Ioan Sperling
Incorect Politic
Ianuarie 10, 2024
Cetățean revoltat de terorismul cultural săvârșit de institutul Elie Wiesel: “Nu ăsta e Sibiul meu!”
Via Vrăbiuțe:
Mă recunosc din ce în ce mai puțin în orașul meu natal!
Nu ajungea că de aici a plecat „Sfinxul” și din cauza lui ne disprețuiesc toți românii! Asta după ce a spoit tot orașul, peste tencuiala care cadea de pe atunci, ne-a pus de „veghe,” în Piața Mare a orașului, pe unul dintre cei mai mari oprimatori ai neamului românesc (să nu cumva să uităm condiția noastră de sclavi în propia țară) si a plecat să conducă la fel de la Bucuresti!
Și orașul continuă să apară pe „lista neagră” a Românie; ba ca centru ecumenic, ba cu simpozioane ezoterice, adunări de adunături de vrăjitoare, radiesteziști, yogini, astrologi, șamani și alții asemenea!
Dar nu era destul nici asta, astazi în spatele primariei am dat de afișele de mai jos, prin care „ne recunoaștem” vina unui holocaust în România!
Nu știu care e acest „Ne” că eu nu mă simt de așa ceva vinovat! Ba dacă ne gândim o leacă (cei care putem face lucrul acesta) chiar dacă ar fi adevărat, nu mai are nici cine să se simtă vinovat și nici față de cine, după atâta vreme!
Se dorește să plătim despăgubiri Israelului că deh săracii au de făcut (continuat) un holocaust și le trebuie bani?
Nu mai ajung nemții?
Păi plătim, de ce să nu plătim!
Cu ce bani?
Cu banii de la austro-ungari pentru crimele făcute de horthyști, cu cei de la sovietici (conduși de evrei în general), cu cei de la nomenclaturiștii și securiștii noștrii…
Si dacă nu ajung ne întoarcem înapoi până la turci și romani și chiar înainte de ei!
Ce vreau să spun este că, e vremea să încetăm cu prostiile astea, care nu aduc decât ură între neamuri și sunt generatoare de noi și noi conflicte! De-a lungul istoriei au avut loc multe nedreptăți, dar nici-una nu poate fi îndreptată printr-o altă nedreptate! Si până facem atâta efort să căutăm o „graniță” de la care începem să facem dreptate, cred că e mult mai ușor să nu nedreptățim de acum încolo pe nimeni și/sau să ne ocupăm de nedreptațile actuale, că sunt o mulțime și în țară și în lume!
Și nu în ultimul rând țineți minte:
istoria e scrisă de cei care înving, de cei puternici, asta nu înseamnă că e neapărat și corectă!
30.12.2023
parazitzii abuzeaza de Limba Romana!
Astept ca “cei puternici” sa puna afise/desene despre cauzele pt care nici o natiune din istoriei nu i-a dorit vreodata pe teritoriul lor.
tiqanii si evreii muncesc doar fortat asta vad eu acolo.