Cronica Antiromânismului – Falimentul Fraudulos al Băncii Internaționale a Religiilor

Incorect Politic
Iunie 11, 2020

FALIMENTUL FRAUDULOS AL

BĂNCII INTERNAŢIONALE A RELIGIILOR –

CRIMĂ ORGANIZATĂ ŞI CORUPŢIE INSTITUŢIONALIZATĂ^*)

 

În loc de  cuvânt înainte

În ianuarie 1991 lua fiinţă, la Bucureşti, Centrul Internaţional Ecumenic, un organism nonguvernamental, fără coloratură politică, laico-religios, cu caracter social – cultural, fără scop lucrativ, care grupează clerici şi laici ai diferitelor confesiuni şi etnii din România și din străinătate.

Doctrina Centrului Internaţional Ecumenic este « Armonia », care porneşte de la credinţa că legea curcubeului este legea morală a  respectului identităţii fiecăruia pentru că aşa se petrec lucrurile cu minunea curcubeului alcătuit din atâtea culori care se topesc fericit în strălucirea lui unică, fiecare culoare  păstrându-şi vie pecetea ei proprie.

Din anul 1993, Centrul Internaţional Ecumenic  funcţionează sub egida UNESCO – Comisia Naţionala a României.

Centrul Internaţional Ecumenic constituie un sistem de proiecte ideatice şi pragmatice, creat pentru a demonstra că tuturor confesiunilor şi religiilor lumii le revine un mare rol pentru evitarea integrismului şi fundamentalismului, plecând de la premiza unanim acceptată că Dumnezeu este acelaşi pentru fiecare om, indiferent de culoarea pielii, de etnia sau credinţa căreia îi aparţine mai ales în condiţiile istorice de azi, când în diferite zone de pe glob au loc conflicte armate care au la bază şi un fond religios.

Încă din primele zile de activitate, Centrul Internaţional Ecumenic şi-a propus să promoveze în mod stăruitor şi convingător idei şi acţiuni practice, concrete, aflate în slujba cunoaşterii, apropierii, înțelegerii şi colaborării între toate confesiunile religioase din ţară şi din străinătate.

_________________________

’)  Subtitlul vol. I al lucrării-document „Război total împotriva corupției în România” elaborată de Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor şi Combaterea Corupţiei din Camera Deputaţilor, sub coordonarea prof.dr. Radu Ciuceanu, preşedintele Comisiei, fost deținut politic anti-comunist

În plan ideatic, Centrul si-a propus să contribuie prin întrega sa activitate la crearea unui climat spiritual de dialog, intelegere, colaborare şi respect reciproc între toate cultele şi religiile lumii,  între toţi oamenii conştienti că se închină şi slujesc aceluiaşi Dumnezeu. În acest scop,  a înfiinţat « Academia Internaţională pentru studiul istoriei, culturii şi religiilor lumii », mari şi renumiţi profesori universitari şi academicieni dând societăţii, patru promoţii de specialişti în domeniu. Centrul a editat revista cu profil social – cultural « Armonia ».

De asemenea, în anul 1998, Centrul a infiinţat la Vulcana Băi, judeţul Dâmboviţa, « Aşezămintele inter-religioase », (foto) construind aici o biserică creştin – ortodoxă (ctitor dr. Ion Popescu), o sinagogă pentru credincioşii mozaici (ctitori : frații Ruby şi Michael Zimmeman) şi o moschee pentru credincioşii musulmani (ctitori : Leila şi Omar Akili), ca simboluri ale celor trei

mari religii monoteiste ale lumii, ai căror credincioşi convieţuiesc de secole în Romania, în armonie, fără a exista între ei,  neînţelegeri sau conflicte, muncind şi  rugându-se  dimpreună,  frăţeşte  în „marea trecere prin această viaţă” .

 

 Scurt  istoric

 

Ideea înfiinţării unei bănci a religiilor a aparţinut Centrului Internaţional Ecumenic. Astfel, în luna septembrie  1993,  se constituie la Bucuresti,  „Banca Interconfesională Română”, având ca membrii fondatori : Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Mitropoliile, Episcopii, Protopopiate, etc., alte unităţi centrale şi locale ale celorlalte culte, precum şi persoane fizice şi  juridice din mai multe ţări, printre care şi două grupuri de afaceri din Israel prin fraţii Ruby şi Michael Zimmerman şi Arabia Saudită prin Alteţea Sa Zaid Bin Nasser al Melehi(vezi document – membri fondatori ai BIR).

