Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Incorect Politic
Martie 27, 2020
Via IonCoja:
Crede iudaismul într-o viață de apoi?
Multe credințe au învățături definitive despre viața de apoi. Dar ca răspuns la întrebarea „Ce se întâmplă după ce murim?” Tora, cel mai important text religios pentru evrei, este surprinzător de tăcut. Nicăieri nu discută în detaliu viața de apoi.
De-a lungul secolelor, câteva descrieri posibile ale vieții de apoi au fost încorporate în gândirea evreiască. Cu toate acestea, nu există o explicație definitiv evreiască pentru ceea ce se întâmplă după ce murim.
Tora este tăcută în viața de apoi
Nimeni nu știe exact de ce Tora nu discută despre viața de apoi. În schimb, Tora se concentrează pe „Olam Ha Ze”, care înseamnă „această lume”. Rabinul Joseph Telushkin consideră că acest accent pe aici și acum nu este doar intenționat, ci și direct legat de exodul israelit din Egipt.
Conform tradiției evreiești, Dumnezeu a dat Tora Israelilor după călătoria lor prin deșert, nu la mult timp după ce au fugit de o viață de sclavie în Egipt. Rabinul Telushkin subliniază că societatea egipteană era obsedată de viață după moarte. Textul lor cel mai sfânt a fost numit Cartea morților și atât mumificarea, cât și mormintele precum piramidele erau menite să pregătească o persoană pentru existența din viața de apoi. Poate, sugerează rabinul Telușkin, Tora nu vorbește despre viață după moarte pentru a se distinge de gândirea egipteană. Spre deosebire de Cartea morților , Tora se concentrează pe importanța de a trăi o viață bună aici și acum.
Vederi evreiești din viața de apoi
Ce se întâmplă după ce murim? Toată lumea pune această întrebare la un moment sau altul. Deși iudaismul nu are un răspuns definitiv, mai jos sunt câteva dintre răspunsurile posibile care au apărut de-a lungul secolelor.
Olam Ha Ba. „Olam Ha Ba” înseamnă literal „lumea care va veni” în ebraică. Textele rabinice timpurii descriu Olam Ha Ba are o versiune idilică a acestei lumi. Este un tărâm fizic care va exista la sfârșitul zilei după ce Mesia a venit și Dumnezeu a judecat atât pe cei vii, cât și pe cei morți. Cei drepți morți vor fi înviați pentru a se bucura de o a doua viață în Olam Ha Ba.
Gheena. Când rabinii antici vorbesc despre Gehenna, întrebarea la care încearcă să răspundă este „Cum vor fi tratați oamenii răi în viața de apoi?” În consecință, ei au văzut Gehenna ca un loc de pedeapsă pentru cei care duc o viață imorală. Cu toate acestea, timpul pe care sufletul unei persoane îl putea petrece în Gehenna a fost limitat la 12 luni, iar rabinii au susținut că și chiar la Porțile Gehennei o persoană se poate pocăi și poate evita pedeapsa (Erubin 19a). După ce a fost pedepsit în Gehenna, un suflet a fost considerat suficient de pur pentru a intra în Edenul Gan (vezi mai jos).
Gan Eden. Spre deosebire de Gehenna, Gan Eden a fost conceput ca un paradis pentru cei care au trăit o viață dreaptă. Dacă Gan Eden – care înseamnă „Grădina Edenului” în ebraică – a fost destinat ca un loc pentru suflete după moarte sau pentru oamenii înviați când vine Olam Ha Ba nu este clar. Exodul Rabbah 15: 7 afirmă, de exemplu, „În epoca mesianică, Dumnezeu va stabili pace pentru națiuni, iar ei vor sta în largul lor și vor mânca în Edenul Gan”. Numere Rabbah 13: 2 face o referință similară și în ambele cazuri nu sunt menționate nici suflete, nici morți. Cu toate acestea, autorul Simcha Raphael sugerează că, având în vedere credința rabinilor antici în înviere, Gan Eden a fost probabil un loc unde au crezut că cei drepți vor merge după ce vor fi înviați pentru Olam Ha Ba.
În plus față de conceptele generale despre viața de după moarte, precum Olam Ha Ba, multe povești vorbesc despre ce s-ar putea întâmpla cu sufletele odată ce ajung în viața de apoi. De exemplu, există o faimoasă midrash (poveste) despre cum, atât în cer, cât și în iad, oamenii stau la mese de banchet îngrămădite cu mâncăruri delicioase, dar nimeni nu își poate îndoi coatele. În iad, toată lumea moare de foame pentru că se gândesc doar la ei înșiși. În cer, toată lumea se sărbătorește pentru că se hrănesc reciproc.
********
Nota redacției IonCoja: Ce au zis niște „rabini antici” sunt păreri personale, nu aparțin religiei mozaice, nu sunt doctrină religioasă, validată istoric sau prin tradiție măcar. Faptul că evreii nu cred în viața de după moarte a avut urmări decisive pentru mentalul evreiesc. Evreii nu au mai avut cenzură morală severă, au devenit extrem de eficienți în viața de „acum și aici”, succesul lor tradițional în tot ce întreprind este legat și de faptul că nu-și pun problemele morale atât de constrângătoare pentru un creștin, pentru alte religii în general. Bașca acea sărbătoare ciudată când anual evreilor li se iartă relele comise. Este vorba de o religie care îl face să se simtă în largul său pe individul imoral, după canoanele creștine, ale cavalerismului european.
Firește, cu binecunoscute excepții. Dar faptul că Israelul nu-i expatriază/extrădează pe infractorii evrei condamnați în altă țară dovedește că această gândire este în esență fundamentală pentru condiția de evreu, pentru mentalitatea evreiască.
