Chestiunea Evreiască

 

Luați un aspacardin înainte să citiți. Chestiunea evreiască nu este pentru cei slabi de inimă.

 

 

Evreii au fost exilaţi de repetate ori din peste 109 ţări. În istoria recentă, Uniunea Națiunilor a dat zeci de rezoluții prin care condamna comportamentul israeliților.

Dar cum ar spune un evreu respectabil, este din cauza xenofobiei şi rasismului că în decursul a 3000 de ani şi din peste 109 de ţări, populaţia evreiască, paşnică şi inocentă, a fost persecutată fără milă de către barbari habotnici și intoleranți.

Cel mai mare poet din România şi probabil din lume, Mihai Eminescu, scrie următoarele despre iudei:

Pentru români, egala îndreptăţire a 600.000 de lipitori şi precupeţi este pentru ei o chestiune de moarte şi viaţă, şi poporul nostru cred c-ar prefera moartea repede prin sabie, decât moartea lentă prin vitriol.

Și mai scrie:

Alianţa Izraelită are o mulţime de membri în România… A fost o urmare naturală că tocmai membrii cei mai influenţi ai Alianţei din România să fie încetăţeniţi. Numai Ţepeş n-ar fi găsit destui pari pentru a le mulţumi pentru modul la care [se] pricep a fi români; noi suntem cu mult mai îngăduitori…

Dacă e cineva în stare de a face pe români să uite până şi interesele statului lor, apoi desigur aceştia sunt evreii, ei care nu cutează a combate o putere mare cum e Rusia, dar se aruncă cu toată insolenţa lor cunoscută asupra unui stat mic, care a avut naivitatea de a-i îngădui să fie cum sunt.

Noi ştim bine că trei zile ar fi de ajuns pentru a regula atât de definitiv chestiunea izraelită, încât Alianţa să nu mai aibă pentru cine interveni. Noi cunoaştem poporul, în aparenţă atât de blând şi de guvernabil, are o margine blândeţea lui, pe care e primejdios de a o trece.”

Despre presă. În frunte, stă, fireşte, organul Adevărul, al cărui comitet de redacţie se alcătuieşte din următoarele ilustraţii cuşer ale gazetăriei «române», ale căror nume le reproducem după actele unui proces de calomnie, în care numiţii figurează – se înţelege – ca inculpaţi (Curtea cu Juraţi de Ilfov, Octombrie 1905): B. Braunstein – zis B.Branisteanu; Albert Honigman – zis A. Fagure; A. (((Rosen))) – zis Nora; A. Fuchs – zis G. Mihail; S.(((Goldenberg))) – zis Munteanu; Lazăr Kastenbaum – zis Castelan; E. Feinsilber – zis E. Emilian; E. Weber – zis Adrian Verea, şi vor mai fi.

Aceştia sunt conducătorii “opiniunii publice” a ţării româneşti… Străini de noi şi potrivnici fiinţei noastre, ei ne discută interesele, ne judecă, fac reputaţiile prin gălăgie şi reclamă, şi le desfac prin tăcere şi calomnii, ei suie în slava cerului pe israeliți şi caută să înjosească pe adevăraţii români; ei terorizează pe funcţionarii publici care voiesc să-şi facă datoria; ei critică totul: religia, coroana, armata, justiţia, învăţământul…”

Dar geniul Eminescu este unul. Pe lângă acesta, personalităţi marcante din cultura şi istoria României au scris şi au vorbit despre chestiunea evreiască.

In 1866 chestiunea evreiască prinde proporții uriașe:

Problema drepturilor evreilor s-a acutizat în momentul publicării proiectului Constituţiei din 1866, care prevedea, la art. 6, că „religia nu poate fi un obstacol la împământenire”. La Bucureşti au fost înregistrate o serie de manifestaţii antievreieşti. În acest context, evreul francez Isaac Adolf Cremieux s-a deplasat la Bucureşti, oferind suma de 25 milioane franci în schimbul încetăţenirii evreilor infiltraţi între graniţele României. În ciuda demersurilor făcute, Constituţia a fost votată la 30 iunie 1866, având, la art. 7, următorul text: „Numai străinii de rit creştin pot dobândi împământenirea.

 

Cu siguranţă un evreu se supără cel mai tare când îl acuzi că este evreu.

În lumea democrată a secolului 21, ai voie să-ţi critici şcoala, profesorii, guvernul, ţara, poporul, chiar părinţii, dar ferească Iehova să critici evreii, vei fi arestat pentru a nu face un (alt) Holocaust(primul nu s-a întâmplat).

Încercați să vorbiți despre chestiunea evreiască la școală și dacă aveți noroc, scăpați cu o mustrare, dar mai degrabă e posibil să primiți o pedeapsă. Cei care astăzi spun adevărul sunt persecutați pentru aceasta, la fel ca bunica veselă Ursula pe care au trimis-o la pârnaie, la cei 87 de ani ai săi, pentru o opinie.