Ca fapt inedit : la data constituirii acestei bănci, România nu avea relaţii diplomatice cu Arabia Saudită. Abia după un an de la constituirea Băncii Internationale a Religiilor  s-au stabilit relaţii diplomatice între cele două ţări.

La 1 martie 1994, ca urmare firească a diversificării  acţionariatului băncii, prin participarea unor acţionari  străini de diferite religii,  la Adunarea Generală a Acţionarilor, desfăşurată  la Teatrul Naţional din Bucuresti,  banca  şi-a  schimbat  denumirea   în  „Banca Internaţională a  Religiilor” (BIR) (foto).

Totalul acţionarilor  BIR  era/este de 2.188 persone fizice şi persoane juridice.

La, aceeaşi dată (01.03.1994),  Banca Internatională a Religiilor (BIR) îşi începe activitatea operaţională cu o sucursală la Bucureşti, un capital social de numai 4  miliarde  lei şi cu 13  salariaţi .

Prin caracterul şi originalitatea sa, BIR a devenit – în domeniu –  unicat pe plan mondial, nicăieri în lume nemaiexistând o astfel de instituţie de credit care să se implice în sprijinirea economiei, a actului de cultură şi a vieţii religioase.

La 1 ianuarie 2000,  capitalul   social al  BIR se multiplicase de 50 de ori,   fiind majorat la  200 miliarde lei (400 milioane USD – curs 1 februarie 1993 – data înfiinţării BIR) , banca funcţionând cu  110 unităţi, la nivel de sucursale în toate capitalele de judeţ ale ţării, agenţii şi numeroase puncte de lucru în mediul rural, ultimele având sedii şi  în case parohiale.

Pe lângă unităţile băncii, funcţionau în directă legătură cu reţeaua BIR şi 240 de unităţi ale Cooperativei de credit Concordia Română, creată tot din iniţiativa Centrului Internaţional Ecumenic, operaţiunile acesteia desfăşurându-se exclusiv prin BIR, activele băncii ridicându-se –  la acea dată –  la peste 2.500 miliarde lei.

De asemenea, BIR îşi crease propria societate de asigurare-reasigurare (Provitas SA), o societate de valori mobiliare (Interfinbrok Corporation SA), alte societăţi : pază, transport valori (Transval Corporation SA), construcţii, (BIR – Construct SA), comerţ (Investar International Holding SA), o microclinică (Provita Medicala SA) etc. Prima Companie română privată de transport feroviar (CRTF SA) a fost creată tot de către BIR.

Toate unităţile  băncii  erau  dotate cu tehnică modernă de calcul  compatibilă cu anul 2000,  iar unităţile judeţene au fost dotate cu  comunicaţii prin satelit, toate operaţiunile desfăşurându-se în timp real.

Ca fapt, de asemenea, inedit : primele Bankomate au fost introduse în România de BIR, în anul 1995, funcţionând la sucursala BIR – Bucureşti (unul pe lei, al doilea pe dolari SUA).

În ianuarie 2000, reţeaua BIR  funcţiona cu 1.860 salariaţi (peste 90% – tineri), acoperind  întregul  teritoriu al României, iar numărul salariaţilor în toate proiectele Centrului Internaţional Ecumenic se ridica la peste 4.500 de angajaţi.

Banca Internaţională a Religiilor s-a implicat cu mult interes în creditarea economiei  reale, sprijinind pe micii întreprinzatori şi investind  masiv în dezvoltarea mediului rural, cu preponderenţă  în agricultură, prin propriul Departament „Creditul rural”, cu publicaţia sa proprie, “Ţăranul Român”, şi începând cu anul 1995, la Târgovişte,  se desfăşura anual, simpozionul „Agricultura – pâinea noastră cea de toate zilele”, cu particpare naţională a specialiştilor în domeniu.

În anii săi de funcţionare,  totalul cumulat al profitului  BIR, a fost de peste 25 milioane USD, plătindu-se   Statului Român,  un impozit de peste 50 miliarde ROL.

