Cel Mai Liber om Dintre Oameni – Gazeta de Vest

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Martie 11, 2019

Articol din Gazeta de Vest, 1993

Comentându-l pe Platon și pe Hegel, un filosof englez (Karl R. Popper) observă, cu deplină dreptate, că pentru amândoi, poporul ce nu rezistă când e atacat ori individul care-și pleacă resemnat capul ca “sabia să nu-l taie” – cum glăsuiește adagiul arhicunoscut – reprezintă “robi înnascuți ce n-au parte decât de ceea ce merită”. Căci, vorba lui Brice Parain (filolog rancez): “dacă vrei să fii liber se impune să nu-ți fie teamă de moarte” (“Cine știe să moară nu va fi rob nicidoată”, grăiește altcineva întru înțeleaptă podoabă).

Aserțiunea poate părea exagerată, dură, reacționară. Dar oare progresul se confundă cu lașitatea?

Legitima apărare e o născocire a minții retrograde? Sau refuzul “plecăciunii” (al demisiei, capitulăii ori al compromisurilor) se înfățișează ca fiind legat de “extremism”?

Să ne fie îngăduit a crede că nu-i câtuși de puțin așa! Temerile de mai sus sunt fățarnice. Ele țintesc să discrediteze un mare adevăr: a ceda agresiunii ori șantajului obrăznicit e totuna cu pierderea celui care, deși ar fi putut, n-a voit să lupte și să rostească răspicatul NU!

Bine este a lua aminte și la zisele lui Nicu Steinhardt (cine l-ar bănui de legionarism?!?), cel din”Monologul polifonic”, pag. 190: “Taina libertății nu-i alta decât curajul de a înfrunta moartea”. Și în situații limită, însă, de asemenea, în fața oricăror momente dramatice ale existenței (temniță, boală, pericole oarecari, obștescul sfârșit).

Cel atacat are, apoi, și dreptul și datoria să se apere.

Faimoasele “circumstanțe”, “accidente” etc. nu înseamnă altceva decât pretexte, subterfugii, scuze, învoieli camuflate și vicleșuguri ale lașității, frazeologie pretins sociologică, vorbe frumoase menite a încurca lucruri simple și fapte reale.

Ca și consumatorul de stupefiante, necombatantul căruia mereu i se cere altceva – ajunge la o stare de totală dependență față de o nedreaptă și tiranică putere, pentru a cărei consolidare va fi contribuit și el, victima…

Ca ființă rațională, omul a fost creat de Dumnezeu liber de pasiuni vinovate.

Hristos ne-a slobozit de jugul păcatului, al diavolului și al morții, nu folosind libertatea drept “prilej de a sluju trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire” (Galat. 5, 13). “Fiind în primul rând o mișcare spirituală, având ca scop crearea unui OM NOU și ca nădejde MÂNTUIREA NEAMULUI – scrie Eliade (“Iconar”, 5, III, 1937, p.2, art. “Libertate”) – legionarismul nu se putea naște și nu putea crește decât valorificând libertatea omului (…), el încurajează și se întemeiază pe LIBERTATE.

Vii în legionarism pentru că ești liber, pentru că te-ai hotărât să depășești cercurile de fier ale determinismului biologic (frica de moarte, de suferință etc.) și ale determinismului economic (frica de a rămâne pe drumuri). Cel dintâi gest al legionarului este un gest de totală libertate: el îndrăznește să se rupă de toate lanțurile robiei sale spirituale, biologice și economice.

Să ne luăm…libertatea de a merge un pic mai departe pe firul ideatic al problemei.

Dacă, din punct de vedere creștin, forma desăvârșită a libertății morale (de voință, de acțiune) consistă în posibilitatea de a nu mai păcătui, realizabilă doar în viața de dincolo, stă în puterea omului, aici, pe pământ, să facă binele și să evite răul în cunoștință de cauză.

Necesitatea socială și obiectiv personal, stare de nedependență (de autodeterminare), în viziune legionară, nu-i socitită un dar al naturii sau, și mai puțin, un cadou al vreunei ideologii.

Sub raport material, ea este prețul capacității de înțelegere (v. Serafim Bratocea, “Dimensiunile libertății în gândirea legionară”, în revista “totalite” nr. 18/19, 1984, p.141-153). Adică, altfel articulat, ea trebuie să fie meritată.

Din perspectivă spirituală – o perspectivă fundamentală – libertatea rămâne o stare de spirit și de conștiință; după cum, din unghi uman și socio-politic, cuvine-se a purta pecete morală și etică.

Spre a depăși vulgaritatea “lipsei totale de constrângere” (libertate nelimitată în revendicări îngust personale și de grupuscul, solciitată îndeosebi de organizațiile stângiste ori anarhice; libertatea de a “protesta” a vreunui grup excitat; libertatea de ” a se informa” din publicații pornografice sau care propagă violența și ateismul ș.a.m.d) și a ajunge la acea mult necesară – ca oxigenul vital din atmosferă – armonie de comportament. La serviciu, acasă, în societate și oricând.

