Coronavirus Demonstrează Fragilitatea Democrației Liberale

Carolina Gunderode
Incorect Politic
Martie 13, 2020

FRANȚA

Alegerile municipale vor avea loc așa cum sunt programate în 15 și 22 martie? În principiu da, dar se întreabă dacă frica generată de extinderea – până atunci relativă – coronavirusului nu va duce la o abținere puternică în timpul alegerilor care, în orice caz, nu pare să excite. mulțimea, chiar dacă alegerile municipale interesează în mod obișnuit cetățenii mai mult decât multe alte sondaje, unde apropierea de funcționarii aleși este aproape zero.

Coronavirusul, indiferent de utilizarea lui de către liderii politici care lucrează pentru guvernarea globală și revoluția curcubeului, demonstrează fragilitatea, vulnerabilitatea societăților noastre.

Un virus este suficient pentru a submina economia țărilor întregi, a le paraliza, a le destabiliza. Și cu atât mai mult cu cât trăim într-un sat global unde conceptul de frontiere, protecție, închisoare aproape că nu mai există. Ideologia anti-discriminatorie ne-a dezarmat complet și acum ni se spune brusc despre carantină, izolare, închisoare, aici prevenim deplasarea, ieșirile, ca țările să-și blocheze frontierele, interzice intrarea resortisanților țărilor contaminate pe teritoriul lor național. Se întâmplă chiar că diavolul îl poartă pe Pierre: cina CRIF care urma să aibă loc pe 3 martie a fost amânată sine die în ultima clipă, de teama coronavirusului, în timp ce Marșul vieții la Auschwitz-Birkenau a fost amânat. Unul se întreabă dacă coronavirusul nu este oarecum antisemit! c

Fără glumă, trebuie să recunoaștem că societățile noastre sunt foarte fragile. Sunt colosi la poalele argilei. Și nu este nevoie de mult pentru a le destabiliza puternic. Este surprinzător, însă, că bisericile sunt închise, că fontele de apă sfântă sunt golite. În timpul pericolelor, crizelor, încercărilor, pandemiilor, rugăciunea este cea mai necesară și cea mai urgentă. Igiena este favorizată prin recurgerea la Dumnezeu, ca și cum Providența nu ar guverna universul și nu ar fi în măsură să răspundă eficient la cererile sincere ale credincioșilor. Când natura se dezlănțuie, când relele lovesc pământul, este o iluzie și o imprudență să te bazezi mai întâi și numai pe om. În aceste evenimente triste, vedem cum am pierdut tot sensul supranaturalului și cum inversăm prioritățile. „Începe lumea pe care am numit-o, că nu vom înceta să numim lumea modernă. Lumea celor care nu cred în nimic, nici măcar ateismul, care nu se dedică, care se sacrifică degeaba. Lumea celor care nu au misticism ”a scris Charles Péguy deja în Notre jeunesse (1910). Iar Gilbert Keith Chesterton a răsunat în cincisprezece ani mai târziu în L’Homme éternel (1925): „Scoateți supranaturalul; rămâne doar nenaturalul. ” în Omul etern (1925): „Scoateți supranaturalul; rămâne doar nenaturalul. ” în Omul etern (1925): „Scoateți supranaturalul; rămâne doar nenaturalul. ”

