Jos, care au ţinut de Scaunul Secuiesc al Arieşului), trei comune din judeţul Neamţ (Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean şi Dămuc), precum şi o comună din judeţul Bacău (Ghimeş-Făget), incluse prin reforma administrativ-teritorială din anul 1968 în cele două judeţe moldovene. În anul 1764, secuii s-au împotrivit încorporării în nou înfiinţatele regimente grănicerești secuieşti ale graniţei militare, fiind masacraţi de trupele imperiale habsburgice la Siculeni (numit şi Siculicidium).
La 1 ianuarie 1845 a fost desfiinţat judeţul Săcuieni din Ţara Românească, a cărei reşedinţă s-a aflat iniţial la Urlaţi. Numele judeţului s-a tras de la populaţia secuiască venită din Ardeal, care s-a amestcat cu românii localnici. Judeţul Săcuieni a fost împărţit între judeţele Prahova (cea mai mare parte) şi Buzău (partea de est).
În anul 1876, odată cu reforma administrativă a Regatului Ungariei, scaunele secuieşti au fost desfinţate, iar în locul lor au fost înfiinţate patru comitate (vármegyék). În Proiectul de reorganizare a Austro-Ungariei, intitulat „Statele Unite ale Austriei Mari”, publicat în anul 1906 de Aurel C. Popovici, s-a prevăzut că „Scaunele secuieşti” urmau să constituie una din cele 15 „ţări” alcătuitoare ale confederaţiei.
În prezent, teritoriul fostelor scaune secuieşti nu are un statut administrativ deosebit de mulţimea de ţinuturi istorice româneşti, deci are administraţie publică de tip judeţean.
Refacerea „Ţării Secuilor” este o himeră, întrucât la recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, doar 532 de persoane s-au declarat că aparţin minorităţii secuilor din România. Pentru a spori numărul secuilor, la recensământul din 2012, etnicii maghiari au fost îndemnaţi să se declare secui şi nu maghiari. Rezultatele ultimului recensământ nu prezintă care este numărul declarat al secuilor, ci doar al maghiarilor.
Din anul 2003, există o mişcare pentru a crea o regiune autonomă secuiască în această zonă, afiliată la Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic (KMAT) al minorităţilor maghiare din Slovacia, Serbia, Ucraina, România şi Croaţia, fondat în anul 2004 şi condusă de pastorul László Tőkés.
În februarie 2007, Consiliul Naţional Secuiesc – organizaţie care promovează drepturile secuilor din România – a organizat un sondaj de opinie în vederea obţinerii autonomiei fostelor scaune secuieşti, desfiinţate de autorităţile regale ungare în anul 1867. În presă, acest sondaj de opinie a fost uneori prezentat în mod greşit drept „referendum”, fără să fi fost referendum real. Autorităţile române au declarat că acest act nu ar fi ilegal, dar este „la limita extremă a legii” (organizarea şi desfăşurarea referendumului putând fi reglementate doar prin legi organice, conform Constituţiei României). Aceeaşi poziţie a avut-o toată aşa-numita clasă politică din România, inclusiv UDMR.
La 1 iunie 2011, în Bruxelles s-a deschis Biroul de Reprezentanţă al Scaunelor secuieşti, cu sediul în „Casa Regiunilor Maghiare”. La 2 iunie 2011, europarlamentarii UDMR au organizat o recepţie în clădirea Parlamentului European din Bruxelles. Ministrul român de externe, Teodor Baconschi, a explicat că la Bruxelles se înregistrează numai unităţi teritorial-administrative existente şi recunoscute ca atare. El a reamintit ca MAE român a cerut ca niciun oficial ungar să nu participe la evenimentul de inaugurare a Reprezentanţei „Ţinutului Secuiesc” şi a convocat ambasadorul Ungariei, căruia i s-a transmis un mesaj, astfel încât autorităţile de la Budapesta să ia notă de rezerva fermă a părţii române.
Poziţia mai hotărâtă a autorităţilor române a determinat trecerea în defensivă a iniţiatorilor proiectelor vizînd „Ţinutul Secuiesc”, explicînd că ei nu îşi doresc independenţă, ci doar autonomie. Presa a informat că, la ultimul marş pentru susţinerea autonomiei, „Marele marş al secuilor” (octombrie 2013), au participat peste 100.000 de persoane, printre mesajele transmise numărându-se: „Vrem autonomie, nu independenţă”; „Ținutul Secuiesc, cealaltă faţă a României”; „România este şi ţara noastră”; „Autonomia nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă”.