Cine e destul de familiarizat cu doctrina și trăirea legionară, mai ales în aspectele ei practice, a putut remarca ideea-forță că libertatea autentică ți-o iei, nu o capeți de-a gata, nu e chiar la îndemâna oricui ca un dat natural.

“Omul se naște”, spune faimoasa Declarație de la 1789.

Dar, în fapt, libertatea se afirmă si se manifestă printr-un act propriu de autoritate al insului, printr-un gest (demers) de curaj personal.

Prețul libertății este mereu exigibil și niciodată definitiv achitat! (Pe de altă parte, memento: “Libertate, câte crime n-au fost comise în numele tău!”) Adevărata libertate se confirmă prin atitudinea conștientă și răspunzătoare a celui în cauză (“libertatea interioară”). Chiar și în cel mai liberal stat cu putință – cum nota un distins cărturar român contemporan – nu ești realmente liber dacă te aservești carierei, banului, succesului, vanității, intereselor strict familiale, viciilor sau rangurilor sociale și autorităților tiranice. Dar-mi-te-lea, legionar “născut” fiind, nu “făcut”?!?

În acest plan, a fi liber nu echivalează cu a putea face orice, ci a nu putea face sau accepta anumite lucruri. Nu dintr-o interdicție externă, constrângere sau disciplină rigidă, “militărească”, ci DINTR-O NEÎNDURĂTOARE IMPOSIBILITATE INTERIOARĂ, a conștiinței proprii.

Pentru legionarul veritabil, efectiv liber, nu e posibil orice.

Bunăoară, nu se poate judeca pe sine, pe camarazii, ca și pe adversarii lui, decât cu o exemplară obiectivitate si sentiment al onoarei.

O atare atitudine, insuspectabilă oricărui român avizat și de bună credință, este superbă! Cu atât mai mult cu cât el își permite a-și lua libertatea de a nu admite în nici un caz abdicarea de la valorile naționale și creștinești, împotriva oricăror împilări dictatoriale, interne sau externe.

Să nu se alarmeze “demo-liberalii”; nu e câtuși de puțină constrângere în această ținută morală; după cum nu este nici voluntarism sau subiectivism. “Armonia nu se poate restabili – relevă Corneliu Zelea Codreanu – decât prin reîntronarea ordinii naturale.

Individul trebuie subordonat entității superioare, colectivitatea națională; iar aceasta trebuie subordonată națiunii”; în fine, ultima “subordonată lui Dumnezeu”. Pe versantul aceleași idei, d-l Horia Sima, șeful Legiunii, ține să precizeze: “Drumul mântuirii este unul singur: acela al regăsirii cu Dumnezeu. Să nu căutăm soluții pentru rezolvarea crizei contemporane, una și aceeași în individ, neam și viața internațională, până ce n-am răspuns chemării Lui de dragoste” (“Omul Nou”,  editura Dacia, Paris, 1992, p. 33-34).

Legionarii sunt pentru cel mai liberal regim. Desigur că pentru cine nu-i cunoaște, afirmația l-ar face să zâmbească.

Cum liberal, când ei susțin crearea unui stat moral, eventual autoritar?

Da, asemenea domni ori tovarași își închipuie că statul cade-se a fi la cheremul unor persoane/grupuri privilegiate ce-și pot îngădui, în “numele libertății”, nu importă ce abjecție, infamie, trădare.

În al doilea rând, de ce militeaza pentru un regim de libertăți mari? Deoarece esența Mișcării – dincolo de accidente trecătoare- trebuie văzută în linia Mișcării, una si aceeași pretutindenea și întotdeuana. Și linia Mișcăii cere, ca primă conditie, o libertate completă (cf. Horia Cosmovici, “Statul și elita legionară”, Colecția “Omul Nou” 1953, p.6-7). Să-l lăsăm pe autorul acestei conferințe să vorbească…liber:

“Eu n-am ce face cu un om care crede că sunt necinstit. Un om care nu are încredere în mine (…). Îi spun: stai deoparte. Când mă vei crede că sunt cinstit, când te vei convinge că rostul meu este aici, că sunt om care înțeleg să-mi dau viața pentru binele acestei țări, și când d-ta vei putea face la fel, atunci vino lângă mine. Altfel nu. Stai deoparte, că mă împiedici. Întreb: nu este deplină libertate în această concepție a noastră (…) nimic din domeniul constrângerii?”

Nu există ideologie spiritualistă în lume care, într-un viitor apropiar ori îndepărtat – Dumnezeu singur o știe! – să nu se regăsească într-un fel în doctrina legionară.

S-avem sincera și ferma credință că reprezentăm un Neam ales de Domnul pentru a avea o ANUMITĂ MISIUNE. Iar dacă n-am ști să răspundem acestei chemări, blestem divin ar putea cădea asupra noastră.

Libertatea (și răbdarea) de a rămâne ultimii pe scena actuală politică a țării, e-adevărat, ne aparțin. Dar, zis-a Mântuitorul Iisus Hristos, “cei de pe urmă vor fi cei dintâi”…