Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXIX) – Camuflarea restituirilor în natura şi compensărilor prin ANRP

Incorect Politic
Februarie 28, 2023

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXIX)

5. Restituirea vechii prăzi… in integrum

5.4a Camuflarea restituirilor în natura şi compensărilor prin ANRP

Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 122

Nu reiau aici rechizoriul alcătuit de Corneliu Dan Niculae (folosit în cap. 3.3) dar semnalez că escrocheria „privatizărilor” – demascată de el – s-a împletit cu cea a „retrocedarilor” în fusul tranziţiei criminale. Cei care au invocat „restitutio in integrum”… pentru a tîrgui proprietăţile acumulate pînă în 1948 de clasele parazite aciuate la oraş s-au arătat indiferenţi faţă de etnia/rezidenţa beneficiarilor unei astfel de „restituiri” (nefireşti şi neimpuse de nimic), care vizează o mare de străini ce au părăsit România (poate, nu cu mîinile goale) pentru a-şi ridica adevărata lor ţară (sau a-şi spori bunăstarea aiurea).

Vom cerceta ulterior despre ce averi putea fi vorba, pornind de la situaţia proprietăţii în 1940, confiscările antoneştiene dintre 1941 si 1944, retrocedările post 1944 şi preluările comuniste de după 1948. Dar e firesc să începem de la „reparaţiile” postdecembriste, ca să le raportăm la situaţia ante-comunistă. Pare uşor… dar nu se poate. De ce sînt inaccesibile datele respective, de ţipător interes public? Evident, pentru protejarea infractorilor ce au uzurpat instituţiile statului ca să-și împartă prada. Nu putem înainta pe acest teritoriu ocultat, în care cei ce află prea mult pot ajunge ca Paul Kedeves, în hornul unei vile… Românii nu trebuie să ştie, dacă doresc (ceea ce pare a nu părea), ce cadouri a distribuit moş Crăciunul din 1989… şi mai ales cui. Sistemul mafiot a făcut tot ce era necesar ca să nu ne uităm sub preşul învîrtelilor de tranziţie, să nu dispunem de mijloace de referinţă, de elemente care să sprijine un rechizitoriu potenţial (care oricum nu ar putea fi utilizat, justiţia fiind strategic ocupată de inculpabili).

Nu am găsit nicăieri situaţia completă a imobilelor care au fost sau vor fi retrocedate în baza legii 10/2001 (şi celor care au continuat-o) pe tot teritoriul României. Tăcerea protectoare acoperă toate oraşele şi judeţele. E cineva mai breaz şi scoate făcătura la lumină, revelînd ce/cui au livrat (prezumabil – contra şpăgi sau cote) ocupanţii diverselor instituţii; sau expunînd deservirea centrală a clientelei – prin ANRP? O fi alcătuit sinteza giga-furăciunii „reparatorii” măcar cei din subterana cavernoasă a „statului”- pentru a folosi, la o adică? Chiar dacă s-a strîns undeva, acest combustibil pentru şantaj nu se iroseşte aiurea. „Parlamentarii” nu par a avea acces în astfel de zone şi nici astfel de curiozităţi. Iar nouă ne-a fost instalat (fiind puse în valoare şi directivele/ complicităţile europene) ochelarul ermetic al protejării informaţiilor „clasificate” şi „personale”. Dreptul la intimitate al infractorului cocoţat peste legi e sfînt, în post-istorie. Secretele de acest gen fiind protejate cu cerbicie de redutele arhivelor/ cadastrului. Totul pentru ca mafia distribuitoare să opereze (să negocieze prin culise) nestînjenită de „populime”. E clar cine şi de ce „clasifică”, ştim ce interese sînt apărate prin această „discreţie”. Ştiu că se ştie că se ştie – deci demascarea pare fără rost.