 

O idee românească distrusă de un grup de interese

 

Povestea Băncii Internaţionale a Religiilor, a distrugerii acesteia – ca idee pur românească – rămâne drama distrugerii în general a capitalului autohton românesc, după  evenimentele din decembrie 1989.

Nu numai specialiştii în domeniul bancar,  ci şi cei din afara acestui sistem, pot înţelege ce mare volum financiar, ce imense sume deţin religiile lumii şi ce beneficii deosebite ar fi reprezentat existenţa unei bănci în domeniu, aici în România, ţară care nu a cunoscut, istoric vorbind, conflicte inter-etnice sau inter-religioase .

În dezvăluirea adevărului în speţa privind falimentul premeditat al Băncii Internaţionale a Religiilor a ostenit, timp mai mult de trei ani, distinsul cărturar, venerabilul prof. dr. Radu Ciuceanu, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor şi Combaterea Corupţiei din Camera Deputaţilor,  care a editat – pe această temă – lucrarea-document în trei vol. intitulată  „Război total împotriva corupţiei în România – Falimentul şi lichidarea prin jaf a BIR – acţiune de crimă organizată şi corupţie instituţionalizată” .

Concluziile acestei lucrări-document au fost incluse într-un Raport Comun al Comisiilor pentru Cercetarea Abuzurilor şi Combaterea Corupţiei din cele două Camere ale Parlamentului .

Este semnificativ – în acest sens – că,  prin acest Raport Comun, acţiunea grupului de interese care a distrus băncile româneşti înfiinţate în România post-decembristă, a fost considerată a fi un act de crimă organizată şi corupţie instituţionalizată.

În cele ce urmează, folosind  documente şi date oficiale verificate, sunt  prezentate cu  exactitate şi rigoare, date şi informaţii privind întregul film al falimentării premeditate a  Băncii   Internaţionale a  Religiilor şi, implicit,  a proiectelor sale adiacente, ca episod dramatic al distrugerii intenţionate un numai a sistemului bancar românesc de stat si particular, ci si a capitalului autohton în general, singurele forțe care puteau să sprijine eficient atât relansarea, cât si dezvoltarea economiei ţării.

*     *     *

Într-un interviu acordat dlui Marius Tucă, directorul ziarului “Jurnalul Naţional” , la  21 decembrie 2002, domnul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Nationale a României, recunoaste eleganto-ipocrit – indirect –, răspunzând la întrebarea:

 „S-a spus că BNR a greşit când a cerut falimentul BIR. Se simte BNR vinovată pentru asta ?”  Iată răspunsul său:

„Eu  nu eram aici atunci. Eram prim-ministru. Nu este bine să vorbesc eu”.

În concluzie, altii sunt de vină,  altii au  gresit, nu eu – Mugur Isărescu ¡                               

După cum  se va  vedea  mai  jos, în  mod cert, declanşarea falimentului  BIR, nu a constituit „o greşeală”, falimentul acestei bănci  a fost – de fapt – premeditat   de un grup de interese,  printr-o acţiune de crimă organizată şi corupţie instituţionalizată,  organele abilitate  ale Statului  refuzând cu obstinaţie să ia,  până la momentul de faţă,  măsurile legale ce se impun .

 Anul 1999 a demarat pentru Banca Internațională a Religiilor în condiţiuni deosebit de favorabile .

Soldul plasamentelor la alte bănci şi în titluri de stat se radica, la 30 aprilie 1999, la  496,4 miliarde lei vechi (ROL),  adică de peste 6 ori mai mult faţă  de  31 decembrie  1998, când aceste plasamente erau de 78,3 miliarde ROL.

La 31 mai 1999, numai din aceste planamente,  BIR realizase venituri de 103,7 miliarde  ROL. Primele luni ale anului 1999  indicau o  creştere deosebită a lichidităţii  băncii.

La 17 mai 1999, într-o emisiune TV, dl Ovidiu Grecea, la vremea aceea, şef al Agenţiei de valorificare a activelor bancare (AVAB),  în prezenţa consilierului guvernatorului BNR, dl Adrian Vasilescu, referindu-se la preluarea de către AVAB a unor creanţe de la bănci cu capital de stat (Bancorex, Banca Agricolă etc. ),  a lansat zvonul că şi Banca Internaţională a Religiilor s-ar afla într-o „situaţie  de criză” – fapt absolut cu  totul ireal. Mentionăm că dl Adrian Vasilescu, care era de fată, nu a schitat nici cel mai palid gest de dezaprobare a dlui Ovidiu  Grecea.

