Congresul Panclaştilor

Gog
Incorect Politic
Aprilie 19, 2020

Congresul Panclaştilor

Setebos, 5 martie

 

Congresul Panclaştilor, Distrugătorii Universali, cum o spune numele, trebuia să înceapă la orele 17⁰⁰ . M-am pierdut însă printre spoitorii de tingiri, şi am ajuns cu o oră întârziere.

Congresul se ţinea în imensul cort al hipiştilor circari, în trecere prin oraş. Intrat sub cupola imensului cort impermeabil, putoarea de grajd şi duhoarea de şatră mai-mai să mă doboare. Printre scau­nele gro­solane, dispuse în cerc, puradeii îşi făceu nevoile mari şi mici, fără ca adulţii, de toate nuanţele abanosului, să se sinchi­sească. În rest, care mai de care, figuri sinistre, stranii, condamnaţi la moarte şi graţiaţi ex abrupto, scăpaţi de la balamuc, epileptici vici­oşi, femei dubioase, fanatice, ce n-au fost niciodată fetiţe. Ici şi colo, măşti negricioase, cu părul alb, cioroi ca pământul ars şi crăpat, alţii precum chinezi, culoarea untului râncezit, fără gene, fără buze, nasul la purtare…

Când am intrat, lădoiul-avon, tribună şi estradă, din mijlocul arenei, era ocupat de un bă­trân corpolent, ce urla şi gesticula în cămaşa de noapte ce-i cădea până-n călcâie :

– Să se termine odată pentru totdeauna cu această mârşăvie! Până când ne vom lăsa escrocaţi, înşelaţi ? Ni s-a promis libertatea, toate libertăţile. Suntem însă mai sclavi, mai săraci ca niciodată. Libertatea cuvântului, a presei, întrunirilor, libertatea conştiinţei sunt chestii parţiale, homeopatice, bune pentru minorităţile de intelectuali handicapaţi, universitarii cu mintea în vacanţă. Ele nu ne sunt suficente, nu ne pot satisface, n-avem ce face cu ele. Pentru noi, ele sunt doar aperitivul marelui banchet al flămânzilor libertăţii absolute, depline, definitive. Firimiturile de libertate nu anulează întru nimic vechile interdicţii ale moralei şi dictaturii sclaviei legii, mai aspre ca niciodată.

Oricât de măruntă, limitarea celor mai naturale instincte, a celor mai legitime nevoi ale speciei, este ofensa supremă la adresa liber­tăţii cioroilor. Trebuinţele esenţiale ale cioroiului demn de acest nume încep cu dreptul inalienabil de a-şi însuşi tot ce îi este util, sau îi încântă privirea, indiferent că este vorba de ceva ce pare să aparţină altora. Nevoile noastre sunt încununate de dreptul de a lua viaţa celor ce ne ameninţă interesele şi plăcerile legitime. Cioroiul liber şi capabil îşi poate planta sămânţa în toate femelele ce-i plac, măritate, celibatare, roşcate, democrate, etc. În asta constă instinctul secret şi profund al tuturor bărbaţilor, de toate rasele şi toate condiţiile, inclusiv şi mai ales al bulibaşilor câinilor albi, ce secretă şi aplică legea, judecători, gardieni, călăi.

Suntem sclavii Codului penal ce interzice şi pedepseşte furtul, jaful, omorul, incestul, pidosnicia, tot ce constituie fondul naturii noastre, izvorul bucuriei, al plăcerii de a trăi, al profitului ce ni se cuvine. In consecinţă, Codul penal este legea cea mai odioasă concepută vreodată contra libertăţii noastre? Cei ce au curajul şi înţelepciunea să se revolte împotriva Codului penal arbitrar, dictatorial şi absurd sunt etichetaţi răufăcători, de către duşmanii noştri de rasă şi de clasă, riscând pedeapsa cu închisoarea, ba chiar moartea. Intelectualii neterminaţi pretind că vor să ne fericească, dar habar n-au cum stă treaba. Cerem toate libertăţile prezente, trecute şi viitoare, posibile, imposibile, individuale şi private. Liber­tatea limitată de restricţii şi interdicţii este sclavia camuflată de piruetele demagogice ale şarlatanilor şi trădătorilor specializaţi în ipocrizie democrată. Până când nu vom spânzura ultimii miniştri, deputaţi şi senatori cu maţele ultimilor procurori, judecători, jandarmi şi poliţişti, nu vom fi liberi.

O furtună de aplauze şi urlete întrerupse oratorul ce-şi ştergea sudoarea cu poalele cămăşii de noapte.

– Moarte miniştrilor, se auzi vocea unei babe epileptice!

– Moarte deputaţilor şi senatorilor, completă homosexualul progresist, ce-şi tatuase pe burtă numele de Rokefeler, drapelul Americii pe fesa dreaptă şi steluţa lui Dăviduţ pe cea stângă.

– Moarte poliţailor şi jandarmilor, paraziţi incapabili de muncă cinstită, beneficiari ai atâtor privilegii nemeritate!

– Moarte stăpânilor!, Moarte premierului!, Moarte preşedin­telui!, Moarte tiranilor!, Moarte tuturor! Moarte! Moarte!

Ciudata adunătură a cioroilor congresişti se dezlănţuise frenetic. Toţi cereau moartea tuturor.

– Trăiască anarhiştii !, se auzi vocea unui bariton care cerea altceva decât moartea cuiva.