UDMR, prin Kelemen Hunor, fost vicepremier şi ministru al culturii în guvernul României, a prezentat oficial guvernului român proiectul de autonomie pentru „Ţinutul Secuiesc”. Potrivit proiectului, ţinutul va avea preşedinte şi propriul patrimoniu.[12] În art.1 al proiectului se stipulează: „Ţinutul Secuiesc se constituie ca o regiune autonomă avînd personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil România şi va cuprinde judeţele Covasna, Harghita şi Mureş”.
b). Partium
Partium (Partium regni Hungariae, în traducere „partea regatului Ungariei”) se referă la teritoriul din afara Transilvaniei propriu-zise, recunoscut în anul 1541 de sultanul Soliman Magnificul ca aparţinând principelui Ioan Zapolya, pretendent al coroanei regale a Ungariei în contra împăratului Ferdinand.[13]
În anul 1570, prin Tratatul de la Speyer, fiul lui Ioan Zapolya, Ioan Sigismund Zápolya, a renunţat la pretenţiile regale şi s-a numit în continuare „Transilvaniae et partium regni Hungariae princeps”, adică principe al Transilvaniei şi al părţii din Regatul Ungariei. Titlul de principe i-a fost recunoscut deopotrivă de sultan şi de împărat.
Partium a fost constituit iniţial din comitatele Maramureş, Solnocul Interior, Crasna, Bihor, Ţara Chioarului, Banatul de Severin şi Zarandul de est. Regiunea Partium a fluctuat în timp şi a fost ocupată în mare parte de trupele Imperiului Otoman în anul 1660, dar a revenit la Transilvania la sfârşitul secolului. În secolul XVIII (în Marele Principat al Transilvaniei) zona Partium s-a redus la comitatul Solnocul Interior, comitatul Crasna, ţinutul Chioar şi o porţiune din comitatul Zarand. Prin reorganizarea administrativă a Regatului Ungariei de la mijlocul secolului XIX, teritoriul numit Partium a fost încorporat în regat.
Prin Tratatul de la Trianon din anul 1920, regiunea Partium a fost divizată între Regatul României, Cehoslovacia şi Ungaria. Astăzi, denumirea de Partium se referă la teritorii din actualele judeţe Arad, Bihor, Caraş-Severin, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Timiş din România, din judeţul Hajdu-Bihar din Ungaria şi din regiunea Transcarpatia din Ucraina.
Pentru înfiinţarea regiunii „Partium” a strâns semnături Partidul Popular Maghiar din Transilvania. În concepţia liderilor acestui partid, regiunea respectivă ar urma să cuprindă judeţele Bihor şi Satu Mare, dar şi o parte din judeţele Sălaj şi Maramureş.[14]
Deputatul UDMR Attila Cseke a susţinut că regiunea „Partium”, cu centrul la Oradea, ar trebui să apară pe noua hartă a României[15], întrucât este o entitate cu cultură şi istorie, cu criteriul geografic foarte clar, despărţită de Cluj prin Piatra Craiului. De altfel, la sfârşitul lunii ianuarie 2013, filialele bihorene ale celor cinci partide parlamentare au semnat o declaraţie comună în care au acceptat să acţioneze unitar pentru o regiune cu capitala la Oradea.
Caii troieni „mânați” din Germania și Ungaria
În Germania există indicii privind reactivarea unei „Coloane a V-a” în ţările cu minoritate germană, iar pe forumurile de comunicare circulă mesaje transmise în scopuri propagandistice, secesioniste.[16] Cercuri din această ţară ajută Ungaria în realizarea pretenţiilor ei revizioniste şi sprijină de la distanţă divizarea României. Din nefericire, pe lângă etnicii germani sau unguri sunt şi români care nu se sfiesc să pună umărul la dezmembrarea României.
Pe coordonatele separării Transilvaniei şi Banatului de România au fost create mai multe organizaţii, ligi, dintre care se evidenţiază: Liga Transilvania-Banat, „Liga Transilvania Democrată” şi Asociaţia „Drum Nou” (Neuer Weg).
a) Liga Transilvania-Banat
Sabin Gherman si “Willy” Schuster
Această „ligă” a fost creată în martie 2002 de către Sabin Gherman (absolvent al facultăţii la Craiova, în capitala Olteniei!) autodeclarat „român”, dar duşman al românilor de dincolo de Carpaţi. Acest individ a ieşit în lumina reflectoarelor prin articolul „M-am săturat de România”,[17] fiind folosit de către cei interesați pentru a argumenta că dezmembrarea României este cerută nu numai de către minorităţile etnice din Transilvania, ci şi de către românii neaoşi de acolo.[18]
Înfiinţarea mişcării a fost contestată de mai multe partide politice, pe motiv că Sabin Gherman ar dori separarea Transilvaniei de România. La jumătatea lunii octombrie 2002, Sabin Gherman a depus, la Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB), actele de înregistrare a „Ligii Transilvania-Banat” ca partid politic, însă a fost refuzat de instanţele bucureştene și a chemat în judecată statul român la CEDO. În martie 2004, Liga Transilvania-Banat a fuzionat cu Partidul Popular Creştin (în acel moment Liga avea 28.000 de membri!).