Au ridicat mulţi vălul de pe faţa/scena tranziţiei, prin „dezvăluiri” agitate în van (căci organele de cercetare penală sînt cuminţite/ cumpărate/ deturnate). Aşchiile/ firimiturile informaţionale aruncate în presă (de justiţiari sau şantajişti) nu permit însă alcătuirea contabilităţii globale (de genul celei intreprinse de economistul patriot Constantin Bulibaşa). Dar sînt deja sugestive, uneori şi în privinţa procedurilor de acaparare. S-ar putea alcătui o fresecă din ţipetele în pustiu (şi ar trebui făcut asta), un fagure de otravă socială, compus din semnale de genul:

„Cercul dezvăluirilor legate de mafia retrocedărilor se închide astăzi cu documentul care dovedeşte că Emil Boc şi membrii Guvernului său au luat măsurile care să dreneze rapid sumele uriaşe de bani sau acţiunile la Fondul Proprietatea către mafia imobiliară şi nu să-i ajute pe adevăraţii proprietari […].

1. În locul unei dezbateri naţionale, deciziile au aparţinut unei clici de indivizi în conexiune strânsă cu mafioţii. Dosarele DNA probează asta! Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Diacomatu lua milioane în biroul lui Cocoş, Crinuţa Dumitrean le primea în mapa adusă de şofer de la acelaşi Cocoş, Cocoş o mai avea şi pe Bica, Vişoiu îl avea pe Pricop, îl avea pe Nicolescu care îl avea pe Ionuţ Popescu, omul pus de Boc în fruntea Fondului Proprietatea etc. etc. etc.

2. În locul reconsiderării compensaţiei şi la 50% numai să li se restituie tuturor drepturile, despăgubiri umflate chiar şi cu 400% (în rapoarte de evaluare făcute de firma dlui Paul-Vass), cu zeci de milioane de euro (62 în cazul Stelu, 84 în dosarul lui Horia Georgescu)

3. În locul executării rapide a deciziilor pentru vechii proprietari, executarea rapidă pentru rechinii imobiliari, cesionarii de drepturi litigioase, beneficiari ai rapoartelor de evaluare ultraumflate. Primele 30 de poziţii din lista dosarelor de retrocedare din perspectiva valorii despăgubirii acordate probează acest lucru indubitabil. O listă înţesată cu numele rechinilor deveniţi acum celebri: Gheorghe Stelian, Valentin Vişoiu, Gabriel Gheorghe, Horia Simu Şchiopu, Adrian Andrici, Pricop Radu, Banu Octavian, Barbu Florin Şerban, Mihai Rotaru şi Irina Nisiparu, Ionel Popescu (Ionuţ Popescu) etc. Totalul celor 30 de poziţii, printre care sunt strecuraţi şi câţiva moştenitori ai vechilor familii de industriaşi interbelici, însumează 4.628.784.829 de lei, aşadar puţin peste un miliard de euro!” („Cum a grăbit Guvernul Boc jaful de la ANRP. Topul celor 30 care au luat despăgubiri de peste un miliard de euro”, Jurnalul.ro).

Neavînd cum să alcătuiesc harta marii escrocherii, nu-mi rămîne, decît să invit pe alţii la cercetare, semnalîndu-le complotul politic care acoperă urmele, într-o ţară în care şi Curtea de Conturi e împiedicată să se bage unde „nu-i fierbe oala”…

Relevant mi se pare şi faptul că nu avem acces public la toate listele nominale ale compensărilor prin ANRP şi la dosarele aferente. Găsim ceva urme/date pe situl http://www.anrp.gov.ro (sau altele corelate cu el)… doar începînd cu 2014 şi insuficiente pentru a urmări distribuirea/ justificarea re-împroprietăririlor de lux. Nu avem deci cum şti cine a fost cadorisit şi cu cît (pînă atunci, adică în perioada în care a fost servită preferenţial clientela de top; servire despre care avem suficiente indicii) – fiind clar (şi din presiunile revelate de Realitatea Evreiască) ce misiune a avut acolo Mark Gitenstein. Presiunile pentru prioritizarea cererilor evreieşti s-a făcut, de altfel, la lumina zilei, elocvente fiind si găselniţele juridice (vezi cap. 5.2), de tipul regimului de „folosinţă specială”, inventat pentru a putea servi clientela străină, pe deasupra Constituţiei.

