Incorect Politic
Iunie 24, 2023

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIII)

Via Certitudinea:

5. Restituirea vechii prăzi… in integrum

5.5b Proprietățile evreiești absorbite de Grupul Etnic German

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 126

Reamintesc că încercăm să urmărim traseul proprietăţilor la care se pretinde acum „retrocedarea in integrum” pe lanţul etapelor : a.<1940; b. 1940-1944; c.1944-1948; d.<1989; e.>1990.

În finalul segmentului 5 vom  cerceta situaţia averilor acumulate de evrei pînă în 1940 (etapa a). Cît priveşte modul în care s-au realizat aceste averi, în ultimul segment al acestui studiu hexagonal, vom  lăsa să vorbească pe contemporanii ce au denunţat cotropirea economică, acuzaţi retroactiv de „antisemitism”.

La celălalt capăt (e), am văzut deja opacitatea ce protejează  restituirile mafiote de după 1990, raportate – juridic – la naţionalizarea comunistă  de după 1948 (etapa d)… justificate – politic – ca reparaţii pentru măsurile antisemite de dinainte de 1944 (etapa b). În acelaşi scop de camuflare, ne este metodic ascunsă (prin buncărele arhivistice) situaţia patrimoniului refăcut de evrei după 1944 (etapa c), pe baza legilor comuniste de retrocedare; şi nu avem cum  şti soarta lui, pînă la preluarea de către statul comunist. Sincopa/bariera documentară, de care ne lovim, era imperios necesară acoperirii „ingineriilor” imobiliare comise de „recuperatori”. Procesele care au modificat ecuaţia deposedării comuniste ne sînt ascunse şi din motive geopolitice (să nu aflăm cu ce au plecat în buzunar cei lăsaţi să iasă din iadul comunist, instalat nouă).

Confuzia e sporită de triangulaţia români-evrei-germani, care a generat baletul minoritar (dar autoritar) trans-holocaustic, între FCER si FDGR, semnalat în capitolul anterior. Pretenţia de a fi despăgubiţi acum pentru ce li s-a expropriat (cu sau fără acte) în 1948 sau pentru ce au lăsat la plecarea din România comunistă (benevol sau prin aplicarea articolului 18 al decretului 125/1948) nu e singurul lucru care îi leagă pe evrei de germani. Mai există şi problema bunurilor evreieşti absorbite de GEG sau CASBI (Casa de Administrare si Supraveghere a Bunurilor Inamice, înființată la 9 februarie 1945), la care nu trebuie să putem descîlci ghemul transferurilor (din etapele b, c), ca să urmărim pertinent reparaţiile meşteşugite acum. De aceea, înainte de a aborda firul recuperării averilor preluate de stat în baza legilor antisemite ale regimului Antonescu şi gestionate de CNR şi pe cel al activelor ajunse la particulari, prin vînzări reale sau fictive, voi începe analiza cu dosarele GEG şi CASBI.

            I. M-am referit la acest subiect  într-un articol bazat pe o corespondenţă a mea cu Marius Albin Marinescu şi Corvin Lupu, pe care îl voi reproduce aici, pentru că expune sintetic problema:

„De la „Grupul Etnic German” la un alt grup etnic

[…] Domnule Marinescu,

 

            Va semnalez următoarele piste, pentru a vă pune în gardă asupra forţelor pe care cred că le-aţi deranjat cu activitatea legată de dosarul „grupul etnic german”

            1. In lucrările sale de memorialistică, Horia Sima susţine că motivul principal pentru care s-a ajuns la conflictul din ianuarie 1941 a fost confruntarea/concurenţa dintre legionarii ajunşi în administraţie şi germanii operînd prin fondul „grupului etnic german”, întru acapararea proprietăţilor pe care evreii le vindeau ieftin […]. Legionarii ar fi stat în calea nemţilor, pilotaţi de la Berlin printr-o metodă folosită şi în alte ţări „dez-evreizate”, care doreau să pună mîna pe tot ce lăsau evreii din mînă. Antonescu, înţelegindu-se cu Hitler să scoată legionarii din cursă (ceea ce a şi făcut) încheind pentru asta o alianţă la care nu a renunţat, pînă la capăt.

