Comentarii Mărunte

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Septembrie 17, 2019

COMENTARII MĂRUNTE

 

Am constatat (din întîmplare) că în ultimul timp articolele mele se refera în principal la mîncare. Am constatat singur, fiindcă nu mi-a atras nimeni atenția. Este adevărat că un foarte bun prieten, cu care mă cert des (evident, prietenește) mi-a spus să mă rezum mai bine doar la articole culinare, să abandonez cele politice și cele prin care critic democrația (nu vrea să înțeleagă în ruptul capului că eu nu critic democrația, ci lipsa ei).

Cînd nu mai poți mînca, nu mai ai  poftă și nici foame, să te gîndești doar la mîncare este un semn rău.

Trebuie să vă spun că de mult timp mie nu mai îmi place cum scriu, recitind articolele după postare constat greșeli mare (din cauza automatismului, neatenției, superficialității, oboselii, spuneți cum vreți), în cazurile grave fiind nevoit să îl rog pe dl. Marinescu să îndrepte greșelile mele, dar cel mai rău este faptul că nefăcînd o schiță, constat de fiecare dată că uit multe din lucrurile pe care le aveam de gînd să le scriu.

De pildă, cînd am scris despre menu-ul stas de la pomenile de la Vaideeni, aveam de gînd să continui cu mîncăruri specifice zonei, dar am uitat și m-am grăbit să dau trimitere. O să fac acum o trecere în revistă și vă promit că este ultima dată cînd mai scriu despre mîncare și mai dau rețete.

Ciorba mea favorită era ciorba de postaie, adică de fasole teci (și mai adică, de fasole verde, eu preferam fasolea țucără, din soiul galben sau fasolea galbenă lată, cum plantam eu pe cînd puteam să mă  aplec și să fac agricultură), cu multă ceapă călită, cu afumătură de porc și cu smîntînă grasă. Desigur, cînd o făceam, eu puneam și ardei iuți tocați.

Un fel de mîncare specific (alături de tocanul de berbec) stînelor este balmoșul, de care iarăși nu am mai avut parte de mult. Se agață ceaunul deasupra focului pe cîrligul lanțului din mijlocul stînei, se pune în el nu apă ci jintiță (adică zerul scurs din sedilă cînd se face cașul), pe rînd se pune mălaiul, iar apoi brînzeturile (mie îmi place cu de toate, și cu telemea, și cu caș, și cu unt). Cînd este gata, ceaunul este așezat pe masă și fără nici un protocol, toți înfig lingurile din lemn în ceaun, iau balmoșul fierbinte, îl răcesc într-un blid cu jintiță și îl mănîncă.

Pentru ciobanii aflați pe drumuri, se pregătește bulzul. Amestecul de brînzeturi (în special cu brînză de burduf) în care unii pun și felii de slăninuță sau de șuncă, este îmbrăcat în mămăligă și apoi pus cît trebuie pe jeratic sau la cuptor.

Tot pentru ciobanii aflați pe drumuri este (sau mai exact, era) sloiul. Sloiul este un fel de tocan, dar în timp ce tocanul se mănîncă fierbinte cu mămăligă caldă să nu se sleiască în cerul gurii, sloiul se păstrează în seu. Cînd ciobanului i se făcea foame pe drum, scotea o bucată de carne, o curăța de seu și o mînca. Seul, putea să îl mănînce cu mămăligă.

Alt fel de mîncare era scrobul, adică un fel de omletă amestecată cu multe.(și verdețuri, și brînzeturi, dar și cu cîrnați sau pecie de la garniță – pentru cine nu știe, pecia este carnea de lîngă spinarea porcului, cea mai bună). Fiecare, după preferință.

Dar delicatesele atît de variate erau la stînă brînzeturile și derivatele lor. Telemea, brînză de burduf, caș, urdă, jintiță, lapte covăsit, lapte storcit, lapte mare (din ultimul, nu am mîncat niciodată, dar știu că se păstra în butoi intact pînă primăvara). Și mai era untul din lapte de oaie sărat, făcut la stînă.

A fost o perioadă în care cînd tata venea de la Vaideeni încărcat cu bagaje, mă duceam cu prietenul Sandu la autogara Militari să îl așteptăm și să îl ajutăm la cărat bagajele. În 1999 (nu pot să greșesc anul, în 1998 murise mama iar în 2000 Sandu a preferat California) ne-am dus la autogară, am luat bagajele, am luat metroul și cînd am coborît, spre locuința de atunci a tatei, am băut o bere la o berărie care evident nu mai există (toate amintirile mele dispar, mai rămîn doar în memoria mea). În sfîrșit, am ajuns la tata, care a început să desfacă bagajele și să umple masa cu de toate – nu mai țin minte exact ce, dar foarte multe. Rețin un lucru, tata adusese unt de oaie sărat. Pîinea pe atunci încă era românească, nu suedeză congelată. Mîncam felie dupa felie, unse cu unt. La un moment îl întreb pe Sandu de ce nu mănîncă unt, el mă întreabă care unt, i-l arăt – îmi răspunde că a crezut că este mămăligă! Atît de galben era!