*Imagine realizată de Aurel Manea prin tehnologia AI (Inteligență artificială)*

Pe listele criptice afişate acum la ANRP („Decizii de compensare prin puncte”, „Titluri de plată la legea 165/2013”/ sau 164/2014, „Titluri de despăgubire”) nu găsim decît plevuşca rămasă în cursă, fără nici o informaţie justificativă, care să susţină măcar verificabilitatea publică a filiaţiunilor pretinse. Reperarea restituirilor către evrei (străini sau reîncetăţeniţi abuziv – vezi cap 1) fiind îngreunată şi de intrarea în joc a samsarilor (ca ALPHA QUEST FUNDS SICAV, REAL GRUP INVEST, FER OVIDIU etc.) în spatele cărora poate fi oricine. O parte din bunurile particularilor (rămase fără moştenitori) au fost sifonate comunitar, prin CARITATEA (voi reveni la analiza respectivă). Traseul imobilelor fiind greu de urmărit și datorită numelor, în general diferite de cele originale, cu care apar urmaşii – printre pretendenţi (împodobiţi cu prenume ce ne apar fistichii, pentru nişte re-proprietari re-românizaţi)… Urmărirea evreilor serviţi prin ANRP e îngreunată şi de ceaţa produsă de numele cu sonorităţi ungureşti sau germane. Neputind şti cînd e vorba de evrei maghiarizaţi/ germanizaţi sau de urmaşii unor saşi/ şvabi/ unguri autentici (din care unii ne-au părăsit de mult ţara). Şi nu putem urmări cazurile retrocedarii unor proprietăţi evreiești, care au fost la un moment dat prinse in CASBI sau confiscate de la Grupul Etnic German (probleme tratate într-un capitol ulterior), deci nici repera „reconstituirile” multiple ale aceluiaşi imobil (în dauna statului/poporului român), devalizare realizată printr-o cooperare evreo-germană, peste prăpastia holocaustului…

Aşa că recunosc a nu mă fi ales cu mare lucru din analiza evreilor reperabili pe listele ANRP (dintre 2015 si 2021 ), pe care le-am raportat la diverse liste (ilegalişti, antifascisti, activişti, la care se putea prezuma mai curînd sărăcia?) şi mai ales la listele solicitatorilor de cetăţenie (sugerînd motivaţii patrimoniale, de loc amiabile faţă de România, căreia îi era solicitată re-încetăţenirea, în regim preferenţial). Am sesizat (şi afişat la http://www.piatauniversitatii.com/perspective/) o serie de coincidenţe, ce pot sau nu corespunde unor identităţi [NOTĂ: formatul notiţelor este: dosarul ANRP (corelări cu alte liste)] :

liste ANRP: []16004 AVISAR JUDITHA (cetăţenii „10.Avisar Judith, fiica lui Hirschhorn Ernest şi Olga, născută la data de 28 iulie 1946 în localitatea Târgu Mureş [] (898/2007)”); [] 32137 AZRAD ANAT (vezi „3.Azrad Anat, fiica lui Weisz Alexandru şi Iudita, născută la data de 21 octombrie 1947 în localitatea Cluj-Napoca; [] 34879 GUTMAN ISRAEL („20.Guttman Israel, fiul lui Nusem şi Puiţa, născut la data de 6 mai 1946 în localitatea Roman,(Dosar nr. 3.759/2005)”) [] 42068 LEVY MICHAL („25.LEVI MICHAL (67850/2012).”); [] 783 MIRO SHOSHANA („81.Miro Shoshana, fiica lui Drescher Zoltan şi Gabriela, născută la data de 4 februarie 1947 în localitatea Arad, [](116/2007)”); [] 34223 NATRA SERGIU (cetăţenii: „19.Natra Sergiu, fiul lui Nadler Benjamin şi Nadler Nora, născut la 12 aprilie 1924 în localitatea Stalin;HOTĂRÂRE nr. 1866 din 4 noiembrie 2004”; Claims Conference: „NADLER, Sergiu 1924 Bucuresti / Romania JM-13.254 DI-18c Slave Labor”; Apostu: „3177. NATRA, Sergiu (n. S. NADLER, fiul lui Benjamin şi Nora) (n. 12.IV.1924 Braşov,) – compozitor şi muzicolog, membru de partid şi menestrel al regimului în anii postbelici, în conducerea Uniunii Compozitorilor în anii ’50, unul din „cei mai duri muzicieni stalinişti”, compozitor prolific de muzică omagială „în ritm de marş” – v. piesele „Ogoare noi în lunca Prutului”; căsătorit cu Sonya-Coralia (n. Rosen, sculptoriţă), împreună cu care (alături de fiul Daniel) a emigrat în 1961 în Israel,”); []166 SIGAL MARI („46.SIGAL MARI (67940/2012).”), SIGAL BILHA („75.SIGAL BILHA (60595/2012).”), SIGAL SHLOMO („60. SIGAL SHLOMO (45426/2015) ”); 288 SENDROVITS SHOSH („87.Sendrovits Shosh, fiica lui Izrael Alexandru şi Eugenia, născută la data de 3 februarie 1947 în localitatea Târgu Mureş [] (1.994/2006)”); [] …