Coronavirusul are cu siguranță explicații naturale. Doctorul Lyons-Weiler de la Institutul pentru Cunoaștere Pură și Aplicată a arătat și a explicat modul în care secvența genetică a coronavirusului (informația a fost făcută publică de China) conține un „fragment intermediar” unic care codifică SARS (sindrom boală respiratorie acută avansată), o proteină de ultimă generație care, potrivit analizei sale genomice, pare să fi fost introdusă artificial în virusul 2019-nCoV. În acest sens, ar fi bine să nu ignorăm că epicentrul cutremurului epidemiologic se află în singurul oraș din China care adăpostește un laborator virologic P4 (de maximă securitate și situat la aproximativ treizeci de kilometri de piața de fructe de mare incriminate), construit de grupul Sanofi în parteneriat cu Franța și inaugurat oficial în ianuarie 2015 de profesorul Lévy, soția madamei Buzyn, ministrul Sănătății în urmă cu câteva săptămâni. Din această perspectivă, putem înțelege mai bine îngrijorarea Biroului de Politici Științifice și Tehnologice ale Casei Albe (OSTP) de a identifica cu exactitate originea pandemiei, poate accidentale (sau poate intenționate), dar care în toate cazul ar putea dezvălui cercetări ilicite în domeniul războiului biologic, cercetări în principiu interzise de convențiile internaționale, dar pe care Statele Unite nu ezită să le urmărească discret, nu mai mult decât Franța, pionieră în domeniile bacteriologice și virologice.

Dar, de asemenea, ne putem întreba, din punct de vedere supranatural, dacă acest virus nu este o formă de pedeapsă pentru o lume care se îndepărtează în fiecare zi mai mult, dramatic și impresionant, de la morală și bunul simț , care face haz de Dumnezeu și natură și care se grăbește în fiecare zi mai mult spre prăpastie. Trăim într-adevăr astăzi împreună reactivarea a trei episoade fatale ale Vechiului Testament: Turnul Babelului cu globalismul, dorința de unificare mondială și guvernare planetară, vițelul de aur cu finanțarea lumii, triumful uzurii și al unei lumi comerciale și Sodoma și Gomora cu atotputernicia lobby-ului LGBT încurajat și promovat de cenaclurile globaliste.

Dar numai coronavirusul nu este suficient pentru a explica lipsa de entuziasm al alegătorilor pentru aceste alegeri municipale care au loc după aproximativ trei ani de macronism. Adevărul este că sistemul democratic, sau ceea ce îi ia locul, nu mai trezește entuziasm popular. În timp ce, potrivit adepților săi, apariția democrației universale urma să asigure fericirea umanității a ajuns în sfârșit la o vârstă adultă, observăm dimpotrivă, aproape peste tot, pe suprafața globului, o anumită dezamăgire, o indiferență fără încetarea creșterii cetățenilor, când nu este vorba despre un dezgust marcat, în ceea ce privește riturile acestui sistem acum global. Acest dezinteres, chiar și această dezacord a oamenilor, se manifestă prin diverse semne concordante. Nivelul de participare la alegători continuă să scadă în majoritatea țărilor occidentale. De la începutul celei de-a Cincea Republici, participarea la diferitele sondaje a scăzut aproape constant, chiar și pentru alegerile regine ale sistemului, alegerile prezidențiale. Acest fenomen nu este doar francez. Țările anglo-saxone, cu sistemul lor de bipartidism, cunosc de multă vreme o abținere puternică, în jur de 50% pentru alegerile prezidențiale. Bill Clinton a fost astfel cel mai slab ales președinte din istoria Statelor Unite care a adunat pe numele său în 1992 doar 42% din voturile exprimate, dar abia 20% dintre cei înregistrați. Unii consideră că extinderea domeniului de aplicare a referendumului și crearea unui referendum de inițiativă populară ar permite cetățenilor să voteze din nou în număr mare. acum exemplul elvețian tinde să invalideze această viziune asupra lucrurilor. Voturile populare care se practică în Confederația Elvețiană pe subiectele cele mai diverse și, uneori, cele mai neobișnuite, sunt caracterizate tocmai de o participare foarte modestă a organului electoral, de parcă, la final, prea multe voturi au omorât votul.

Un alt semn tangibil al dezafectării este prăbușirea apartenenței partidelor politice, dar și a centrelor sindicale care sunt, totuși, cei doi piloni ai sistemului democratic. Chiar dacă este imposibil de știut numărul exact al membrilor fiecărui grup politic, minciuna pe cifre este generală și practica cărților false foarte răspândită, este evident astăzi că niciun partid francez nu este capabil să ‘atrage-l, chiar și câteva sute de mii de membri. Demobilizarea maselor se manifestă și în lipsa paradelor, a demonstrațiilor stradale, procesiunilor, ședințelor publice care au doar câteva mii de participanți. Când este momentul pentru imensele adunări ale FPR de la De Gaulle sau ale PCF din Thorez?