            2. „Grupul Etnic German” a fost declarat, legitim, nazist – în 1945 şi proprietăţile sale confiscate – cu tot cu partea înşfăcată de la evrei după 1939 [Precizare adăugată acum: e vorba de partea care nu a fost returnată evreilor pe baza legilor 641/1944 si 607/1945, unde găsim, la art. 27:  „Bunurile foste evreeşti, intrate în patrimoniul Statului ca bunuri ale fostei mişcări legionare sau ca aparţinînd fostului Grup Etnic German din România, vor fi restituite foştilor titulari, dacă înstrăinarea lor s’a făcut în împrejurările prevăzute de prezenta lege.”]. Iohannis (şi cei din spatele lui) nu puteau fi recunoscuţi ca „moştenitori” după 1990 şi nici nu puteau primi despăgubiri pentru ce s-a confiscat în 1945 – prin hotărîri rămase valabile. Deci operaţiile „judiciare” de la Sibiu şi acoperirea lor ulterioară au fost rezultatul unui complot la nivel înalt. Dar nu la nivelul pe care cred că îl bănuiţi dvs – adică să spunem la etajul Merkel – , ci mai sus. Explic în continuare.

            3. Imediat după 23 august a fost emisă legea L641/19.12.1944 („Legea pentru abrogarea măsurilor legislative anti-evreieşti”) care prevede la art 19 că: „Bunurile şi drepturile de orice fel, intrate prin efectul dispoziţiunilor legislative abrogate de articolul 1 în patrimoniul Statului, respectiv al Centrului Naţional de Românizare sau a oricărui alt dobânditor, se socotesc că n’au ieşit niciodată din patrimoniul titularilor deposedaţi şi vor fi restituite acestora în condiţiunile prezentei legi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi de transcriere sau întabulare.”

             Nimeni nu a putut analiza cum a fost efectuată „reparaţia” prevăzută în această lege [Completare acum: sau în legea 607/1945] , dar e de cercetat dacă evreii care îşi vînduseră proprietăţile sub presiunea anilor 39-40 (inclusiv către G.E.G) nu au obţinut compensaţii integrale […]. Absenţa protestelor evreieşti masive faţă de naţionalizarea din 1949 (raportată la modul cum reacţionaseră pînă atunci la orice deposedare) sugerează că s-a făcut cumva un reglaj, înainte de emigrarea lor în Israel, adică statul român (în care ei aveau atunci un cuvînt mare de spus) i-a despăgubit satisfacator pentru proprietaţi, inclusiv cele vîndute G.E.G. Ceea ce înseamnă că după 1944 statul a confiscat acele proprietăţi doar pentru a le retura evreilor […].

            4. După 1990 , nimeni nu a cercetat dosarul „reparaţiilor” dintre 1944 si 1949, ci evreii au fost despăgubiţi, integral, de proprietăţile rămase în România, inclusiv de unele ajunse în 1940 în miinile nemţilor – fără ca să putem verifica dacă e vorba de confiscări în 1949 a ce s-a returat în 1945 […].     

5. […] Nu s e poate vorbi public despre faptul că la Sibiu s-a pornit şi a treia „restituire”, de data asta către pretinşi urmaşi ai oficinei hitleriste ce a acaparat proprietăţile evreieşti compensate de stat, o dată în 1945 şi a doua oară după 2000. Cea mai plauzibila explicaţie a acestei manevre operate prin Sistem pare că securiştii noştri au reuşit un fel de şantaj/tîrg, condiţionînd ne-darea în vileag a operaţiei de re-înzestrare spre evrei (care şi ea a fost „mediată” de recuperatori securişti) cu asigurarea protecţiei internaționale (oculte), faţă de jupuirea unei a treia piei de pe carnea României.

            6. Bănuielile pe care le exprim aici, corelînd informaţiile la care am avut acces, nu trebuie luate ca dovedite/sigure, ci ar trebui verificate de istorici sau jurnalişti (de organele de resort ale regimului neofanariot nu poate fi vorba) – dar mă indoiesc că s-ar permite înaintarea cuiva în dosar […].

