Oana Popescu
Incorect Politc
Octombrie 1, 2021

 

Corpul nu este “proprietate”, ci aspectul unui spirit încarnat

Dragă Domnule Manega,

Corpul omenesc nu este, nu poate fi ”proprietate”, cum cred falșii notari, negustorii, trișorii la cântar și ceilalți politruci, pastori, preoți, militanți, activiști și trepăduși ai lui Iehova, în care nu credea Eminescu. Corpul omenesc (ca și cel al animalelor, plantelor, micro-organismelor, chiar al materiei aparent neînsuflețite) este aspectul, forma, mai mult sau mai puțin vizibilă, a unei entități, a unui spirit, ce s-a ”încarnat” în trupul, organismul sau corpul respectiv. Spunând despre corpul omenesc că ar fi ”proprietate privată” (la bordel, chibuț, mehav, de exemplu, nu mai există ”proprietatea privată” a corpului ființelor încă ”omenești” sau aproape, deja cam trans-omenești: totu-i comun, multe ar fi de spus) cădeți în umbra obeliscului avraamic, culmea josului, a josniciei materialiste din actualul ciclu istoric – tot mai puțin ne-istoric, de fapt, à côté de la plaque, dar nimeni nu știe ce este istoria (de la Herodot-Tucidide la Ranke, Mommsen, Ioan-Aurel Pop), nici ce este sau nu este ”istoric”, deși Blaga a scris o carte pe tema asta, doar, doar om termina odată prea-cinstirea și obelirea patriarhalului obelisc. (Aplauze prelungite, se spunea în Iepoca de aur!).

Corpul, trupul sau organismul omenesc este forma pe care și-a dat-o, pe care și-a construit-o entitatea sau spiritul încarnat în persoana sau ființa respectivă. Pe această bază putem discuta de purtătorul material (încă) desăvârșit al spiritului individual încarnat (sângele), dar și de purtătorul mai subtil, totuși reperabil, cu papainoagele științei, purtătorul nostru eterico-astral, emoțional, ce permite, la limită, empatia universală, cu atât mai mult numele etnic al rasei noastre și al altor rase, tot omenești, bineînțeles, dar nu la fel! Nici mai mult, nici mai puțin, totdeauna altfel!

Nu s-a ajuns sau nu se știe de Tabloul Mendeleev al culturilor, raselor, etniilor, speciilor de îngeri, demoni, arhi-îngeri, arhangheli, etc. Bestiarul demoniaco-îngeresc e mai complicat decât viesparul omenesc. S-a ajuns, dar nu știe nimeni. Trăim în prea plinul și superbul analfabetism universal al corona-virușilor iudeo-democrați, medicalo-draci, useristo-craci și liberalo-reptilaci, de la Expo-Antipa. Orice evaluare cantitativă conduce obligatoriu la umbra, spârcâiala fizică, nu metafizică, a obeliscului, la care, din păcate, chinuim, obelim, fără să știm, de mii de ani. Până când ? Dumnezeu știe. Obosiți de eterna alergare, știind că în urmă rămân toate, astfel cum sunt, unii se întreabă: ”Un vis e oare viața, sau moartea e un vis?”.

Ne putem declara foarte incorecți politicește, dar fără necesara rectitudine morală, fără Adevăr șchiopătăm pe teren. Ne lipsesc crampoanele eterico-astrale, care altă dată se obțineau, prin ”inițiere”, în școlile de mistere, desființate de barbaria creștino-cretină, a începuturilor strict iudaice, pe vremea împăratului Justinian (în jurul lui 540). Prietenii noștri, oricât ar aspira la ”incorectitudine politică”, nu sunt totdeauna apți pentru rectitudinea morală, voința și bărbăția necesară pentru a fi ceea ce vor să fie… dar fără să plătească prețul! Asta nu se poate. Totul se plătește! Cele 17 sau 18 secole de cerșetorie creștină ne-au făcut să credem, mai mult sau mai puțin, că ”mântuirea” se câștigă după chipul și asemănarea președenției liberalo-șase-case a Cotrocenilor, FMI-ului, OMS-ului și altor prezenți, viitori și veșnici corona-purtători de viruși… Prețul trebuie plătit. Nici Cristos nu ne poate scuti. Într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, pe lumea asta, pe oricare alta, totul se plătește! Nu însă la modul avraamic.  Nu cu bani, proprietate, buruienoasele ustensile iudeo-economice și bursiere, de la umbra Obeliscului avraamic, al Facerii biblice și însemnărilor cronicărești, pe marginea bătăliei de la Soci, de exemplu. Se cântă, din când în când, în gama lui olario-olario, pe muntele Tatra urca un pandur, Tibo-Tib ca negustor, Ștefan cel Mare, lupta de la Soci…, etc.

Prea devreme, dar și prea târziu, pentru a discuta chestiunea raselor omenești. Socializările de acest gen trebuie evitate. Problema raselor omenești nu se poate discuta decât între oameni întregi, pe cât posibil desculți – culții sunt culturnici, tăiați împrejur la creier. Fără să o știe deși, la rândul lui, fiecare taie pe altul. Asta face școala, universitatea, biserica, presa, … O spune Poetul :

”Minciuni și frază-i totul, ce Statul le susține, / Nu-i ordinea firească, ce ei a fi susțin, / Averea să le-o aperi, mărirea și-a lor bine / Ei brațul tău înarmă, ca să lovești în tine / Și pe voi contra voastră, la luptă ei vă mân…/ De ce să fiți, voi, robii milioanelor nefaste?/ Voi ce din munca voastră abia puteți trăi? / De ce boala și moartea să fie partea voastră / Când ei în bogăția, cea splendidă și vastă, / Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri?/ De ce uitați că-n voi e și număr și putere, / Când vreți, puteți prea bine pământul să-mpărțiți / Nu le mai faceă-ți ziduri, unde să-nchidă-avere, / Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere ? Veți crede c-aveți dreptul și voi, ca să trăiți”.

Ar trebui să evităm spălăceala culturală, lucru înțeles de Zaharia Stancu, după Șatra, când a vrut să ajungă Desculț, ceea ce i-a reușit fără șireturi… pe jumătate, din care cauză a murit cult, buzunare, burtă plină, foarte plină, prea burtă! Burtă și eșapament. Altfel, ”Băiat bun”! O spune Dumitru Furdui, în volumele lui, TEATRUL ÎN COMUNISM, vorbind de ”poetul generației noastre”, a lui și a altora, inclusiv a mea!

Poetul acesta n-a fost nici Păunescu, nici Ion Alexandru, nici Nichita Stănescu sau Labiș ci TEODOR PÂCĂ (marele necunoscut al sfertului de veac bucureștean, 1950-1977). Despre el cu altă ocazie.

Oana Popescu, vecina lui Denis Buican (nu din Nanterre, ci din Cartierul Latin, numărul 5, Crenguța Rea!).