August 14, 2019
O campanie publicitară Coca Cola a stârnit o polemică aprinsă în Ungaria. Campania a fost lansată pentru a coincide cu Festivalul de la Szigat, a cărui temă din acest an este „Love Revolution”. Campania Coca Cola se intitulează „Zero Zahăr, Zero Prejudecăți” și folosește imagini cu cupluri formate din persoane de același sex savurând băutura. Posterele au apărut pe străzile și în metroul din Budapesta.
Primul care s-a ridicat împotriva campaniei Coca Cola a fost deputatul Fidesz Istvan Boldog. „Nu voi consuma produsele lor până când nu își vor lua posterele provocatoare din Ungaria. Vă cer tuturor să faceți asta.”, a scris Boldog pe Facebook. A fost inițiată o petiție online care a adunat circa 33.000 de semnături, până marți, 6 august. „Începem să boicotăm Coca Cola. În petiție cerem ajutor pentru înlăturarea posterelor cât mai repede și pentru reducerea lobby-ului homosexual care-i vizează pe copiii noștri, familiile și societatea în ansamblu.”
Presa de opoziție a contracarat repede campania inițiată de Boldog, argumentând că este un rătăcit într-o lume pe care nu o înțelege. Boldog este singurul parlamentar din Ungaria fără studii superioare. A absolvit o școală de mecanici agricoli și a ajuns deputat după ce, vreme de 20 de ani, a fost primarul unei comune cu nici 900 de suflete. Este un naționalist care în prezentarea pe care trebuia să o posteze pe site-ul Parlamentului a scris, fără să-și dea seama cel mai probabil, un credo naționalist din perioada hortystă.
Însă au venit critici și din partea altor naționaliști din Ungaria. Publicația Pesti Srácok i-a oferit tribună lui Vesey Kovacs, care scrie că ungurii nu au nevoie de mai multe informații despre homosexualitate. Autorul acesta mai crede că lesbienele și homosexualii sunt pedofili care seduc copii de 14-15 ani, pentru că „au nevoie de carne proaspătă, căci sunt puțini și se plictisesc repede între ei”. El scrie că tot ce se învață în școala și tot ce se poate vedea la TV servește acestui scop meschin: „Putem trăi cu homosexualii, însă nu vrem să ne uităm la ei, așa cum nu vrem să ne uităm în lift la reclame cu oameni în scaune cu rotile, deși nu îi urâm pe cei cu dizabilități. Să nu ne mai mințim și să nu mai umplem capul copiilor cu prostii cum că a sta într-un scaun cu rotile este la fel de bine ca a sta în două picioare.” Una peste alta, autorul merge până într-acolo încât compară insistența comunității homosexualilor pentru drepturi egale cu situația imaginară în care cei cu dizabilități ar începe să secționeze măduva spinării copiilor.
Apoi a mai luat poziție și Sandor Nemeth, liderul gruparii naționaliste Adunarea Credinței și un apropiat al premierului Viktor Orban. El a sugerat că Coca Cola încearcă să pună sub semnul întrebării Constituția Ungariei și a criticat faptul că o companie străină din Atlanta, SUA, dă lecții ungurilor și a pus sub semnul întrebării autoritatea companiei de a uzurpa drepturile părinților și ale școlii, forțându-i pe copii și adulți să vadă imagini care sunt contrare convingerilor lor morale.
Spre deosebire de România, unde Constituția arată că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, legea fundamentală din Ungaria definește căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Societatea maghiară este însă deschisă în ce-i privește pe homosexuali și lesbiene, cel puțin judecând după standardele est-europene. Un sondaj din 2017 a arătat că peste 60% dintre unguri cred că homosexualii ar trebui să se bucure de toate drepturile.
Cuplurile homosexuale au dreptul să se înregistreze și se bucură de unele dintre drepturile câștigate prin căsătorie. Este motivul pentru care premierul Viktor Orban și liderii marcanți ai partidului sau nu au luat vreo poziție în legătură cu campania Coca Cola.
Compania Coca Cola și-a apărat campania din Ungaria, spunând că susține de multă vreme comunitatea LGBTQ. „Coca Cola se luptă pentru diversitate, incluziune și egalitate în domeniul nostru de afaceri și sprijinim aceste drepturi și în societate.”, spune o purtătoare de cuvânt, citată de ABC. Tot ea a arătat că nu s-a observat o scădere a vânzărilor în Ungaria după izbucnirea acestei polemici.
Călin MARCHIEVICI
Unde putem semna petitia ???