Urmarea acestui zvon a fost că, începând de a doua zi, deponenţii  BIR au exercitat presiuni asupra ghişeelor băncii, solicitând  retragerea depozitelor, înainte de termen  (de  scadenţă) .

Pentru  a face faţă acestor retrageri si a asigura lichidităţile necesare,  BIR a fost nevoită să renunţe, tot  înainte de termen,  la  mari plasamente  pe care  le  avea  în titluri  de  stat  şi  pe  piaţa  inter-bancară .

Această mârșavă mistificare a adevărului de către dl Ovidiu Grecea a însemnat  pentru bancă o pierdere de cca 120 miliarde ROL.

Complicitatea BNR cu dl Ovidiu Grecea mai este confirmată si de refuzul conducerii BNR de a dezminţi public afirmaţiile nesăbuite ale acestuia.

În noiembrie 2002, fostul consilier  guvernamental Fănel Păvălache, arestat pentru infracţiuni de corupţie, avea să declare :

„ În luna august 1999, trei prieteni şi colegi de grupă de facultate, avocaţii Arin Stănescu, Călin Zamfirescu şi Valeriu Stoica, ultimul la vremea aceea, ministru al justiţiei, redactează şi  Guvernul emite OUG nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, publicată în Monitorul Oficial nr. 421/31 august 1999. Ordonanţa este contrasemnată bineînţeles de  Valeriu Stoica, ministru al justiţiei. Cei doi avocaţi înfiinţează Uniunea Naţională a practicienilor în reorganizare şi lichidare”.

BIR a izbutit cu greu să treacă peste momentul dificil creat prin emisiunea TV din 17 mai 1999 si să recâstige – treptat –  încrederea clienţilor Astfel că, în a doua jumătate a anului 1999, depunerile au crescut din nou, îndeosebi  prin depozite la o lună şi la trei luni, sporind –  în acelaşi timp –  şi volumul decontărilor efectuate prin  bancă de către  agenţii  economici.

Pentru impulsionarea recuperării şi reactivării unor credite, conducerea BIR, în  baza prevederilor  Codului  comercial şi ale Codului civil, emite,  la 21 iulie 1999,  Circulara nr. 64. În conformitate cu aceasta, unele sucursale cesionează creanţe, în special,  creanţe mai  greu  recuperabile,  dar toate asigurate cu garanţii reale aflate sub ipoteca BIR, asa cum s-a dispus prin Circulara sus-amintită.

În aceeaşi perioadă, BNR emite Normele şi  metodologia scoaterii în afara bilanţului  a creanţelor investite cu formulă executorie. Prin excederea însă  a prevederilor legale, înainte să se fi epuizat căile de recuperare a acestor creanţe garantate, deci, practic,  înainte ca ele  să devină  efectiv  pierderi, BNR impune samavolnic –  prin Norme –  ca aceste creanţe să fie trecute în bilanţ  ca „pierderi contabile” .

O nouă reglementare  a BNR mai  impune  şi  cuprinderea pe costuri   a provizioanelor specifice de risc,  afectându-se,  pe cale de consecinţă, rezultatele financiare şi  deformându-se  în mod  practic,  situaţia activului  net  al  băncii, respectiv a patrimoniului.

La  19  noiembrie 1999,  în  „conditii  de urgenţă” şi  cu o „operativitate”  inimaginabilă,  este  emisă  OUG nr. 186/1999,  prin care se modifică Legea nr. 83/1998  privind procedura  falimentului  bancar, autorii acestei Ordonanţe de urgenţă fiind tot avocaţii Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, menţionaţi de Fănel Păvălache în declaraţiile sale – patronii noii societăţi „Reconversie şi valorificare active“ – specializată în reorganizare şi lichidare judiciară.