  Drept care, domnule Marinescu, eu cred că firul de care aţi tras ajunge mult prea sus/departe ca să nu vă aducă pe cap un buldozer… de la Tel Aviv, Washington, Berlin etc. – via București. 

  Vă urez să mă înşel. Luaţi acest mail ca un semn de solidaritate şi nu ca o încercare de a vă descuraja. (Ioan Roşca 25.04.2020)”…

II. A urmat o discuţie telefonică scurtă, pentru că domnul Marinescu avea dificultăţi de respiraţie. Totuşi a reuşit să-mi lămurească faptul că lista proprietăţilor retrocedate abuziv G.E.G. , de care s-a ocupat el intensiv, nu pare a conţine imobile acaparate în 1940/41 de G.E.G de la evreii presaţi de legile antisemite. Deci, că bănuielile mele par nefondate.

Am luat notă de aceste precizări, care însă nu m-au liniştit. Căci ştiam cîte ceva despre o altă „triangulaţie”, prin care Germania plătea regimului Ceuşescu pensii pentru evreii plecaţi din România. Iar faptul că retrocedările decise de judecătorii de la Sibiu cercetaţi de SIIJ (ceea ce va duce probabil la închiderea acestuia [Între timp, s-a rezolvat !]) nu ating partea din inventarul G.E.G. acaparată de la evrei nu înseamnă că aceasta (şi fenomenul la care se referă Sima nu a existat) şi că aplicarea legii  L641/19.12.1944[Sau 607/1945]nu a trecut Carpaţii (în partea administrată de România ). Iar despre partea administrată de unguri, unde au existat măsuri (efecte şi corecturi similare) nu ştim nimic.

Aşa că l-am lăsat în pace pe domnul Marinescu, întreptîndu-mă asupra unui alt sibian:

„Domnule Lupu,

 […]  Am vorbit cu dl Marinescu […]. Am înţeles de la domnia sa că printre proprietăţile „retrocedate” acum către „urmaşii G.E.G.” nu s-ar număra şi unele achiziţionate de la evreii care au vîndut după septembrie 1940 (eu neputîndu-mă ocupa cu verificări, pornind de la indicii ca: „Politicile arianizării în România interbelică: Complicităţi româno-germane în preluarea capitalului evreiesc.”– vezi figura de la pag 17 în pdf atasat (n.r. urmează o listă complicată de linkuri care nu au relevanță într-o pagină tipărită, motiv pentru care le-am păstrat doar pentru varianta online)…

 Să spunem că nu s-a făcut o retrocedare multiplă, ci doar o împroprietărire abuzivă cu foste proprietăţi săseşti (asa cum asigura FDG : https://www.banatulazi.ro/forumului-democrat-al-germanilor-din-romania-raspunde-acuzatiilor-din-mass-media/).

    Nu dispare potenţialul exploziv al apropierii dosarului de problema semnalată de mine […]. A verificat cineva situaţia acestei categorii? […].

    Deci chiar dacă problema pusă de mine este colaterală faţă de ce vă frămîntă acolo, la Sibiu, nu e exclus să stîrniţi valuri care ricoşează de la Berlin în altă parte…