De fapt, evoluția societății face mult mai dificil activismul politic și chiar dezbaterea ideilor. Francezii, care au aproape toți televiziunea, o urmăresc în medie trei ore și jumătate pe zi, timp care este pierdut iremediabil pentru lectură, reflecție, viață interioară sau implicare politică. În plus, extinderea amețitoare a publicității comerciale, ostaticii presei de către mari grupuri bancare sau industriale au redus considerabil numărul de reviste de opinie. Înainte de război și chiar până la sfârșitul anilor șaizeci, existau o serie de periodice care măturau întreg spectrul politic, de la extremă stânga la extremă dreapta. În plus, liniile editoriale erau foarte diferite. Acum, astăzi, care sunt diferențele reale între Le Monde, Eliberarea și umanitatea? Mai putem vorbi despre o dreapta și o stânga atunci când un Franz-Olivier Giesbert poate trece fără nici o dificultate de la direcția redacției Le Nouvel Observateur la cea a lui Le Figaro, cum a fost cazul în 1988? În plus, afișele politice sunt supuse unor reguli atât de draconice, încât dispar în beneficiul reclamelor comerciale și, în special, al reclamelor și al fotografiilor de natură pornografică.

Dar nu este esențialul. Depolitizarea maselor se explică mai ales prin estomparea, chiar și prin dispariția, a divergențelor filozofice, politice și programatice între stânga și dreapta. Macronismul este, de asemenea, unul dintre semnele și una dintre consecințele acestei ștergeri a clivajelor. Stânga s-a raliat aproape în toate componentele sale la economia de piață și la capitalismul globalizat, dreapta la care s-a supus ukazelor morale și intelectuale ale stângii, clasa politică apare din ce în ce mai mult ca un întreg nediferențiat. Nu mai există o dezbatere de idei, de confruntări ideologice. Nimic nu o arată mai mult decât evoluția dreptului parlamentar în ultimele decenii. În 1986, platforma guvernamentală RPR-UDF a inclus un anumit număr de măsuri de bun-simț, a căror singură formulare ar părea de inimaginabil astăzi, cum ar fi reforma codului de naționalitate în conformitate cu legea sângelui. De asemenea, înainte de revenirea lor la afaceri în 1993, aceste două partide organizaseră simpozioane, Esturile Generale ale Opoziției intenționau să achiziționeze un program politic, cu siguranță deja destul de reorientat în comparație cu cel din 1986. Cu toate acestea, la în prezent, ceea ce se numește dreptul este incapabil să afirme cea mai mică propunere, de a formula orice proiect de program pentru a propune o alternativă la Macron.

Nu mai există un drept în Franța. Istoric, dreapta a fost purtată de catolicism. Prăbușirea credinței și a practicii religioase a determinat treptat toate partidele politice să renunțe la apărarea patriei, a familiei, a vieții, a moravurilor, a corpurilor intermediare, a civilizației. Jurisprudența de la Nürnberg a făcut restul paralizând sau demonizând tot ceea ce a rămas tot pe dreapta. Așadar, în conformitate cu principiul clichetului, atunci când o reformă dezastruoasă este votată de stânga, putem fi siguri că dreapta nu se va întoarce niciodată. Acest lucru este valabil pentru abolirea pedepsei cu moartea, regularizarea și apoi naturalizarea imigranților ilegali, rambursarea avortului, instituția PACS, „căsătoria” homosexuală, deschiderea PMA lesbiene etc. Aceste reforme aberante ale stângii nu au fost niciodată puse la îndoială public și clar de niciunul dintre partidele și personalitățile clasate pe dreapta spectrului politic. Mai rău, putem fi siguri că atunci când stânga va supune voturilor parlamentarilor acordarea votului străinilor din afara Europei la alegerile locale, vor exista deputați și senatori ai opoziției care să-și amestece vocile cu cea a majorității. Același lucru pentru eutanasie. Acest lucru nu este nou: când Adunarea Națională a autorizat, în anul 2000, aproape în unanimitate distribuirea gratuită a pastilei de după dimineață la școală, senatorii de la dreapta s-au depășit prin a se asigura că Norlévo ar putea de asemenea fii disponibil pentru fetele adolescente în timpul vacanțelor școlare!

