Complicitatea noastră la propria nimicire

Incorect Politic
Iulie 19, 2022

Complicitatea noastră la propria nimicire

Via Certitudinea:

1. Orice om care ştie ce este ştiinţa, dacă vrea să rămînă treaz şi nu a devenit un mercenar/ agent al sistemului, percepe imediat caracterul deşănţat al propagandei (guvernată, ca în „1984”, de Ministerul Adevărului Mondial), care justifică, prin teama de viruşi, asaltul asupra libertăţii umane.

2. Orice om care şi-a păstrat demnitatea/discernămîntul sesizează caracterul monstruos al campaniei ce încearcă să elimine ultimele resturi de suveranitate a persoanei, adîncind domesticirea masei pînă la pragul în care vor putea fi scoase din joc recunoaşterile/garanţiile formale, de drept, ale libertăţii.

3. A scoate din funcţie mecanismul natural al imunităţii, pentru a crea un „sistem de operare” biologic, controlabil din exteriorul fiinţei, este piscul operei totalitare care vizează extirparea voinţelor libere individuale, pentru ca umanitatea să devină o fermă gestionabilă/programabilă uşor.

4. Faţă de un asemenea atac umanicid, înainte de conversia transhumanistă, lansată prin „marea resetare”, ultimii oameni ar trebui să răspundă fără şovăială, cu hotărîrea disperării. Căci viruşii fabricaţi continuu (o dată cu antidotul ce trebuie instalat în subiecţi), combinaţi cu represiunea, îi vor elimina treptat pe cei nevaccinaţi. Dar vedem că mai nimeni nu luptă pentru ca laboratoarele ce cultivă moartea/supunerea să fie puse sub control public. Şi nici pentru ca vaccinurile să fie bun obştesc, din care nimeni să nu poată face bani.

5. Ne aflăm în faţa unei evidente disparităţi de forţe, pe cele două părţi ale baricadei. Stăpînii umanităţii şi-au întărit reţeaua, metodele, instrumentele, trupele mercenare (în care intră supuşii, pentru un oscior, dispuşi să tragă în nesupuşi, ca la 1907). Iar victimele cufundate în lehamite, ca să se simtă mai suportabil, nu văd complotul anihilator, se afundă sedaţi în nimicnicie.

6. Din perspectivă religioasă, ceea ce se întîmplă este diabolic. Dar nu e nevoie de o credinţă pentru a decela lucrarea Răului, atîta timp cît sufletul nu se converteşte întru el. Şi nici măcar de aderarea la Bine. E suficient să nu vrei ca omul din tine/alţii să fie sacrificat, pentru bunăstarea/confortul unei căpuşe. De aceea ar trebui ca să se alăture rezistenţei oameni cu perspective diferite. Dacă nu se întîmplă ceva aşa de firesc, înseamnă că ceilalţi iau măsuri ca să împiedice fraternizările combative, întreţinînd dezbinarea şi confuzia.

7. Complexul farmaceutic nu ar fi putut cuceri atît de iute lumea, dacă nu am fi de mult în ghearele unei geo-mafii, care a declanşat campania. Pentru a putea organiza o apărare colectivă (altfel, fiind clar că vom fi anihilaţi succesiv/individual) este esenţial, nu numai să percepem complotul „elitelor” ce exploatează colonia mondială, ci să înţelegem cine sînt ei. Şi aici e de sărit peste prăpastia oglinzii. Căci paraziţii… sîntem noi, trecuţi de partea cealaltă, întorşi pe partea cealaltă, atraşi de ghişeft. Ne oprimă eul nostru care a schimbat tabăra/perspectiva.

8. Folosirea altor fiinţe ca resurse a plămădit istoria civilizaţiei umane, lupta pentru existenţă făcînd saltul de la individ la grup/haită-popor etc. Apărînd atitudini contrare, duşmani și prieteni. Şi (greu de intuit cum şi de ce) a înflorit aspiraţia de a lărgi cercul toleranţei/ fraternităţii/ bunătăţii, aflată în continuu conflict cu realitatea creată de nevoile supravieţuirii. Cei care au pus la punct sistemul mondial de exploatare a parcului uman nu sînt extratereştri, ci aceia dintre noi care au înlocuit postura de victimă cu cea de parazit.

9. Nu cred că oligarhii cinici vor întîmpina o rezistenţă redutabilă, din partea unor conştiinţe drogate cu iluzii, în care aspiraţiile spre frumuseţe, care produc energia nesupunerii, se bazează doar pe exaltare/ amăgire. De-abia apariţia, lîngă opozanţii mînaţi de candoare, a luptătorilor lucizi, care ştiu că se împotrivesc gravitaţiei amorale, hăului ce pîndeşte în fiecare, ar putea re-echilibra partida.

10. Dar de ce s-ar implica în această bătălie, împotriva subjugării masei a-filosofice, cel care percepe absurditatea/ zădarnicia/ derizoriul condiţiei umane? Nu găsesc răspunsul la această întrebare esenţială. Dar scriu, nemaigăsind ieşire, pentru a fi de ajutor care care l-ar da. La timp – căci clepsidra pare golită.