      Suspiciunile mele nu au obiect dacă este o aiureală ce scrie Horia Sima în memorii, de exemplu în „Era libertății statul național-legionar/  IV. Bătălia economică/ 8. Magazinele evreilor , accesibilă şi la :http://www.miscarea.net/era-libertatii1a.htm): „În timp ce achiziţionarea marilor întreprinderi evreieşti de către germani părea blocată prin legea comisarilor de românizare, cu toate defectele ei, s-a ivit o nouă problemă în razboiul economic triangular, care privea sutele de magazine aflate în posesia evreilor.Urmând și la acest sector sfatul dat de Sinagogă, evreii i-au evitat pe români şi au preferat să vândă germanilor prăvăliile lor. De astă dată erau mai puţin interesaţi germanii din Reich să cumpere micile întreprinderi comerciale ale evreilor, cât mai ales compatrioţii noştri saşi şi şvabi. Minoritatea germană a intrat şi ea în febra achiziţiilor pentru a-şi mări rețeaua comercială de care dispunea. Veştile ce le primeam din Ardeal și Banat erau neliniştitoare. La Braşov, la Sibiu, la Timișoara, membri ai grupului etnic german acaparaseră sau erau pe punctul să intre în stapânirea a numeroase bunuri evreieşti, iar românii ramâneau eternii păcăliţi ai tuturor schimbărilor politice” [etc.]  Sau mai jos: „Guvernul nu-şi fixase poziţia nici faţă de asaltul întreprinzatorilor germani de a acapara cât mai multe bunuri evreiești, profitând de conjunctura creată de răsturnarea regimului carlist.” Sau : „În faţa lui Neubacher şi a întregului personal diplomatic german, eram pus în stare de inferioritate şi prin faptul ca nu puteam dezvălui „secrete de Stat”. Nu-i puteam informa că Leon şi Generalul erau autorii legii comisarilor de românizare, că Antonescu ne-a cerut să oprim avalanşa de cumpărători germani a bunurilor evreieşti”; „Evident, în cercurile germane suprimarea comisarilor de românizare a fost primită cu satisfacţie, căci se elimina influenţa legionară în economie, răspunzătoare, chipurile, de blocarea intereselor germane în România, în timp ce Generalul îşi netezea imaginea ca un om accesibil cererilor lor”; „Legea comisarilor de românizare […]. Nu trebuie uitat apoi că această lege a fost provocată tocmai de graba lor de a se desface de marile lor întreprinderi, căutând de predilecţie să le vândă nemţilor. Legea nu era îndreptată atât împotriva lor, cât să împiedice coproprietăţile evreieşti să cadă în mâna altor străini. De altminteri, evreii n-au avut prea mult de suferit de pe urma acestei legi, deoarece în cazurile în care au încheiat tranzacţii cu germanii, germanii înşişi s-au îngrijit ca să intervină la Ministerul Economiei, prin Neubacher, pentru a anula numirea comisarilor de românizare de la acele întreprinderi;  „Îndată după instaurarea regimului legionar, evreii, cuprinşi de panică, au început să vânda cu duiumul prăvăliile lor dând preferinţă cumpărătorilor germani. Toate aceste tranzacţii, din care n-au lipsit nici românii, nu pot fi trecute în contul „abuzurilor” legionare. Evreii şi-au exercitat în mod liber dreptul de a-şi vinde prăvăliile, iar actele de vânzare le-au încheiat fără nici o constrângere, fie germanilor, fie românilor”… Etc Etc.

    Cunoscînd situaţia avuţiilor evreieşti în 1938, mi se pare verosimilă ideea că prin „rebeliune” legionarii au fost daţi la o parte din drumul intereselor germane – datorită acestui dosar. Cu consecinţe profunde în chestiunea „reconstituirilor” postdecembriste trocate la masa verde dintre secţiunile Imperiului. Şi cu riscul ca strategia domnului Marinescu – de a căuta la un moment dat sprijin la alde Vainer, Katz… în lupta cu mafioţii declaraţi moştenitorii ai naziştilor – să fie o periculoasă eroare strategică […].

Ioan Roşca, 5 mai 2020”

 III. Au mai trecut 2 ani… Nu-mi mai pot face nici o iluzie, acum, cînd un Don Quijote ca Albin Marinescu a dispărut, că se va mai sacrifica cineva dedicîndu-se cercetării unor întrebări ca :

1. Ce s-a întîmplat cu sumele încasate totuşi de evrei la vînzarea, sub presiunea legilor antisemite, a proprietăţilor lor (către români, către G.E.G. sau către alţii)? Au fost ele scăzute din ce li s-a „reconstituit” după 1990? […].

            2. Unde se poate studia documentaţia privind aplicarea legii 641/19.12.1944 [sau 607/1945 etc.], pentru a a se verifica dacă s-a făcut atunci numai retrocedare integrală în natură, sau s-a procedat şi la compensaţii (băneşti) care au rămas în buzunarele celor ce urmau să fie din nou despăgubiţi, după 1990?