Practic, ceea ce contează acum este să vă arătați în emisiunile de divertisment la televizor, să pară cel mai prietenos, cel mai amuzant, să jucați modestul, să practicați la rândul lor auto-depreciere și pocăința. În Statele Unite, Bill Clinton s-a ridiculizat ieri într-o schiță televizată de zece minute; în Franța este cel care va fi primul care va fi invitat la un spectacol de varietăți. Așa că l-am văzut pe rând pe Giscard cântând la acordeon, Jospin interpretând „Les feuilles mortes”, Laguiller cântând pe Pierre Perret, politicienii care stau pe canapeaua lui Drucker, apoi, și mai rău, mergând la Hanouna! Este guignolizarea vieții politice. Bărbații publici au devenit acrobați, interpreți intermitenți. Din moment ce nu au nimic de spus sau de oferit,

Fără îndoială că cinismul nu a ajuns niciodată la un asemenea grad. Există nenumărate promisiuni încălcate, cifre de afaceri neîncetate (Jacques Chirac a fost campion în toate domeniile, inversările sale de jachete fiind legiune, din Europa până la quinqueniu, de la reforma parității la justiție, care nu l-a împiedicat să obțină o carieră politică magnifică și să se îmbrace mult timp în urne, în ciuda ticăloșilor săi. În ceea ce privește corupția în toate formele sale, aceasta este generală. Traficul de influență, utilizarea necorespunzătoare a activelor corporative, delapidarea de fonduri publice, ascunderea, locurile de muncă fictive, spălarea banilor, lista continuă pentru infracțiunile și crimele comise rușinos de liderii politici din întreaga lume, chiar și de către cei care au susținut că pot fi „mâini înalte și curate”. Cum ar putea alegătorii să nu se simtă greați de o astfel de putrefacție? Mai ales că acest fenomen depășește cu mult granițele hexagonale. Italia cu operațiunea Mani Pulite, Germania cu finanțarea ilegală a CDU a Angelei Merkel, Regatul Unit cu probleme de muncă, Statele Unite cu toate scandalurile financiare din jurul ultimelor președinții, nu sunt scutite de aceste drifturi care afectează întreaga lume politică occidentală (dar nu numai el: Africa și țările din Est sunt puse în tăieturi reglementate de mafii care nu se micșorează de la nimic). Aceste acțiuni arată o pierdere a sentimentului de onoare, volume de datorie și vorbește despre starea de degradare morală și spirituală a „elitelor” noastre și a societăților noastre. O, cu siguranță, omul fiind om, corupția a existat în toate regimurile, în orice moment, în toate latitudinile. Dar, fără îndoială, nu am cunoscut niciodată un asemenea triumf al cinismului, iresponsabilității, minciunii și necinstirii de pe planetă.

În orice caz, nu poate fi negat faptul că democrațiile se confruntă cu o criză structurală, ca și cum ar fi ajuns la sfârșitul ciclului lor istoric. Ei văd în om doar un agent economic, un consumator, un distractiv. Europa anonimă și vasalizată care ni se oferă cu piața sa unică, moneda sa unică, mâine guvernul său unic, nu are nimic să stârnească entuziasmul popular. În plus, democrațiile noastre, presupuse dornice să aducă libertate, asimilează tot mai mult regimurilor totalitare: prin opresiunea fiscală care îi privează pe oameni de rodul muncii lor, printr-o administrație fină și plină de înverșunare care otrăvește viața de zi cu zi a oamenilor, prin verificări rutiere excesive și liberticide,