Gata, ajunge, îmi fac singur rău tot gîndindu-mă la ce nu voi mai avea parte!

x

Am ascultat astăzi la RRA o emisiune realmente interesantă. Era vorba despre UE și despre negocierile pentru noii comisari bolșevici (pardon! europeni!).

Am mai scris despre noua șefă a Europei, Ursula von der Leyen. Rămîne întrebarea mea, ce o recomandă pentru funcția aceasta? Oare, precum într-o celebră comedie românească din seria BD (nu mai țin minte care dintre cele trei filme), vocea și talentul? Nu cred, cred că au ajutat-o contribuțiile electorale importante făcute către CDU de soțul ei, un  nobil dintr-o famile foarte bogată și fidelitatea ei către Angele Merkel, care în anul 2013 a numit-o ministru de război. Experiența ei? A făcut două facultăți și a născut 7 copii. Nu am putut să aflu cîți ani a muncit, dar o mamă, medic, fără nici o experiență în domeniu, ministru de război? Și acum conducătoarea Europei?

Invitații la emisiune au spus lucruri foarte interesante.

Știam încă de acum 20 de ani de Comisia europeană a lui Jacques Santer care a demisionat în bloc din cauza acuzațiilor de corupție aduse comisarilor bolșevici (pardon din nou, comisari europeni!).

Am aflat că în cadrul negocierilor pentru funcțiile de comisar se pot face compromisuri pănă la acceptarea unor corupți sau habarniști. La acest moment, trei state (România, Franța și Belgia) au propus drept comisari politicieni acuzați de acte de corupție. Prin negocieri, pot fi acceptați!

Am aflat și niște exemple din trecut de care nu știam (din păcate, nu am fost pe fază să le notez), un comisar european fără studii superioare, un alt comisar european om de afaceri, fără nici o legătură cu domeniul pe care îl păstorea.

Ați avut vreodată curiozitatea să verificați comisarii europeni? Eu am avut-o și am constatat că de la o comisie la alta, cei mai mulți se perpetuează, mutați însă la alte domenii.       Ca și Klaus, ca și Vasilica, ei se pricep la toate, fără să aibe habar de nimic!

Asta este UE, pe care se pare, după sondaje în principal externe, românii o adoră!

Sînt curios ce se va întîmpla cu propunerea de comisar a Ungariei. Asupra lui nu planează acuzații de corupție (ceea ce se pare că nu contează), dar pozițiile lui deranjează.

Am auzit azi, cu surprindere, că Viktor Orban susține primirea în UE a statelor din Balcani! El, pe care îl vedeam ca un dușman al UE! Am rumegat ideea asta timp de vreo două ore și am ajuns la concluzia că Orban a discutat cu liderii acestor state care, cu excepția Albaniei, sînt ortodoxe (adică mult mai creștine decît occidentul) și le vrea în grupul de la Visegrad (în care România nu a fost acceptată) pentru a îmbîrliga și Parlamentul European, și Comisia Europeană.

x

Am citit pe „Justițiarul” un articol nou, iarăși despre planul Kalergi. Sînt mulți evrei care îl susțin.

Am cunoscut în viața mea doi evrei de toată isprava, simpli muncitori, unul instalator (căsătorit cu o creștină, fiică de preot ortodox), unul zețar.

Dar pentru sioniști, metisarea înseamnă altceva.

Dintre cei pe care i-am studiat (adică celebri) nimeni nu s-a căsătorit în occident cu o spășătoreasă, de exemplu.

Din cîte știu eu, prima metisare de acest fel a avut loc acum 180 de ani, cînd  Benjamin Disraeli s-a căsătorit cu o babă, devenind astfel conte.

Cu banii lor, evreii au cumpărat, prin căsătorie, titluri nobiliare.

Acum, este invers, evreii se căsătoresc cu miliardare creștine. Ultimul exemplu este Francoise Bettencourt, fiica Lilianei Bettencourt, proprietara firmei “L’ Oreal”, decedată în anul 2017 cu o avere de peste 44 mlrd. $. Francoise Betancourt s-a căsătorit cu evreul Jean-Pierre Meyers, nepotul unui rabin mort la Auschwitz (despre toți cei morți în lagărele naziste, în wikipedia se spune că au fost uciși, ca și cum nimeni nu ar fi murit de batrînețe, de tifos, de alte molime). În iunie 2019 Francoise era cea mai bogată femeie din lume, avearea ei ajungînd la peste 53 mlrd.$. Implicit, nepotul de rabin a ajuns cel mai bogat soț din lume.

Un alt articol  se referă la diferența enormă între numărul real de alegători, și cel anunțat oficial. Eu găsesc o explicație parțială, dar aceasta nu poate fi lămurită fără a cunoaște unele date care sînt păstrate secrete: cîți evrei au (re)dobîndit cetățenia română în ultimii 20 de ani?  Sînt aceștia trecuți pe listele cu alegători?

În sfîrșit, am găsit și un articol despre femeia pollitică română.  Asta este o temă complexă, care merită un articol separat – dacă nu uit din nou.