            3. Cum se explică aparenta resemnare a evreilor (reacţia neobişnuit – la ei – de palidă) faţă de Marea Naţionalizare Comunistă, care i-a lovit în primul rînd pe ei, căci deţineau o bună parte din activele industriale, imobiliare, comerciale, bancare? A existat vreun aranjament care i-a mulţumit, vreun comandament care i-a amuţit sau vreo amanevră care i-a salvat (cum ar fi vînzarea proprietăţilor recuperate, între 1945 şi 1949)?

            4. Cum putem evita, în contextul acestor interese, concluzia că legile care, în numele combaterii antisemitismului, pot împiedica românii intimidaţi să se apere vigilent de pretenţii excesive evreieşti indică capturarea statului român de forţe filosemite? Fiind vorba de intimidare, căci, dacă s-ar fi dorit camuflarea operaţiilor, nu Mark Gittenstein era pus director la ANRP.

Ioan Roşca 15 aprilie 2021”

Îcheiei aici citatul din vechiul meu articol, semnalînd că, deşi evreii par a fi recuperat integral averile prinse în GEG , pe baza legii 607/1.08.1945 („pentru anularea şi revocarea unor acte de dispoziţie încheiate în împrejurări excepţionale”) sînt semne că avusesem totuşi ceva dreptate în a suspecta aranjamente triunghiulare:

https://flux24.ro (Ioan Scurtu: „Numeroase documentele atestă faptul că GEG a acţionat pentru însuşirea a cât mai multor bunuri, mai ales imobiliare, inclusiv evreieşti, pe care le-a trecut în proprietatea sa”; „guvernul României a decis, la 7 octombrie 1944, dizolvarea Grupului Etnic German. Decretul-lege, semnat de regele Mihai, prevedea: «Statul român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparţinând Grupului Enic German din România»”.

https://www.incorectpolitic.com/gheseftul-germano-evreiesc-de-pe-spatele-romanilor/ („Gheșeftul germano-evreiesc de pe spatele românilor”, text foarte consistent pe tema GEG, ca şi celelalte intervenţii ale lui C. D Niculaie)

S-a produs deci sigur preluarea de către GEG a unei părţi din capitalul smuls evreilor, ca fond de aspirare operînd ca şi în alte locuri unde se aplica evereilor politica economică germană, fapt confirmat şi de C.I.C. Brătianu (citat în raportul comisiei Wiesel): „Șeful Partidului Naţional Liberal, care scria lui Ion Antonescu, în decembrie 1940: «Închiderea întreprinderilor evreieşti pe care românii nu le pot cumpăra, teroarea creată de tinerii nerăspunzători (legionarii – n.n.) silesc pe mulţi comercianţi şi industriaşi să-şi vândă întreprinderile pe sume mici la minoritari subvenţionaţi, din afară, sau chiar la organizaţii direct străine. În loc de naţionalizare se face o deznaţionalizare mai periculoasă ca starea de astăzi […]. În fiecare zi aflu că firme evreieşti sau altele au trecut în mâinile germanilor sau saşilor»”.

Nu e o glumă. Ne putem face o idee privind valorile în joc (şi jocul din jurul lor) din analiza lui Panu Mihai Adrian:  „Politicile arianizării în România interbelică: Complicităţi româno-germane în preluarea capitalului evreiesc” din care spicuiesc:

„În anii 1940 –1941, în Banat şi Transilvania, regiuni locuite de o importantă minoritate germană, proprietăţile evreilor aveau să fie împărţite între români şi germani după cum urmează: [datedin tabelul  „Arianizarea/ Românizarea firmelor evreieşti între anii 1940-1941 în Banat şi Transilvania”: Timisoara: 61- Firme evreieşti transferate în posesie românească versus  51- Firme evreieşti transferate în posesie germană;  Arad  44 versus 8; Sibiu 23 versus 13; Sighișoara 0 versus 2; Țara Bîrsei 45 versus 20; Deva 30 versus 6; Total 209 versus 101].