Cu toate acestea, dacă există într-adevăr o criză profundă și de durată în democrații, ar fi riscant să pariem în prezent pentru următoarea lor prăbușire. De fapt, nu putem subestima puterea colosală a sistemului actual care deține toate puterile (legislative, executive și judiciare), dar și toate contra-puterile (unire și asociere, economice și științifice, educaționale și media, spirituale și culturale) și care își trage puterea din alianța politicienilor și a puterilor bănești. Pe de altă parte, dacă oamenii respectă tot mai puțin activ riturile religiei democratice, este iluzoriu să credem că sunt ostili în marea lor majoritate la principiul său. Traim intr-adevar intr-o perioada in care suntem republicani si democrat pare a fi o dovada linistita. Și dacă prin unii indivizi-minune ar scăpa de puterea formidabilă de uimire a mirajului democratic, ei ar rămâne totuși prizonieri ai sistemului. Deoarece trebuie să-ți câștigi viața și, prin urmare, să faci concesii, arată-ți piciorul alb. Deoarece oamenii sunt de multe ori datorii mari, pentru că trăiesc cu diverse ajutoare și indemnizații pe care planul le plătește ca pe o mină. Pentru că, mai ales, materialismul din jur anihilează orice formă de revoltă radicală. Pentru a merge și a provoca o putere, nu trebuie să mai aveți nimic de pierdut. Cine poate spune în societatea de astăzi că nu are nimic de pierdut? În plus, de ce ar trebui să se plângă oamenii? Unul îi distrage atenția cu jocurile televizate care nu încetează să crească în număr și imbecilitate; li se dă posibilitatea să câștige sume astronomice fără niciun merit sau efort din partea lor. Și din moment ce este necesară evacuarea agresivității inerente naturii umane, prin tehnica demonizării, le aruncăm ca hrană pentru fiecare echinocți, un mare lup rău împotriva căruia totul este permis, la rândul său, Saddam Hussein, Slobodan Milosevic, Jean -Marie Le Pen, Jörg Haider, Gaddafi și chiar astăzi Vladimir Poutine și mai ales șeful statului sirian. Astfel, cetățeanul este mulțumit de lotul său, felicitându-se că nu a trebuit să sufere jugul unor astfel de monștri. Jean-Marie Le Pen, Jörg Haider, Gaddafi și chiar astăzi Vladimir Poutine și în special șeful statului sirian. Astfel, cetățeanul este mulțumit de lotul său, felicitându-se că nu a trebuit să sufere jugul unor astfel de monștri. Jean-Marie Le Pen, Jörg Haider, Gaddafi și chiar astăzi Vladimir Poutine și în special șeful statului sirian. Astfel, cetățeanul este mulțumit de lotul său, felicitându-se că nu a trebuit să sufere jugul unor astfel de monștri.

