Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Februarie 23, 2019

Ce poate învăța Europa de la moriori

Istoria poporului moriori, foarte puțin cunoscută în afara Oceaniei, poate părea ca o fabulă, o poveste despre precauție inventată pentru a educa copiii.

Așa de tulburătoare cum este această legendă întunecată despre un trib uitat, trebuie să ținem seama că întreaga poveste s-a întâmplat.

Avem speranța că va servi drept un avertisment tuturor celorlalte popoare din jurul lumii care aleg să se revolte împotriva legilor naturii și să o ia pe același drum al decadenței ca moriorii.

Povestea poporului moriori începe acum mai bine de 500 de ani, când un grup de maori a părăsit Noua Zeelandă cu bărcile pe mare, căutând pământ nou și nepopulat unde să se așeze. După o călătorie lungă au debarcat pe un arhipeleag izolat, cunoscut azi ca insulele Chatham (la 800 de km est de Insula Sudică a Noii Zeelande). Mediul întâlnit aici era diferit de cel lăsat în urmă.

Temperatura era mai scăzută, iar recoltele cu care erau obișnuiți nu creșteau. Au fost forțați să se adapteze acestor noi circumstanțe. Și-au schimbat dieta cu una bazată pe pește și plante native insulelor. Acest teritoriu izolat nu a suportat niciodată o populație mare, așadar societatea moriori a rămas inevitabil o comunitate strânsă.

După un conflict tribal violent între diferite grupuri, o căpetenie din secolul al 16-lea, cunoscut ca Nunuku-whenua, a proclamat că de atunci înainte violența va fi interzisă datorită impactului distructiv asupra unei comunități așa de mici. Disputele, de acum înainte, vor fi rezolvate prin consens, sau în cel mai rău caz, prin duel, care era însă oprit când primul oponent sângera. Canibalismul a fost interzis și a fost adoptată rezistența pasivă în fața opresiunii. Acesta a devenit cunoscut drept codul lui Nunuku.

Pentru că suprapopularea ducea la violență, moriorii au decis să adopte măsuri crude pentru a menține populația echilibrată în mod artificial. Obișnuiau să castreze o parte din băieții nou-născuți.

Rezultatul era faptul că rata natalității era controlată și băieții erau docili, crescând să ajungă echivalentul așa zișilor antifasciști sau luptători pentru justiție socială din societatea modernă.

Trăind în izolare, moriorii și-au putut menține stilul de viață mai bine de 300 de ani. Dar în secolul al 19-lea această situație a luat sfârșit. Britanicii au ajuns pe insulele lor aducând cu ei recidiviști și navigatori maori.

Moriorii, omogeni din punct de vedere cultural, trebuiau să învețe să se adapteze prezenței altor culturi. Aveau în față probleme mari.

Creșterea populației britanice pe Insula de Nord a Noii Zeelande a forțat migrarea a două triburi maore, Ngati Tama și Ngati Mutunga. În 1835, aceste triburi (în număr de aproximativ 500 de oameni) au capturat o nava britanică și echipajul său, obligând marinarii să îi ducă în insulele Chatham.

Unele surse susțin că maorii au mers în arhipeleag pentru că știau foarte bine cât de pasivi sunt moriorii.

Când aceștia au sosit, moriorii, care erau în jur de 2000 de oameni, au decis să aibă grijă de noii veniți. După ce au realizat că maorii nu erau vizitatori temporari, ci planificau să se stabilească permanent pe insule, moriorii au decis să se retragă la locul lor sacru.

Acolo moriorii au dezbătut cum să procedeze cu noii veniți. Au decis să implementeze o politică de non-agresiune la insistențele celor tineri. Codul lui Nunuku trebuia urmat indiferent de situație.

Maorii au început apoi să pretindă dreptul de stăpânire a teritoriului. Se deplasau înarmați, fără a îi saluta sau respecta pe autohtoni. Dacă moriorii aveau ceva de spus legat de asta, maorii le răspundeau că acum ei erau stăpâni și băștinașii erau vasalii lor.

Deși cele mai multe surse nu oferă o cronologie precisă, e clar că primul val de maori a ucis o fată moriori de 12 ani, au tăiat-o în bucăți și i-au expus carnea pe stâlpi. La câteva săptămâni după acest eveniment, a sosit un al doilea val de maori, în număr de 400.

