Colțul Roșu

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Februarie 26, 2019

via Justițiarul:

Acum 60-70 de ani, in orice clasă de școală exista Colțul roșu. Colțul roșu însemna o măsută așezata (evident) într-un colț al sălii, acoperita cu o pînză (evident, roșie) pe care erau grămădite o serie de cărți (cu coperți cartonate, evident roșii) ale lui Marx și Lenin. Mai erau și portrete, Stalin și Gheorghiu Dej.

Am și eu colțul meu roșu. În mod firesc, logic și tradițional, este intr-un colț al biroului. Nu are față de masă, dar lemnul stelajului este de culoare acaju. Acolo, aruncate în neorînduială, unele peste altele, se înghesuie aminitirile mele din ultimele trei decenii.

Vedeți o sticlă (din sticlă) de 1 litru de apă minerală Borsec. Este ULTIMA sticlă de apă minerală adusă de un camion al armatei la CC în noaptea de 22 dec. 1989, cînd fusesem anunțați că teroriștii au otrăvit apa din București. Am ajutat la descărcarea sticlelor iar ultima am oprit-o pentru mine. Un tănăr a întins mîna după ea, i-am propus să o împărțim, dar a renunțat. Cu sticla la piept, am trecut prin „ploaia de gloanțe” din spatele blocului Romarta – ceilalți strigau la mine să mă adăpostesc, eu însă mă simțeam ca un erou (eroul lui pește, nu erau gloanțe, erau simulatoarele importate de Stănculescu cu cîteva luni in urmă). Am dus sticla la părinții mei, am prezentat-o ca apa libertății – a fost mai degrabă apa trădării.

De pe sticla a alunecat brasarda tricoloră pe care o purtam în acele zile.

Mai jos, este un tub de cartuș – îmi sărise pe pantof dintr-o mitralieră de pe un TAB cu care brava armată română trăgea in cineva – acum, nu știu în cine trăgea.

În gîtul sticlei, este o floare uscată de garoafă. Este de la mitingul celor 100.000 de bucureșteni în cămăși albe și cu o floare în mînă, din 13 iulie 1990.

În sfîrșit, la baza sticlei, este o fotografie – eu, la revoluție. Fotografia a apărut în martie 1990 într-un album tipărit în Franța și dedicat celor petrecute în decembrie 1989 în România. Este un amănunt aparent nesemnificativ, dar foarte important. Aveam barba completă. Cind trădătorul KGB Virgil Măgureanu a fost numit de trădătorul KGB Ion Iliescu in fruntea SRI și a făcut lista cu cei care trebuie arestați, cineva care nu mă cunoștea, a declarat sub presiune (probabil bătut) ca eu și Nica Leon i-am organizat pe cei din Piața Universității in trupe de domando care a doua zi (13 iunie) să atace instituțiile statului. Din exces de zel, dobitocul de anchetator (nimeni nu a vrut sa imi spună cine a fost) l-a pus să scrie că aveam „cioc”. Nu mă mai vazuse de cîțiva ani, de pe cînd într-adevar purtam „cioc”.

Am primit în viața mea mai multe diplome, în școală, la concursurile sportive. În colțul roșu însă am pus doar diploma de excelență primită în anul 2000 de la Asociația 21 Decembrie, diploma prin care SNFOR mi-a oferit cu ocazia Centenarului Medalia de Onoare. Mai sînt acolo certificatul meu de luptător în revoluție (ăla vechi, care nu îmi oferă bani) și brevetul semnat de Ion Iliescu (da, dacă nu a reușit să mă aresteze în 1990, a fost nevoit să îl semneze).

Mai este acolo o fîșie tricoloră primită pe 28 aprilie 1990 la Timișoara, cînd a doua zi a fost înființată Alianța Națională pentru Proclamația de la Timișoara (al cărei președinte am ajuns după o lună), ecusonul primit în 1999 la Brașov, cind din invitat am devenit moderatorul întîlniirii ocazionate de 12 ani de la revolta brașovenilor Și multe altele, acoperite de praf.

Dan Cristian IONESCU