Dacă probabil că democrațiile nu sunt pe cale să moară, este pentru că, până la urmă, au doborât sau au făcut imposibilă rănirea tuturor potențialilor lor adversari, astfel încât nu există astăzi alternativă credibilă pentru a se opune lor. Întoarcerea la regalitate nu rezolvă nimic, deoarece prinții sunt ei înșiși propagandiști înflăcărați ai ideilor liberale și democratice. Lovitura este iluzorie, nu numai pentru că în climatul nostru armata și poliția au o solidă tradiție legalistă (am văzut-o din nou clar în timpul mișcării vestelor galbene!), Dar mai ales pentru că instituția militară este pe cale de dispariție, iar rămășițele sale sunt amestecate, colorizate după chipul societății plural, gangrenate de francmasonerie sau paralizate de carierism și lașitate. Cât despre Biserica Catolică, care a luptat mult timp împotriva liberalismului filosofic și politic, de la moartea lui Pius al XII-lea a fost ocupat, ascuns și umbrit de intrusi moderni și de apostati care se fac cei mai zeloși sectanți ai democratismului, ai drepturilor omului, ai anti-rasism unilateral și shoahtism împiedicând astfel orice reînnoire spirituală, cel puțin în structurile sale „oficiale”. În plus, este în mod rezonabil imposibil să se prevadă venirea la putere prin urnele unui drept de condamnare; în plus, nu a avut loc niciun fel de tulburări istorice majore prin alegeri, mai ales că în prezent puterea scapă în mare parte liderilor politici și guvernelor naționale. În plus, chiar dacă dreapta națională a câștigat alegerile, ce s-ar întâmpla Credem că i-am lăsa frâu liber? Este puțin probabil. Să ne amintim ce s-a întâmplat în 1991, când FIS în Algeria a câștigat în mare parte alegerile legislative aproape imediat anulate și, în Franța, a doua zi de ură din 2002 între cele două runde prezidențiale. Sau altfel ar trebui să fim siguri că venirea lui la putere nu reprezintă o amenințare pentru nimeni. Și, într-adevăr, având în vedere evoluția majorității drepturilor naționale (sau a locurilor lor) în Europa de la începutul anilor 2000, acestea nu mai constituie un pericol real pentru sistem (presupunând că nu au niciodată niciunul constituit a). Să ne amintim ce s-a întâmplat în 1991, când FIS în Algeria a câștigat în mare parte alegerile legislative aproape imediat anulate și în Franța, a doua zi de ură din 2002 între cele două runde prezidențiale. Sau altfel ar trebui să fim siguri că venirea lui la putere nu reprezintă o amenințare pentru nimeni. Și, într-adevăr, având în vedere evoluția majorității drepturilor naționale (sau a locului lor) în Europa de la începutul anilor 2000, acestea nu mai constituie un pericol real pentru sistem (presupunând că nu au niciodată niciunul constituit a). Să ne amintim ce s-a întâmplat în 1991, când FIS în Algeria a câștigat în mare parte alegerile legislative aproape imediat anulate și în Franța, a doua zi de ură din 2002 între cele două runde prezidențiale. Sau altfel ar trebui să fim siguri că venirea lui la putere nu reprezintă o amenințare pentru nimeni. Și într-adevăr, având în vedere evoluția majorității drepturilor naționale (sau a locurilor lor) în Europa de la începutul anilor 2000, acestea nu mai constituie un pericol real pentru sistem (presupunând că nu au niciodată niciunul constituit a).

Revoluționarii influențați de concepțiile mecaniciste moștenite din filozofia carteziană au crezut de mult timp că, prin utilizarea sufragiului universal, s-ar putea să înrobească oamenii fără ca acesta din urmă să fie conștient de aceasta, structurile mentale ale omului apărându-le ca un film. , un hard disk pe care trebuie doar să îl ștergeți și să îl înlocuiți cu altul. Atunci și-au dat seama că este posibil ca oamenii să nu fie atât de maleabili pe cât și-au imaginat, că ar putea să nu voteze întotdeauna calea corectă. Acesta este motivul pentru care, istoric, au apărut mecanisme juridice sau administrative care să controleze legitimitatea și constituționalitatea legilor după criterii perfect arbitrare, astfel încât oamenii să nu pună în pericol desenele forțelor oculte. Dacă cetățenii imposibili ar decide astăzi prin referendum să instituie măsuri de preferință sau de exclusivitate națională, Consiliul de Stat și Consiliul Constituțional ar cenzura acest vot popular. În plus, autoritățile europene de la Bruxelles ar emite imediat sancțiuni.

Aceasta înseamnă că este foarte dificil să ne gândim cu ochii umani o recuperare a țării noastre, a civilizației noastre. Mai ales că două secole de democrație au generat o criză de sens, o pierdere fără precedent a valorilor de referință. În plus, toate autoritățile au fost delegitimizate în numele democratizării și al egalitarismului care este consubstanțial cu acesta. Acum, spargând instituțiile, călcând pe toate valorile și principiile, ajungem în domnia nimicului și a absurdului, într-o societate atomizată, lipsită de sens. Cel în care trebuie să supraviețuim. Dar onoarea noastră este să continuăm să luptăm, să rezistăm, să luptăm pentru că, potrivit spuselor, nu este necesar să sperăm să întreprindem sau să reușim să persevereze.