Analiza mea nu a permis decît cîteva corelaţii care sugerează legitimitatea vigilenţei. A avut în schimb un rezultat global important, surprinzător/ intrigant/ provocator. Sint implicaţi evrei, din cîte pare, doar în circa 500 de dosare din cele 45.000 tratate după 2014 la ANRP, ceva de ordinul 1% (dintre care, cei ce par reperaţi nominal şi pe lista de cetăţenii sînt 0,1%). Datele consultate/ expuse par deci a contrazice flagrant situaţia proprietăţii în 1940/1948 (pe care o vom studia ulterior), reconstituirile către evrei fiind net sub pragul previzibil. Ce să însemne asta? Cum putem explica discrepanţa aparentă dintre ce s-a reconstituit şi ce trebuie să se fi expropriat evreimii de către comunişti?

Întrebările astea ne împing să tulburăm imaginea ce ne-a fost inoculată despre istoria recentă, să detronăm dogma de serviciu. Tezele clasice privind raportul dintre sionism şi comunism apărîndu-ne neverosimile. Le reamintesc pe scurt:

a. comunismul a izbucnit în Rusia – ca revoluţie socială;

b. după 1944, el a fost exportat de sovietici în Europa de Est, ca formă nouă a vechiului imperialism rus;

c. în paralel, Stalin a sprijinit naşterea şi consolidarea Israelului, inclusiv încurajînd plecarea în noua patrie a evreilor din ţările satelizate de URSS;

d. apoi însă, relaţia cu Israelul s-a stricat, pentru că acesta s-a apropiat de SUA şi cercurile capitaliste;

e. de aceea, comunismele est-europene au devenit cumva „antisemite”, îngreunînd/favorizînd procesul de „Alia”.

Ultima lucrare a lui Soljenitzîn surpă însă acest eşafodaj ideologic, începînd de la punctul a: arătînd, documentat, că introducerea comunismului în Rusia s-a făcut sub controlul unor evrei şi în interesul global al neamului lor. O dată puşi în gardă privind manipularea culturală care a acoperit rostul secund al proceselor sociale, nu ne vom mai mira că rătăcirea stalinistă a fost înfrîntă şi comunismul a continuat să servească cauza sionistă. Nu vom mai crede nici în mitul „războiului rece”, ciocnirii între două echipe… cu obedienţe comune, înţelegînd şi de ce capitalismul a menjat comunismul şi a descurajat judecarea lui. Şi nici în „naţionalismul” lui Ceauşescu, care a servit pe toţi cei ce i-au întărit puterea (ruşi, evrei, americani sau arabi). Şi nu vom mai accepta atît de uşor, fără acces la datele secretizate privind jocul economico-financiar, că evreimea care a instalat comunismul la noi a plecat din România în fundul gol. Mai curînd e firesc să intuim că marea de evrei care controlau atunci partidul, internele, finanţele, comerţul interior şi exterior, a găsit soluţii pentru convertirea (şi scoaterea din ţară) a unei părţi din capitalul acumulat, întru translarea lui în Israel sau aiurea. Subiect tabu. De ce-ar fi militat sioniştii pentru strîngerea în ţara Sfîntă a unor evrei sărăciţi, şi nu i-ar fi voit însoţiţi de ce acumulaseră? Era prea importantă aducerea capitalului „acasă” ca să le pese că astfel transformau, retroactiv, stagiile musafirilor îmbogăţiţi şi netopiţi (cum pretinseseră) în popoarele parazitate, în… jefuiri colonialiste.