În prezent, Sabin Gherman face propagandă antiromânească, secesionistă, la posturile de televiziune „Transilvania life” şi „Look TV”, patronate de Arpad Paszkany. Pentru el, doar românii ardeleni (de fapt „ardelenii români”, fiindcă în viziunea lui, „ardelenii reprezintă un popor”) sunt de calitate superioară, românii din alte zone fiind „resturi”, în sensul de deşeuri. Conform teoriilor acestui „ardelean”, oltenii, moldovenii, dobrogenii şi bucureştenii (numiţi zeflemitor „mitici”) sunt inferiori celor din Ardeal şi Banat, fiindcă nu au avut cinstea să se „civilizeze” sub ocupația austro-ungară şi nici onoarea să slugărească ungurilor care-i umileau şi persecutau pe românii transilvăneni.
b) Liga „Transilvania Democrată”
Mircea Daian, Sabin Gherman si Vilhlem (Willy) Schuster
Liga respectivă a fost înfiinţată, potrivit fondatorilor acesteia, pe fondul îngrijorării resimţite privind pierderea treptată a identităţii de „transilvănean”, precum şi ca o consecinţă a aplicării unei asimilări şi omogenizări cu urmări nefaste asupra rânduielilor locale multiseculare.[19] Principalul scop al Ligii este „de a păstra atât cât a mai rămas din identitatea membrilor ei, legitimată în mod evident de multiculturalismul local, religii, tradiţii, istorie şi geografie regională foarte diferite de restul ţării”. Printre fondatori se numără şi un anume Mircea Dăian, maghiaro-sas, fost tâmplar din Mediaş, care a stat mai mulţi ani în Germania, apoi s-a întors în Transilvania, aducând cu el un steag al „Transilvaniei independente”, cu care face propagandă secesionistă şi revanşardă.
Membrii Ligii percep „transilvanismul” ca un fenomen cultural, economic şi social, întrucât o mare parte a societăţii din „regiunea transilvană”
Bună ziua, dacă e SĂ FIE, VA FI, în momentul acesta „armata de carton” a României e plină de generali, mai mulți decât „trupă”, care e ca și inexistentă… Depopularea prin plecarea forțată pentru un trai decent este un alt factor, pentru că unul de afară NU va veni să lupte pentru o țară care nu-i oferă chiar nimic, iar în interior… de ce să vin EU pentru apărarea intereselor unui clan mafiot??? (La 69 de ani nu se mai pune problema, dar în principiu…)
Ehrmann October 1, 2021 at 5:54 pm
…Depopularea prin plecarea forțată pentru un trai decent este un alt factor, pentru că unul de afară NU va veni să lupte pentru o țară care nu-i oferă chiar nimic, iar în interior… de ce să vin EU pentru apărarea intereselor unui clan mafiot???
Nu, ”pentru apărarea intereselor unui clan mafiot” trebuie să aperi TU ci, INTERESELE NEAMULUI TĂU, ROMÂNESC, COPIILOR , NEPOȚILOR ȘI STRĂNEPOȚILOR TĂI, până la n-șpelea neam.
Succes
”…O piramidă de lumină şi un chip enigmatic l-au determinat să se întoarcă pe plaiurile natale. Îşi conştientizase o parte din misiune…
Şi-a regăsit poporul aproape abrutizat şi devastat de sărăcie şi mici neînţelegeri. La toate acestea se mai adăugau şi infuziile de credinţe superstiţioase celtice, care deformau şi mai mult învăţăturile pe care el le lăsase (cu un mileniu în urmă). Conducătorii erau adesea dominaţi de interese mărunte, şi nu de puţine ori se iscau conflicte între comunităţile de daci. Zamolxe reuşise să convoace o adunare a lor, explicându-le pe îndelete că trebuia făcut ceva pentru ca dacii să redevină ceea ce fuseseră odinioară. Nu a fost greu să-i convingă. Aceştia şi-au dat seama că Zamolxe era condus de un foc căruia nu puteai să i te opui. Nu urmărea bogăţia căci o avea, nici faima, căci dacii nu puneau preţ pe ea.
În cele câteva luni cât i-a luat să ajungă de la Crotona pe plaiurile natale a reuşit să adune o oarecare avere. A vindecat de diverse boli pe mulţi precupeţi şi conducători locali şi a primit în schimb multe bogăţii. Zamolxe putea accesa şi folosi forţele elementale ale naturii, aducea echilibrul şi armonia, dar şi forţa şi vitalitatea acolo unde lipseau. Dispunea aşadar de puteri foarte mari de vindecare şi de dinamizare a energiilor psihice şi mentale. Putea avea acces la dimensiunile superioare, observând foarte uşor tendinţele şi evoluţia anumitor situaţii. Toate acestea le-a demonstrat în multe ocazii. Vestea i-a mers atât de departe încât unii călătoreau luni de zile ca să ajungă la vestitul Zamolxe, cel care putea reda vitalitatea şi forţa tinereţii.