Principala modificare adusă Legii nr. 83/1998,  prin OUG nr. 186/1999, a constat în modificarea textului art.17, astfel :

În Legea nr. 83/1998 art. 17 avea următorul text :

 „BNR, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va   putea introduce cerere împotriva băncii faţă de care s-au aplicat măsuri de supraveghere şi  administrare specială şi care nu au condus la redresarea băncii aflate în situaţia de a nu onora  integral  plăţile” .

Prin OUG nr. 186/1999 textul art. 17 a fost modificat având următorul conţinut :

„BNR, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va putea introduce cerere împotriva băncii faţă de care s-au aplicat măsuri de supraveghere sau administrare specială şi care nu a  condus la redresarea băncii aflate în situaţia de a nu onora  plăţile”.

Aşadar, prin înlocuirea conjuncţiei „şi” în Lege cu prepoziţia „sau” în Ordonanţă şi sintagma „integral plăţile” în Lege cu sintagma „onora plăţile”  în Ordonanţă, s-a creat posibilitatea de a se declanşa procedura de faliment oricărei bănci, fără a mai fi obligatorie îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii : (administrare specială şi supraveghere specială), cunoscut fiind că, în sistemul economiei de piaţă, înainte de a se declara procedura de insolvenţă unei societăţi comerciale, se practică mai întâi reorganizarea judiciară a acesteia.

Ordonanţa de urgenţă nr. 186/1999 este  semnată, trimisă  numai la Camera Deputaţilor,  la Monitorul Oficial şi publicată  în Monitorul Oficial – toate acestea, în ziua de 19 noiembrie 1999 – vineri – zi  scurtă de  lucru .

În mod „întâmplător” sau nu întâmplător,  în  baza noilor reglementări din OUG nr. 186/1999, în aceeaşi zi  de  vineri 19 noiembrie 1999, BNR solicită  Tribunalului Bucuresti, falimentul  Bankcoop.

Aşa cum s-a arătat mai sus, cele două Ordonanţe de urgenţă au fost concepute şi redactate de  avocaţii Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, patronii noii firme de lichidare „Reconversie şi valorificare active”, – colaboratori ai viceguvernatorului BNR, Mihai Bogza (PNL), care,  în acelaşi timp,  mai era atât preşedintele  Fondului de garantare a depozitelor  în sistemul bancar, cât si coordonatorul din BNR al supravegherii  bancare.

După emiterea OUG nr. 186/1999, la 19 noiembrie 1999,   tot „în mod întâmplător”,  la 26 noiembrie 1999, avocaţii  Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu devin şi „practicieni în reorganizare şi lichidare judiciară”, ca  tot în aceeaşi  zi, noua lor societate de lichidare, „Reconversie şi valorificare active”,  să fie  înscrisă, împreună cu nominalizarea lor, în Tabloul societăţilor de  lichidare  publicat  în  Monitorul  Oficial, ca firmă specializată în lichidări .

Şirul întâmplărilor nu se opreşte însă  aici.  Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială –  numeşte ca lichidator  al Bankcoop, cu avizul BNR,  chiar firma „Reconversie şi valorificare active”, a celor  doi  avocaţi care,  în acelaşi timp,  mai lichida,  în baza Legii nr. 64/1998,  Banca Albina, mai era administrator judiciar la Banca Dacia Felix şi la Banca Columna, pentru  ca – ulterior –  în portofoliul de lichidări al firmei celor doi avocaţi-lichidatori să mai apară Banca Populară Fortuna, Banca Populară de Dezvoltare, Banca de Investiţii şi Dezvoltare s.a.

 La 21 decembrie 1999, dl  Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, este desemnat de Parlament în funcția de prim-ministru al Guvernului României. La conducerea BNR, conform prevederilor art. 34 alin. 3 și ale art. 36 alin. 5 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României, a fost numit de către Parlamentul României în calitatea de suplinitor, dl Emil Iota Ghizari, prim-viceguvernator.  Precizăm/repetăm că dl Emil Iota Ghizari nu a fost numit în functia de  guvernator al Băncii Nationale a României, ci de suplinitor.

[][][]

 

Ţinta echipei  de supraveghere specială  a  BNR era una  singură : să creeze condiţiile pentru declanşarea  procedurii de  faliment al BIR, conform noilor reglementări impuse prin OUG nr. 186/1999.