În lucrarea „Despre populaţie” (Iaşi, 1913) Emanuel Socor îl combate pe A. C. Cuza (pe care îl demascase în 1911- drept plagiator) spunînd, printre altele: „Să presupunem că în locul celor 210.000 de Evrei, cari ar fi în ţara românească, am avea 210.000 de Ruşi sau Germani. Situaţia ar fi aceiaşi? Natural că nu. Acest mare număr de locuitori ruşi sau germani ar constitui o primejdie reală pentru poporul românesc, nu atît din punctul de vedere al economiei naţionale, cît din acela al organizării noastre politice ca stat. O asemenea populaţie, dacă ar continua să aibă legături naţionale, politice, sufleteşti cu poporul şi statul ei de origină, ar putea indreptăţi amestecul acelui stat în afacerile noastre, ceea ce ar avea negreşit consecinţe funeste. Dar Evreii? A pune întrebarea înseamnă şi a o rezolvi. Ei pot avea legături sufleteşti cel mult cu un trecut, care este al lor şi atît” . Citit acum… argumentul acesta devine glonţ rătăcit: căci între timp, evreii au o ţară, care se amestecă funest în afacerile noastre. Dar şi mai dezastruos, în lumina realizărilor sioniste, e efectul aplicării actualizate a următorului argument al lui Socor: „Cu totul alta este situaţiunea străinilor, cari se stabilesc pentru un timp oarecare în ţară, sau chiar a capitalurilor străine, cari se plasează în întreprinderi industriale în România […]. Străinii,întrucît activitatea lor pe terenul economic poate avea vre-o însemnatate oarecare, nu se identifică cu interesele economice ale poporului românesc, iar cînd, după o vreme mai lungă sau mai scurtă, îşi lichideaza afacerile şi se duc în ţara lor de origină, ei duc cu dînşii şi capitalul lor sporit prin munca românească, ei duc o parte din avuţia acestei ţări. Iar capitalurile străine, deşi pot avea şi economiceşte, şi culturalmente o influentă binefăcatoare, absorb însă o parte din produsul muncii naţionale, pe care sub formă de profit îl transportă în ţările respective de origină. Este acesta rolul populației evreeşti şi a Capitalurilor, pe care capitaliştii evrei le plasează în industria romîneasca? Dar cine ar putea susţine o asemenea enormitate? […]. Populaţia evreiasca face parte integrantă din populaţia ţării şi capitalul, să-i zicem evreesc, este capital naţional.”.

Ce renghiuri joacă timpul, ce năbădăioasă e dialectica, cum îl aruncă ea pe bravul Emanuel Socor în topul pledoariilor „antisemite”… Căci între timp… „enormitatea” s-a produs: evreii au plecat, ducînd „o parte din avuţia acestei ţări” după ce au absorbit „o parte din produsul muncii naţionale, pe care, sub formă de profit, îl transportă în ţările respective de origină”.

Astfel se cască, sub tăcerea banaliştilor civici, hăul unor întrebări metodic nepuse: Cum şi-or fi scos din ţară capitalul, fie şi parţial, evreii atacaţi de comunism? Nu eşti curios, cititorule? Şi dacă nu eşti, nu eşti curios de ce nu eşti? Iată de ce ar fi fost interesant să studiem atent dosarele închiderilor bancare (căci nu au fost expropieri, după cum vom vedea), naţionalizărilor (cu procedurile de compensare aferente), cercetărilor din dosarul Vasile Luca, al lotului de la ministerul Comerţului şi chiar al bizarei jefuirii a Băncii Naţionale, corelate cu acela al închiderii şi eliberării sioniştilor…

Neavînd acces real la astfel de date, sîntem siliţi la speculaţii, pilotate de bun simţ.

Începem prin a respinge (ipo)tezele de-a dreptul neplauzibile:

IPOTEZA 1. Că evreii nu s-au repezit după 1990 la recuperări; s-au reţinut, din pudoare sau lehamite; atitudine dezinteresată material, contrazisă de tot ce ştim despre ei din istorie şi infirmată net de ce au etalat în revista lor – vezi capitolul anterior. Să mai credem şi că securiştii români au opus o dîrză rezistenţă, din interes/ patriotism ar însemna să uităm şi tot ce ştim că s-a întîmplat în tranziţia criminală.