Conducătorii comunităţilor de daci au înţeles că Zamolxe le putea aduce unitatea şi putea crea o bază solidă pentru viitoarele generaţii. Au înţeles cu toţii că avea viziunea şi puterea de a reunifica toate comunităţile de daci. Nu a dorit putere politică şi nici bogăţii. Dorea să fie sprijinit în munca sa, şi să fie lăsat să-şi facă treaba pentru care s-a întrupat, anume, să readucă spiritualitatea dacilor la cotele cele mai înalte.
Pentru început, Zamolxe i-a convins că este de mare trebuinţă să existe o monedă care să circule între toate marile comunităţi de daci. Fiind deschişi la minte, conducătorii locali au înţeles că o singură monedă este mai de folos decât mai multe şi asta avea să strângă puterea negustorilor şi a conducătorilor tot aşa precum aceeaşi limbă îi strângea în vreme de restrişte sau când năvălitorii dădeau târcoale. I-a învăţat, de asemenea, care sunt trebuinţele celorlalte neamuri, bucuriile, supărările şi toate cele plăcute lor, şi cum să facă schimburi corecte cu ei.
Pentru a evita uneltirile preoţilor locali şi a bendiselor, Zamolxe a hotărât că nu va interfera cu obiceiurile, ritualurile şi tradiţiile lor. Nu era interesat să întemeieze o nouă religie şi nici nu dorea vreo reformă a celor existente. Zamolxe era interesat să creeze o ȘCOALĂ DE SPIRITUALITATE(majusculele, îmi aparțin), asemenea celei înfiinţate de Pitagora la Crotona, dar fără a repeta greşelile de acolo. Simţise foarte puternic aspiraţiile către spiritualitate ale noii generaţii de tineri daci. Prin urmare a încercat să grăbească înfiinţarea şcolii….”
http://remerra.blogspot.com/p/misterele-scolii-zamolxiene.html
Succes
În anul 2007, „Jobbik” a înfiinţat „Garda Maghiară”[3] (Magyar Gárda), cu denumirea completă: Magyar Gárda Hagyományőrző és Kulturális Egyesület, adică Asociaţia Garda Maghiară pentru Protecţia Tradiţiilor şi Culturii. De la începutul existenţei sale, „garda” a fost o organizaţie de extremă dreapta, a folosit simboluri din recuzita formaţiunilor fasciste din Ungaria interbelică şi s-a manifestat violent la adresa Tratatului de la Trianon. „Garda” a fost considerată moştenitoarea Partidului Crucilor cu Săgeţi datorită uniformei negre, a jurământului de credinţă, precum şi a utilizării drapelului alb striat cu roşu, emblemă legendară a ducelui Árpád. Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc „să apere Ungaria pe plan fizic, moral şi intelectual”. Însă, datorită retoricii rasiste şi xenofobe folosite de aceştia, precum şi a reacţiilor venite din spaţiul comunitar eururopean, în decembrie 2008 Tribunalul Budapesta a scos Garda Maghiară în afara legii. Decizia a fost confirmată în mod definitiv şi irevocabil, la 2 iulie 2009, de către Curtea de Apel Budapesta.
Da, păi doamne ferește să fie cineva xenofob. 😀 Și da, crucea cu săgeți folosită de horthyști e interzisă. La fel și în Occident crucea celtică folosită de ortodocși e interzisă. Unii chiar spun că Orban e doar un natjonalist lite, Jobbik voia să interzică accesul evreilor în Ungaria
Poate am putea învăța de la unguri să nu mai fim așa momâi. Să vezi cum e să te rogi de cineva să vină la protestul de mâine, să dea aprobator din cap și pe urmă să spună că “oricum ce rost are, ce rezolvi”?
Romania are o multime de institurii pe hartie ,nu au decat sa-si apere ei privilegiile,pentru mine ideea de a apara ,,tara,,aceasta este o prostie.Toata viata am fost mintit si furat de vatafii statului,daca se vor schimba stapanii sau nu ,este prea putin important.Romania a avut o sansa la pocainta si la tragerea la reapundere a calailor de pana in 89,calaii de atunci s-au schimbat cu noua garnitura de calai aservita altor stapani.
Nea” Gigi, aveți parțial dreptate. Nu atât țara trebuie să o apărăm, cât mai ales Neamul Românesc. Acolo nu avem voie să dăm înapoi pentru nimic în lume. Țara a mai fost ciuntită, și-a revenit parțial, dar cea mai mare durere a noastră este alterarea și stingerea Neamului Românesc. La Judecata finală ne vom prezenta ca neam. Nu ca populație a României.