Anticipând ce se urmăreşte prin aceste măsuri, Consiliul de Administraţie al BIR, prin  adrese  şi intervenţii  repetate, solicită  insistent BNR, să se renunţe la aceste interdicţii.

Conducerea  BNR  – domnii Emil Iota Ghizari şi Mihai Bogza – refuză cu obstinaţie  ridicarea măsurilor restrictive.

Aşa se face că dintr-un activ net pozitiv  al BIR de 186, 2 miliarde ROL, la   1 ianuarie  2000,  treptat, acesta  începe să devină negativ : la 30 aprilie 2000, minus – 78,4 miliarde ROL.

În acest mod se „fabrica” primul  motiv  pentru declanşarea procedurii de  faliment  – „activ net negativ“ , prevăzut în faimoasa OUG nr. 186/1999, elaborată de  patronii firmei de lichidare „Reconversie  şi  valorificare  active” .

Concomitent cu toate acestea,  „persoane binevoitoare”  şi  „bine informate” din BNR şi chiar oficiali ai acesteia, „confiază  prieteneşte”  celorlalte bănci,  să evite a mai lucra cu  BIR.

Chiar primul viceguvernator al BNR, dl Emil Iota Ghizari,  îndeamnă Patriarhia BOR să sfătuiască unităţile de cult şi pe deservenţii  de cult – toţi  clienţi ai BIR –  să-şi  retragă  cât mai repede depozitele de  la bancă,  deoarece  „aceasta  se  află  în  criză”.

Aceleaşi  îndemnuri  le face şi  viceguvernatorul  Mihai Bogza, care, prin colegul  său  de  partid, Sebastian Vlădescu (PNL ), secretar  de  stat la Ministerul Finanţelor, îndeamnă societăţile cu capital de stat, regiile autonome etc. – clienţi ai BIR – „să-şi  retragă  conturile  şi  să  părăsească  imediat BIR” .

Seria „simplelor coincidenţe” continuă : „surse din BNR, care îsi păstrează anonimatul”,  lansează  în  presă diverse alegaţii, unele adevărate aberaţii precum că :

„BIR, spală bani pentru cartelul de droguri Ochua din Columbia”, cartel care, ar fi devenit şi acţionar la bancă” ;  “BIR,  spală bani pentru mafia rusă …”.

 Se mai lansează o versiune si cu privire la conducerea BIR:

„preşedintele BIR,  minoritar  evreu  a venit  în  ţară  după  1989, cu nume românesc, a creat  banca (BIR) pentru  masoneria iudeo – egiptană” .

La solicitarea Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor si Combaterea Coruptiei din Camera Deputaţilor, Oficiul pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor răspunde,  prin adresa nr. S3914/09.05.2002, următoarele :

„În urma analizelor efectuate de experţii Oficiului pntru prevenirea şi combaterea spălării banilor s-a constatat că aceste suspiciuni nu se confirmă. Nu avem niciun fel de indicii că prin această bancă s-ar fi spălat bani”.

Totul se dezminte în mod categoric . Este însă zadarnic şi prea târziu. După cum se ştie, opinia publică  citeşte prima ştire, se lasă intoxicată, nemai citind dezminţirile. Clienţii  băncii îşi manifestă neîncrederea, încep să aibă rezerve faţă de bancă şi reacţionează ca atare.

Asupra  ghişeelor băncii  începe  presiunea deponenţilor. Se face încă faţă solicitărilor, dar lichiditatea şi rezerva minimă  a BIR începe  însă  să  scadă .

Este firesc să se pună întrebarea : dacă s-ar fi impus declanşarea falimentului BIR, datorită unor indicatori de criză, pentru care motiv nu s-a cerut falimentul chiar în luna ianuarie 2000 ?

Răspunsul este simplu : nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute în OUG nr. 186/1999, emisă la 19.11.999  pentru a facilita declanşarea falimentului, respectiv activul net al BIR nu era negativ, iar banca avea lichiditate şi făcea faţă plăţilor deponenţilor.

Este mai mult decât limpede : scopul instituirii supravegherii speciale a fost pregătirea condiţiilor declanşării procedurii falimentulu BIR.

*

Fragment din lucrarea d-lui profesor Toma Bălășoiu, Romania – ţara fără bănci româneşti.