E drept că terenurile retrocedate la legea 18/1991 puneau condiţia cetaţeniei. Dar: a. Evreii nu au avut grosul proprietăţilor în extravilanul satelor – deci nu au putut fi atinşi prea tare de restricţia din gama legii 18/1991; b. Legea 10/2001, unde s-au încadrat ei de regulă, este parşiv permisivă/acomodantă – în problema cetăţeniei (instituind „posesia specială” pentru a dribla Constituţia); iar ea nu a condiţionat de cetăţenie compensaţiile ne-funciare; c. Evreii plecaţi mai tîrziu (poate nu tocmai cei către care se puteau justifica marile retrocedări, ci mai curînd firmiturile de genul depăgubirilor pentru apartamentele vîndute ieftin la plecare etc.) şi-au conservat cetaţenia română; d. Aşa cum am arătat în segmentul 1, s-a recurs la „retrocedări” masive de cetăţenie pentru a face loc manevrelor pecuniare; e. Bunurile fără moştenitori au fost dirijate spre FCER, evitîndu-se astfel şi chestiunea cetăţeniei; f. Bunurile evreieşti preluate de stat de la GEG/CASBI au fost dirijate spre germani/FDGM, evreii fiind satisfacuţi pe alte căi de către germani.

IPOTEZA 2. Că ei nu deţineau în 1939 (deci nici nu refăcuseră în 1947) cota de proprietate care se crede (toate elementele pe care le-am putut observa şi le vom analiza în capitolele următoare arătînd însă contrariul).

Rămîn deci în joc:

IPOTEZA 3. Că în 2014 evreii recuperaseră deja, cumva, grosul – în natură sau drept copensaţii supraevaluate, transformate în acţiuni la fondul „Proprietatea” (asupra României); sau pe alte căi, mai adînc camuflate, de „stornare”. Evreimea a obţinut satisfacţie ocult, prin culise, după îndelungate tratative cu mafia securistă; dar datele despre ce/cum au recapturat sînt ascunse publicului, fiind secret de stat (ceea ce înseamnă: protejarea uzurpatorilor statului).

IPOTEZA 4. Că evreimii nu i-au fost de fapt confiscate de comunişti, fără compensare, integral, proprietaţile pierdute după 1939 – pe care le recăpatase, după 1944. Ori pentru că (ştiind ce urmează) s-a debarasat de ele între 1944 şi 1948 – vînzîndu-le viitorilor păgubaşi. Ori pentru că s-au operat aranjamente oculte (transferuri bancare spre conturi de aiurea, exporturi cu plata afară, servicii politice sau economice etc.), „exitul” fiind sprijinit de evreii care conduceau pe atunci ministerele cheie (finanţe, comert, externe etc.) astfel ca „expropiaţii” să nu plece în Israel cu mîinile goale. A răzbătut pînă la noi povestea unui evreu ce şi-a trimis lada cu boarfe bătută cu cuie de aur sau zvonul plăcilor aurite pe dos de pe vagoanele trenului Bucuresti-Viena; dar au intervenit desigur mecanisme mult mai complicate şi bine camuflate (vezi traseul unor pensii evreieşti plătite un timp de către Germania), sau cine ştie ce aranjamente, impenetrabile şi fără urme.

Ambele piste ar fi trebuit să provoace puternic interesul/ cercetarea penaliştilor, analiştilor, jurnaliştilor în căutare de senzaţional. Descoperirea faptului că jefuirea României s-a făcut sistemic, la scară monumentală, nu ar mai mira pe nimeni. Dar nu ar fi o revelaţie oarecare faptul că povestea comunismului din Europa de Est a fost, într-o importantă măsură, o metodă de a sprijini – şi economic- ridicarea pruncului statal izraelian; lămurire care ar adăuga cîteva etaje demonstraţiei lui Soljenitzîn . Dar curajoşii condeiului nu se joacă decît cu focuri ce ard suportabil.

Neputînd penetra tainiţele unde or fi dosite urmele tranziţiei ciminale (dacă nu au fost distruse) am încercat să înaintez de la celălalt capăt, căutînd date despre expropiere/ confiscare/ acaparare /naţionalizare/ preluare. Vom parcurge cîţiva paşi pe acest drum înfundat, căci ne poate totuşi duce undeva. Faptul că datele privind restituirile sînt ascunse publicului e deja o indicaţie. Vom da de a doua, constatînd că şi operaţiile dintre 1941 si 1951 sînt metodic acoperite.

VA URMA

Citește și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVI)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)