Rivarol.

Editorial din numărul 3415 al RIVAROL din 11 martie 2020

Bilet săptămânal
​
Pentru ce se utilizează coronavirusul?

Lumea este preocupată de bolile respiratorii (SARS) cauzate de un nou coronavirus apărut în China în decembrie. Vorbim despre o pandemie. Pandemicele sunt în mod înfricoșător de înfricoșătoare. Ciuma neagră a ucis patruzeci la sută dintre occidentalii europeni în secolul al XIV-lea, iar gripa spaniolă la cincizeci la o sută de milioane de oameni în întreaga lume după Marele Război. Dacă coronavirusul ar fi la fel de mortal ca gripa spaniolă, 350 de milioane de oameni ar muri, iar ciuma neagră, 25 de milioane de francezi. Ce semănă ruina și pustia.

Teama de a muri este cea mai frecventă și plină de viață. De câteva secole, Organizația Mondială a Sănătății, OMS, se joacă pe ea pentru a manipula pământeni. Câteva epidemii au atins titlurile. Trei tipuri: 1. gripa aviară, 2. Ebola, SARS (China, 2002), MERS (Orientul Mijlociu, 2012), 3. H1 N1. Cu toate acestea, fie aceste pandemii nu erau, fie nu erau atât de periculoase, încât politicienii (OMS, ONU, guvernele) doreau să creadă.

Ebola este o boală a cărei rată de vindecare a fost inițial foarte scăzută și numeroasele și puțin cunoscute modalități de contagiune: ideale pentru a provoca teroare. A fost, de asemenea, prilejul unei mari tulburări sociale în trei țări, Guinea, Sierra Leone și Liberia, ultimele două revenindu-se prost din nenorocirile recente. Ideal pentru a provoca compasiune. Acum, în ceea ce privește epidemiile, este un virus care, de la identificarea sa în 1976, nu a provocat niciodată o pandemie în afara bazinului african unde a apărut și care nici măcar nu a provocat niciodată un dezastru. Epidemia din 2014, care a provocat atâta agitație internațională, nu a depășit 5.000 de morți în toamnă.

Cum am reușit să dăm acestei întrebări obiectiv minore imaginea enormă care a obsedat, prin intermediul mass-media, toate conștiințele din lume? Răspunsul este simplu: a avut loc o înscenare. S-a demonstrat că virusul poate trece frontierele și controalele, poate lovi și ucide în țările confortabile din Nord, chiar supraprotejat. Mai întâi Spania, apoi Statele Unite, una dintre cele mai protecționiste țări din lume, unde călătorul trebuie să facă coadă ore întregi la biroul de imigrare! Dacă asistentele americane au fost afectate, în ciuda rigurozității protocoalelor pe care le urmează, atunci nu înțelegem nimic, nimic în special despre modul de contagiune. Este înnebunitor. De câteva săptămâni, înalți oficiali ai Sănătății au apărut în mod regulat la TV, palizi, încordați să spunem că a existat o „încălcare”, că nu au înțeles-o, că toate echipele au fost ocupate să o studieze. Și președintele Obama, care încetează activitatea, a înmulțit declarațiile solemne. În același timp, în cealaltă capitală a Americii, New York, secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a luat aceeași postură hieratică și preocupată (elementele înscenării și indicațiile jocului sunt la fel pentru toți actorii mari ai dramei, didascalie a curcubeului este foarte completă și îngrijită) pentru a face observații alarmante.

Punerea în scenă, actorii principali, serialul, au fost americani, dar titlul seriei ar fi putut fi Urgența pentru comunitatea internațională. Medicina americană a dobândit reputația de a fi cel mai bun din lume: prin urmare, a trebuit să fi avut loc în Statele Unite pentru ca teroarea să fie maximă și să inițieze procesul de „trezire” al comunitate internațională. În ceea ce privește obiectivul, acesta este dublu. În primul rând, dați bani țărilor afectate. Apoi, mai presus de toate, sensibilizăm în întreaga lume despre o dramă globală, o amenințare sistemică și, în același timp, obișnuim oamenii să obțină proceduri restrictive și restrictive, precum controalele la frontieră, pe aeroporturi.