Un motiv în plus să ne îndoim de temeinicia unei tradiții „iudeo-creștine” care a modelat civilizația europeană.
Circulă ideea că, pentru a rezolva sau clarifica o problemă, este necesar să îi clarifici termenii. Este și cazul situației de față. „Redacția” ne atrage atenția, de la început, asupra „religiei mozaice”. căreia nu i-ar aparține zisele „rabinilor antici”. Evident, nici zisele rabinilor contemporani.
Dar, esențial este să reținem că nu există nici o „religie mozaică”, invocată, astfel, de ignoranți. Există doar „Tablele lui Moise”, numite și „Cele zece porunci” sau, pe scurt, DECALOGUL – care reprezenta Legea. Era, în fond, Legea Întîi. Această Lege a fost falsificată de leviți într-o doctrină politico-militară numită Tora, care este Legea a Doua, contrară Legii Întîi, prin impunerea dogmei că jidanii constituie „poporul ales”. Tora (Pentateuhul) a fost falsificată și mai mult de leviți, constituindu-se Talmudul, care este Legea a Treia. Exacerbarea acestei falsificări a devenit Sionismul, care este Legea a Patra. Sionismul constituie extremismul și terorismul rasist în forma maximă, bazat pe dogma „poporului ales”!
Printre porunci figura și faimoasa poruncă a șaptea, „Să nu fii desfrânat!“ (Ieșirea, 20, 14), citată în folclor îndeobşte sub forma „Să nu preacurveşti!“, Iacob preacurvise la greu, căci fariseismul făcea parte din comportamentul de bază al iudeilor, „farisei“ fiind chiar o denumire sinonimă cu „iudei“. Ca atare, Iacob avusese 12 băieți; probabil că avusese și fete, dar textele „biblice” nu le consemnează, mai ales că iudeii desconsiderau femeile. Este vorba de:
– fiii lui Leah: RUBEON, SIMEON, LEVI, IUDA, ISACHAR şi ZEBULON
(șase triburi);
– fiii servitoarei lui Leah, numită Bilhah: DAN şi NEFTALI (două triburi);
– fiii lui Raşel: IOSIF şi BENJAMIN (două triburi);
– fiii servitoarei lui Raşel, numită Zilpah: GAD şi AŞER (două triburi).
Aceştia au fost la originea celor douăsprezece triburi, cărora le-au dat și denumirea „semințiilor“ luată după numele fiilor lui Iacob, pe care, ulterior, Dumnezeu, chipurile, l-a redenumit „Israel“ – zic scrierile leviților, pe motiv că „Iacob s-a luptat cu Dumnezeu (Iehova, Iahve, Eliahu și alte nume identificate în textele lor) și l-a învins pe Iehova”! În treacăt fie zis, este o adevărată blasfemie și pretinzi că Iacob l-a învins pe Dumnezeu, dar trecem peste asta.
De aici denumirea generică de „israeliți“ dată celor 12 triburi ale lui Israel. Dintre acestea, zece triburi au format Regatul lui Israel,diferențiindu-se de tribul iudeilor, care se trag din tribul generat de IUDA, trib în cadrul căruia s-au împrăștiat triburile lui BENJAMIN și al lui LEVI. După cum se vede, nici urmă de EVREI printre cele douăsprezece triburi! Cele zece triburi ale lui Israel „au dispărut în Istorie”, iar mai cunoscute, ulterior, au fost triburile lui Iuda și Benjamin, iar, în scrierile lor, mai apare și tribul leviților, care s-au erijat exclusiv în „înțelepții“ celorlalți, devenind un fel de comisari-instructori, care le-au stabilit preceptele și le-au scris cărțile. Cartea a treia din Pentateuh este LEVITICUL!
NU a existat nici un fiu al lui Iacob/Israel cu numele EVREU/EBREU/ETC., care să fi dat numele generic de „evrei”. Cuvîntul „evrei” este o născocire a Cahalului – care, după convertirea obligatorie a (k)hazarilor după anul 900, s-a stabilit în Rusia. De aceea a fost folosit exclusiv în Rusia țaristă, în Rusia sovietică și acum în Rusia post-sovietică. De acolo a fost infiltrat în Țările Române, iar după 1945, a fost impus de jidanii bolșevici veniți pe tancurile sovietice. În Polonia nu au reușit să impună denominația „evrei”: acolo se folosește cuvîntul jidani: Źydowski Komitet Narodowy, Źydowska Organizacja Bojowa, Źydowski Zwiaczek Wojskowy etc.; litera Ź, în limba polonă, se citește „j”! Și, cum am mai arătat, în Occident nu se folosește cuvîntul „evreu”, ci Jew, Juif, giudei, Die Juden etc.
De aceea am invitat pe publiciștii români să elimine cuvîntul „evrei” și să-l folosească pe cel corect, științific, atestat istoric, de „jidani”. Pe cei fricoși îi invit să apeleze la intermediatul „iudei”.
Eventual, să adauge, în paranteză germanicul (Die Juden), din care se originează cuvîntul jidan/jidani.
Am explicat, cu argumente suplimentare, aceste aspecte în lucrarea mea HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust”. Editura Tempus, București, 2015, vol. 1, pag. 85 și următoarele.
Cine poate, să găsească celebra lucrare a lui Alexandr Soljenițîn, DOUĂ SECOLE ÎMPREUNĂ, din care reiese clar că autorii jidani din Rusia – fie ea țaristă sau sovietică – au folosit și răspîndit cuvîntul „evreu”, scris yevreu”. Dar în limbajul popular și în scrierile autorilor ruși – ca Taras Sevcenko, Nicolai Gogol s-a folosit exclusiv cuvîntul „jidov”.