„Confiscarea şi transferul proprietăţilor evreieşti din România au făcut obiectul unor negocieri serioase între autorităţile române şi cele germane. Oficialii nazişti de la Berlin s-au folosit de Grupul Etnic German din România pentru a face presiuni politice asupra lui Antonescu, ţintind prin aceasta obţinerea unor cote cât mai mari din averile preluate de la evrei. Grupul Etnic German fusese declarat pe 20 noiembrie 1940 persoană publică, printr-un decret emis de guvern şi se bucura de o autonomie lărgită în cadrul statului român. Prin urmare, era folosit de nazişti ca instrument legal de presiune în vederea obţinerii unor avantaje concrete (precum cote din bunurile evreieşti confiscate). În cele din urmă, după negocieri strânse între Berlin şi Bucureşti s-a ajuns la o înţelegere privind aşa-numitele „cote de arianizare”. Aceste cote care reprezentau, după cum am arătat anterior, un anumit procent din bunurile preluate de la evrei, nu puteau fi mai mici de 3% pentru partea germană […]”.

O parte a averilor  evreieşti (ca şi aceea prinsă în CASBI – vezi capitolul următor) a fost confiscată, în urma declarării GEG ca grup nazist, apoi retrocedată evreilor, eventual naţionalizată iar de la ei (dacă nu s-au debarasat la timp) şi poate restituită acum „integral”.  E deja păgubitor pentru românii de azi. Dar iată că prin pioni precum Klaus Iohannis s-a operat şi „restituirea în integrum” şi către cei care au avut insipraţia supectă să se declare moştenitori ai GEG: („Ne retrocedăm țara criminalilor de război”, gazetademaramures.ro). Desigur, în patrimoniul GEG intrau şi bunuri care aparţinuseră de mult saşilor/şvabilor (realizate prin secole de colonizare de teritoriu românesc… vezi lista şcolilor germane expropriate prin decretul 176/2.08.1948 sau patrimoniul impunătorului inventar CASBI), dar nu avem de ce să negljăm imobilele evreieşti achiziţionate de GEG după 1940, plătite poate acum de români şi proprietarilor iniţiali, şi germanilor ce le-au înhăţat de la aceştia.  Suspiciune întărită de scîntei din presă:

https://gazetadecluj.ro/ „Dosarele de retrocedare din Sibiu scot la iveală adevăruri istorice dureroase, casă cu casă, de la evrei”.

Şi timpul confirmă previziunile sumbre. Justițiarul, rămas fără cîrmaci, a fost trecut prin carantină. SIIJ a fost desfiinţată, pentru ca să dispară dosarele buclucaşe de la Sibiu. Iohannis rămîne preşedintele ţării pe care a jefuit-o  prin FDGR-ul declarat moştenitor al averilor confiscate de stat de la nazistul GEG, pe baza unor prevederi năstruşnice strecurate în legi privind resuscitarea persoanelor juridice, de moaşele în robă. Am vazut că, pentru a impune normele nelegiutoare, FDGR colaborează indecent cu FCER, îmbrăţişindu-se sfidator/ intimidant. Cîrdăşia fiind plătită prin sporirea taxei holocaustice, astfel ca  România să fie aruncată într-o postură ingrată/ agonică (vezi declararea oraşelor noastre ca ghetouri deschise… de către nemţi). Iar cerşetătorii noştri se uită pudic în altă parte; în timp ce poporul umblă bezmetic după firmituri. Semnalez deci în van piste documentare, cum ar fi dosarele repertoriate de anumite arhive judeţene: „Extras din Legea nr.2/3 ian. 1945 pentru înfiinţarea Comisariatului General pentru administrarea şi lichidarea bunurilor Grupului Etnic German”; „extras din Decretul-Lege nr. 485/1944 privind abrogarea legii nr. 830 din 21 nov. 1940 pentru constituirea Grupului Etnic German – State de plată ale personalului Administraţiei Generale a Bunurilor Germane din judeţele Constanţa, Tulcea, Rădăuţi, Suceava, Administraţiei Generale a Bunurilor Germane şi Bulgare din judeţul Constanţa” etc.

Poate că situaţia ar putea fi lămurită, dacă i s-ar dedica atenţia necesară. Ea fiind complicată de faptul că  relaţia între patrimoniul german şi cel evreiesc nu se reduce la dosarul GEG, ci cuprinde şi dosarul CASBI, împletit cu cel semnalat aici şi abordat în continuare.

VA URMA

Citește și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVI)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (Introducere)