Căpetenie maori

Sute de moriori au fost uciși și mâncați de invadatori (canibalismul fiind o tradiție a acestora), cei ce au supraviețuit au fost transformați în sclavi. În loc să lupte pentru libertatea lor, moriorii s-au ascuns în găuri săpate în pământ. Moriorilor le-a fost interzis să se căsătorească între ei de către stăpânii maori, iar femeile lor se căsătoreau cu bărbați maori.

Invadatorii au interzis autohtonilor să-și vorbească propria limbă și i-au forțat să-și batjocorească locurile sfinte, făcându-și nevoile acolo. În 1862 dintr-o populație de 2000 de oameni, doar 101 de moriori mai erau în viață. În 1933 a murit Tommy Solomon, ultimul morior pur, ce nu provenea dintr-o familie mixtă.

Ce lecție se poate învăța de aici?

Nu e nevoie să fi un geniu să realizezi unde au greșit moriorii. Dacă erau neîndurători, ar fi scufundat prima navă înainte să debarce. Dacă moriorii ar fi fost mai echilibrați s-ar fi ridicat la luptă după ce o fată de 12 ani a fost ucisă cu atâta cruzime.

La vremea respectivă aveau de a face cu doar 500 de invadatori maori, printre care femei și copii. Din păcate pentru ei, moriorii s-au supus. În momentul în care a sosit a doua navă de invadatori rezultatul era deja stabilit.

E interesant cum copiii la școală nu învață de soarta mariorilor. În schimb învață despre exemplul lui Martin Luther King, Gandhi sau Nelson Mandela (personalități cu viziuni marxiste și socialiste).

Ca societate ne învățăm copiii să se dea bătuți când cineva îi calcă în picioare, aceștia vor crește să fie adulții ce se vor supune atunci când cineva e agresiv cu ei.

Europenii sunt moriori ai timpurilor moderne. Când continentul lor e invadat de oameni ce vin cu bărcile pe mare, ei își fac griji pentru bărcile ce se scufundă, oferă Turciei miliarde de euro și decid să accepte și mai mulți invadatori.

Când femeile și copiii lor sunt victimele violului și hărțuirii, ei nu văd o forță invadatoare ce tatonează terenul, ei văd oameni ce trebuie educați cum să se poarte cu femeile. Cu siguranță și moriorii au crezut că triburile invadatoare puteau fi învățate cum să se adapteze ethosului lor pacifist.

Nu pune nimeni la îndoială suferința sirienilor din taberele de refugiați. Triburile maore a căror pământ a fost invadat de britanici au avut și ele de suferit, dar asta nu le-a împiedicat să profite de alții. Se pare că cei ce au parte de nenorociri devin mai cruzi în relație cu ceilalți.

În ciuda la ce se învață la școală, toleranța nu e o dovadă de curaj. E lașitate. Rezistența pasivă e doar o metodă de a manipula emoțional pe cineva care îți face rău, de a cerși milă. A ne abține de la violență când suntem invadați e un păcat. În natură animalele au grijă de puii lor învățându-i să se apere și să lupte.

Astăzi, un continent întreg trebuie învățat cum să lupte pentru ceea ce îi aparține. Nu susținem că civilizația europeană nu are defectele ei. Nu ne castrăm copiii, dar îi distrugem psihic forțându-i să stea în bănci să memoreze informație inutilă.

Cele mai multe femei tinere și deștepte nu vor să aibă copii, dar continuă pe calea tocirii informației de dragul obținerii unor titluri până când ovarele nu le mai funcționează. Bărbații tineri sunt atrași într-o lume virtuală a pornografiei și a jocurilor video.

 

Dar atunci când facem o comparație cu cei ce doresc să ne înlocuiască, defectele noastre nu sunt mai mari decât calitățile. Moriorii nu torturau oameni, nici nu practicau canibalismul. Când era posibil, preferau să rezolve disputele prin consens.

Din păcate o tendință autistă spre o etică rigidă i-a făcut să aplice niște principii impractice în contextul în care se aflau. Un popor superior a fost înlocuit de triburi inferioare. Nimeni nu a avut de câștigat în urma unui asemenea rezultat, nici măcar maorii. A dus doar la o amplificare a suferinței pentru toată lumea.

Civilizația europeană, în ciuda defectelor sale, e superioară față de orice încercă s-o înlocuiască. Nu ne mutilăm copiii, nu îi forțăm să se căsătorească cu adulți. Nu practicăm incestul și poligamia.

Nu omorăm oameni cu pietre. Nu apelăm la o carte scrisă de un criminal pedofil pentru a ne guverna societatea. Drept rezultat toată lumea ne apreciază și ne invidează.

Ar fi păcat să îi lăsăm pe alții să ne înlocuiască!