Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 5, 2018
Avem un caz de politician al sistemului dând declarații împotriva agendei sistemului.
Ori face o “Lovitură de Teatru” cum le place jurnaliștilor să spună, revoltându-se din funcția sa publică împotriva unui sistem totalitar abuziv, ori își exersează talentul actoricesc.
În cadrul simpozionului „Familie și societate”, organizat zilele trecute la Piatra Neamț, senatorul Titus Corlățean, fost ministru de Externe, a apărat, referendumul pentru familie, declarând că, în calitate de parlamentar refuză să legalizeze păcatul în România.
„Ceea ce se întâmplă azi cu referendumul pentru modificarea Constituției pentru apărarea familiei contrazice valul european care s-a creat de un număr de ani”, a spus Corlățean vorbind despre teoriile și legile care, în ultimii ani, au afectat fundamentul creștin al Europei.
Ce se întâmplă cu tergiversarea Referendumului este un act de sfidare la adresa poporului român.
De ce nu am fost chemați încă la urne?
„Orice familie își trage numele și are pecetea Tatălui nostru Creator, Tatălui nostru Iisus Hristos. Și de aici pleacă toate provocările care au fost construite în timp și atacurile care în societatea de azi au devenit extrem de sofisticate, de toxice și de perfide, pentru că au încercat să lovească în rădăcina creștină a familiei, cea formată din bărbat și femeie. Este scris în Geneza. Domnul i-a creat pe Adam și pe Eva. Toate acțiunile construite în societatea modernă au vizat destructurarea a ceea ce numiți acolo celula de bază a societății. Cum? Construind teorii noi care să interpreteze altfel, principii ale egalității și nediscriminării citite altfel sau legi noi care au modificat fundamentul creștin al Europei. Este provocarea căreia noi trebuie să ii facem față, acestui val de secularizare. Am ajuns în situația paradoxală ca bisericile creștine să devină minoritare în părți importante din Europa, în special în societățile prospere.
Destul de bazate declarațiile, dar unde este demersul pentru a organiza votul? Voința a trei milioane de români stă pe loc. În ce s-a împotmolit?
Nu ne spune nimeni.
Ceea ce se întâmplă azi cu referendumul pentru modificarea Constituției pentru apărarea familiei contrazice valul european care s-a creat de un număr de ani. De aici foarte multă opoziție, cu interferență externă, foarte multe presiuni și atacuri, cu foarte multă agresivitate împotriva familiei. Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu. Eu o spun și o vei repeta de fiecare dată: refuz să legalizez păcatul în România, să adopt legi care să legalizeze păcatul în România. Zi de zi suntem bombardați cu tot felul de așa zise modele, de lucruri morale și indecente. Iar nouă să ne fie rușine că proclamăm public necesitatea de moralitate?
Bătălia pentru familie cred că a fost stimulată, și cei de la Coaliția pentru Familie o pot spune mai bine, și de drama familiei Bodnariu”, a afirmat Titus Corlățean.
Un lucru cert: Au o spaimă grozavă de Referendum…
CITEȘTE ȘI: Împreună Zdrobim Răul