Când liniştea s-a restabilit, se auzi din nou vocea indig­nată şi scofâlcită a bătrânului corpolent ca vierul în ajun de Crăciun:

– Am auzit un « Trăiască anarhiştii ». Nu credeam că aşa naivi există printre onorabilii congresişti. În comparaţie cu Ponclaştii, Anarhiştii sunt nişte vulgari reacţionari, propovăduitori fricoşi ce visează o societate idealistă, bazată pe fraternitate şi dragoste, nu pe şuteală şi mangleală. Pentru ei, ca pentru tiranii tuturor timpurilor, furtul şi asasinatul sunt crime. Imbecilizaţi prin şcoli şi facultăţi, anarhiştii îşi imaginează că suprimarea proprietăţii private şi sindicatele muncitoreşti autonome vor transforma răul în bine şi neoamenii în oameni. Omul va rămâne ceea ce spunem noi: un animal de pradă, un mamifer erotic, inclusiv după dispariţia tuturor regilor, a tuturor preşedinţilor. Maxima filozofului englez se veri­fică la tot pasul: « homo homini lupus »; la fel şi definiţia genială a pidosnicului poponar şi filosof francez: « l’homme n’est qu’un gorille lubrique et féroce ».

Anarhiştii lichidează stăpânii dar păstrează legea, cea mai tira­nică dintre tiranii. Noi, Distrugătorii Universali, ducem până la capăt princiipile noastre, noi suntem singurii, adevăraţii eliberatori ai omenirii, în numele căreia proclamăm adevăratele « Drepturi ale Omului », nu formulele goale şi ipocrite ale burghezilor francezi din 1789, ci Drepturile imprescriptibile, veşnice, realiste, efective, drepturile omului autentic: dreptul de a fura, de a beli şi ucide, de a viola tot şi toate!

Ultimele cuvinte fură urmate de aplauze furtunoase.

Pe neaşteptate, lădoiul-tribună fu invadat de fustele multiple ale unei muieri despletite, goală până la brâu, cu părul negru peste umeri. Se aruncase pe amvon ca tigrul asupra prăzii, vociferând furioasă, în ciuda tumultului ce îi acoperea vorbele. Era palidă, slabă, ochi de vrăjitoare, fascicolele ce-i scânteiau în orbite izvorau parcă dintr-un cap de mort. Linişti uraganul de aplauze şi îşi făcu auzit glasul de soprană piţigăiată.

– Tovarăşul rege Cocioabă a spus câteva adevăruri funda­mentale, dar n-a insistat suficient asupra libertăţii noastre, a femeilor. Normal. Ca bărbat, el are o mentalitate de mascul. A pledat pentru dreptul bărbaţilor de a pătrunde orice femeie le place, dar n-a spus o vorbă despre dreptul femeilor de a se lăsa pătrunse de orice bărbat pe care-l doresc. În ciuda religiei, moralei şi a legilor, bărbaţii se bucură deja de destule drepturi, deşi, pentru asta, trebuie să recurgă la tot felul de expediente şi viclenii. Pentru noi, femeile, această libertate este mai dificilă, chiar primejdioasă. De exemplu, cio-ciorile democrate, multilateral prostituate, trebuie să accepte masculul ce plăteşte, fie el cât de respingător. Dimpo­trivă, când ele îşi doresc un bărbat, pentru inimioara lor, trebuie să şi-l cumpere. Fetele nu-şi pot alege decât un singur bărbat. Femeile măritate depăşesc foarte rar trei sau patru amanţi, simultan, fiind obligate la viclenii ce le pun viaţa în pericol. Urâtele, bătrânele, scorpiile pământului au şi ele dreptul la plăcerile bulii, pe care le visează zi şi noapte Să terminăm odată cu umilitoarea stare de inferioritate. Lumea trebuie să ştie că noi, femeile democrate, vom lupta până la moarte, prin faţă dar şi prin spate, pentru drepturi şi dreptate. Vrem de toate, vrem cuplate, brânză vere, brânză bună de cârlan, nu război american ! Că-n războaiele purtate, veşnc suntem neglijate, şi-n conflictele trecute, am rămas chiar nefu…

Aplauzele furtunoase m-au împiedicat să aud cuvântul cheie…

Cu aceeaşi voce de privighetoare pe rotile, femeia despletită îşi reluă firul ideilor : « Drepturile Omului » enunţate de tovarăşul rege Cocioabă, trebuiesc completate. Cerem o « Declaraţie Solemnă a Drepturilor Femeii ». Aceste drepturi sunt în număr de trei: dreptul la amor liber şi nelimitat, dreptul permanent şi imprescriptibil la infidelitate, dreptul la avort.

Dubioasele şi sinistrele femei din sală, numeroase în această adunare, se ridicară dintr-un salt şi înconjurară tribuna, ţipând şi gesticulând cu mâinile întinse spre curajoasa interpretă a gândurilor lor.

Profitaând de delirul ciumelor obsedate, am şters-o englezeşte din cloaca democraţiei galopante şi dezlănţuite a acestui popor de zănateci. Din fericire, nu m-a văzut nimeni. Cucuvelele astea turbate ar fi putut începe cu mine plata despăgubirilor de război. Aflasem destule despre programul Panclaştilor.

Nu mă simţeam în siguranţă în mijlocul acestor creaturi super-democrate care, după cum am aflat a doua zi, toată noaptea au defilat pe străzile principale cântând Curi-curi-pasarelo, Cu sula-nainte tovarăşi, porniţi vitejeşte acum, să facem iarăşi şi iarăşi, o lume de scrum, numai scrum! Hai la lupta cea mare, totu-n jur e de furat, să afle şi Bruxellesul că ne-am democratizat şi ne-am pande-indemnizat…

Fragment din Cartea Neagră