Preocuparea în cazul gripei aviare a fost diferită. În noiembrie 2004, Shigeru Omi, directorul OMS pentru Asia a estimat că „estimările cele mai conservatoare indică șapte-zece milioane de decese, dar maximul ar putea fi cincizeci de milioane, sau chiar, în cel mai rău caz. scenarii, o sută de milioane ”. O sută de milioane de morți! De șaptesprezece ori mai mult decât Holocaustul! La sfârșitul lunii decembrie a aceluiași an, alți experți OMS au prezis că „în câteva luni ar trebui să fie spitalizați aproape 30 de milioane de oameni, un sfert din ei vor muri”. Ceea ce a făcut încă șapte milioane și jumătate de decese, ceea ce nu este de neglijat. În ianuarie 2006, Institutul de monitorizare a sănătății a afirmat că pandemia de gripă rezultată din mutația virusului ar ajunge între 15% și 35% din populația franceză.

A rămas onorabil. Problema este că virusul nu a mutat și că, în ciuda unor luni de dezinformare alarmistă, bariera speciilor a rămas solidă, contaminarea omului de către un animal rămânând excepția. Au fost foarte puține victime. Drept urmare, toate măsurile preventive luate au fost inutile și ruinatoare. Inclusiv masacrele animalelor. Depozitarea la mare cheltuială, numai pentru Franța, a 200 de milioane de măști de protecție, 13,8 milioane de tratamente complete cu Tamiflu, plus două milioane de doze de vaccin inutil.
În cazul SARS și MERS, două boli foarte grave ale sistemului respirator, virusul îndeplinea două funcții remarcabile ale terorii: traversase bariera speciilor, afectând animalele și oamenii, oamenii le-a contaminat și rata mortalității sale a fost enormă (am vorbit despre 50%, 38%), mai mare decât cea a ruletei ruse. Din păcate, a fost transmis foarte prost.

Lecția trebuia să fie învățată de ONU și de manipulatorii pandemiei. Pentru a fi convingător, adică terifiant, trebuia ales un virus foarte contagios, fără îndoială foarte contagios. Acest lucru a fost realizat în 2009, cu gripa A a subtipului H1N1, al cărui virus ar putea supraviețui până la 48 de ore în aer liber și care, prin urmare, s-a răspândit ca un foc sălbatic: începând cu 11 iunie, OMS a declarat pământul în stare pandemică. Ban Ki Moon i-a adăugat grâul de sare. Dezinformarea a terorizat populațiile timp de luni, conducând guvernele să lanseze planuri de vaccinare vaste și costisitoare: în Statele Unite și Canada, a avut loc o grabă și a existat o penurie. În Franța, multe doze de vaccin au rămas pe brațele statului. În rezumat, această gripă foarte contagioasă s-a dovedit a fi deosebit de ușoară,

Astăzi, conform informațiilor pe care le difuzăm, coronavirusul pare în același timp destul de contagios (mai puțin decât rujeola, dar mai mult decât gripa) și destul de mortal (mai puțin decât Ebola sau SARS anterior, dar mai mult decât gripa). OMS își păstrează pericolul global și sistemic. Conform datelor disponibile, la momentul scrierii, numărul persoanelor infectate a crescut la aproximativ 110 000. Unii oameni cred că, din cauza dificultății de detectare și a simptomelor nelegabile ale anumitor forme de boală, numărul de infectat este mult mai mare decât pare. Presupunem că numărul celor infectați crește la 700.000 când apare Rivarol. Rata de contaminare se spune că este una din zece mii de oameni. Aceasta va fi doar o medie și nu va spune nimic despre adevăratele epidemii. […](citește mai mult )​

HANNIBAL.